Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

„Dar cel ce va rabda pina la sfarsit, acela se va mintui” (Matei 24: 13).

O, Stapine mult indurator si indelung rabdator, Tu ai indurat toate, totul pina la sfirsit. De aceea esti Tu nu doar binecuvintat in vecii vecilor, dar si izvorul tuturor binecuvintarilor tuturor oamenilor care isi doresc binele in vecii vecilor. Sfintii apostoli au indurat pina la sfirsit si au intrat in vesnicia cea binecuvintata. Sfintii cuviosi de buna voie au indurat toate chinurile si suferintele pina la sfirsit si s-au preaslavit si in cer si pe pamint. Sfintii mucenici au indurat de bunavoie toate schingiuirile trupurilor si sufletelor lor si s-au facut impreuna-mostentori ai imparatiei lui Hristos.

Orice intemeietor de vreo noua organizatie sau partid isi recruteaza urmatori fagaduindu-le bogatii multe si multe placeri daca fac aceasta, dar ascunzind cu buna stiinta greutatile si chinurile prin care trebuie sa treaca spre a ajunge la acele bogatii si la acele placeri. Stapinul nostru Hristos este singurul Care a grait adevarul urmatorilor Sai, aratindu-le atit partea amara, cit si cea dulce a lui.

El nu a fagaduit nicicum si nicicind roade dulci fara mai intii slujire, nici slava fara mai intii suferinta, nici odihna vesnica fara mai intii mergerea pe cararea cea strimta si plina de spini, nici biruinta fara lupta, nici placere fara mai intii gustul amar al nevointelor, nici imparatia fara mai intii plins cu lacrimi si jertfire de sine. Desi Stapinul nostru a insiruit cu exactitate toate suferintele prin care trebuie sa treaca ucenicii Lui, El nu-i lasa fara sa-i mingiie cu descoperirea bunatatilor ce vor sa fie. El le descopera intelesul mai adinc al suferintelor, nelasindu-i in intunericul deznadejdii. El zice: „Dar cel ce va rabda pina la sfirsit, acela se va mintui”. Iar care anume este acea binecuvintare care ii asteapta pe cei ce rabda pina la sfirsit, Mintuitorul insusi a aratat-o cu indestulare. Aceasta binecuvintare a fost marturisita de multi pina astazi si continua sa fie marturisita de multi sfinti, fie dintre aceia care s-au infatisat in slava din tarimul celalalt celor dintre cei vii socotiti vrednici de aceasta, fie dintre cei care, inca in trup fiind, s-au invrednicit de vederile cele ceresti ale binecuvintarilor care ii asteapta pe cei putini care, cu credinta si cu staruinta, bine se nevoiesc si rabda pina la sfirsit.

O, Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Tu esti puterea noastra. Ajuta-ne noua sa rabdam pina la sfirsit in credinta ca Tu cu noi esti pina la sfirsitul veacurilor. Caci Tie se cuvine toata slava si multumirea in veci, Amin!

Sfantul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumenita, Bucuresti, 2005

www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *