Pregătirea părinţilor pentru botezul copiilor

Botezul nu se face pentru ca pruncul să poată fi scos din casă, să doarmă mai bine, să nu fie deocheat sau să-i meargă bine în viaţă… Toate acestea sunt super­sti­ții şi nu au nimic în comun cu Biserica.

Botezul este o Taină a Bisericii, prin care cel botezat devine membru al Bisericii lui Hristos. Fiind o taină, părinţii care se pregătesc pentru botezul copilului lor trebuie să aibă în prim-plan cele spirituale şi apoi cele materiale.

Modul cel mai plăcut lui Dumnezeu prin care părinţii iau parte la botezul copilului lor este acela al înnoirii propriului lor botez prin Sfânta Taină a Spovedaniei, căci Spovedania este al doilea botez. De aceea părinţii sunt chemaţi să se pregătească înainte de ziua Botezului prin spovedanie, rugăciune și primirea Sfintei Împăr­tășanii.

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan, 15, 1).
Faptul că noi, ca părinți, ne botezăm copiii ne obligă în fața lui Dumnezeu să-i și creștem și să-i educăm în credința ortodoxă. Faţă de copii avem marea răspundere de a nu-i lipsi de binecuvântarea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește prin sfintele slujbe ale Bisericii, îndeosebi prin Sfânta Liturghie. A-i boteza pe copii, dar apoi a-i ține departe de Dumnezeu, neducându-i regulat la biserică, este o greșeală foarte mare. Prin urmare, ca părinți, suntem chemaţi să trăim credinţa creștină cât mai autentic, să avem o viață de familie armonioasă, să participăm duminica și în sărbători la Sfânta Liturghie, să ne rugăm acasă, să postim, să ne mărturisim păcatele regulat și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Făcând acestea, ne vom bucura mereu de puterea şi înţelepciunea care vin de la Dumnezeu şi vom birui orice încercare a vieţii. Altfel, ne păgubim şi pe noi, şi pe copiii noştri, care vor apuca pe căi greşite şi vor fi lipsiţi de cel mai mare suport al vieţii, care este credinţa vie trăită în rugăciune şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Pr. Ciprian Florin Apetrei
http://ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *