PRIGOANA ÎMPOTRIVA BISERICII ORTODOXE ÎN RUSIA SOVIETICĂ III

\r\n

La 5 septembrie 1918, prin hotărârea Sovietului Comisarilor Poporului (SOVNARKOM), începe pe-rioada cunoscută în istoria Rusiei Sovietice drept ,,teroarea roşie”. Conform acestei hotărâri, autorităţile politice locale aveau dreptul de a aresta persoane care nu aveau simpatii bolşevice – numite şi ,,elemente străine ale clasei (comuniste)” – şi de a le executa, pentru a descuraja astfel pe toţi cei care aveau alte convingeri politice. Hotărârea aceasta a fost pretextul pentru începerea unei campanii masive de epurări, îndreptată, îndeosebi, împotriva clerului şi a monahilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

\r\n

\r\n

În regiunea Saratov, victime ale „terorii roşii” au căzut episcopul Gherman de Volsk, preoţii Mihail Platonov şi Andrei Vasilievici, acesta din urmă fiind şi secretarul episcopului Ermoghen. Ei au fost exe-cutaţi prin împuşcare la 10 octombrie 1919. Preoţii Olimpie Diakonov şi Ghenadie Makrovki vor fi, dea-semenea, împuşcaţi, la 30 septembrie 1919. Pe 3 aprilie, acelaşi an, fusese executat (tot prin împuşcare) şi preotul Vladimir Piksanov. La 2 iunie 1918, protopopul Nicolae Lebedevski, în vârstă de 75 de ani, va fi asasinat la locuinţa sa. Preotul Lev Zaharievici Kuntsevici, predicatorul Mitropoliei Saratovului, va fi îm-puşcat, de faţă cu soţia sa, în august 1918. Preotul Isidor Vostrikov va fi executat, împreună cu zeci de enoriaşi, fiindcă s-a opus rechiziţionărilor pentru aprovizionarea trupelor, dar şi a înrolării forţate în „Ar-mata Roşie”. La 13 iulie 1919 a fost executat prin împuşcare, sub acuzaţia de duşman şi exploatator al clasei muncitoare, preotul Mihail Dobrolyubov, fiind acuzat, deasemenea, că a instigat pe sătenii din pa-rohia sa de nu se înrola în „Armata Roşie”, şi a declarat că „acest război este unul fratricid”.

\r\n

Ca răspuns la aceste persecuţii, în perioada 1918-1919, Biserica Rusă a organizat numeroase marşuri de protest sub forma procesiunilor religioase (litanii). În cadrul unei estfel de procesiuni, la Astrahan, comuniştii au ripostat cu cruzime. Astfel, pe 25 mai 1919, la ordinul direct al lui Kirov (revoluţionar bolşevic şi lider comunist local), soldaţii „roşii” i-au arestat pe episcopii Mitrofan Krasnopolski şi Leontie Enotaevski (conte de Wimpfenn). Localnicii au încercat să-i scoată din mâinile bolşevicilor pe arhipăsto-rii lor, dar nu au reuşit. Episcopul Mitrofan va fi dus în faţa plutonului de execuţie la 23 iunie / 6 iulie în acelaşi an. Înaintea execuţiei i-a binecuvântat pe soldaţi. Imediat, comisarul politic, responsabil cu exe-cuţia, furios, l-a lovit peste mână iar mai apoi l-a împuşcat în tâmplă. În aceeaşi zi a fost executat, tot prin împuşcare, şi episcopul său vicar.

\r\n

Din 1919, bolşevicii au schimbat tactica, renunţând la metodele de persecuţie împotriva Bisericii, fo-losite până atunci, şi au început o campanie de denigrare a ei. Un rol important în organizarea propagan-dei l-au avut hotărârile Congresului al VIII-lea al Partidului Comunist Rus (Bolşevic), care a avut loc în martie 1919. Conform noului program, propus de P.A. Krasikov (prim-secretar pe probleme de religie în Guvernul Sovietic), Congresul a stabilit drept scop „să dispară superstiţiile şi ideile religioase în Rusia, şi, împreună cu acestea, şi Biserica”.

\r\n

Mai întâi, a fost discutată „problema” sfintelor moaşte. Departamentul VIII al Comitetului Popular de Justiţie considera că închinarea la moaşte este o crimă, scamatorie şi înşelătorie (fraudă). Prin hotărârea Nr. 1019, din 16 septembrie 1919, s-a hotărât că „în Republica Sovietică, în secolul al XX-lea, este inter-zisă deţinerea de trupuri omeneşti ori oase, de către persoane particulare, din motive religioase, mai ales pentru cultivarea şi exploatarea sentimentelor religioase. Există pericolul ca valorificarea acestora să adu-că foloase necuvenite persoanelor fizice, prin escrocherii şi înşelăciune. Din acest moment, toate moaştele existente trebuie predate muzeelor, pentru a face să înceteze încurajarea şi exploatarea superstiţiilor popu-lare”.

\r\n

Tradus după:

\r\n

Цыпин Владислав, прот. История Русской Церкви 1917-1997. – Москва, 1997, – Cc. 64-65.

\r\n

Алексеев В. А. «Штурм небес» отменяется? Критические очерки по истории борьбы с религией в СССР. – Москва, 1992, – C. 23.

\r\n

Кашеваров А. Н. Православная Российская Церковь и советское государство. – Москва, 2005, – C. 192.