PRIGOANA ÎMPOTRIVA BISERICII ORTODOXE ÎN RUSIA SOVIETICĂ VI

\r\n

Autorităţile comuniste au înfiinţat tribunale publice (,,tribunalele poporului”) şi au avut loc procese intentate clericilor: 154 la Moscova şi 80 la Sankt-Petersburg (Leningrad). La Moscova au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare preoţii Alexander Zaozerski, Vasile Sokolov, Hristofor Nadejdin, ieromonahul Macarie Teleghin, şi mireanul Serghie Tihomirov.

\r\n

\r\n

La Sankt-Petersburg a fost condamnat şi execu-tat însuşi mitropolitul oraşului, Vladimir Kazanski, împreună cu arhimandritul Serghie Seyn, mirenii Iurie Novatski şi Ioan Kavsarov. Ceilalţi au fost întemniţaţi şi, mai apoi, exilaţi în Siberia. Conform arhivelor studiate până în prezent, doar în 1922, în Rusia au avut loc 231 de procese, în care au fost condamnate 732 de persoane. În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, în Rusia, autorităţile sovietice au trecut, de la propaganda ocazională, la acţiuni organizate sistematic pentru dispariţia definitivă a Bisericii. De acest lucru s-a ocupat Administrația Politică Unită de Stat (cunoscută drept GPU), al cărei responsabil pe probleme religioase a fost E. A. Tucikov. În 1931 acesta a fost decorat cu medalia ,,Steagul Roşu”pentru servicii aduse ţării. Mai exact, ,,reuşitele” activităţii sale au fost următoarele:

\r\n

― Schisma din Biserica Ortodoxă Rusă (Biserica se scindase în trei ,,mişcări religioase”: Reformato-rii, Adepţii patriarhului Tihon şi restul); ― Confiscarea obiectelor de cult şi a relicvelor bisericeşti; ― Organizarea a două ,,sinoade bisericeşti” (ale ,,Reformatorilor”) care l-au caterisit pe patriarhul Tihon, au hotărât golirea mănăstirilor de călugări, predarea sfintelor moaşte autorităţilor statului şi au manifestat supunere faţă de puterea sovietică; ― Activitate politică internaţională intensă, în special în ceea ce priveşte cererile Bisericii; ― Dejucarea planurilor Papei care intenţiona să pornească o ,,cruciadă” împotriva Uniunii Sovietice, în 1930. ― Neutralizarea organizaţiilor contrarevoluţionare ilegale care acţionau sub tutela schismaticilor (,,Biserica Vie”).

\r\n

În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, Administraţia Politică de Stat (O.G.P.U., devenită mai târziu G.P.U.), a reuşit să provoace mai multe schisme în Biserică, de unde au derivat mai multe grupări creştine, desprinse din Biserica Rusiei: ,,Reformiştii”, ,,Gregorienii”, ,,Iosifiştii”, ,,Victorienii”, ,,Iaroslavnicii”, ,,Danileii” şi alţii. În ciuda faptului că toate aceste grupări s-au desprins din motive diferi-te de la sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, totuşi, acest lucru a afectat foarte mult unitatea Bisericii într-o perioadă foarte dificilă pentru ea, caracterizată de mari încercări şi persecuţii. Simbol al unităţii bisericeşti rămăsese doar mitropolitul Petru (Poleanski), cel care îndeplinea formal prerogativele patriarhului (în pe-rioada în care autorităţile bolşevice nu au mai permis alegerea unui nou patriarh), dar şi acesta avea să fie arestat în 1925. În continuare, autorităţile sovietice au încercat prin orice mijloace să lase vacant scaunul patriarhal, sperând că acest fapt va accentua şi mai mult criza din Biserică.

\r\n

Mitropolitul Petru (Poleanski), înţelegând că bolşevicii lăsaseră intenţionat vacant scaunul patriarhal (de fapt, ei plănuiseră desfiinţarea Patriarhiei), scrie din închisoare o scrisoare conducerii Administraţiei Politice de Stat (G.P.U.): ,,Sincer vă spun că nu mă interesează personal această chestiune. Zilele mele sunt numărate şi nici nu mă mai interesează ce o să se întâmple cu mine în această viaţă, după ce am petrecut 8 ani în închisori şi în surghiun. Singurul lucru care mă îngrijorează este ca nu cumva să produc tulburare în rândul credincioşilor luând vreo hotărâre pripită, care nu stă în atribuţiile mele”. La 10 oc-tombrie 1937, orele 16.00, Mitropolitul Petru a fost executat prin împuşcare, fiind acuzat de ,,denigrare a regimului”.

\r\n

Perioada cuprinsă între anii 1929-1931 – perioada de colectivizare intensă, de naţionalizări masive (de fapt, era vorba de jefuirea ţăranilor proprietari de pământ) şi de persecuţii – a rămas în istoriografia sovietică drept ,,Epoca Marii Cotituri”. Dar, aşa cum afirmă Alexander Soljeniţân, această ,,mare cotitură” a frânt, de fapt, coloana vertebrală a poporului rus. În acea perioadă, majoritatea bisericilor de la sate au fost închise. Crearea colhozurilor, coincidea, de obicei, cu arestarea preotului, sub acuzaţia că se opune colectivizării. Procesele-verbale ale proceselor, care s-au mai păstrat din perioada aceea, conţin acuzaţii împotriva preotului paroh şi a altor 10-15 persoane din fiecare sat, adică împotriva reprezentanţilor de frunte ai satului.

\r\n

Tradus după:

\r\n

Архивы Кремля. В 2-х кн./ Кн. 1. Политбюро и Церковь. 1922–1925 гг. – Москва-Новосибирск, 1997, – С. 78.