Reflecţii de Înălţarea Domnului

\r\n

Copil fiind, de multe ori m-a nemulţumit Sfânta Scriptură din motivul că, vorbind despre cer, îl scrie cu literă mică, ca şi cum ar fi ceva vag, impropriu, nedeterminat. Pe când mă gândeam că, cerul fiind, aşa cum îl defineşte catehismul drept un loc de fericire veşnică de desăvârşită, fiind locuinţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor, ar trebui să se scrie cu litera C mare, ca orice nume propriu de localitate.

\r\n

\r\n

Apoi m-am gândit că cerul este acolo unde este Dumnezeu şi Dumnezeu este în cer, pe pământ şi în tot locul şi a-l scrie cu literă mare înseamnă a-l îngrădi, a-l limita undeva în Cosmos, ceea ce ar fi impropriu. A privi spre cer, conform sensului nostru de vorbire, înseamnă a privi în sus. Dar şi acest fel de vorbire este impropriu, fiindcă, pe de o parte Cosmosul ne înconjoară din toate părţile; orice punct de reper am lua, în timp ce eu din emisfera nordică stau cu capul în sus spre o anumită stea, cel din emisfera sudică poate spune acelaşi lucru, deşi faţă de mine el stă cu capul în jos… Aşa că, acum mă mulţumeşte cerul scris cu litera «c» mică, fiindcă exprimă o realitate pe care nu o putem cuprinde cu o literă, oricât ar fi ea de mare.

\r\n

Timp de 40 de zile, apostolii, şi nu numai ei, au fost beneficiari ai învierii lui Iisus: li s-a arătat viu, le-a vorbit, i-a încurajat, i-a dojenit pentru necredinţa lor, a mâncat cu ei şi le-a descoperit noi taine ale împărăţiei lui Dumnezeu. Aşa cum L-au văzut viu, tot aşa l-au văzut înălţându-se la cer şi dispărând după un nor. Doi martori cereşti – doi îngeri – confirmă intrarea lui Iisus în cer şi afirmă adevărul întoarcerii lui la sfârşitul veacurilor.

\r\n

Sfântul Pavel, care l-a văzut pe Iisus în strălucirea luminii pe drumul spre Damasc (Fap 9, 3), confirmă: Dumnezeu l-a aşezat pe Hristos la dreapta sa în cer. Acest adevăr este consemnat şi de evanghelistul Marcu: Domnul Iisus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu.

\r\n

Din aceste relatări scripturistice ne reţin atenţia în chip deosebit trei lucruri: Iisus înviat S-a înălţat; S-a înălţat la cer şi stă de-a dreapta lui Dumnezeu. Ce înseamnă toate acestea?

\r\n

Să ne lămurim! Iisus nu S-a înălţat la cer, aşa cum se înalţă o pasăre în văzduh sau ca un avion dispărând în nori. Cu toate că evanghelia zilei ne spune că un nor l-a răpit din ochii lor, acest nor nu este ca norul aducător de ploaie, dar, după felul de a înţelege al evreilor din acel timp, este vorba de un simbolism biblic. Norul era semnul prezenţei divine. Avem ca model acel nor luminos noaptea şi întunecos ziua care i-a călăuzit pe evrei după trecerea Mării Roşii până la hotarele Canaanului, ca acel nor care i-a învăluit pe cei trei apostoli pe muntele Tabor (cf. Mt 17,5), ca norul care învăluia muntele Sinai pe timpul convorbirilor dintre Dumnezeu şi Moise (cf. Ex 19,13). Pe Iisus înviat l-a răpit un nor, adică un semn minunat al prezenţei divine care l-a făcut invizibil. Spectacolul acestei răpiri a fost atât de încântător încât cei prezenţi au rămas muţi, vrăjiţi, extaziaţi. N-au mai putut spune ca Petru pe Tabor: Doamne, bine ne este nouă să fim aici (Mt 17,4), dar se bucură din plin de slava şi preamărirea Învăţătorului care, prin această teofanie, devine obiectul speranţei lor. Această dispariţie plăcută, suavă, minunată poartă amprenta înălţării, a unei înălţări în demnitate de-a dreapta Tatălui şi în fericirea deplină a cerului.

\r\n

Mai presus de toate, azi, neamul nostru o dată cu Înălţarea Domnului îşi serbează istoria eroismului său personificat prin eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogate realizări ale virtuţilor de bărbăţie şi vitejie străbună prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine. De aceea toţi cei buni la inimă, iubitori de neam, se adună şi se vor aduna cât va fi lumea, în jurul sfintelor morminte ale marilor noştri înaintaşi, ca să ia tărie de credinţă, de luptă şi de biruinţă. Orice popor îşi reazimă fiinţa pe morminte de eroi şi îşi toarce istoria din caierul jertfei acelora, care în clipe de grea încercare au o mare putere de dăruire şi sacrificiu. În ceasurile grele şi hotărâtoare, la Posada, Rovine, Chilia, Podul Înalt, Călugăreni, Plevna, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Odesa, Timişoara, Bucureşti etc. ei au înţeles că viaţa noastră nu trebuie să se măsoare cu lungimea anilor, cu umilinţă şi robie, ci cu puterea de muncă, cu luptă, cu jertfă, cu eroismul, cu dragostea şi cu afirmarea idealului ce trebuie slujit.

\r\n

Astăzi, ca nişte trimişi ai neamului ei vin la noi, cu rol hotărâtor în viaţa de zi cu zi şi ne cer să dărâmăm egoismul, răutatea, duşmănia, ura, nedreptatea şi tot ce ne desparte şi ne îndepărtează.

\r\n

Ei nu se jelesc, ei cer să fie urmaţi pe calea faptelor şi a idealului de lumină din care să răsară pentru noi toţi o viaţă mai bună, liberă, cinstită, plină de pace, dragoste şi demnitate naţională. Să plecăm genunchii şi inimile noastre pentru pioasa reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă! Dormiţi în pace scumpi Eroi, şi pomenirea Voastră să fie în veci!

\r\n

http://www.sfnectariecoslada.ro/