RESPONSABILITATEA, VIRTUTEA CE CONTUREAZĂ EUL FIECĂREI FIINŢE

Virtutea responsabilităţii îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsbili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul, respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot prin bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic se caută în lutul fiinţei şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsec mai puternici, până găsesc alte şi alte oportunităţi în a ajuta, în a-şi face datoria.

\r\n

Primul pas spre virtutea responsabilităţii ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate, a creat totul bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“[2] (Facere 1, 31) Pe urmă a purtat de grijă creaţiei cu toată responsabilitatea şi dragostea, chiar dacă aceasta a dorit să ia locul Creatorului neresponsabilă fiind în cugetul ei şi păcătuind. A lua locul Creatorului înseamnă să ai înţelepciunea şi responsabilitatea de a avea grijă de toată creaţia. Creaţia nu poate niciodată să adune în ea atâta iubire, responsabilitate, bunătate, corectitudine, răbdare, încât să guverneze înţelept întregul Univers.

\r\n

Al doilea pas spre virtutea responsabilităţii ar trebui să-l învăţăm în familia noastră. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte şi educa copiii ce i-au dobândit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii la rândul lor trebuie să asculte de părinţi, fiindcă nu există părinte care să nu dorească binele copilului său „Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră. Sau de va cere peşte, oare el îi va da şarpe.“[3](Matei 7, 9-10)

\r\n

Cât de mult învăţăm despre responsabilitate de la îndrăgostiţi. Ei sunt atât de responsabili faţă de fiinţa iubită încât primesc energii nebănuite, dacă aceasta ar fi în primejdie ar putea urni stâncile din loc, ar jertfi totul pe altarul dragostei. „Am rugat zăpada din lumi / să-şi toarne mai devreme / glasul în pământ, / să facă loc ierbii, / şi eu … voi chema ghioceii / să înflorească mai devreme pentru tine.“[4]

\r\n

Responsabilitatea faţă de aproapele constă în a-i acorda respectul cuvenit, a-l ajuta la nevoie, a-i fi mereu aproape încurajându-l cu liniştea şi iubirea din sufletul tău.

\r\n

Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot ca totul să fie bine făcut.

\r\n

La o oră de dirigenţie, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, pe când activam şi ca profesor de educaţie moral-religioasă, am cerut elevilor să deseneze pe o coală de hârtie un simbol care să-i reprezite. După ce fiecare a desenat ce a simţit am interpretat cu fiecare în parte obiectul ales de ei ca reprezentare a propriei lor fiinţe. O elevă a desenat un flutur şi am întreat-o de ce a ales să deseneze tocmai un flutur şi nu a ştiut să-mi răspundă, dar în momentul în care am început să comunic cu ea despre fiinţa fluturelui a recunoscut că o reprezintă, fluturele e fragil, sensibil, frumos, alege lucrurile înţelepte ale vieţii, polenul din flori. Alt elev a desenat un porumbel, dar nici acesta ca de altfel toţi elevii nu ştiau de ce a ales acel simbol şi nu altul, fapt pentru care am comunicat cu fiecare în parte despre însemnătatea celor reprezentate de ei. Elevul ce a desenat un porumbel era un elev blând şi a înţeles că blândeţea porumbelui aducător de pace şi linişte îl reprezină. Un elev a desenat nişte munţi, reprezentând statornicia în tot ceea ce face. Un altul a desenat o albină, simbol a înţelepciunii şi hărniciei. Un altul a desenat o căsuţă şi nişte oameni strânşi în jurul focului, reprezentând imortanţa familiei pentru el. Altul a desenat nişte flori cu capul plecat şi nişte copaci cu crengile vitregite de frunze şi roade, ajungând la concluzia că este instabil emoţional, trist şi nu ştie ce îşi doreşte de la viaţă. O fetiţă a desenat o pisică recunoscând că adesea e linguşitoare. Un băieţel a desenat o pensulă, nişte culori şi un chip de om alcătuit din diferite obiecte, ochii stele, părul o carte, nasul o frunză, gura, o felie de pepene, bărbia în loc de gropiţă avea o inimă mare, deschisă, şi am concluzionat împreună cu el că este un îndrăgostit de creaţie şi idealul lui în viaţă este să devină un pictor ce doreşte să redea simbolic toate miracolele acestei vieţi, toată profunzimea fiecărei clipe. Fiecare elev din clasă a desentat ceva diferit, niciun simbol nu a mai fost regăsit în lucrarea altuia. Acest lucru a scos în evidenţă că fiecare elev are o personalitate diferită. Problema este că noi, adulţii, profesori, părinţi, trebuie să ştim a ne apropia de sufletul fiecărui elev, a-i descoperi eul, a-l îndruma să şi-l descopere şi mai apoi să fie responsabil în tot ceea ce face.

\r\n

Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm.

\r\n

Până şi natura are responsabilitatea ei faţă de comuniunea ei cu omul, animalele, păsările, insectele etc. „Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi aşa a fost.“[5] (Facere 1, 11) Din rodul pământului se hrăneşte toată făptura.

\r\n

Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte misiunea.

\r\n

Elementele cosmice, soarele nu uită să răsară şi să încălzească pământul, luna şi stelele nu se dau înapoi de la a îmbrăca noaptea în lumină, norii nu uită să îşi scurgă lacrimile spre rădăcina pământului, elementele terestre, pământul nu întârzie să-şi dea rodul lui, fiecare rod fiind hrană sau medicament. Natura îşi ţese energia vie responsabilă faţă de tot ceea ce s-a plămădit din fiinţa ei.

\r\n

Trandafirul nu uită să-şi ţese spinii pentru a se putea proteja, vântul nu întârzie să ajute împreună cu insectele la polenizarea plantelor, pasărea nu întârzie să-şi întărească aripile prin sportul zborului pentru a putea migra în locuri prielnice supravieţuirii, mugurii nu întârzie în a înfrunzi, înflori şi a aduce rod, iarba nu uită să îmbrace pământul, să oxigeneze atmosfera şi să hrănească animalele.

\r\n

Şi micile vietăţi sunt responsabile în toată munca lor şi am putea privi spre exemplu la albină cu câtă iscusinţă îşi organizează familia, culege nectarul din universul florilor, bun arhitect clădeşte fagurii, creşte puietul, menţine curăţenia şi sănătatea stupului, îşi apără familia de duşmani.

\r\n

Animalele nu uită să îşi hrănească şi să îşi crească puii, îndrumându-i să se ferească de pericolele ce le-ar putea pândi. Animalele sălbatice îşi învaţă puii să supravieţuiască şi să devină puternice.

\r\n

Omul trebuie să privească cu atenţie în jur la tot ceea ce îl înconjoară şi să înveţe să fie responsabil în toate.

\r\n

Fiind o fiinţă raţională, omul poate să săvârşească atât de multe lucruri bune atât pentru el, cât şi pentru semenii lui, singurul lucru spre reuşită fiind acela de a trata totul cu responsabilitate, cu alte cuvinte a pune suflet în tot ceea ce săvârşeşte: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce mişcă pe pământ şi peste tot pământul.“[6]

\r\n

Responsabilitatea este virtutea ce ne îndeamnă să fructificăm fiecare clipă a vieţii noastre.

\r\n

Pr. Ion Turnea

\r\n\r\n

\r\n

[1] Vicu Cojocaru, Flori de timp, Sunt doar lut, Editura Neutrino, Reşiţa, 2009, pag. 3.

\r\n

[2] Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere 1, 31.

\r\n

[3] Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 7, 9-10.

\r\n