Restaurarea Mănăstirii Hilandar

\r\n\r\nMănăstirea Hilandar înainte de incendiul din 2004\r\n\r\nRestaurarea Mănăstirii Hilandar în urma incendiului din 2004 constituie una dintre cele mai mari și mai complexe intervenții asupra Mănăstirii din vremea Împăratului Milutin (începuturile secolului al XIV-lea) și până azi. Nu e vorba numai de construcții, ci și de renașterea duhovnicească și economică. Începând cu anul 2005, obștea mănăstirii a preluat inițiativa organizării și efectuării reconstrucției, mai ales egumenul și sfânta sinaxă. În afară de Mănăstire, factorul principal care a contribuit la renovare a fost Fundația Hilandar de la Belgrad, în colaborare cu KEDAK (Centrul pentru conservarea moștenirii aghiorite) din Tesalonic. Guvernul Republicii Serbia, prin intermediul Ministerului Culturii, a asigurat cea mai mare parte din fondurile necesare, acordând anual alocații de la buget. Republica Elenă, prin intermediul KEDAK, a subvenționat, de asemenea, anumite lucrări. În primul an de după incendiu, Biserica Ortodoxă Sârbă a strâns multe ajutoare pentru Hilandar.\r\n\r\nMănăstirea Hilandar în dimineaţa zilei de 4 martie 2004\r\n\r\nMănăstirea Hilandar în dimineaţa zilei de 4 martie 2004\r\n\r\nReconstrucția porțiunii arse din mănăstire a început în anul 2006, după demolarea și securizarea ruinelor, construirea structurilor adiacente necesare și întocmirea studiilor.\r\n\r\nHilandar 10 Situatia lucrarilor de restaurare\r\n\r\nReconstrucția se face conform Planului de Lucru ce reglementează renovarea conform programei adoptate de Sfânta Sinaxă a Mănăstirii Hilandar. Planul de Lucru constituie o condiție necesară și baza lucrărilor de reconstrucție, conservare și dezvoltare a ansamblului monahal și a clădirilor lui.\r\n\r\nEstimativ, pentru îndeplinirea tuturor lucrărilor de reconstrucție ale Mănăstirii este nevoie de 25 de milioane de euro. Din această sumă, 14,7 milioane sunt necesare pentru reconstruirea porțiunii arse, iar 2,7 milioane pentru lucrările de consolidare. Restul este necesar pentru intervenții prompte asupra celorlalte clădiri care nu au ars, precum și asupra clădirilor care sunt în pericol.\r\n\r\nMănăstirea Hilandar înainte de incendiul din 2004\r\n\r\nMănăstirea Hilandar înainte de incendiul din 2004\r\n\r\nDin anul 2006 și până astăzi (mai 2012, n. n.), a fost reconstruit 50% din porțiunea distrusă de incendiu, iar 40% din ea este în folosință. În cazul în care vor mai fi asigurate în jur de 1,5 – 2 milioane de dolari pe an, atunci putem spune că toate lucrările de renovare se vor putea încheia în anul 2017. Parcursul viitor al lucrărilor de reconstrucție și conservare a Mănăstirii Hilandar acest monument viu și unic, tezaur al tradiției bizantine și aghiorite și bază a culturii și spiritualității sârbe depinde în cea mai mare măsură de sprijinul acordat de publicul larg.\r\n\r\nHambarul (2005-2006)\r\n\r\nHilandar 12\r\n\r\nComplexul hambarului este constituit dintr-o serie de clădiri de mult abandonate: hambarul, grajdul și casa îngrijitorului de catâri. Dinainte de izbucnirea incendiului exista un plan de renovare a complexului și de transformare a lui într-o casă de oaspeți pentru închinători.\r\n\r\nHilandar 14\r\n\r\nPlanul a fost completat și aprobat în anul 2003, iar după incendiu a devenit prioritar, pentru că problema cazării a devenit foarte stringentă. Complexul Hambarului oferă cazare pentru 80 de oameni; clădirile au fost renovate astfel încât să-și păstreze valoarea monumentală și vechiul caracter.\r\n\r\nHilandar 13\r\n\r\nConacul Synodikonului (2006-2008)\r\n\r\nSinodikonul de la 1814 înainte, în timpul şi dupa incendiu, precum şi după renovare\r\n\r\nSinodiconul de la 1814 înainte, în timpul şi după incendiu, precum şi după renovare\r\n\r\nSynodikonul sau „Conacul”, după cum mai este cunoscut, a fost construit în 1814, fiind cea dintâi clădire importantă renovată în urma incendiului.\r\n\r\nMuncitori în timpul activităţilor de reconstrucţie de la Sinodikon\r\n\r\nMuncitori în timpul activităţilor de reconstrucţie de la Sinodikon\r\n\r\nÎntreaga lucrare de restaurare a fost întreprinsă chiar de Mănăstirea Hilandar, în conformitate cu rânduielile aghiorite și grecești, prin angajarea de specialiști și de muncitori.\r\n\r\nDin ruinele Sinodikonului a ieşit noua librărie\r\n\r\nDin ruinele Sinodikonului a ieşit noua librărie\r\n\r\nConacul a fost cel dintâi reconstruit datorită suprafeței sale restrânse și datorită modului simplu de construcție, aspecte care au determinat o relativ rapidă efectuare a lucrărilor (2006-2008).\r\n\r\nHilandar 19 Doua incaperi renovate Camera de primire a episcopului si sala pentru sinaxe\r\n\r\nDesigur, și poziția Conacului a înlesnit accesul materialelor de construcție.\r\n\r\nPivnita Sinodikonului a fost păstrată în forma originară\r\n\r\nPivnița Sinodikonului a fost păstrată în forma originară\r\n\r\nConacul cel Mare (2007-2012)\r\n\r\nCele mai numeroase și mai importante lucrări se derulează acum la Conacul cel Mare, construit între anii 1816 și 1821. Lucrările sunt efectuate de specialiști și muncitori angajați de Mănăstire cu sprijinul Fundației Hilandar de la Belgrad, sub supravegherea KEDAK. În acest mod s-a asigurat deplinul acord între uriașele lucrări de construcție efectuate și rânduiala aghiorită veche de secole, precum și înalta calitate a lucrărilor, cu fonduri restrânse.\r\n\r\nPartea de nord a mănăstirii Hilandar înainte şi după incendiu, precum şi în curs de renovare\r\n\r\nPartea de nord a mănăstirii Hilandar înainte şi după incendiu, precum şi în curs de renovare\r\n\r\nReconstruirea acestui cel mai mare dintre Conacele mănăstirii a început în anul 2007, încheierea lucrărilor având loc la sfârșitul anului 2012.\r\n\r\nConacul cel mare, imediat după incendiu şi în timpul reconstrucţiei (2010)\r\n\r\nConacul cel mare, imediat după incendiu şi în timpul reconstrucţiei (2010)\r\n\r\nÎn luna octombrie a anului 2010, cea mai mare parte din clădire a intrat deja în funcțiune. După renovare, la fel ca înainte de incendiu, în acest Conac se vor afla toate cele necesare vieții de zi cu zi a mănăstirii: stăreția, arhondaricul, cabinetul medical, laboratoare de conservare precum și un mare număr de chilii pentru monahi și pentru primirea străinilor.\r\n\r\nHolul de primire al Conacului cel mare, după incendiu şi după reconstrucţie\r\n\r\nHolul de primire al Conacului cel mare, după incendiu şi după reconstrucţie\r\n\r\nOdată cu reconstrucția acestei mari clădiri, cu o suprafață utilă de 3 789 metri pătrați, Hilandarul își va recăpăta înfățișarea cunoscută, precum și mare parte din spațiile sale de lucru și de găzduire necesare.\r\n\r\nVia\r\n\r\nÎn cadrul proiectului de reconstruire a clădirilor și infrastructurii distruse de incendiu, o atenție specială a fost acordată activităților necesare vieții normale, întreținerii și dezvoltării mănăstirii.\r\n\r\nHilandar 23\r\n\r\nUnul dintre proiectele de mare importanță este noua vie plantată în anul 2008 pe terenul de lângă Turnul Sfântului Împărat Milutin, având o suprafață de 15 hectare. Cele mai bune soiuri de viță de vie au fost plantate pentru produce un vin de cea mai înaltă calitate. Alături de vie a fost construită un atelier de vinificație, într-o veche clădire ce ținea de arsana (portul mănăstirii). Producția anuală se așteaptă să depășească 78 000 de litri de vin superior.\r\n\r\nPuteți contribui la reconstrucția și renovarea Mănăstirii Hilandar donând în contul următor:\r\n\r\nIERA MONH HILANDARIOY,\r\n\r\nAgricultural Bank of Greece S. A.\r\n\r\nBIC: ABGRGRAA (Swift Code)\r\n\r\nAG. OROS BRANCH CODE 2362\r\n\r\nA.C.C.: 439 03 002069 57\r\n\r\nIBAN: GR35 0432 3620 0043 9030 0206 957\r\n\r\nPentru orice alte informații, contactați Fundația Hilandar din Belgrad:\r\n\r\nFoundation of The Holy Hilandar Monastery,\r\n\r\nBulevar Vojvode Misica 71, 11040 Belgrade, Serbia\r\n\r\nVoice: +381 11 3690602, 3692004; Fax: 3690792;\r\n\r\ne-mail: zaduzbina@hilandar.org\r\n

www.hilandar.org

\r\n

Sursa: Buletinul informativ cu privire la reconstrucția Sfintei Mănăstiri Împărătești a Hilandarului din Sfântul Munte publicat de ”Fundația Hilandar” din Belgrad.

\r\n\r\n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *