Rugăciunea alungă mânia

\r\n

O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la şcoală. Se certase cu directoarea. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soţul ei. Acesta tăcea şi nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii.

\r\n

Bărbatul simţi că i se urcă sângele în cap. De dimineaţă, femeia îi spusese că va cumpăra ea fructe, dar, din cauza supărării, uitase. Bărbatul a vrut să ţipe la ea, dar îşi aduse aminte că duhovnicul îl sfătuise să spună „Doamne miluieşte“ ori de câte ori era ispitit de mânie. A spus o dată rugăciunea, dar nu se simţi mai liniştit. Mai repetă de câteva ori rugăciunea şi până la urmă se linişti.

\r\nCând i-a trecut supărarea, soţia şi-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el şi l-a luat în braţe:\r\n\r\n– Iartă-mă, am spus că iau eu fructe. Iartă-mă.\r\n\r\n– Te iert, cum să nu te iert, spuse soţul.\r\n\r\nNoaptea, soţia a visat încă o dată discuţia cu soţul ei. A văzut că, atunci când ea ţipa la el, un diavol venea din ce în ce mai aproape de el. Îl văzu pe soţ cum a început să se roage şi diavolul a plecat imediat.\r\n\r\nCând s-a sculat, i-a zis:\r\n\r\n– Nu am ştiut că te-ai rugat aseară când ţipam la tine. O să încerc să mă rog şi eu când o să mai fiu ispitită de mânie.\r\n