S-a încheiat Tabăra bucuriei din cadrul bisericii USM

Tabăra bucuriei de la biserica ”Întâmpinarea Domnului”, USM, s-a desfășurat între 2 și 7 iulie. Peste 80 de copii cu vârsta între 7-12 ani au avut parte de alese mângâieri duhovnicești, rugându-se și fiind implicați în diverse activități: ateliere de creație, jocuri, pelerinaje etc.

Tabăra a fost organizată pentru copiii angajaților USM și a enoriașilor bisericii, la care s-au alăturat alți copii din capitală. Șase voluntari, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși, s-au implicat în acest proiect, iar preotul-paroh Octavian Moșin a coordonat și susținut activitățile.

Tabăra s-a încheiat sâmbătă, 7 iulie, zi în care copiii au primit Taina Împărtășaniei la biserica ”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava, au vizitat mănăstirile Căpriana și Suruceni, apoi au vizionat un filmuleț cu principalalele episoade din cadrul taberei și s-au învrednicit de diplome de participare.

De rând cu parohia ”Întâmpinarea Domnului”, întru buna desfășurare a taberei s-au implicat următoare instituții: Rectoratul USM, Facultatea de Drept a USM, Sectoarele Sinodale Activitate Pastorală pentru Tineret și Relații Culturale, Agenția de turism ”Panda Tur” și SRL ”Art-Atribut”.

 

Sursa: www.biserica-usm.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *