Sâmbăta Moşilor de iarnă

A doua săptămână din perioada liturgică a Triodului se încheie cu Sâmbăta morţilor – Moşii de iarnă. Această sâmbătă precedă Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi de aceea este ziua când „dumnezeieştii Părinţi au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă, în nădejdea învierii veşnice”, după cum ne spune Sinaxarul.

Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei adormiți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre sufletul va ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup.

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „ador­miți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit” înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca 8, 52).

Conform tradiţiei ortodoxe, sâmbăta, ziua a şaptea, ziua în care creaţia este recunoscută drept „bună foarte”, ziua lumii acesteia, este, în acelaşi timp, zi de sărbătoare şi de pomenire a celor adormiţi. Fiecare sâmbătă este o imitare a Sâmbetei Mari, în care Mântuitorul Iisus Hristos S-a aflat „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul”, aşa cum mărturisim într-un tropar al Sfintei Liturghii.

Sâmbăta este o sărbătoare deoarece lumea aceasta şi timpul ei ne spun că Hristos a învins moartea şi a instaurat Împărăţia Sa, deoarece Întruparea, moartea şi Învierea Sa reprezintă plinirea creaţiei întru care Dumnezeu S-a bucurat la începuturi. Este ziua celor adormiţi, adică a celor morţi, deoarece în moartea lui Hristos ­lumea a murit, iar mântuirea, ­plinirea şi transfigurarea ei sunt dincolo de mormânt, în veacul ce va să fie.

www.ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *