Sfântul Prooroc Ilie sau Lucrarea sfinţilor în lume

Lumea în care trăim astăzi nu mai este lumea pe care Dumnezeu a creat-o la început, „bună foarte”, ci una alterată, deformată. Lumea creată de Dumnezeu, adică pământul şi toate cele existente pe el, în frunte cu omul, erau curate. Exista o deplină armonie între om şi Dumnezeu, între om şi om, între om şi natură, iar starea de fericire a raiului urma să fie extinsă pe tot pământul, sporind până la starea de împărăţie a lui Dumnezeu. Datorită păcatului primului om – Adam – lumea a ajuns într-o stare de nefericire, dezarmonie, degradare, suferinţă şi chin. 

Totuşi, în dragostea şi purtarea Lui de grijă, Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a căutat, când prin pedepse, când prin manifestări de bunătate, să o întoarcă către Sine. Atât în vechime, cât şi în prezent, Dumnezeu alege oameni cu care şi prin care poate comunica cu lumea, spre îndreptarea ei. Aceştia sunt Sfinţii.

De la începutul lumii, sfinţii şi drepţii au fost centrele de comunicare, bazele de emisie-recepţie, prin care Dumnezeu comunică cu omenirea. Toţi sfinţii din Vechiul şi din Noul Legământ au primit revelaţia de sus, au cunoscut voia lui Dumnezeu, şi împlinindu-o au vestit-o şi celorlalţi oameni.

[…]

Prin lucrarea sfinţilor (ca împreună lucrători cu Dumnezeu) s-au izbăvit mii şi milioane de oameni, naţiuni întregi, din păcat, din suferinţă din moarte şi pierzare.

În mijlocul lunii lui cuptor, pe data de 20 iulie, îl sărbătorim pe Proorocul cel de foc – pe Sfântul Ilie Tezviteanul.

Sfântul Prooroc Ilie este unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, trimişi vreodată de El pe acest pământ. S-a născut în Tezva Galaadului (de unde numele de Tezviteanul) cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului Dumnezeu. Tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui, îngerii Domnului, înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi păgână, chiar poporul ales din care făcea parte devenise idolatru. Regele Israelului, Ahab, se căsătorise cu o păgână Izabela, care a adus cu sine cultul idolatriei. Astfel, tot poporul, în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.

Sfântul prooroc Ilie, care a trăit o viaţă pustnicească, aspră, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, în feciorie, sărăcie, post şi rugăciune şi totală ascultare faţă de Dumnezeu Savaot, nu putea răbda această nelegiuire, ca întreg poporul evreu, în frunte cu regele său, să devină idolatru. De aceea Dumnezeu, văzându-i râvna, l-a trimis la rege. Îmbrăcat cu toate armele lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17), Sfântul Ilie a mustrat poporul pentru această fărădelege, şi mai ales perechea regală Ahab şi Izabela, care inventau noi şi noi ticăloşii. I-a mustrat pentru păcatul de a fi părăsit pe Dumnezeul părinţilor lor şi de a fi urmat zeilor Baal şi Aşera, şi altor zeităţi prin care de fapt, se aducea închinare Satanei.

După ce cu rugăciunea sa a închis cerul trei ani şi şase luni, foametea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând ca Dumnezeu să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.

Dumnezeu a ascultat pe slujitorul Său credincios şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu ascultându-l, o trimite peste pământul însetat. Dar regele Ahab deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile făcute, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, se întoarce la ele, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, Sfântul Prooroc Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, el profeţeşte: câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din această lume, nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab dacă nuaici, atunci în veşnicie.

Sfântul Ilie profetul plin de darul Duhului Sfânt, sfârşeşte viaţa pământească aşa cum a trăit. În căruţa ascultării şi al supunerii faţă de Dumnezeu, trasă de caii dragostei de Dumnezeu şi de oameni, el se înalţă spre cer. Este înălţat cu trupul. Nu a fost dat stricăciunii trupul lui cel uscat de post, dar plin de Duhul Sfânt, ca semn că oricine crede în adevăratul Dumnezeu şi ascultă de El, nu mai moare, ci rămâne veşnic viu.

Sfântul Ilie este la fel de viu, de prezent, în Biserica şi în lumea întreagă precum era atunci când trăia în trup; mai mult, duhul, puterea, râvna şi exemplul lui, sunt prezente pe întinsul întregii creştinătăţi.Astăzi îl cinstim pe sfântul Ilie cu laude şi cu cântări duhovniceşti, pentru că el este ocrotitor şi rugător al nostru înaintea lui Dumnezeu. Puternica sa prezenţă în Biserica Ortodoxă Română se vede din zecile şi sutele de biserici şi mânăstiri care îi sunt închinate. Numai în Arhiepiscopia noastră avem trei mânăstiri (Nuşeni, Băişoara şi Cristorel) şi alte multe biserici care poartă hramul marelui sfânt Prooroc.

Prin viaţa sa exemplară, sfântul Ilie ne învaţă să fim curaţi, sinceri, credincioşi, modeşti, cinstiţi, harnici, muncitori, rugători. Să iubim cumpătarea şi rugăciunea, ştiind că prin post se biruiesc patimile şi orice rău, iar prin rugăciune primim mângâiere de la Dumnezeu, mai ales atunci când nu mai avem nici o mângâiere omenească.

Lumea idolatră în care a trăit Sfântul Prooroc Ilie nu se deosebeşte de cea în care trăim noi astăzi. Păcatele osândite de Sfântul Ilie atunci: necredinţa, ura, idolatria, mândria, silnicia, minciuna, răpirea bunurilor altuia, nedreptatea, desfrâul sub toate formele lui, iubirea faţă de materie şi încrederea în bunurile pământeşti, sunt la fel de prezente şi în lumea noastră. Răul îşi are propovăduitorii lui.

Idolii nu se mai numesc Baal şi Aşera, dar închinare li se aduce marilor staruri şi vedete de cinema, care în producţiile lor propagă ura, mânia, violenţa, răzbunarea, sexul, pornografia, alcoolismul, drogurile şi alte elemente care fac parte din lumea şi cultura păcatului. Ura şi mândria se arată prin aşa-zisa manifestare a personalităţii celor puternici, iar dreptul proprietăţii devine cult al egoismului şi orgoliului. Silnicia „rezistă cel mai tare”, minciuna numită„abilitate diplomatică”, cămătăria şi nedreptatea numită „sechestrare de bunuri”, desfrâul devenit industrie, avorturile, drogurile şi alte mari păcate pretind carte de identitate pe planeta pământ.

Dacă păcatele, sub altă mască sunt aceleaşi, nici poziţia Sfântului Ilie, dacă ar trăi în vremea noastră, nu ar putea să fie alta. Dacă atunci, prin foamete şi secetă, prin minunea pogorârii focului din cer, şi prin uciderea preoţilor idolatri, a întors poporul Israel la închinarea Dumnezeului adevărat, astăzi, fiind prezent în Biserică prin duhul şi puterea lui, ne spune:

<<Unul este Dumnezeu – Iisus Hristos de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Lui să vă închinaţi, Lui să vă rugaţi, Lui să vă încredinţaţi toată viaţa voastră. Urmaţi-i Lui în curăţie, smerenie şi ascultare, „nu vă potriviţi duhului acestui veac” (Romani 12, 2). Rugaţi-vă cât mai mult lui Dumnezeu, de unde vine tot darul, înfrânaţi-vă de la rele. Rugaţi-vă pretutindeni, dar mai ales în Biserică şi în locuri curate şi liniştite.

Idolii au templele lor, voi creştinii aveţi Biserica Dumnezeului Celui Viu. Acolo adunaţi-vă cât mai des la rugăciune şi la Sfânta Liturghie. În ea se săvârşesc minuni mai mari decât pe Muntele Carmel. Aici, urmând Apostolilor, preotul jertfeşte pe însuşi Iisus Hristos, cel ce S-a jertfit de bună voie. Aici nu se pogoară foc din cer, ci Însuşi Dumnezeu cu-ntreg alaiul de sfinţi şi de îngeri în frunte cu Maica Domnului. Eu m-am împărtăşit de Dumnezeu pe cât mi s-a dat în Muntele Horeb, voi îl primiţi în mintea, inima, sufletul, trupul şi în toate mădularele voastre prin Sfânta Împărtăşanie. Eu prin darul Lui am legat şi dezlegat cerul, preotul prin harul Lui, leagă şi dezleagă păcatele oamenilor. Eu am fost ridicat cu trupul la cer, voi trăiţi în Biserică, în toată vremea, bucuria cerească şi de necuprins a Învierii lui Hristos. Eu am primit duh şi putere să îndrept poporul Lui, voi Îl aveţi pururi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Împăratul nostru cel ceresc. Deci nu vă temeţi, ocrotitorul vostru este Cel ce a biruit lumea, moartea şi pe diavolul. Voi sunteţi prin El pururea biruitori. Eu am fost slugă, voi sunteţi fii prin Hristos. Tatăl nostru cel ceresc este mai tare decât toţi, cine se va atinge de voi? Voi încă de pe pământ puteţi trăi bucuria şi veselia cea de nespus a împărăţiei cereşti. Alipiţi-vă de Domnul şi Mirele sufletului vostru şi bucuraţi-vă>>.

… Îi mulţumim Sfântului Ilie pentru cuvintele sale! Dar duhul nostru este slab şi-i cerem să se roage pentru noi să ne întărim. Lucrul său nu s-a terminat. Ajută-i Sfinte Ilie pe păstori să sporească în sfinţenie, pe popor, în dreptate şi adevăr. Izbăveşte-ne pe toţi de tulburarea celui viclean, de cursele lui, de toate relele care vin asupra noastră urmării păcatelor noastre. Văpaia focului ceresc, care a mistuit viaţa ta, cere-o de la Dumnezeu în sufletul fiecărui creştin.

Roag-o pe împărăteasa, Maica Domnului, să ne acopere cu omoforul ei, ca sub scutul ei cel nebiruit şi înarmaţi cu rugăciunile ei şi ale sfinţilor, să trecem viaţa noastră pământească, ajungând la viaţa cea veşnică şi pururea fericită.

Sfinte Proroocule Ilie, tu care ne arăţi că omul a fost făcut stăpânul acestei lumi şi nu robul ei, că şi stihiile şi fenomenele meteorologice pot fi stăpânite prin post şi rugăciune, în deplină ascultare faţă de Dumnezeu, dă-ne din duhul şi din puterea ta, din râvna şi dragostea ta, precum ai dat ucenicului tău Elisei. Cere de la Dumnezeu pentru noi darul curăţiei, al smereniei, al rugăciunii, al iubirii şi al slujirii dumnezeieşti şi ajută-ne pe noi şi tot poporul ca să nu mai şchiopătăm de „amândouă picioarele” adică în credinţă şi fapte bune, ci precum atunci poporul Israel, să părăsim cu toţii idolii veacului, dinlăuntrul şi dinafara noastră, mergând pe calea crucii Domnului Iisus Hristos, precum aţi mers voi toţi sfinţii Lui. Amin.

Arhim. Andrei Coroian

www.cuvantul-ortodox.ro