Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9/22 martie)

Toţi aceştia erau ostaşi în armata romană şi credeau cu tărie în Dumnezeul cel adevărat.

\r\n

Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor de către Licinius, aceştia fură prinşi şi duşi dinaintea mai marelui lor.

\r\n

Când aceştia fură ameninţaţi că vor fi lipsiţi de vrednicia de ostaşi, sfântul Candid răspunse:

\r\n

– Ia de la noi nu doar cinstea de ostaşi, ci şi trupurile noastre, căci nimic nu avem mai drag şi mai de preţ decât numai pe Hristos, Dumnezeul nostru.

\r\n

Auzind aceasta, comandantul porunci slujitorilor săi să îi bată cu pietre pe sfinţii mărturisitori. Însă, pe când slujitorii aruncau cu pietre, acestea se întorceau şi cădeau asupra slugilor, lovindu-i cu putere, iar una din pietre izbi în faţă pe comandant, zdrobindu-i dinţii.

\r\n

Chinuitorii furioşi, asemeni fiarelor sălbatice, îi legară laolaltă pe sfinţii mucenici şi îi aruncară în lac, întărind paza ca nu cumva să scape vreunul. Iar afară era ger cumplit, iar lacul îngheţă împrejurul trupurilor mucenicilor. Pentru a le spori chinurile şi pentru a-i îndupleca să iasă din lac şi să se lepede ce mărturisirea lor, puseră aproape de ei o scăldătoare încălzită, iar unul dintre ei, slăbind cu credinţa, ieşi din lac şi intră în scăldătoare.

\r\n

Şi, iată, din cer se arătă o lumină negrăită care încălzi apa lacului şi pe mult pătimitorii mucenici, iar odată cu lumina se pogorâră 40 de cununi peste capetele lor. Văzând aceasta, un paznic de pe tărm îşi scoase hainele, mărturisi numele Domnului şi intră în lac, spre a se învrednici de cea de-a 40-a cunună a celui ce se lepădase, iar aceasta se aşeză pe fruntea lui cea înflăcărată de a se adăuga şi el în ceata mărturisitorilor.

\r\n

A doua zi, întreaga cetate de minună, căci sfinţii mucenici erau încă vii. Atunci, ticălosul judecător porunci să li se zdrobească fluierele picioarelor, iar trupurile să le fie aruncate în apă, încât creştinii să nu le poată lua de acolo.

\r\n

În cea de-a treia zi, mucenicii şi se arătară lui Petru, episcopul locului, cerând-i să adune moaştele lor şi să le scoată din apă. Astfel, episcopul împreună cu slujitorii săi ieşi în întunericul nopţii şi aflară în apă trupurile mucenicilor strălucind cu lumină mare. Mult s-au minunat ei de acea privelişte, căci fiecare os ce fusese smuls din trupurile lor plutea pe luciul apei, luminând ca o candelă.

\r\n

Episcopul le luă şi le îngropă cu cinste, fiind de atunci izvor nesecat de milistivire tuturor celor ce se apropie d e dânşii cu credinţă.

\r\n

Aceştia au primit cununa cea cu bun miros a muceniciei în anul 320, iar numele lor erau Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Melion şi Aglaie.