SFÂNTUL VASILE CEL MARE, lauda cea strălucită a arhiereilor

In ciuda traiului sau ascetic, a rigurozitatii sale morale, a scrupulozitatii organizatorice si a duritatii cuvantarilor sale impotriva patimilor, care ni-l pot infatisa putin intelegator fata de slabiciunile firii noastre, Sf. Vasile cel Mare s-a bucurat de dragostea si pretuirea locuitorilor din Cezareea intr-o masura atat de mare, incat acestia, barbati si femei, au dovedit ca erau pregatiti sa-si riste viata luptand pentru a-si apara episcopul, in acele vremuri de prigoana.

Dupa mai putin de zece ani de cand primise tronul Cezareei, Sf. Vasile, unul dintre cei mai iubiti ierarhi ai Bisericii lui Hristos, a fost luat de la conducerea oilor cuvantatoare ale turmei sale de un “dusman” in fata caruia toata multimea cetatii nu avea cum se opune. Sa-l lasam pe prietenul sau drag, Sf. Grigorie Teologul, sa ne poarte peste timp in data de 1 ianuarie 379, in mijlocul orasului indurerat si indoliat …

„Zacea Vasile, aproape sa-si dea cea din urma suflare; era asteptat sa fie luat in primire de corul ceresc, catre care de multa vreme isi atintise privirea. Imprejurul lui era adunat tot orasul, care nu se putea deprinde cu ideea acestei pierderi; blestema moartea ca pe un tiran, voind parca sa-i apere sufletul, ca si cum, fie cu mainile, fie cu puterea rugaciunilor, ar fi putut sa-i constranga sufletul sa ramana in trup. Erau, de altfel, nebuni de durere si fiecare ar fi fost bucuros sa-si dea viata in locul lui, daca aceasta ar fi fost cu putinta. La urma s-au vazut biruiti – ca trebuia sa se arate ca si el nu-i decat un om – si Vasile, rostind cuvintele: <<In mainile Tale depun sufletul meu>>, si-a dat sufletul in mainile ingerilor, care aveau sa-l duca la cer; dar aceasta dupa ce mai intai a dat celor prezenti invataturi asupra credintei si prin sfaturile lui i-a facut sa ajunga mai buni.

Apoi s-a vazut un lucru mai mare decat toate ce s-au vazut vreodata. Acest barbat a fost purtat pe bratele sfintilor; care mai de care se silea sa puna sau sa atinga, unul poala vesmantului, altul umbra, altul nasaliile pe care era purtat sfantul; caci ce putea fi mai sfant si mai curat decat trupul lui? Altii se imbulzeau ca sa se apropie macar de cei ce il purtau, altii ca macar sa-l priveasca, in credinta ca si aceasta le poate fi de folos. Se umplura pietele, porticele, etajul al doilea si al treilea de cei ce-l petreceau; uinii mergeau inainte, altii in urma sau alaturi de el, inghesuiti unii in altii; erau multe zeci de mii, de toate neamurile, de toata varsta, unii chiar necunoscuti. Cantarile de psalmi erau inabusite de plansete, iar taria de suflet a tuturor era biruita de durere. Era o adevarata intrecere chiar intre necrestini, pagani, evrei sai straini. Ca si ei se intreceau cu noi in plans, ca si cand cel care ar fi plans mai tare ar fi dobandit un folos si mai mare. Contrar asteptarilor, durerea s-a incheiat la urma cu nenorociri, intrucat cu prilejul acestei inmormantari, din cauza grozavei ingramadiri si imbulzeli, si-au dat obstescul sfarsit multe persoane; si totusi erau socotite fericite ca si-au gasit sfarsitul asa, intrucat il intovaraseau astfel pe Vasile la plecarea din viata sau, cum ar putea spune un indraznet, erau un fel de jertfa pe mormantul lui. Cu greu trupul a fost smuls din imbulzeala care aproape strivise pe cei care-l duceau; si astfel a fost redat mormantului parintilor sai, adaugandu-se preotilor arhiereul, predicatorilor glasul cel puternic, care rasuna inca in urechile mele, in fine, adaugandu-se martirilor un nou martir. Acum el este in cer, unde aduce jertfe pentru noi si se roaga pentru popor, caci desi ne-a parasit, nu ne-a parasit de tot. (…)

Asadar voi toti cei din jurul meu, toti cei ce alcatuiti corul lui, fie ca sunteti de-ai nostri, fie ca sunteti straini, atat cei din preajma altarului cat si cei de pe treptele cele mai de jos, asociati-va cu mine sa-l laudam pe Vasile, fiecare povestind si imitand vreuna din virtutile lui; cei de pe tronuri, laudati-l si imitati-l pe legiuitor; cei ce guvernati orasul, ca pe un stalp al acestui oras; cetatenii de rand, ca pe un om de ordine; oratorii, ca pe un profesor; fecioarele, ca pe un conducator de mireasa; cele casatorite, ca pe un profesor al infranarii; monahii, ca pe cel ce va intraripeaza; cei ce traiti in lume, ca pe un judecator; cei simpli, ca pe cel ce va arata calea; cei iubitori de stiinta, ca pe un teolog; cei fericiti, ca pe un frau; cei nenorociti, ca pe un mangaietor; batranii, ca pe un toiag; tinerii, ca pe o scoala; saracii, ca pe un miluitor; bogatii, ca pe un bun administrator. Mi se pare ca chiar si vaduvele ar trebui sa laude pe patronul lor, orfanii pe parintele lor, saracii pe amicul saraciei, bolnavii pe doctorul tuturor bolilor si cunoscatorul tuturor leacurilor; in sfarsit, cei sanatosi, pe pazitorul sanatatii lor. Cu alte cuvinte toti sa laudam pe cel ce s-a facut toate tuturor ca sa dobandeasca pe toti sau macar pe cat mai multi. Iar tu, Vasile, primeste de la noi aceasta cuvantare de lauda, primeste-o de la glasul care altadata iti era foarte placut, de la cel de aceeasi varsta si de aceeasi treapta cu tine. Daca aceste laude sunt la inaltimea meritelor tale, aceasta se datoreste tie, intrucat cu sprijinul tau am alcatuit cuvantarea; iar dimpotriva, daca sunt departe de a corespunde meritelor tale si mult mai prejos de asteptare, gandeste-te ca nu puteam face ceva mai bun, ca sunt apasat la batranete de boala si de dorul de tine! Doar si lui Dumnezeu ii place ce este facut dupa puterea omului. Tu, insa, fiinta sfanta si dumnezeiasca, priveste de sus spre noi! Potoleste, prin rugaciunile tale, ghimpele trupului, care ne este dat de Dumnezeu pentru inteleptirea noastra, sau da-ne curaj ca sa-l suportam; si indreapta viata noastra spre ceea ce ne este mai folositor; iar dupa ce ne vom muta din viata aceasta, primeste-ne si pe noi acolo, in corturile tale“.

(Scrieri (partea I), Sf. Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic si de misiune al BOR, 1988)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/