Slujire cu dragoste şi zel în Via Domnului

IMG_7982F_thumb3Interviu cu Prot. Mitr. Ioan Plămădeală la 60 de ani  de viaţă pământească, publicat în revista Altarul Credinței nr. 7-8, 2013.\r\n

\r\n

Plin de iubire faţă de oameni şi cu o bunătate sufletească de nedescris, Părintele Ioan Plămădeală are uşa sufletului, dar şi a Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Chişinău deschisă pentru toţi cei care binevoiesc să-i păşească pragul.\r\nLa începutul lunii septembrie (4 septembrie) părintele a sărbătorit un deosebit popas aniversar – 60 de ani din ziua naşterii.\r\nDe mai bine de două decenii părintele Ioan slujeşte cu multă dragoste şi zel în Via Domnului. Încă din primele zile de slujire sacerdotală a ştiut să asculte durerea oamenilor, îndemnându-i pe toţi să se roage Domnului pentru depăşirea greutăţilor vieţii şi pentru dobândirea vieţii cele veşnice.\r\nCu prilejul popasului aniversar, i-am adresat părintelui mai multe întrebări legate de activitatea sa misionară şi pastorală.

\r\n

– Părinte, când aţi hotărât să urmaţi această cale, să slujiţi Domnului?

\r\n

– Dragostea faţă de Dumnezeu o port în suflet de când mă ţin minte, din zorii vieţii mele. Cred că mama mea, Dumnezeu să o odihnească, care cânta în corul bisericii din satul natal, a fost cea care mi-a altoit în suflet această dragoste faţă de Dumnezeu. Nu pot, însă, să nu-l menţionez aici şi pe teologul şi preotul din satul natal, Ioan Sochircă, care, la fel, a fost un bun îndrumător pentru mine. Însă calea preoţiei am urmat-o mult mai târziu. După absolvirea şcolii din sat mi-am continuat studiile la Colegiul de Construcţie din Chişinău, apoi la Universitatea Tehnică, lucrând mulţi ani în domeniul construcţiilor. Haina preoţească am îmbrăcat-o, însă, ca urmare a unei întâmplări neobişnuite, a unui accident rutier în care am fost implicat şi din care am scăpat ca prin minune. Iar pentru a înţelege despre ce este vorba, am să vă povestesc în câteva rânduri această întâmplare care mi-a fost dat să o trăiesc şi care pot să spun că mi-a schimbat radical viaţa. Mergând prin munţi, când ne întorceam dintr-o vacanţă la mare, maşina, în care mă aflam împreună cu toată familia, a căzut în gol de la o înălţime de aproximativ 100 de metri. Era în ziua de 12 iulie, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ploua foarte tare. În rezultatul accidentului, maşina a fost distrusă definitiv, iar noi am scăpat cu toţii vii. Atunci am înţeles că s-a produs o minune. Din acea clipă am început să privesc altfel la tot ce ne înconjoară, m-am ataşat de biserică. Am înţeles că Domnul mă cheamă să-I slujesc.\r\nAstfel, la vârsta de 36 de ani m-am înscris la Şcoala Duhovnicească de pe lângă mănăstirea Căpriana. Am urmat Seminarul Teologic din Odesa şi Academia Teologică din Chişinău. În anul 1991 am fost hirotonit în treapta de preot şi am dus ascultarea în câteva parohii: Cruzeşti, mun. Chişinău (1991-1993), Cimişeni, r. Criuleni (1993-1996) şi Dubăsarii Vechi (1996-1997). La Catedrala „Schimbarea la Faţă” am venit în anul 1997 şi de atunci tot aici mă găsiţi.

\r\n

– Având deja o aşa experienţă, de a sluji în biserici atât de la sat, cât şi din capitală, cum credeţi, există vreo diferenţă între viaţa unui preot de la ţară şi a unuia de la oraş?

\r\n

– Diferenţe există, însă acestea sunt de ordin secundar. Un preot de la sat este pus, deseori, în situaţia de a se deplasa prin noroi, de exemplu, până la biserică, pe când cel de la oraş nu se confruntă cu acest disconfort. Preotul unei parohii din oraş, însă, trebuie să fie mult mai atent la orice cuvânt pe care îl rosteşte către credincioşi, deoarece oamenii din urbe sunt foarte diferiţi şi nu ştii cum percep ei mesajul. Aş vrea, totuşi, să menţionez că slujbele sunt aceleaşi, indiferent de amplasarea geografică a bisericii. Şi asta e ceea ce contează, de fapt.

\r\n

– Cum priviţi lucrurile astăzi, de la înălţimea anilor? Ce citeaţi în ochii enoriaşilor atunci, la începuturi, şi ce vedeţi pe chipurile lor acum, după atâţia ani? S-a schimbat ceva în acest răstimp?

\r\n

– Atunci lumea era mai entuziasmată decât acum de slujbele care se făceau. Citeam pe chipul lor acea dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu, acea deschidere a sufletelor lor în faţa Domnului, dar şi teama de păcat. Astăzi, însă, lumea e mai „libertină”, de aceea şi frica de Dumnezeu le lipseşte multora, iar din această cauză se înfăptuiesc multe rele, cu părere de rău. Dar este îmbucurător să constat, totuşi, că dacă acum câţiva ani în biserică domnea liniştea atunci când preotul venea cu anumite predici sau întrebări în faţa credincioşilor, astăzi, îţi răspund toţi în cor. Acest lucru vorbeşte despre faptul că munca noastră, a slujitorilor, dă rezultate: enoriaşii sunt mai atenţi şi primesc cu mult drag mesajul nostru.\r\nVreau să menţionez aici şi faptul că la începutul anilor ’90 era o surpriză să vezi oameni tineri la slujbe. Astăzi, majoritatea din cei care vin la biserică sunt anume tinerii, care sunt mai deschişi, mai responsabili. Iar acest lucru nu poate fi decât un motiv de bucurie.

\r\n

– De mai mulţi ani, Biserica „Schimbarea la Faţă” găzduieşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Cea cu trei mâini”. Care este istoria acestei icoane şi cum a ajuns aceasta aici ?

\r\n

– Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Triheruşa” sau „Cea cu trei mâini” are o istorie foarte interesantă. Ea este o copie a Icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Biserica „Schimbarea la Faţă” din Chişinău găzduieşte această icoană din anul 1998, iar de atunci aici se săvârşesc neîncetat servicii divine întru slava lui Dumnezeu şi a Sfintei Fecioare. Pe icoană sunt aranjate părticele din moaştele Sf. Apostol Andrei şi a Sf. Apostol Toma, aceştia fiind doi dintre cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului. Pe parcursul acestor ani, de când se află la noi, mulţi credincioşi, care s-au rugat cu credinţă la ea, au fost ajutaţi de către Preasfânta Fecioară, înfăptuindu-se adevărate minuni. Probabil, nu mi-ar ajunge nicio zi întreagă să vă povestesc despre toate aceste minuni.\r\nIată câteva din ele: prima minune a fost înfăptuită câţiva ani în urmă, când, într-o seară, nişte cărbuni rămaşi pe masă s-au aprins. Dimineaţa, când am venit la biserică, am fost doborâţi de mirosul de fum ce venea dinspre altar. Însă mare ne-a fost mirarea când ne-am apropiat şi am văzut doar o gaură în masă de dimensiunea cutiei în care erau cărbunii. Nimic mai mult. În apropierea mesei se afla icoana făcătoare de minuni. Atunci am înţeles că este un semn, o minune înfăptuită de Maica Domnului care a protejat icoana şi nu a permis ca focul să se răspândească.\r\nO altă minune i s-a întâmplat unei femei din Anenii Noi. Fiica acesteia de doisprezece ani suferea de o boală grea de rinichi. De aceea a fost internată în spital pentru a i se face operaţie şi a i se înlătura un rinichi. Era Postul Mare, iar mama fetiţei venea aproape zilnic şi se ruga la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Cea cu trei mâini”. Plângea şi se ruga pentru sănătatea copilei.\r\nÎn ziua în care era programată operaţia, medicul care urma să facă această intervenţie nu a venit la serviciu. Se îmbolnăvise grav. Astfel, operaţia a fost amânată pentru câteva zile. Însă, după cum se ştie, pentru a efectua intervenţia chirurgicală în altă zi este necesar să se repete şi setul de analize corespunzătoare. Însă mare a fost nedumerirea medicului când, cu o zi înainte de operaţie, analizele efectuate au demonstrat faptul că rinichii fetiţei funcţionau absolut normal. Copila a fost externată. În aceeaşi zi, copila, împreună cu mama ei, au venit la biserică să se roage şi să mulţumească Pururea Fecioarei pentru minunea care a înfăptuit-o.\r\nŞirul minunilor este nemărginit. Nimeni dintre credincioşii ce s-au rugat şi se roagă cu credinţă la această icoană nu au rămas neajutoraţi. Trebuie să vă mai spun că prăznuirea Sfintei Icoane „Triheruşa” se face de două ori pe an – la 28 iunie/11 iulie şi 12/25 iulie.

\r\n

– Astăzi întreaga familie Vă este alături în biserică. Cum s-a întâmplat acest lucru? A avut tata vreo influenţă sau totul a decurs de la sine?

\r\n

– Da, este adevărat. Cei doi copii ai mei au urmat această cale. Şi să ştiţi că eu mă bucur mult că Domnul a hotărât ca lucrurile să decurgă anume aşa în familia mea. După acel accident, despre care v-am povestit, soţia mea, profesoară de limba română, nu doar m-a susţinut să urmez această cale, dar a hotărât să o urmeze şi ea. S-a despărţit de profesia ei şi a venit să cânte în corul bisericesc. Cât despre cei doi copii ai noştri, fiul Marcel este şi el preot, iar fiica Nicoleta este căsătorită cu un preot. Eu nu am încercat niciodată să-i impun să facă ceva. A fost decizia lor. După absolvirea şcolii medii, Marcel a fost admis la Universitatea Cooperatist Comercială din Chişinău, iar după jumătate de an a venit şi ne-a anunţat că a hotărât să se transfere la Academia Teologică, deoarece simţea că aceasta-i calea pe care vrea să o urmeze. Iar noi, desigur, i-am respectat decizia şi ne-am bucurat pentru el.

\r\n

– Dar ceilalţi doi copii pe care îi creşteţi în prezent, cum au ajuns în familia dumneavoastră?

\r\n

– Noi demult păstram în gând ideea de a face mai uşoară viaţa unor copii orfani, oferindu-le dragostea părintească de care Domnul i-a lipsit. Dar această idee a prins contur abia atunci când copiii noştri – Marcel şi Nicoleta – s-au căsătorit, iar noi am rămas singuri. Pentru a umple acest gol din sufletele noastre am hotărât să înfiem un copil. Astfel, am mers pe la mai multe orfelinate din ţară, dar, după cum se ştie, această procedură este destul de complicată, de aceea a trecut mult timp până am înfiat cei doi băieţi ai noştri. Sunt doi fraţi, care, atunci când au venit în familia noastră, aveau doi şi, respectiv, trei anişori. Astăzi sunt deja mari.

\r\n

– Ştim că ideea construirii unei Biserici cu hramul Sf. Ioan Botezătorul în capitală Vă aparţine şi chiar a fost înălţată.

\r\n

– Ideea de a construi o biserică a apărut în anul 2005. Matuşca s-a îmbolnăvit grav, iar medicii ne-au spus că nu are şanse de supravieţuire. Atunci s-a produs o minune şi soţia mea şi-a revenit. De aceea ne-am gândit că, drept mulţumire pentru această minune, cel mai potrivit ar fi să construim un lăcaş sfânt. Astfel, după căutări îndelungate a unui loc potrivit, am găsit, la fel ca prin minune, locul pe care este construită astăzi Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din sectorul Buiucani al capitalei.\r\nÎn patru ani am reuşit ridicarea, împodobirea şi târnosirea bisericii, iar astăzi ne bucurăm că se săvârşesc serviciile divine în acest lăcaş.

\r\n

– Cunoaştem şi o altă realizare importantă a Sfinţiei Voastre, şi anume monumentala lucrare documentară “Catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din Chişinău, IERI ŞI ASTĂZI 1902-1912”. Ce aţi putea să ne spuneţi despre această lucrare?

\r\n

– Această carte este, într-adevăr, o mare realizare pentru noi, poate chiar mai mare decât înălţarea bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”.\r\nCartea a fost editată cu prilejul împlinirii a 110 ani de la sfinţirea catedralei “Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din Chişinău, a săvârşirii primei Liturghii (19 mai 1902). Este o lucrare de documentare excelentă, cu o ţinută grafică deosebită, care cuprinde între paginile sale istoria sfântului lăcaş, de la înfiinţare şi până în zilele noastre.\r\nDe elaborarea propriu-zisă s-a ocupat confratele nostru slujitor, Protodiaconul Ioan Munteanu, împreună cu care ne-am propus să reconstituim după documentele şi mărturiile de epocă, precum şi cele contemporane, viaţa uneia dintre cele mai însemnate şi unice prin trecutul şi prezentul ei catedrale ortodoxe din Chişinău – “Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” – de la începuturi (1899 – 1902) şi până în zilele noastre.\r\nCartea este rezultatul unui început privind prezentarea trecutului istoric şi duhovnicesc al unei vetre de rugăciune şi nevoinţă duhovnicească. Astfel, slujitorii de astăzi ai catedralei şi-au dorit să aducă un prinos smerit şi sincer de recunoştinţă şi închinare evlavioasă ctitorilor, sfinţiţilor slujitori şi tuturor enoriaşilor, care au zidit – şi în piatră, şi în duh – această sfântă biserică; care s-au rugat şi au slujit în ea de la începutul existenţei ei şi până în zilele noastre – mai bine de 110 ani.\r\nTotodată, materialele expuse în această lucrare le-am folosit la elaborarea site-lui Catedralei Schimbarea la Faţă – www.csf.md, în care mai bine de un an reflectăm cele mai importante evenimente din viaţa parohiei noastre, publicăm diverse articole, studii cu caracter creştin, comunicăm cu creştinii noştri aflaţi departe de casă.

\r\n

– Părinte, de unde a venit ideea de a lansa o pagină web a parohiei?

\r\n

– Ideea de a lansa un site al catedralei ortodoxe „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din mun. Chişinău s-a născut nu din tendinţa oarbă şi nesăbuită de a fi „în pas cu lumea” sau cu „moda” de a prezenta ştiri şi materiale „interesante şi senzaţionale…” din viaţa religioasă, şi nici din îngâmfarea de a „impresiona publicul…” sau de a arăta că „am fi cineva…”\r\nSite-ul catedralei ortodoxe „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” s-a născut din râvna de a lumina cu lumina adevărului şi de a schimba lăuntric, pe cât ne va sta în puterile sufletului şi ale trupului, pe de o parte, pe cei de o cugetare cu noi, dar care, din anumite circumstanţe, n-au posibilitate de a se hrăni direct din hrana duhovnicească şi a se adăpa din apele curăţitoare ale Ortodoxiei care sunt împărtăşite creştinilor în sfintele locaşuri prin dumnezeieştile slujbe şi prin Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe; iar pe de altă parte, am lansat acest site ca pe o rază de lumină mai ales pentru cei care se află încă în întunericul necunoştinţei, chiar şi necreştini, dar şi celor care se consideră creştini, dar au o cugetare necreştină şi o atitudine critică faţă de tot ce înseamnă sfinţenie, nevoinţă, curăţie, luminare, har, îndumnezeire – Ortodoxie…\r\nScopul principal al site-ului catedralei este de a prezenta lumii contemporane cu un nou avânt râul plin de sfinţenie al Ortodoxiei şi adevărul curat că există doar o credinţă, un Domn, un botez… – în BISERICA CEA UNA – BISERICA ORTODOXĂ.

\r\n

– Ce gânduri are Părintele Ioan pentru viitor?

\r\n

– Să menţin cele câte mi le-a încredinţat Bunul Dumnezeu. Ne rugăm pentru sănătatea şi liniştea atât a noastră, cât şi a celor care păşesc pragul bisericii.\r\n- Părinte, vă mulţumim pentru interviu şi permiteţi-ne să Vă felicităm cu prilejul aniversării Sfinţiei Voastre. Vă dorim multă sănătate, linişte sufletească şi mulţi ani înainte de slujire preoţească.

\r\n

Fie ca Domnul să vă aibă mereu în paza Lui!

\r\n

Au dialogat Prot. Octavian Moşin\r\nși Pr. Mihail Bortă

4 Responses to Slujire cu dragoste şi zel în Via Domnului

  1. Sergiu spune:

    SĂ FIȚI SĂNĂTOS PĂRINTE !!!!

  2. Mihai spune:

    Vin des la slujbele din biserică și vă spun cu certitudine că se simte prezența în biserică a părintelui Ioan. E un om cu o inimă mare și cu un dar specific.

  3. Cornel spune:

    Iată de la cine ar trebui să ia exemplu politicienii noștri

  4. Amelia Barbu spune:

    Sa va dea BunulDumnezeu multa sanatate si o viata lunga dupa bunatatea sufletului dvs ,mare suflet.aveti deoarece a-ti luat langa dvs sa infiati copi orfani Dumnezeu sa va rasplateasca dupa sufletul mare pe care il aveti sunt fe4ricita ca va am langa sufletul meu Doamne ajuta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *