STĂPÎNIREA DE SINE ,VIRTUTEA SUFLETELOR ÎNȚELEPTE

„A te lupta cu tine însuţi e cel mai greu război; a te învinge pe tine însuţi e cea mai frumoasă victorie.“¹(Logan)

\r\n

O viaţă liniştită şi fericită depinde foarte mult de virtutea stăpînirii de sine. Pentru ca să te învredniceşti cu harul stăpînirii de sine e obligatoriu ca sufletul tău să cultive şi alte virtuţi precum răbdarea, căci acolo unde sălăşluieşte virtutea răbdării e loc şi pentru sora acesteia, stăpînirea de sine, dar pentru ca răbdarea să înflorească stăpînirea de sine e necesară virtutea dragostei. Nu poţi să fii răbdător fără dragoste, nu poţi să îţi stăpîneşti firea dacă în sufletul tău nu ar rodi virtutea iubirii. Să ne imaginăm un animal sălbatic ce nu-şi poate stăpîni firea şi dă frîu liber impulsului violenţei, iar această violenţă nu are nimic în comun cu dragostea, însă dacă puii animalului impulsiv ar greşi, firea acestuia se va shimba şi dragostea faţă de puii lui va birui impulsivitatea firii. „Viteaz e învingătorul de lei, viteaz e cuceritorul lumii, dar mai viteaz e cel ce se învinge pe sine.“² (Herder)

\r\n

Stăpînirea de sine aş putea-o numi virtutea sufletelor înţelepte, căci această virtute i-a fiinţă în urma unei chibzuite cugetări. Omul înţelept îşi săpîneşte pornirile impulsive ale firii. El stă şi socoteşte în gîndul lui ce este bine şi ce este rău, de ce e bine să rabde şi să nu dea curs instinctelor violente.

\r\n

Violenţa nu duce la nimic bun. Ea strică prietenii încă din fragedă pruncie, mai târziu îţi poţi distruge familia, rişti să te izolezi de restul societăţii, să nu mai ai niciun prieten, să te adînceşti în singurătate, singurătate ce poate aduce după sine depresia sau alte nenorociri. Tocmai pentru aceasta este bine ca omul să se cerceteze pe sine şi să nu dea frîu liber instinctelor necontrolate. Regele Edip, din mitologia greacă, şi-a omorît tatăl dintr-un impuls violent şi mai apoi s-a căsătorit cu mama sa Iocasta. Bineînţeles el nu-şi cunoştea părinţii cînd a făcut aceste fapte necugetate, deoarece tatăl său l-a abandonat din pricină că i s-a prevestit de un oracol că fiul său când va creşte mare îl va ucide şi îi va lua locul. Ambii au reacţionat sub auspicile primului impuls, fără să pună în cumpănă totul. Când Edip, fiul lui Laios, regele Tebei, va coştientiza ce a făcut îşi va scoate ochii şi va fi călăuzit de fiica sa Antigona. „Apoi, orb şi sărman, Edip a părăsit Teba cu şapte porţi, ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei […] însoţit de copila cea mică, Antigona…“³

\r\n

Nu foloseşte la nimic să acţionezi sub influenţa primului impuls, fără să cugeţi care vor fi urmările faptelor tale. Înţeleptul  îşi este stăpîn firii sale, el cugetă ce este bine să facă, conştientizează gravitatea faptelor şi vorbelor ce se nasc din impulsivitate şi le respinge, îşi înarmează sufletul cu răbdare şi dragoste.

\r\n

Cel care este într-un post de conducere trebuie înainte de toate să se cerceteze pe sine cu atenţie: dacă gîndeşte corect, dacă nu se lasă pradă impulsivităţii, dacă ştie să se stăpînească indiferent de situaţie şi doar aşa să acepte a conduce pe alţii, căci „Cum m-aş putea aştepta să stăpânesc asupra altora, cînd mie însumi nu reuşesc să-mi fiu stăpîn?“⁴ spune Rabelais.

\r\n

Pierderea controlului are nenumărate cauze.

\r\n

De exemplu o muncă istovitoare, o muncă peste puterile celui ce o săvîrşeşte îl poate determina pe cel în cauză să nu se mai controleze, epuizat fiind, şi să izbucnecă din orice gest ce i se pare incorect în gîndirea lui. Tocmai din această cauză e bine ca omul să nu-şi ia sarcini peste puterile lui, căci pe lîngă faptul că sănătatea îi va fi afectată va putea pierde pe cei dragi din pornirea necontrolată a firii.

\r\n

Un alt exemplu de pierdere a controlului este atunci când tu susţii o cauză dreaptă iar altcineva îţi zădărniceşte munca. În această situaţie trebuie să te înarmezi cu răbdare şi să analizezi totul cu multă înţelepciune, să laşi impulsivitatea la o parte perseverînd în faptele bune atîta timp cît este necesar pînă sufletul celor nechibzuiţi vor înţelege adevărul, bunătatea şi blîndeţea fiinţei tale.

\r\n

Cîtă stăpînire de sine, cîtă răbdare, blîndeţe şi iubire are Bunul Dumnezeu cu noi care greşim atît coştient, cît şi inconştient, atîta de infinită răbdare, căci altfel ne-ar fi pierdut demult. Şi noi ar trebui să avem acelaşi control asupra firii noastre şi să nu ne mai otrăvim viaţa cu fapte necugetate.

\r\n

De curînd am ascultat un cîntec a cărui versuri  îndemna pe tinerii îndrăgostiţi să nu pună la suflet micile imperfecţiuni copilăreşti, să-şi stăpînească firea prin iubirea ce şi-o poartă unii altora: „Să nu ne pierdem vremea supăraţi că e păcat / De ce să ne certăm cînd ne iubim? / Să facem jurămînt că de-acum ne-am împăcat, / Să vezi ce fericiţi putem să fim. / Reproşuri de amor; cuvinte care dor / Ucid iubirea noastră zi cu zi. / În loc să ne certăm, hai să ne sărutăm, / Căci mîine amîndoi bătrîni vom fi.“⁵

\r\n

Cauzele ce duc la pierderea controlului însă sunt nenumărate, pînă şi teama de ceva, ca de exemplu teama de întuneric sau teama de a nu mai fi aproape de cel sau cei dragi, poate să te facă în anumite situaţii să nu mai ai stăpînire asupra firii tale.

\r\n

Cauzele cele mai dezastruoase sunt rezultatele nestăpînirii de sine a celor mîncaţi de viermele vicilor, nu doar al violenţei, ci şi al urii, invidiei, judecăţii aproapelui, clevetirii etc.

\r\n

O natură ce scapă de sub control face doar stricăciuni, inundaţii, cutremure, incendii etc. Un om ce nu îşi stăpîneşte firea este aidoma unei astfel de naturi.

\r\n

Ideal ar fi ca fiecare să lase la o parte impulsivitatea, ideea de a crede că doar el are dreptate şi i se cuvine totul şi să acţioneze în toate cu înţelepciune şi stăpînire de sine.

\r\n

Pr. Ion Turnea

\r\n

[1] http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/

\r\n

[2] http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/

\r\n

[3] Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Eroii, Editura Vox, Bucureşti, 2004, pag. 152.

\r\n

[4] http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/

\r\n

[5] I. Vasilescu, N. Constantinescu, N. Vlădoianu, Să nu ne pierdem vremea supăraţi, Jurnalul Naţional – Colecţia de Aur, Iubesc femeia , volumul 12.