STĂRILE INTERMEDIARE ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ: “Când duhul necurat a ieșit din om…”

Iar cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna si nu gaseste.

(Matei 12, 43)

Starile intermediare sunt cel mai greu de suportat in viata duhovniceasca. Vechiul a fost depasit, noul inca nu si-ai facut aparitia. Cea mai grea perioada din istoria poporul lui Israel au fost cei patruzeci de ani cand a ratacit prin pustiu. In Egipt inca se mai dedau la desfatari pacatoase, in pamantul fagaduintei era fericirea promisa, dar in pustiu totul era gol, mort, fara viata.

Intocmai si tu, suflete al meu, nu suporti sa ramai multa vreme in pustiu si nu poti accepta legea interdictiilor. Ne simtim apasati si amenintati de primejdie cand ne vedem casa dereticata si impodobita, dar goala, nelocuita. Dragostea noastra fata de pacate poate fi inlocuita doar de o noua iubire, dar legea ei nu poate fi inlocuita.

De aceea, in rugaciunile pe care le indreptam catre Dumnezeu trebuie sa cerem sa ne trimita o comoara duhovniceasca, una care sa fie mai presus de cea la care am renuntat — un izvor viu de iubire, care sa reverse apa binefacatoare peste pustiul parjolit de seceta al inimii noastre, care sa ne aduca deplina bucurie si sa umple golul din noi.

Invata-ma, Doamne, sa inteleg in ce masura ceea ce astept sa-mi dai depaseste tot ce am lasat in urma, in vechea tara a Egiptului! Prefa legea in har, robia in libertate, jertfa mea in izvor de bucurie.

Atunci, „in locul plangerii”, voi primi „untdelemnul bucuriei”, in loc de „duhul uratului, vesmant de slava” cand El ne va imbraca in „haina de mantuire si in vesmant de veselie“(Is. 61, 10). Atunci casa nu-mi va mai fi pustie, ci templu al Duhului lui Dumnezeu, iar duhul raului va fi izgonit din ea pentru totdeauna.