SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Provocarea lui Motovilov şi învăţămintele pentru noi

ofc

\r\n

“Însuşi Domnul ne îngrozeşte cu iadul. De aceea să nu ne îndoim de existenţa iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu crede că este iad, pururea va fi uşuratic la  minte si leneş, iară cel ce va fi aşa, desigur va ajunge în iad. De aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre dânsul, ca astfel cu atât mai puţin să păcătuim”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

\r\n

\r\n

Lui Nicolai Alexandrovici Motovilov, “robul lui Serafim“, aşa cum îi plăcea să se numească, i se dăruise o vindecare în chip minunat şi, în plus, privilegiul de a vedea cu propriii săi ochi chipul luminat de lumina Taborului al Sfântului Serafim sau, cu alte cuvinte, de harul Duhului Sfânt. Fiind un om sincer şi plin de râvnă, el a dorit să transmită mai departe amintirile sale despre părintele Serafim. Deci, s-a hotărât să viziteze oraşul Kursk (locul de naştere al sfântului) pentru a culege informaţii despre copilăria şi tinereţea sa; el mai voia să viziteze mănăstirea Florovski de lângă Kiev. Călătoria a avut consecinţe foarte triste pentru Nicolai Alexandrovici. Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, vrăjmaşul a adus asupra lui o boală, drept răzbunare pentru nevoinţele sale literare, căci scrierile sale slujeau la creşterea renumelui unuia dintre sfinţii lui Dumnezeu – părintele Serafim – într-o manieră considerabilă. Anumite împrejurări care au precedat boala lui N. A. Motovilov aduc lumină asupra naturii sale.

\r\n

\r\nOdată, în timpul unei convorbiri cu părintele Serafim, a fost pusă problema realităţii atacurilor demonice asupra oamenilor.Motovilov, care avusese parte de o educaţie lumească, se îndoia, desigur, de existenţa forţelor răului. Atunci, sfântul i-a povestit despre lupta sa teribilă cu demonii timp de o mie de zile şi nopţi şi prin puterea cuvântului său, prin autoritatea sfinţeniei sale care excludea orice posibilă, ori măcar urmă de minciună sau exagerare, el îl convinse pe Motovilov de existenţa demonilor, nu ca nişte fantome sau ca nişte reprezentări ale imaginaţiei, ci ca o realitate dură şi amară. Năvalnicul Motovilov fu atât de tulburat de cele spuse de bătrân, încât strigă din străfundul sufletului său:“Părinte, ce-aş mai dori să am o confruntare cu demonii!” Părintele Serafim, alarmat, i-o tăie din scurt:

\r\n\r\n

\r\n

“Ce spui tu acolo, excelenţă! Nu ştii ce vorbeşti. Dacă ai şti că cel mai mic dintre ei poate răsturna lumea cu gheara sa, nu l-ai mai provoca la luptă”.

\r\n

\r\n

Dar, părinte, au diavolii cu adevărat gheare?”

\r\n\r\n

\r\n

“Ah, excelenţă, ce învăţaţi voi la universitate? Nu ştii oare că demonii nu au gheare? Ei sunt înfăţişaţi cu copite, coarne şi cozi, fiindcă îi este imposibil imaginaţiei omeneşti să conceapă ceva mai hidos. Iar ei sunt într-adevăr hidoşi, căci faptul că L-au părăsit pe Dumnezeu în mod voit şi n-au acceptat harul divin, i-a făcut pe ei care înainte de cădere erau îngeri ai luminii, îngeri ai unui astfel de întuneric şi orori încât nu pot fi \r\nînfăţişaţi prin nici o asemănare omenească. Totuşi, este necesară o anume asemănare; de aceea ei sunt înfăţişaţi ca fiind negri şi urâţi. Dar fiind creaţi cu puterea şi calităţile îngerilor, ei posedă o putere atât de grozavă împotriva omului şi a tot ceea ce este pământesc încât, aşa cum ţi-am spus deja, cel mai mărunt dintre ei poate răsturna lumea cu susul în jos numai cu vârful unghiei. Doar dumnezeiescul har al Sfântului Duh care ne-a fost dăruit nouă, creştinilor ortodocşi, ca un dar gratuit al dragostei dumnezeieşti a Dumnezeu – Omului, Domnul nostru Iisus Hristos – doar acesta ne apără de toate vicleşugurile şi răutăţile vrăjmaşului”.

\r\n

\r\n

Un sentiment de teamă se furişă în inima sa. Pe vremea când încă se afla sub protecţia sfântului el putea sfida răutatea satanei. Dar, prin bunavoire a lui Dumnezeu, provocarea sa nu a rămas fără răspuns. A fost acceptată.

\r\n

Atunci când Motovilov sa dus la Kursk după moartea părintelui Serafim, nu a obţinut prea multe informaţii despre copilăria şi tinereţea sfântului. Dintre rudele apropiate care-l cunoscuseră pe părintele Serafim de pe vremea când era copil, unele erau moarte, în vreme ce altele uitaseră orice fel de amănunte legate de copilăria sa. Chiar casa în care se născuse şi fusese crescut sfântul, fusese distrusă şi noi clădiri se înălţaseră in locul ei. Oricum, tot s-a aflat un bătrân de pe vremea părintelui Serafim şi care i-a oferit lui Motovilov o mulţime de amănunte legate de viaţa sfântului şi care au fost incluse în toate ediţiile biografiilor acestuia. Călătoria la Kursk şi şederea sa acolo au decurs normal. Furtuna izbucni în drumul său înapoi, spre Voronej. Motovilov fu obligat să-şi petreacă noaptea la una din poştele aflate pe drumul de la Kursk. Deoarece se afla singur în camera pentru oaspeţi, îşi scoase manuscrisele din bagaj şi începu să le trieze la lumina slabă a unei lumânări care de-abia lumina camera cea spaţioasă. Printre cele dintâi însemnări descoperite se afla descrierea vindecării unei doamne demonizate, de viţă nobilă, pe nume Eropkina, la moaştele Sfântului Mitrofan din Voronej.

\r\n\r\n

\r\n

“Mă întrebam”, scrie Motovilov, “cum oare putea fi posibil ca un creştin ortodox care se împărtăşea cu preacuratele şi de viaţă dătătoarele Taine ale Domnului să ajungă a fi deodată posedat de un demon şi, mai mult decât atât, pentru o perioadă atât de îndelungată – de peste 30 de ani. Şi mă gândeam: Prostii! E cu neputinţă! Aş vrea să văd cum vrăjmaşul ar îndrăzni să-şi facă sălaş în mine, mai ales atunci când atât de adesea mă împărtăşesc cu Prea Curatele Taine”.

\r\n

\r\n

Chiar în clipa aceea el fu înconjurat de un nor oribil, rece şi urât mirositor care începu să pătrundă în gura sa, în timp ce el făcea eforturi mari să o ţină închisă. Nefericitul Motovilov lupta cu disperare, încercând să se apere de mirosul oribil şi de frigul norului care îşi făcea loc treptat într-însul. In ciuda tuturor eforturilor sale pătrunse cu totul în el. Mâinile aproape că îi paralizaseră şi nu-şi putea face nici măcar semnul crucii; mintea îi îngheţă de spaimă şi nu-şi putea aminti mântuitorul nume al lui Iisus. Ceva cumplit şi înspăimântător se întâmplase, iar Nicolai Alexandrovici trecea prin chinuri grozave.

\r\n

Un manuscris de-al său ne oferă descrierea chinurilor prin care a trecut.

\r\n\r\n

\r\n

\r\n“Domnul mi-a dat să simt în propriul meu trup şi nu în vis sau în vedenie, cele trei chinuri ale iadului.Primul a fost cel al focului care nu dă nici o lumină si care poate fi stins doar prin harul Prea Sfântului Duh. Această grozăvie a durat trei zile.

\r\n

Mă simţeam arzând şi totuşi nu mă consumam. De zece sau de unsprezece ori pe zi trebuia să fiu curăţat de funinginea iadului care-mi acoperea tot trupul şi care era vizibilă pentru toată lumea. Acest chin a încetat doar după Spovedanie şi Sfânta Impărtăşanie şi datorită rugăciunilor arhiepiscopului Antonie de Voronej care a poruncit să se facă slujbe pentru robul lui Dumnezeu Nikolai – grav bolnav – în 47 de biserici şi mănăstiri din cadrul eparhiei sale.

\r\n

Apoi, am fost chinuit timp de două zile de insuportabilul frig al Tartarului, în aşa fel încât focul să nu mă poate arde şi nici încălzi. După dorinţa înalt Prea Sfinţiei Sale, arhiepiscopul Antonie de Voronej, mi-am ţinut mâna deasupra unei lumânări timp de o jumătate de oră şi, deşi era învelită cu un strat gros de funingine, nu s-a încălzit câtuşi de puţin. Am descris acestea pe o întreagă coală de hârtie şi am semnat-o şi ştampilat-o cu mâna mea plină de funingine. Aceste două chinuri fură vizibile pentru toată lumea; totuşi, cu ajutorul Sfintei Impărtăşanii, puteam gusta puţină hrană şi băutură şi puteam dormi întrucâtva.

\r\n

Dar cel de-al treilea chin al gheenei, deşi a fost mai scurt cu o jumătate de zi, căci a durat doar o zi şi jumătate (poate ceva mai mult), mi-a provocat cea mai grozavă teroare şi suferinţă, fiindcă era ceva de nedescris şi de neînţeles. E o minune faptul că am rămas în viaţă! Acest chin a dispărut şi el după Spovedanie şi Sfânta Impărtăşanie. De data aceasta însuşi arhiepiscopul Antonie îmi dădu Sfânta Impărtăşanie cu propriile sale mâini. Acest chin era viermele cel nepieritor al gheenei.

\r\n

Viermele în acest caz era vizibil doar arhiepiscopului Antonie şi mie. Dar tot trupul meu era muncit de acest vierme vătămător care se târa prin tot trupul meu şi într-un chip îngrozitor, de nedescris, îmi rodea organele mele vitale. Deşi îmi ieşea prin nas, gură şi urechi, totuşi revenea din nou în trup. Totuşi, Dumnezeu îmi dădu oarecare putere asupra lui, putând să-l iau în mâini şi să-l întind precum guma. Mă simt obligat să fac această declaraţie, căci Domnul nu mi-a dăruit această descoperire degeaba.

\r\n

Să nu-şi închipuie cineva că îndrăznesc să iau numele Domnului în deşert. Nu!

\r\n

In ziua înfricoşatei Judecăţi a Domnului, El însuşi -Dumnezeul meu, Ajutorul şi Apărătorul meu – va da mărturie că nu am minţit împotriva Sa, a Domnului meu şi împotriva lucrării Dumnezeieştii Sale Pronii care s-a împlinit cu mine”.

\r\n

\r\n

La puţină vreme după această cumplită încercare care depăşeşte orice altă experienţă a oamenilor obişnuiţi, lui Motovilov i s-a arătat patronul său, Sf. Serafim care l-a mângâiat pe cel ce pătimea, promiţându-i că va fi vindecat odată cu expunerea moaştelor Sfântului Tihon din Zadonsk şi că până atunci diavolul care se afla în el nu-l va chinui cu prea mare cruzime.

\r\n

Expunerea moaştelor Sfântului Tihon a avut într-adevăr loc 30 de ani mai târziu, iar Motovilov a trăit ca să le vadă şi a fost într-adevăr vindecat datorită marii sale credinţe.In ziua expunerii moaştelor Sfântului Tihon din Zadonsk (1865), Motovilov se afla în biserică rugându-se şi plângând amarnic fiindcă Domnul nu-i dăruise vindecarea pe care sufletul său chinuit o tot aştepta după promisiunea făcută de Sfântul Serafim de Sarov. In timpul Heruvicului, el aruncă o privire către tronul episcopal din naos şi îl văzu pe Sfântul Tihon de acolo. Sfântul prelat îl binecuvânta pe Motovilov care plângea şi dispăru din vedere. Motovilov fu vindecat pe loc”.

\r\n

Arhim. Lazarus Moore, Sfantul Serafim de Sarov. O biografie spirituala,

\r\n

Editura Agapis

\r\n

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *