Sunt creştin, deci zâmbesc !

„Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite…” (Ps 50 : 9). În această lume haotică, străină şi destul de rigidă, observ pe zi ce trece mai mult cum tristeţea se zămisleşte cu uşurinţă sub pătura noastră lăuntrică.  Pătură acoperită de stări şi sentimente nobile; de amintiri  infecte şi de melancolie. În sânul realităţii nu putem fi altfel de fapt, decât trişti.  Cineva mi-a spus o dată cu mare convingere, că nu putem fi fericiţi în permanenţă deoarece atunci când vom ajunge în culmea fericirii, în vârful ei, vom descoperi că totul a fost de fapt o închipuire; o iluzie efemeră, ca toate celelalte . Afirmaţia asta a dat naştere a multor gânduri în mine. Gânduri însetate care mă bântuie şi astăzi .

\r\n

\r\n

Hai să pornim de la premiza anterioară, că nu putem fi altfel în această societate decât trişti. Să vedem… ce lucruri, fapte sau întâmplări stârnesc această tristeţe crescută în inimile noastre?

\r\n

Criza de mult timp a devenit un subiect epuizabil aşa că nu are rost să îl epuizez şi eu mai tare cu înşiruirea mea de cuvinte zadarnice. În rest, acelaşi fel de mâncare zilnic, alcătuit din violuri, crime, furturi, accidente, pierderi, răpiri…toate sunt ştiute.  Cum să nu te întristeze asta?  Adolescenţii sunt din ce în ce mai trişti din cauza rezultatelor nefaste obţinute la bacalaureat, viitorii studenţi din cauza ne-admiterii la facultate, profesorii din cauza examenului de titularizare, şomerii din cauza lipsei a unui loc de muncă,  bătrânii din cauza neputinţei şi a bolii iar lista poate continua din păcate.

\r\n

Dar creştinii…staţi, ce legătură are asta cu sfera noastră de tristeţe în care ne scăldăm fără încetare? Oare nu sunt creştini şi cei pe care i-am enumerat mai sus ? Sau a fi „creştin” a devenit mai nou, o meserie ?

\r\n

La începutul începuturilor (deşi vă zgârie la urechi poate această sintagmă), când am intrat în Biserică, mi-am pus o  singură întrebare: „de ce oamenii zâmbesc ?”. Bine, nu vă imaginaţi că toată lumea râdea pe burtă, în niciun caz, dar pe majoritatea chipurilor din jurul meu se citea un singur cuvânt, şi anume: fericire.  Nu am înţeles prea multe atunci, m-am gândit că e la modă să fii vesel în Casa Domnului, de ochii celorlalţi credincioşi şi ai preoţilor.

\r\n

Dar adevărul nicidecum nu se afla în gândirea mea searbădă, în părerea mea raportată la cei pe care îi văzusem .  A fi creştin înseamnă a zâmbi de fapt,  indiferent de greutăţile vieţii care ne apasă gradual, indiferent de intensitatea mâhnirii, a amărăciunii, a suferinţei. În Biserică Duhul Sfânt este Cel care ne bucură inima şi ne luminează chipul, iar zâmbetul e un efect al stării de linişte şi de pace din fiinţa noastră.

\r\n

„Sunt creştin, zâmbesc!  Hristos mă iubeşte, zâmbesc ! Esenţa ortodoxiei este iubirea, iar iubirea emană fericire.” Cum mai putem fi trişti avand toate acestea? Ar trebui mai degrabă să ne întristăm din cauza păcatelor, a fărădelegilor şi din cauza întunericului în care domnesc încă de pe acum, din tinereţe, sufletele noastre; dar în niciun caz de evenimentele pe care le întâlnim în această viaţă.

\r\n

De ne vom întrista pentru propriile greşeli şi păcate, întristarea se va schimba mai târziu în bucurie şi în râuri de mângâiere, precum spune Apostolul: „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. ” (Ioan 16:20)

\r\n

Nimeni nu spune că e uşor, dimpotrivă, lupta cu noi înşine este cea mai grea luptă, cel mai greu război posibil.  Dar de-l vom birui, rezultatele vor fi pe măsură.  De fapt aici nu există măsură, căci Împărăţia Cerurilor nu are nici măsură şi nici limite. Unii spun că a-ţi învinge teama e un lucru destul de măreţ ; eu cred că a-ţi învinge tristeţea şi a te despărţi, a te dezbrăca de această haină murdară pentru totdeauna , e un lucru de neegalat.

\r\n

Închei aici cu o frază plină de înţelepciune, din Ecclesiast, iar citind-o pe aceasta, sper ca Domnul să reverse în sufletele voastre, harul Său cel nemăsurat, bucuria Sa cea netrecătoare , iubirea Sa cea nemărginită şi veşnică . Amin  \r\n\r\n”Nu da întristării inima ta, ci o depărtează de ea. Că din întristare vine moarte, şi întristarea inimii slăbeşte virtutea.”

\r\n

În Filocalie Taisie Libianul şi Africanul zice: ” Lipsa plăcerii naşte întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.”

\r\n

Ionela-Georgiana Tofoleanu\r\nSursa:http://ortodoxiatinerilor.ro/