Tăierea Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos

\r\n

Tăierea împrejur din ziua a opta, arată trecerea de la o stare carnală, la una spirituală. Actul liturgic, de tăiere a unui mici părţi din organism presupune respingerea unei condiţii trupeşti, în care fiecare fiinţă umană se naşte, în timp ce înlocuirea sa cu numele implică intrarea fiinţei umane într-o altă stare, spirituală, care duce la perfecţiune.

\r\n

\r\n

Sfântul Andrei Criteanul face referire la Avraam şi tatăl său Terah, cu scopul de a clarifica aceste două condiţii. Terah, care era idolatru, reprezintă condiţia carnală a idolatriei, care are în vedere lumea materială, trupească, desprinsă de Creatorul său. Avraam reprezintă starea spirituală, care este în legătură cu Creatorul lumii, ca punct principal şi esenţial de referinţă pentru viaţa omului şi care îl face pe om membru al poporului lui Dumnezeu. Deci, Sfântul Părinte spune: „Pentru că natura avea să fie frământată cu idolii de Terah, tatăl lui Avraam, a fost necesar ca un popor din Avraam să fie pus deoparte pentru Creator, prin intermediul unei peceţi, până la venirea Lui, pecete necesară omului pentru a fi reînnoit. Tăierea împrejur respinge un reziduu al cărnii şi oferă un sigiliu pentru a opta zi, care are în vedere lucrurile viitoare”.

\r\n

Aşadar, aceste două evenimente, Tăierea împrejur a Domnului şi primirea numelui, ne reamintesc nouă, creştinilor, că am intrat într-un legământ nou cu Dumnezeu şi că am fost tăiaţi împrejur „cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos” (Coloseni 2, 11). În acest sens, chiar numele „creştin” (următor al lui Hristos) este un semn al intrării a omenirii într-un legământ nou cu Dumnezeu.

\r\n

Tăierea împrejur nu avea numai un scop igienic, ci şi un profund conţinut teologic şi o importanţă fundamentală. Tocmai sub acest aspect, ea era diferită de taierea împrejur care se facea la alte popoare, ca de exemplu la egipteni sau la arabi şi mahomedani. Unii dintre ei, precum mahomedanii, au preluat circumcizia din Vechiul Testament şi din poruncile lui Moise, însă aceasta tăiere împrejur a lor nu avea un conţinut anume. Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, spune că multe popoare, cum ar fi idolatrii, şi preoţii egiptenilor, saracinii, ismaeliţii (mahomedanii), samaritenii, iudeii şi omiriţii, aveau tăierea împrejur, dar cei mai mulţi dintre ei nu o făceau pentru legea lui Dumnezeu, ci “dintr-un anumit obicei“.

\r\n

Ziua a opta este o tranziţie de la starea infantilă la perfecţiunea personală, pentru că în această zi, în conformitate cu dispoziţiile religioase evreieşti, pruncul devine copil şi dobândeşte anumită o personalitate. Sfântul Andrei Criteanul separă primele 7 zile de după naşterea unui copil de cea de a opta, spunând că a opta zi este completarea celor şapte şi începutul viitorului. În conformitate cu contextul religios evreiesc, a opta zi constituie o etapă extrem de importantă pentru existenţa umană a fiecărui nou-născut, prin faptul că ea completează vârsta infantilă şi deschide vârsta maturităţii, care duce la perfecţiune. „Aceasta se face, spune Sfântul Părinte, prin intermediul numelui, care este dat în ziua a opta”. Punerea numelui, cu alte cuvinte, oferă pruncului o anumită identitate personală. Acest act recunoaşte, în mod solemn, dreptul natural al copilului de a fi o existenţă personală, adică o fiinţă umană perfect constituită, printre celelalte fiinţe umane. Perfecţiunea despre care vorbeşte Sfântul Andrei aici, face referire la identitatea personală pe care o dobândeşte copilul atunci când îşi primeşte numele.

\r\n

Prin primirea tăierii împrejur, Hristos a arătat că El Însuşi a dat Legea Vechiului Testament şi de aceea, trebuia şi El să o respecte. Hristos nu a venit ca să desfiinţeze legea, ci să o respecte şi, desigur, să o împlinească. Aşadar, Hristos a împlinit Legea fără să o încalce. În acest mod, El ne-a arătat că şi noi trebuie să ţinem legea lui Dumnezeu, care are ca scop mântuirea noastră.

\r\n

În al doilea rând, după cum am subliniat, tăierea împrejur a arată în mod concret ce a însemnat de fapt chenoza Fiului lui Dumnezeu Cuvântul. Desigur, chenoza are legatură mai ales cu întruparea, prin faptul că Dumnezeul cel nezidit a luat fire omenească zidită. Dar golirea şi desăvârşita smerire a lui Dumnezeu se pot vedea şi din tăierea împrejur, de vreme ce Hristos a binevoit să primească această încercare grea.

\r\n

În plus, Hristos a primit tăierea împrejur ca să arate că a luat fire omenească adevărată. Acest lucru este deosebit de important, pentru că în vechea Biserică apăruse  o erezie care se numea dochetism şi care susţinea că Hristos nu a luat fire omenească adevărată, adică trup omenesc adevărat, ci un trup presupus sau închipuit. Aceasta idee a dus la concluzia că Hristos nu S-a răstignit pe Cruce, de vreme ce nu avea trup adevărat, ci numai i-a păcălit pe iudei. Numai că o asemenea viziune nu îi mântuieşte pe oameni. Cum poate omul să se mântuiască dacă Hristos nu a luat fire omenească adevărată? De aceea, după cum spune Sfântul Epifanie, Hristos a fost tăiat împrejur ca să arate ca “într-adevăr, a luat trup”.

\r\n

De asemenea, tăierea împrejur a lui Hristos a arătat că trupul pe care Îl avea nu era de o fiinţă cu Dumnezeu. În Hristos, ziditul s-a unit cu neziditul. Firea omenească este zidită, în vreme ce firea dumnezeiască este nezidită. Pentru că s-a îndumnezeit prin Dumnezeirea Cuvântului, trupul s-a unit cu Dumnezeu, dar nu a fost de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trupul lui Hristos este izvor al harului necreat al lui Dumnezeu, dar nu are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeirea.

\r\n

Mai mult decât atât, Hristos S-a tăiat împrejur pentru a-i învăţa pe oameni că tăierea împrejur, pe care El Însuşi a dat-o iudeilor, a fost în slujba neamului omenesc şi  a pregătit terenul pentru venirea Sa (Sfântul Epifanie). Aşadar, tăierea împrejur nu era o ceremonie inutilă, fiindcă prin ea israeliţii au rămas credincioşi legii lui Dumnezeu şi L-au aşteptat pe Mesia.

\r\n

Hristos a primit tăierea împrejur pentru că ea a fost modelul şi preînchipuirea tăierii împrejur nefăcută de mâna omenească adică a Sfântului Botez. Potrivit spuselor Sfântului Ioan Damaschin, tăierea împrejur a fost chipul Botezului. Dacă prin tăierea împrejur se îndepărta o parte nefolositoare a trupului, prin Sfântul Botez îndepărtăm păcatul, care nu este o stare firească, ci o murdărie. Atunci când Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte despre păcatul care se îndepartează, el se referă la dorinţă, dar desigur, nu la dorinţa necesară, indispensabilă, fără de care omul nu poate să trăiască, ci la dorinţa nefolositoare şi la cea trupească. Botezul este tăierea împrejur nefăcută de mână omenească, care nu îl scoate pe om din mijlocul neamului său, ci îl deosebeşte în interiorul neamului pe credincios de necredincios.

\r\n

Mitrop. Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Ed. Egumenţa, 2008

\r\n

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/