Taina Cununiei – Taina înnoirii lumii

kartashov-venchanie-1024x768

\r\n

Orice lucrare dumnezeiască coboară în lume cu totalitate. Lucrările dumnezeiești sunt distincte prin numire, dar sunt unitare în putere, fiind raze diferite ale unui singur izvor de proveniență: Preasfânta Treime.

\r\n

\r\n

Taina Cununiei este una dintre Tainele Bisericii în care se recentrează pârghiile vieții. Se strâng toate energiile lumii, se adună ca într-un pântec de unde așteaptă să izbucnească, prin naștere, în afară, în cea mai unică și neobișnuită minune a lumii: ființa umană.

\r\n

Așa cum se oficiază astăzi, Taina Cununiei riscă să devină un ritual particular, restrâns la rudele din familie sau un simplu obicei decorativ, care trebuie bifat (cât mai rapid) în ziua căsătoriei, eventual pentru a nu lipsi vreo piesă din montajul filmat – şi aşa uitat în rafturile tot mai puține ale sufrageriei. Dacă celelalte Taine ale Biserricii mai păstrează o anumită legătură cu Taina cea mare a Bisericii – cu Sfânta Euharistie – Taina Cununiei s-a izolat atât de mult de aceasta încât, ritualul ei, aproape că nici nu mai seamănă cu o Taină. Are toate „ingredientele” unei taine a Bisericii, dar îi lipsește finalitatea. Însă, aceasta este mai ales o problemă a teologiei, care mai întâi ea trebuie să înțeleagă lucrarea la care invită pe alții să o primească (Nenad Miloşevici, Dumnezeiasca Liturghie – centrul cultului în Ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie, Deisis, Sibiu, 2012, p. 140).

\r\n

Taina Cununiei este Taina Iubirii, o taină care are putere să se regenereze din propria-i cenușă, tocmai pentru că este singura Taină numită „mare” (Efs. 5, 32), fiind cât Taina întregii Biserici, cât Taina creației, iar limitele ei nu pot fi puse nici de religie, nici de confesiune, nici de vreun ritual anume. De altfel, pericolul de care aminteam tocmai de aici provine, din faptul că atunci când Biserica a numit căsătoria Taină a urmărit să promoveze nelimitele Tainei iubirii, iar unii vor să o reducă la un simplu ritual bisericesc. De aceea, una din soluţii, împotriva limitării ei, ar fi: înapoi cu căsătoria în Liturghie, în dependenţa ei de Sfânta Euharistie.

\r\n

În normalitatea ei – recunoaştem că sunt paşi foarte importanţi ce se fac pentru revenirea căsătoriei în alăturare de Sfânta Liturghie, chiar dacă tinerii care o doresc astfel alăturată se unesc mai întâi cu Hristos la Liturghie şi apoi se căsătoresc, deşi invers era mai potrivit – Taina Nunţii restaurează temeliile creaţiei şi inima vieţii. Această inimă a Universului, a vieţii, este omul. Făptura umană, în distincţia sa de bărbat şi feneie (nu masculin şi feminin aşa cum vedem la celelalte etaje ale creaţiei, vezi: Jean Kovalevsky, Taina Originilor, Ed. Anastasia, 1996, pp. 76-80), sunt singurele persoane din Universul creat, văzut şi nevăzut, chemate să prelungească dumnezeieşte viaţa. Insist pe acest amănunt, bine ştiind că îngerii nu se înmulţesc, iar vieţuitoarele doar se multiplică biologic. Îngerii potenţează viaţa în intensitate, în strălucire, dar nu o prelungesc prin naştere, iar vieţuitoarele şi toată creaţia văzută, afară de om, prin rodire sau naştere întreţin ambianţa vieţii, diversitatea decorativă a Universului pentru bucuria omului, chiar dacă şi în cazurile lor este implicată susţinerea divină, prin Duhul Vieţii.

\r\n

La om, indiferent că ne referim înainte sau după cădere, binecuvântarea primită dintru început a fost aceea de „creştere şi de înmulţire” (Fc. 1, 28). Această nuanţă, deloc întâmplătoare, subliniază realitatea potrivit căreia numai în dreptul omului s-a alăturat înmulţirii şi creşterea, ceea ce arată că, în planul teologic, aceasta are o implicaţie imensă, fie şi numai pentru faptul că la om „creşterea” sau „maturitatea conştientă” este mult mai importantă decât simpla înmulţire biologică, este chiar cauza ei. Însuşi Adam, la întâlnirea cu distincţia sa ontologică, cu femeia, a numit-o Eva – Viaţă (Fc. 3, 20), simţind că este singurul său partener capabil să conştientizeze şi să prelungească viaţa dumnezeieşte pe pământ. Putem spune că Dumnezeu înadins a amânat crearea Evei, pentru ca Adam „să conştientizeze” mai întâi valoarea de sine şi apoi să ceară partener pe măsură, capabil să-i împărtăşească iubirea şi să-l susţină în rodire.

\r\n

Întâlnirea dintre Adam şi Eva era de fapt prima căsătorie din Univers, la care slujitor şi martor direct a fost Însuşi Dumnezeu. Şi nu exagerăm dacă spunem că e şi prima Taină săvârşită în lume – după Taina jertfirii de Sine mai înainte de întemeierea lumii (I Ptr, 1, 19-20) – şi nici dacă spunem că prin săvârşirea ei, în prezenţa martorilor – făpturile creaţiei – Dumnezeu centra întregul Univers pe iubirea dintre bărbat şi femeie, împlinită de prezenţa Sa treimică. Detaliind ultima afirmaţie, amintim că orice persoană umană născută este într-un anume mod centrul Universului, dar şi rezumatul lui întreg, ceea ce înseamnă că un om născut pe pământ este o reînnoire a Universului din temelii, câtă vreme nu există persoană umană care să se repete în istorie. Prin urmare, o (orice) persoană umană născută pe pământ extinde din interior temeliile vieţii şi oferă lumii un motiv în plus să dăinuie, să nu-şi închidă tainele.

\r\n

Pe cale de consecinţă, naşterea este implicată direct în continuitatea vieţii pe Terra. Iar atunci când omul va înceta naşterea, atunci Universul are toate motivele să se ofilească, să-şi închidă tainele, moment în care va fi născut, prin lucrare dumnezeiască, la o nouă dimensiune a existenţei sale. Va fi ceasul cel din urmă al istoriei.

\r\n

Aşa stând lucrurile, Adevărul iubirii la nivel uman are statut ontologic şi el nu poate fi întrerupt decât de libertatea haotică a omului, aceea care deturnează traseul iubirii de la rodirea cu valoare cosmică, la o simplă senzaţie autosatisfăcătoare. Taina căsătoriei nu face altceva decât să reafirme Taina prezenţei directe a lui Hristos la nunta din Cana Galileii (In. 2, 1-11) şi de atunci la orice Taină a iubirii, care se înfiripă pe pământ. Prezenţa tainică a lui Hristos alături de bărbatul şi femeia care s-au prins în hora iubirii este garanţia inepuizabilă a iubirii celor doi, dar şi a faptului că Dumnezeu va participa direct la orice nouă viaţă (persoană) ce se va naşte din ei, El Însuşi lucrând împreună cu ei şi invers (II Co. 3, 9) la restaurarea şi înnoirea întregului Univers. Şi ca toate acestea să nu fie un simplu slogan, reamintim că Taina Cununiei a avut dintotdeauna în ritualul ei această prezenţă dumnezeiască, tocmai prin împărtăşirea tinerilor ce se căsătoreau cu Hristos euharistic (Nenad Miloşevici, op.cit., pp. 95-150) şi de aceea, este nevoie de revenirea la firescul acestui ritual, pentru ca Nunta să nu-şi ştirbească realitatea, înţelesul şi împlinirea.

\r\n

Şi dacă Dumnezeu este izvorul iubirii supreme, El este singura şansă a iubirii umane, precum şi a prelungirii acestei iubiri prin naştere. El nu se dezice de Sine şi este prezent la orice naştere, iar Taina Căsătoriei doar recunoaşte această prezenţă şi o permanentizează conştient şi liber consimţit.

\r\n

Prin urmare, înapoi la Căsătoria ca Taină, înapoi la iubirea trinitară divino-umană: Dumnezeu-Bărbat-Femeie.

\r\n

Gheorghe Butuc

\r\n

http://ortodoxiatinerilor.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *