Ultimul cuvânt

\r\n

Am citit cândva o carte din care mi-a rămas un gând, şi anume că, dacă ar fi cazul să spui un singur cuvânt, dacă ţi s-ar cere să spui un singur cuvânt, o singură zicere, o propoziţie, şi după aceea n-ai mai avea voie să spui altceva, ce ai spu­ne? … Ce gând ar trebui să rămână de pe urma ta în mintea celor care te ascultă? (…) Ce aş alege eu din câte am adunat în minte o viaţă întreagă, din câte am citit, din câte am auzit de la alţii, ce-aş putea să spun?\r\n

\r\n

\r\n

Sfântul Ioan Evanghelistul, care este un îndemnător la iu­bire, la sfârşitul vieţii, când era foarte slăbit de putere încât îl sprijineau alţii ca să meargă, spunea doar atât: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii!”. Oare n-ar fi bine să spun eu cu­vântul acesta şi după aceea, chiar dacă n-aş mai spune ni­mic, să fiu mulţumit? „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii!” Oare dacă s-ar spune mai des în lumea asta acest cuvânt, nu ne-am întreba mai des ce ar trebui să facem pentru omul de lângă noi ca să-l iubim?

\r\n

Sau, poate, s-ar potrivi să spun cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2) ori cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22), ori cuvântul spus de prorocul Moise, când doi israeliţi se băteau şi când s-a dus între ei şi a zis:„Oamenilor, sunteţi fraţi!” (Faptele Apostolilor 7, 26), adică n-are rost să vă brus­caţi, să vă bateţi, să vă împotriviţi unul altuia, că doar sunteţi fraţi! Oare n-ar fi cazul să auzim cuvintele acestea ale lui Moise de fiecare dată când ne învinuim unii pe al­ţii, când ne împovărăm unii pe alţii, când credem că ştim noi mai bine decât alţii?

\r\n

M-am gândit că poate ar fi potrivit să spun un cuvânt de la Sfânta Liturghie: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”. O, de câte ori am spus cuvintele aces­tea! Mai întâi, douăzeci şi trei de ani ca diacon mi se cădea să zic: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărtu­risim”. Şi a venit vremea slujirii preoţeşti şi iarăşi, de mul­te ori, mi-a venit rândul să spun aceleaşi cuvinte ca preot. Oare nu se cuprind în aceste cuvinte, în acest îndemn şi cu­vintele: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii!” sau cuvintele prorocului Moise: „Oamenilor, sunteţi fraţi!”?

\r\n

(…) Ce puţin ne gândim noi că avem datorii unii faţă de al­ţii, că trebuie să ne întindem mâna unii altora, că trebuie să facem loc omului de lângă noi în sufletul nostru, că iu­birea ne apropie şi nu ne depărtează şi că iubirea e o lu­crare fără de sfârşit, că nu-i numai pentru lumea aceasta, ci e pentru veşnicie.

\r\n

L-a întrebat un fariseu pe Domnul nostru Iisus Hristos: Care-i porunca cea mai mare? Iar Domnul Hristos a răs­puns că cea mai mare e porunca iubirii: „Să iubeşti pe Dumnezeu din toate puterile şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 30-31). Ce înseamnă aceasta? Înseam­nă că dacă ţie îţi urmăreşti binele şi altuia trebuie să-i ur­măreşti tot binele. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I că­tre Corinteni, capitolul 13, a scris: „Dragostea nu caută ale sale” sau, poate, ar fi vrut să zică: nu caută numai ale sale, pentru că, în orice caz, şi ale sale le caută.

\r\n

Ce săraci suntem noi de iubire! Ce săraci suntem noi de gândul că suntem fraţi! Cât de puţin ne gândim că ultimele cuvinte ale Sfântului Ioan Evanghelistul – poate cele mai impor­tante pe care le-a spus – sunt cuvintele: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii!”. Ce puţin ne gândim la cuvântul de îndemn de la Sfânta Liturghie: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim!”.

\r\n

La începutul Postului ni se citeşte din Sfânta Evan­ghelie despre iertare, despre post şi despre strângerea co­morilor care nu se pierd niciodată. Despre iertare! Postul fără iertare, e post fără rost. Postul fără iubire e post nedeplin, fără rost. Postul fără bunătate e regim alimentar. Că doar Domnul Hristos – Cel care a postit El însuşi şi ne-a dat pildă să postim -tot El este Acela Care ne-a spus şi să ne iubim şi să iertăm. Şi dacă postim şi nu ne iubim, nu iertăm înseamnă că numai ni se pare că-L as­cultăm pe Domnul Hristos când ne îndeamnă să postim şi sigur nu-L ascultăm când ne spune şi să ne iubim şi să iertăm.

\r\n

(…) dacă e vorba să spun un singur cuvânt şi să nu mai pot spune apoi altul, îl spun pe acesta: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”…

\r\n

Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu, 7 martie 2003 (selecţii din vol. “Calea spre bunătate”, Ed. Sophia, 2007)

\r\n

Sursa: https://parinteleteofil.wordpress.com/