Viaţa Sfântului Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Patapie

În părţile Egiptului este o cetate ce se numeşte Teba, care o înconjură şi o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinţi creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în vârstă desăvârşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsând casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Ducându-se în pustia Egiptului, vieţuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea şi cu multe feluri de osteneli monahiceşti şi pustniceşti. Făcându-se vestit şi începând a veni mulţi oameni la dânsul şi a-l lăuda pentru viaţa cea plină de fapte bune şi fiind supărat că i se tulbura liniştea – căci era lăudat de gura oamenilor – din această pricină lăsând părţile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcându-şi o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.

\r\n

Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, aşa şi omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârşită sfinţenie. Pentru că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce-L preamăresc pe El şi descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său şi pentru folosul altora. Deci şi acest desăvârşit întru sfinţenie, care era îmbogăţit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se şi preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat că o comoară ascunsă în ţarină. Căci un tânăr oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi povăţuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, şi l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul să i se dea vederea ochilor, ca văzând făptura să vie în mai desăvârşită cunoştinţă a Făcătorului şi să-L preamărească. Iar cuviosului, văzând credinţa tânărului, i s-a făcut milă de dânsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârşească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi şi cu cuvinte smerite, spunând că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

\r\n

Cuviosul a zis către dânsul cu credinţă: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!” Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu. Tânărul acela era cunoscut multora, care, văzându-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni şi făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieşit veste în popor despre acea minune a cuviosului şi de atunci mulţi au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.

\r\n

Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei şi era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutând tămăduire, dar nedobândind-o. Auzind despre Sfântul Patapie, a poruncit să-l aducă la dânsul şi a rugat pe sfântul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginţi, mai întâi a făcut rugăciune cu sârguinţă către Dumnezeu pentru dânsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii şi l-a uns cu untdelemn sfinţit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieşit şi s-au curăţit toate cele dinăuntrul lui, făcându-i-se tot trupul sănătos.

\r\n

Un alt tânăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi, trântindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătând şi sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârşită; căci El înfrânează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată ducându-l diavolul pe tânărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului. Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflîndu-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.

\r\n

Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-şi în simţiri, plângea de bucurie şi mulţumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat.

\r\n

O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său şi acum, deznădăjduită fiind de doctori şi înmulţindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie şi căzând la picioarele lui, cu multă tânguire şi rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfântul însemnând rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.

\r\n

Acestea şi multe alte minuni făcând, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfârşit şi, în adânci bătrâneţi, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinţii Săi, Căruia, împreună cu Părintele şi Duhul Sfânt, I se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.

\r\n

Sursa: www.ortodox.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *