\r\n Rugăciunile obișnuite de dimineață și de seară, acatistul Sfânului Stelian, și alte rugăciuni și acatiste când are timp, dar foarte important este să se spovedească des, să se împărtășească, dacă are dezlegare și mai ales să nu lipsească de la Sfânta Biserică. \r\n
\r\n Placerea care nu e înțelegătoare (spirituală) și a Duhului, ci atrupului, e greșit să se numească plăcere. Căci aceasta aducând, o dată împlinită, o amară părere de rău, în chip mincicos se numește plăcere. E o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii. \r\n
\r\n Bătrânul spunea: „Fericiţi sunt acei oameni care au reuşit să devină asemenea pământului smerit, care în timp ce este călcat de toţi, îi poartă pe toţi prin iubirea lui şi îi hrăneşte cu dragoste ca o mamă bună, care a scos şi materialul bun de plăsmuit pentru trupul nostru. De asemenea, pământul primeşte cu bucurie şi ceea ce aruncăm, de la roadele bune până la gunoaiele necurate pe care le prelucrează fără zgomot în vitamine şi le oferă în […]
\r\n Suntem în ziua Praznicului împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci, o sărbătoare mai puţin cunoscută, mai puţin înţeleasă, deşi este praznic împărătesc, dintre cele douăsprezece praznice ale Mântuitorului, cele mai importante din an. Şi o vedem pictată pe toate catapetesmele. \r\n
\r\n \r\n Privind sfânta Cruce şi pe Hristos răstignit pe ea, un necreştin sau un necunoscător în cele ale duhovniciei va privi cu mirare şi va spune: aici s-a petrecut o mare şi neînţelesă taină. Privind-o un creştin iniţiat se va închina în faţa ei cu bucurie, exclamând: aici s-a lucrat mântuirea mea! Ea este izvorul vieţii şi al fericirii mele! \r\n
\r\n Cu mulţumiri şi uimire pentru prezenţa dumneavoastră aici, şi auzind cele discutate mai bine de trei ceasuri, mi-a venit în minte să vă spun că eu sunt preot într-un sat unde un preot refugiat de aici a pătimit sub regimul comunist. A venit la noi în sat cu o căruţă, cu preoteasa, cu nişte prescuri şi colaci, şi s-a aşezat şi a vieţuit dur toată viaţa, din pricina faptului că era de aici. Şi m-am gândit că nu întâmplător […]
\r\n Invitat: Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie; (Transcrierea conferinței) \r\n Data:14 octombrie 2011; Locaţia: Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. \r\n
\r\n Până unde trebuie să ne dăruim atunci când iubim? \r\n Nu vreau să mă gândesc la lucruri obscene, absconse! Am să vă zic o poveste. O ştiţi, sigur c-o ştiţi, dar v-o mai zic o dată. Haideţi să vedem, să stabilim împreună care e limita iubirii în această poveste. Fiţi atenţi… \r\n
\r\n\r\nO femeie, care nu voia să aibă copii mulți, i-a cerut bătrânului (Paisie Olaru) sfat ce anume să facă. Iar el i-a răspuns:\r\n\r\n
\r\n În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului şi tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete îngereşti. \r\n
\r\n Arta este ceea ce a înțeles omul din despărțirea sa de Dumnezeu. Ea este drama despărțirii și a însingurării noastre. Însingurarea este tema centrală în artă, și în afară de asta arta nici nu poate fi concepută. Însingurarea însă este moarte. Eminescu surprinde genial genetica artei. “Nu credeam să învăț a muri vreodată, veșnic tînar, înfășurat în manta-mi, fruntea mea înălțam visător la steaua singurătății”. Iată strigătul, dar si scâncetul, lui Adam celui proaspăt căzut: “Nu credeam să învăț […]
\r\n „Cercetări recente efectuate la licee şi universităţi au arătat că performanţele şcolare ale elevilor şi studenţilor pot scădea din cauza folosirii excesive a Internetului. […] A fost efectuat un studiu asupra a 572 de studenţi de la una dintre marile universităţi publice. \r\n
\r\n Cuvântările de mai jos ale Maicii Marina Lupău au fost ţinute la Arad şi la Mănăstirea Morisena, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca. \r\n
\r\n În 1965 m-am dus la Părintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregătea pentru preoţie. A zis Părintele către el – eu eram numai diacon – : „Mă, o să ajungi preot, să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Cred că Părintele i-a spus lui ca să aud eu. Nu vă puteţi închipui de câte ori m-am gândit eu la cuvintele acestea: să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. \r\n