A douăzecea carte a Vechiului Testament: Pildele lui Solomon

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzecea carte a Vechiului Testament: Pildele lui Solomon.

Pildele lui Solomon

 

Introducere

 

Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) reprezintă una din cele trei cărți de înțelepciune, didactice, ale Vechiului Testament, alături de Cartea lui Iov și Ecclesiastul. De asemenea, este una dintre cele șase cărți poetice ale Vechiului Testament.

Autorul principal al cărții este Solomon. Titlul cărții este mărturia acestui lucru: „Pildele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel” (Pilde 1,1; 10,1; 25,1).

Solomon a rostit trei mii de pilde și o mie cinci cântări: „Solomon a spus trei mii de pilde; şi cântările lui au fost o mie şi cinci” (III Regi 4, 32), el fiind cel mai înțelept dintre toți oamenii: „…Eu îţi dau minte înţeleaptă şi pricepută, cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta şi cum nici nu se va mai ridica după tine” (III Regi 3, 12).

Ceilalți doi autori sunt: Agur, fiul lui Iache, care spune câteva proverbe pentru Itiel și Ucal (cap. 30), și mama împăratului Lemuel care lasă unele proverbe fiului său (cap 31).

Din cele trei mii de pilde scrise de Solomon, opt sute își găsesc locul în Cartea Proverbelor lui Solomon (Pildele lui Solomon).

Împăratul Solomon a domnit în Israel patruzeci de ani, între 971 – 931 î.d.Hr. Deoarece Solomon a fost principalul autor al acestei cărți, titlul ei în Biblia ebraică este: „Mishle Shelomoh”, adică Proverbele lui Solomon.

Ce este un proverb? Un proverb este o exprimare care comunică un adevăr (sau o realitate a vieții) într-o manieră scurtă și clară.

Cineva a spus că proverbele sunt: „fraze scurte produse de o experiență îndelungată”.

De fapt, este vorba de adevăruri ce sunt exprimate într-o formă ușor de amintit. Proverbul se mai numește maximă, zicală sau dicton.

După cum ni se spune în capitolul 25, 1, lucrarea datează din vremea domniei regelui Iezechia (721-687 î.d.Hr.), când oamenii regelui au adunat aceste proverbe și au adăugat și suplimentul (cap. 30 și 31).

Faima înțelepciunii regelui Solomon nu a cunoscut hotar național sau temporal. Înțelepciunea sa și viziunea asupra vieții a fost unică și plină de conținut, astfel încât oricine va avea curiozitatea să deschidă Vechiul Testament și să-i citească scrierile, se va încredința pe deplin de frumusețea și actualitatea lor.

În rândurile ce urmează, am încercat să extragem doar câteva versete din fiecare capitol care ne-au impresionat cel mai mult, hotărându-ne cu greu asupra cărora dintre ele sa ne oprim.

Despărțim cartea în cinci părți, după cum urmează:

 

I. Partea întâi

Cap. 1-9

Această parte oferă un studiu fundamental despre conduita umană și despre consecințele prezente și viitoare ale acesteia. Chiar la început găsim formulată tema întregii cărți: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pilde 1, 7).

Principalele idei ale acestei părți sunt: înțelepciunea, cunoașterea, frica de Dumnezeu, disciplina și devotamentul.

De asemenea, suntem avertizați referitor la tovărășiile rele, respingerea lui Dumnezeu și relațiile cu femei străine. Aduce o lumină cu privire la crearea pământului.

Această parte se încheie cu aceeași temă cu care începe: „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pilde 9, 10).

Înțelepciunea este prezentată stând în locuri publice, adică fiind accesibilă, ușor de dobândit, dacă există dorință.

Pildele lui Solomon, fiul lui David, folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine.

Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta.

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.

Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale. Căci ele sunt ca o cunună pe capul tău și ca o salbă împrejurul gâtului tău.

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piețe îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: „Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?”.

Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea.

Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău. Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună. De cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate.

Mila şi adevărul să nu te părăsească; leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale.

Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.

Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere. Căci dobândirea ei este mai scumpă decât argintul şi preţul ei mai mare decât al celui mai curat aur. Ea este mai preţioasă decât pietrele scumpe; nici un rău nu i se poate împotrivi…

Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie, când ai putinţa să-i ajuţi. Nu spune aproapelui tău: „Du-te şi vino, mâine îţi voi da!”, când poţi să-i dai acum. Nu pune la cale răul împotriva aproapelui tău, când el locuieşte fără grijă lângă tine.

Căci omul cu gând rău este urât de Domnul, iar de cei drepţi El este mai aproape.

Adună înţelepciune, dobândeşte pricepere! Nu o lepăda şi ea te va păzi; iubeşte-o şi ea va sta de veghe.

Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa.

Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare; iar calea celor fără de lege e ca întunericul şi ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.

Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri.

Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei.

Ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă, și să zici: „Pentru ce am urât povaţa…”.

Bea apă din fântâna ta şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliţă, nici pâraiele tale prin pieţe. Să fie numai pentru tine, singur, iar nu pentru străinii care sunt cu tine; binecuvântat să fie izvorul tău şi să te mângâi cu femeia ta din tinereţe.

Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte.

Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său: ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.

Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile? Aşa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său.

Spune înţelepciunii: „Tu eşti sora mea!”, şi numeşte priceperea prietena ta, ca ea să te păzească de femeia străină, de femeia altuia, ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.

Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei,

Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială.

Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu (înțelepciunea).

Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea.

Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea.

Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului.

Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc.

Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea.

Ea (înțelepciunea) a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor… „Cine este neînţelept să intre la mine!… Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!”

 

 

II. Partea a doua

Cap. 10 – 24

Aici găsim multe lucruri valoroase care aplică înțelepciunea la situațiile complexe din viață. Iată câteva subiecte care apar la începutul acestei părți: înțelepciunea în contrast cu prostia, cinstea cu murdăria, fidelitatea cu trădarea, adevărul cu minciuna, hărnicia cu lenea, calea dreaptă cu cea strâmbă, dărnicia cu zgârcenia, bunătatea cu răutatea, soția capabilă în contrast cu cea destrăbălată, smerenia cu mândria.

În continuare, sunt amintite legile Domnului care ne ajută să dobândim binecuvântarea Lui. Ne sunt prezentate multe situații din viață la care primim sfaturile necesare.

De asemenea, suntem preîntâmpinați la ce să fim cu mare luare aminte pentru a nu cădea în capcanele ipocriților, tovărășiilor rele etc.

Vedem aici că Sfânta Scriptură nu trece cu vederea nici una dintre necesitățile omului, chiar aspecte aparent neînsemnate.

Pildele lui Solomon. Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui.

Binecuvântarea Domnului vine pe capul celui drept, iar ocara acoperă faţa celor fără de lege.

Buzele celui drept călăuzesc pe mulţi oameni, iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuţi.

De ceea ce se teme cel nelegiuit nu scapă, iar cererea celor drepţi (Dumnezeu) o împlineşte.

Gura celui drept rodeşte înţelepciune, iar limba urzitoare de rele aduce pierzare.

Buzele celui drept cunosc bunăvoirea, iar gura păcătoşilor strâmbătatea.

Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte.

Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte.

Cel ce binecuvintează va fi îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat.

Cel ce caută binele dobândeşte bunăvoinţa Domnului, iar cel ce umblă după rău va da peste el.

Cel ce-şi pune nădejdea în bogăţia lui se veştejeşte, iar cei drepţi ca frunzişul odrăslesc.

Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oasele lui.

Calea celui nebun este dreaptă în ochii lui, iar cel înţelept ascultă de sfat.

Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire.

Unii se dau drept bogaţi şi n-au nimic, alţii trec drept săraci, cu toate că au multe averi.

Aşteptarea prea îndelungată îmbolnăveşte inima, iar dorinţa împlinită este pom al vieţii.

Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni se face rău.

Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme.

Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.

Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii.

Frica de Dumnezeu este un izvor de viaţă, ca să putem scăpa de cursele morţii.

Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor.

Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia.

Limba celor înţelepţi picură ştiinţă, iar gura celor nebuni revarsă prostie.

Mai mult face o mâncare de verdeţuri şi cu dragoste, decât un bou îngrăşat şi cu ură.

Calea celui leneş e ca un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă.

Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi.

Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi.

Pe toate le-a făcut Domnul fiecare cu ţelul său, la fel şi pe nelegiuit pentru ziua nenorocirii.

Mai degrabă puţin şi cu dreptate, decât agoniseală multă cu strâmbătate.

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii.

Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri.

Mai bună este o bucată de pâine uscată în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă.

Nebunului nu-i sunt dragi cuvintele alese, cu atât mai mult unui om de seamă vorbele mincinoase.

Mai degrabă să întâlneşti o ursoaică lipsită de puii ei, decât un nebun în nebunia lui.

Cel ce răsplăteşte cu rău pentru bine nu va vedea depărtându-se nenorocirea din casa lui.

Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului.

Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte.

Buzele celui nebun duc la ceartă şi gura lui dă naştere la ocări!

Cel ce răspunde la vorbă înainte de a fi ascultat-o este nebun şi încurcat la minte.

Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu.

Mai de preţ este săracul care umblă intru neprihănirea lui, decât un bogat cu buze viclene şi nebun.

Martorul mincinos nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate nu va scăpa.

O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.

Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori.

Leneşul întinde mâna în blid şi nu are putere s-o ducă la gură.

Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept.

Omul drept umblă pe calea lui fără prihană; fericiţi sunt copiii care vin după el!

Nu iubi somnul, ca să nu ajungi sărac; ţine ochii deschişi, numai aşa vei fi îndestulat de pâine.

Cine trădează taina umblă ca un defăimător şi nu te întovărăşi cu cel ce are mereu buzele deschise.

Cel ce blesteamă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului.

O moştenire repede câştigată de la început, la urmă va fi fără binecuvântare.

O cursă este pentru om să afierosească Domnului ceva în grabă şi după ce a făgăduit să-i pară rău.

Sufletul omului este un sfeşnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului.

Comorile dobândite cu limbă mincinoasă sunt deşertăciune trecătoare şi laţuri ale morţii.

Mai degrabă să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o femeie certăreaţă şi într-o casă mare.

Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde.

Cel ce iubeşte veselia va duce lipsă; cel căruia îi place vinul şi miresmele nu se îmbogăţeşte.

Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul.

Dacă împilezi pe un sărac, îţi înmulţeşti averea, dacă dai unui bogat sărăceşti.

Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui, căci el îţi numără bucăţile din gură. „Mănâncă şi bea!”, îţi va spune, dar inima lui nu e pentru tine.

Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii.

Nu fi printre cei ce se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivul şi desfrânatul sărăcesc, iar dormitul mereu te face să porţi zdrenţe.

Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin, pentru cei ce vin să guste băuturi cu mirodenii.

Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin.

Prin înţelepciune se ridică o casă, prin bună chibzuială se întăreşte, și prin ştiinţă se umplu cămările ei de tot felul de avuţie scumpă şi plăcută.

Nu te bucura când cade vrăjmaşul tău şi, când se poticneşte, să nu se veselească inima ta, ca nu cumva să vadă Domnul şi să fie neplăcut în ochii Lui şi să nu întoarcă mânia Sa de la el (spre tine).

III. Partea a treia

Cap. 25 – 29

În acest compartiment se dau sfaturi cu privire la onoare, răbdare, dușmănie, atârnarea față de cei fără de minte, distracții, lingușire, gelozie, trădarea prietenilor, foame, calomnie, simțul răspunderii, pocăință, guvernarea rea, aroganță, relațiile cu semenii etc.

 

Şi acestea sunt pildele lui Solomon, pe care le-au adunat oamenii lui Iezechia, regele lui Iuda.

Ca merele de aur pe poliţe de argint, aşa este cuvântul spus la locul lui.

Precum sunt norii şi vântul fără ploaie, aşa este omul care se laudă cu darul pe care niciodată nu-l dă.

Dacă ai găsit miere, mănâncă atât cât îţi trebuie, ca nu cumva să te saturi şi s-o verşi.

Pune rar piciorul în casa prietenului tău, ca nu cumva să se sature de tine şi să te urască.

De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine şi dacă însetează, adapă-l eu apă, că numai aşa îi îngrămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îţi va răsplăti ţie.

Precum celui care mănâncă multă miere nu-i merge bine, tot aşa şi celui care se lasă copleşit de cuvinte de laudă.

Biciul este bun pentru cal, frâul pentru măgar, iar varga pentru spatele celor nebuni.

Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el.

Precum nu poate să se folosească slăbănogul de picioarele sale, tot aşa nici cei nebuni de cuvintele cele înţelepte.

Precum uşa se suceşte în ţâţână, tot aşa şi leneşul în patul lui.

Leneşul se crede înţelept în ochii lui, mai mult decât şapte sfetnici înţelepţi.

Ca unul care aruncă săgeţi arzătoare, lănci, săgeţi şi moarte, aşa e omul care înşală pe prietenul său şi zice: „Da, am glumit!”

Cineva poate să-şi ascundă ura lui prin prefăcătorie, dar în adunare răutatea lui se dă pe faţă.

Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea şi cel ce rostogoleşte o piatră se prăvăleşte (tot) peste el.

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea.

În casa fratelui tău nu intra în ziua restriştii tale. Mai bun e un vecin aproape de tine, decât un frate departe.

Iadul şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa şi inima omului e de nesăturat.

În topitoare se lămureşte argintul şi în cuptor aurul, iar omul se preţuieşte după numele cel bun.

Sârguieşte-te să-ți cunoşti oile tale şi ia seama la turma ta, că bunăstarea nu dăinuieşte de-a pururi şi nici bogăţia din neam în neam.

Cel ce îşi opreşte urechea de la ascultarea legii, chiar rugăciunea lui e urâciune.

Cel ce rătăceşte pe cei drepţi pe o cale rea va cădea în groapa (pe care a săpat-o).

Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit.

Cel ce lucrează pământul lui se va îndestula de pâine, iar cel ce umblă după lucruri de nimic se va sătura de sărăcie.

Cel care ceartă pe un om va avea mai multă mulţumire decât cel care-l linguşeşte.

Cine dă la cel sărac nu duce lipsă; iar cine îşi acoperă ochii lui va fi mult blestemat.

Când drepţii domnesc se bucură poporul şi, când stăpânesc cei fără de lege, suspină.

Omul care linguşeşte pe prietenul său întinde cursă paşilor lui.

Varga şi certarea aduc înţelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face ruşine maicii sale.

Sluga nu se îndreaptă numai cu poveţe, fiindcă, deşi pricepe, însă nu ascultă.

Mândria umileşte pe om, iar de cinste are parte cel smerit.

Teama de oameni duce la căderea în cursă, dar cel ce nădăjduieşte în Domnul stă la adăpost.

Mulţi caută faţa stăpânitorului, dar dreptatea omului vine de la Domnul.

 

IV. Partea a patra

Cap. 30

Aici se conține un mesaj atribuit lui Agur. După ce recunoaște că este un om neînsemnat, autorul vorbește despre incapacitatea omului de a crea pământul și cele de pe el.

Vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu și îl numește pe Dumnezeu scutul omului. Cere ca Dumnezeu să îndepărteze de la el minciuna și să nu-i dea nici bogăție, nici sărăcie.

El descrie o generație necurată, mândră și lacomă. Menționeză patru lucruri care nu spun nici odată „destul”.

De asemenea, este descrisă femeia desfrânată care se declară nevinovată și patru lucruri pe care nu poate să le rabde pământul etc.

 

Cine s-a suit în ceruri şi iarăşi s-a pogorât, cine a adunat vântul în mâinile lui? Cine a legat apele în haina lui? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este numele lui şi care este numele fiului său? Spune dacă ştii!

Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este El pentru cei ce caută la El scăparea.

Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!

Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:

Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă,

Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu.

Este câte un neam de oameni care blesteamă pe tatăl său şi nu binecuvântează pe maica sa; căruia i se pare că e fără prihană în ochii lui şi care nu este curăţit de necurăţia lui;

Trei lucruri nu se pot sătura, ba şi al patrulea care nu zice niciodată: „Destul!” şi anume: Locuinţa morţilor, pântecele sterp, pământul care nu e sătul de apă şi focul care nu zice niciodată: „Destul!”

Pentru trei lucruri se cutremură pământul, ba chiar pentru patru nu poate să rabde: pentru robul care ajunge rege, pentru nebunul care se satură de pâine, pentru o femeie dispreţuită când ea se mărită şi pentru o slugă care moşteneşte pe stăpâna sa.

V. Partea a cincea

Cap. 31

Aici descoperim un alt mesaj important, cel al regelui Lemuel. Acest mesaj constă din două părți: prima parte arată că o femeie rea poate duce pe cineva la piezare, avertizează că alcoolul poate denatura judecata omului, dar omul este îndemnat la o judecată dreaptă.

Partea a doua descrie soția capabilă și virtuoasă. Lemuel enumeră calitățile care o fac valoroasă, arătând că soțul ei se încrede în ea, iar ea îl răsplătește numai cu bine.

Iată câteva din calitățile unei femei înțelepte: este harnică, se scoală devreme, știe ce să procure, este bună cu săracii, este prevăzătoare și știe ce vorbește, copiii o respectă și o iubesc iar soțul o prețuiește. Dar mai presus de toate, ea are frică de Dumnezeu.

Cuvintele lui Lemuel, regele din Massa, cu care mama sa îl învăţa:

Nu da puterea ta femeilor şi căile tale celor care pierd pe regi.

Nu se cuvine regilor… să bea vin şi conducătorii băuturi îmbătătoare,

Ca nu cumva bând să uite legea şi să judece strâmb pe toţi sărmanii.

Deschide gura ta, judecă drept şi fă dreptate celui sărac şi năpăstuit.

Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.

Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată.

Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale: sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea.

Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.

Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă.

Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă.

Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!

Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!

 

 

Rezumat la Cartea Pildele lui Solomon

 

Cunoașterea este o acumulare de realități neprelucrate până  la sfârșit, dar înțelepciunea este capacitatea de a percepe aceste realități, adică de a vedea oamenii, evenimentele și împrejurările așa cum le vede Dumnezeu.

În Cartea Proverbelor, Solomon descoperă planul și gândul lui Dumnezeu în lucruri înalte și mărețe și totodată în împrejurări obișnuite din viața de zi cu zi.

Se pare că nici un subiect nu a scăpat atenției înțeleptului împărat Solomon. Probleme care țin de conduită, afaceri, bogăție, caritate, ambiție, disciplină, datorie, creșterea copiilor, caracter, alcool, relații sexuale, politică, răzbunare și evlavie sunt printre multele subiecte tratate în această colecție bogată de pilde înțelepte.

Cartea Pildele lui Solomon este dificil de rezumat mai concret, pentru că, spre deosebire de majoritatea cărților Sfintei Scripturi, pe paginile ei nu se gasește nici un subiect sau o istorioară anume.

De asemenea, în carte nu întâlnim personaje principale. În centrul atenției se află înțelepciunea – o înțelepciune măreață și divină, care străbate întreaga istorie, popoarele și culturile.

Chiar o citire superficială a acestei opere mărețe scoate la iveală faptul că pildele înțeleptului Solomon sunt la fel de actuale astăzi, precum au fost cu aproximativ trei mii de ani în urmă.

În cele treizeci și unu de capitole ale cărții se găsesc răspunsuri profunde și raționale la tot felul de întrebări cu care se confruntă omul în viața cotidiană.

Promisiunea care se repetă din și din nou în Cartea Proverbelor, este că cei care aleg înțelepciunea și Îl urmează pe Dumnezeu vor fi binecuvântați în diferite feluri: cu viață lungă: „Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă” (Pilde 9, 11), propășire: „Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni… Căci cei drepţi vor locui pământul… Iar cei fără de lege vor fi nimiciţi… ” (Pilde 2, 20-22), bucurie: „Fericit este omul care a aflat înţelepciunea…” (Pilde 3, 13), și bunătatea lui Dumnezeu: „Nici o nenorocire nu se întâmplă celui drept…” (Pilde 12, 21).

Pe de altă parte, cei care Îl resping pe El, suferă rușine și moarte: „… iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuţi” (Pilde 10, 21).

A-L respinge pe Dumnezeu înseamnă a alege nebunia în loc de înțelepciune și separarea de Domnul, de Cuvântul Lui, de înțelepciunea și de binecuvântările Lui.

Tema înțelepciunii și a necesității ei în viața noastră își găsește împlinirea în Domnul Iisus Hristos. În carte suntem îndemnați în mod constant să căutăm înțelepciunea.

În Hristos, „Întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Coloseni 2, 3) găsim răspunsul căutării noastre de înțelepciune, remediul de care avem atât de mult nevoie.