A noua carte a Vechiului Testament: Cartea Întâi a Regilor

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a noua carte a Vechiului Testament: Cartea Întâi a Regilor.

Cartea ÎNTÂI A REGILOR

 

I – SAMUEL

 

Introducere

Între anii 1120 – 1050 î. Hr. a avut loc o schimbare importantă în organizarea Israelului. A fost ales de către Domnul un rege pământesc. Acest eveniment a avut loc când în Israel slujea Domnului proorocul Samuel. Deși Dumnezeu prezise acest lucru, alegerea regelui la cererea poporului a fost pentru Samuel o mare lovitură.

El a a prevăzut rezultatele dezastruase la care aveau să ajungă fiii lui Israel. Dar, la îndemnul lui Dumnzeu, a cedat în fața cererilor lor.

Astfel, a luat sfârșit perioada judecătărilor și a început perioada regilor. În acest timp, Israelul a dobândit treptat o putere și un prestigiu fără precedent. Cu toate acestea, până la urmă Israelul nu s-a bucurat de susținerea lui Dumnezeu, pierzându-și puterea.

Proorocul Samuel a fost ales de Domnul pentru a începe scrierea acestei cărți. Așa încât, primele douăzeci și patru de capitole sunt scrise de către Samuel, iar după moartea sa, scrierea cărții a fost continuată de proorocii Gad și Natan.

Acest lucru este confirmat de Cartea întâi Paralipomena (I-a a Cronicilor):

„Faptele lui David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în însemnările lui Samuel văzătorul şi în însemnările lui Natan proorocul şi în însemnările lui Gad văzătorul” (I Paralipomena 29, 29).

Inițial, cele două cărți ale lui Samuel, I și II Regi (I-II Samuel ) au făcut parte dintr-un singur volum, care, mai târziu, a fost divizat în două, după publicarea „Septuagintei”.

Cartea depășește cu puțin o perioadă de o sută de ani și a fost scrisă în jurul anului 1000 î. Hr.

Această carte este inspirată de Dumnezeu, lucru confirmat și de cercetători.

Cartea prezintă parțial sau integral viața a patru conducători ai Israelului:

Marele preot și judecător Eli, proorocul Samuel, primul rege Saul și psalmistul, proorocul și regele David.

Cartea Întâi a Regilor conține 32 de capitole prezentate în felul următor:

 

 I. Judecătorul Eli și tânărul Samuel

Cap. 1 – 4

Nașterea lui Samuel. Cântarea Anei. Creșterea lui Samuel. Răutatea fiilor lui Eli. Chemarea lui Samuel. Moartea lui Eli și a fiilor săi.

Levitul Elcana din Efraim avea două femei: Ana și Penina. Penina avea copii, iar Ana nu avea. Penina o disprețuia pe Ana și îi făcea inimă rea. La Șilo era preot Eli și fiii săi, Ofni și Finees. Elcana împreună cu familia sa pleca în fiecare an la Șilo să aducă jertfă lui Dumnezeu.

În timpul unei astfel de vizite, Ana s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-i dăruiască un fiu, și dacă îi va da, a promis să-l închine Domnului. Dumnezeu i-a auzit rugăciunea și Ana naște pe Samuel, care în traducere înseamnă „Numele lui Dumnezeu”.

După ce a fost înțărcat, Samuel a fost dus de părinții săi la Șilo și încredințat preotului Eli, spre a-I sluji Domnului întreaga viață.

 Pentru acest copil Ana s-a rugat mult lui Dumnezeu și dacă Domnul i l-a dat, atunci a zis ea: „eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieţii lui, să slujească Domnului” (I Regi 1, 28).

Ana a adus slavă și i-a mulțumit Domnului pentru că i-a auzit rugăciunile și pentru că a izbăvit-o de rușine și răutatea celor din jur. A mărit pe Dumnezeu, pentru că El este Cel care îl ridică pe om și îl coboară, îl îmbogățește și îl sărăcește…îi dă putere și i-o ia…

Samuel a fost lăsat la Șilo, în casa lui Eli. Dar în casa lui Eli lucrurile nu mergeau prea bine. Fiii săi ajunseră niște netrebnici, nu-l cinsteau cum se cuvine pe Dumnezeu. Aceștia se foloseau de poziția lor de preoți ca să-și satisfacă lăcomia și dorințele imorale.

Totuși, Eli nu i-a corectat când aceștia profanau jertfele și se culcau cu femeile celor care veneau la ușa Cortului. El a făcut câteva mici încercări de-ai pune pe drumul cel drept, însă fiii săi nu l-au ascultat.

 De aceea Dumnezeu a trimis îngerul Său să-l avertizeze pe Eli despre faptul că întreaga lui casa va fi pedepsită, se va lua de la acea casă preoția, nimeni din ai săi nu va ajunge la bătrânețe și că fiii lui, Ofni și Finees, vor muri într-o zi.

Samuel slujea Domnului sub povara preotului Eli. Odată, noaptea, Samuel a fost chemat de Domnul de trei ori, dar a crezut că îl cheamă Eli. Domnul i-a prevestit despre cele ce se vor întâmpla cu casa lui Eli, căci pentru ceea ce au făcut, nu li se vor ierta păcatele nici prin jertfe, nici prin alte prinoase.

La început, Samuel a refuzat să povestească lui Eli despre cele ce i-a vorbit Domnul, dar Eli a insistat și Samuel i-a spus despre ce avea să fie cu casa sa.

După aceasta Eli i-a răspuns: „… facă dar ce va binevoi” (I Regi 3, 18).

A crescut Samuel și Domnul era cu el, și toate cuvintele lui se împlineau.

„Atunci a aflat tot Israelul… că Samuel s-a învrednicit să fie prooroc al Domnului” (I Regi 3, 20).

La sosirea timpului hotărât, Dumnezeu și-a îndeplinit judecata. Filistenii au pornit război împotriva lui Israel și pentru că lupta a luat o întorsătură nefavorabilă pentru israeliți, aceștia s-au retras la Șilo și au adus Chivotul Legii în tabăra lor militară.

Auzind despre cele întâmplate, filistenii s-au înfricoșat, dar s-au îmbărbătat pentru că nu-și doreau să cadă în robia evreilor, așa cum fusese ei în robia lor atâția ani. Astfel, filistenii și-au adunat toate forțele și i-au biruit pe israeliți.

 Chivotul Legii a fost capturat. Cei doi fii ai lui Eli au fost omorâți. Veștile au ajuns la Eli, iar când i s-a spus despre cele întâmplate cu Chivotul Legii, el a căzut de pe scaun pe spate și frângându-și gâtul, a murit. Așa s-au încheiat cei 40 de ani cât Eli a fost judecător în Israel.

În cadrul acestor evenimente, nora lui Eli, care era însărcinată, a născut un băiat pe care l-a numit Icabod, apoi a zis: „S-a dus slava din Israel, din pricina pierderii chivotului Domnului” (I Regi 4, 22).

 

II. Samuel judecător în Israel

Cap. 5 – 6

Pedeapsa Filistenilor pentru Chivotul Legii.  Întoarcerea Chivotului Legii. Israeliții biruie pe Filisteni

 

Filistenii au pus Chivotul Legii în capiștea „dumnezeului” lor, Dagon. A doua zi, Dagon a fost găsit zăcând cu fața la pământ în fața Chivotului Domnului. Filistenii l-au așezat la loc, dar în ziua următoare l-au găsit la pământ din nou, de această dată cu capul, picioarele și palmele tăiate.

Văzând cele petrecute, aceștia s-au speriat, de aceea au trimis Chivotul la Gat apoi la Ecron, dar fără vreun rezultat, căci unde apărea Chivotul, toți erau pedepsiți: apăreau șoareci, buboaie.

Cuprinși de groază din pricina  morților și a vaietelor care ajungeau până la cer, căpeteniile Filistenilor au hotărât să trimită Chivotul Legii înapoi în Israel.

A fost trimis cu daruri: cinci buboaie de aur și cinci șoareci de aur. Chivotul a fost pus într-un car nou, tras de două vaci, care fătaseră și alăptau. A  fost adus la Betșemeș. Acolo, carul a fost făcut rug, iar vacile jertfite la arderea de tot. Locuitorii din Betșemeș au privit la Chivot și Domnul i-a lovit și au pierit 50 070 de oameni.

Apoi, Chivotul a fost trimis în Chiriat-Iearim și a fost pus în casa lui Abinadab. Chivotul Legii a fost păstrat în casa lui Abinadab timp de douăzeci de ani.

Samuel i-a îndemnat pe israeliți să se lepede de Baal și Astarta. Să slujească lui Dumnezeu Adevărat. După aceasta, poporul s-a adunat la Mițpa pentru închinare, iar căpeteniile filistenilor au hotărât să-i atace prin surprindere.           Atunci, Samuel a chemat ajutorul lui Dumnezeu. Domnul a trimis tunet strașnic și fulgere de a speriat filistenii de moarte. Israel a adus jertfă și profitând de frica și învălmășeala filistenilor, a obținut o vicorie răsunătoare. De atunci „mâna Domnului a fost asupra Filistenilor în toate zilele lui Samuel” (I Regi 7,13).

Samuel, pe parcursul vieții sale, a continuat să judece poporul, făcând în fiecare an o călătorie de la Rama, aflată la nord de Ierusalim, la Betel, la Ghigal și apoi la Mițpa, judecând poporul în toate aceste locuri.

La Rama, Samuel a construit un jertfelnic Domnului „căci acolo era casa lui şi acolo judeca el pe Israel. Şi a ridicat acolo jertfelnic Domnului” (I Regi 7, 17).

III. Saul – primul rege al Israelului

Cap. 8 – 12

Poporul cere rege. Saul la Samuel. Saul este uns rege. Saul biruie Amoniții. Samuel încetează de a fi judecător.

Samuel a îmbătrânit. El a pus pe fiii săi Ioil și Abia judecători. Însă, fiii săi nu au urmat calea tatălui lor. Ei luau mită și nu judecau cu dreptate. Atunci, au venit bătrânii poporului la Samuel cu cererea de a le numi peste ei un rege, zicând: „Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!” (I Regi 8, 5).

Samuel a rămas profund tulburat de acest lucru, așa că s-a adresat lui Dumnezeu în rugăciune, iar Domnul i-a răspuns astfel: „nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei” (I Regi 8, 7).

 Samuel i-a avertizat pe israeliți care vor fi consecințele dacă vor avea un rege, printre care: înrolare în armată, impozite, zeciuieli, pierderea libertății, etc. și le-a zis că vor suspina sub regele lor.

Totuși, poporul a rămas neclintit în cererea sa, excamând:  „Să fie rege peste noi” (I Regi 8, 19).

Atunci, Domnul i-a spus lui Samuel: „Ascultă glasul lor și pune-le rege!” (I Regi 8, 22).

Primul rege care urma să conducă pe evrei a fost Saul, din seminția lui Veniamin. Saul era înalt și foarte frumos. Odată s-au rătăcit asinele tatălui său, Chiș, iar Saul împreună cu o slugă au fost trimiși să le caute. Căutând în mai multe locuri, nu le-au găsit.

Ajungând în ținutul Țuf, lângă o cetate, sluga l-a sfătuit să intre în cetate pentru că știa că aici era un om care le cunoaște pe toate – Văzătorul. Acesta era Samuel, pe care l-au găsit acolo, acesta le-a acordat onoare la o trapeză.

A doua zi dimineața, Samuel l-a petrecut pe Saul, iar la marginea cetății a trimis sluga înainte, iar Samuel i-a spus lui Saul că era momentul să-i descopere ce a zis Domnul: „opreşte-te acum, că am să-ţi descopăr ceea ce a zis Dumnezeu” (I Regi 9, 27).

Samuel i-a turnat un vas cu untdelemn pe cap și i-a spus că Dumnezeu l-a ales pe el să domnească și să cârmuiască moștenirea Sa – poporul. Ulterior, Saul a fost lăsat să plece, iar Samuel i-a spus ce semne va avea în calea sa de întoarcere, pe cine va întâlni, etc. Toate cele proorocite de Samuel s-au împlinit, chiar și că va prooroci cu alți prooroci în Ghibeea.

 Samuel a adunat poporul la Mițpa, unde l-a prezentat pe Saul drept rege al lui Israel. Samuel le-a mai vorbit o dată evreilor despre drepturile regelui și le-a scris într-o carte. Dar, mulți din rândul poporului, cârteau nemulțumiți întrebându-se dacă acesta este izbăvitorul lor: „Acesta oare ne va izbăvi pe noi? Şi-l dispreţuiau şi nu i-au adus daruri. Dar el s-a făcut că nu-i aude” (I Regi 10, 27).

Saul a devenit rege cu adevărat numai după ce i-a zdrobit pe amoniți, care porniseră cu război asupra Galaadului. Saul a ridicat toate semințiile la luptă – trei sute de mii de ostași. Aceștia au năvălit în tabăra amoniților și i-au măcelărit.

După aceasta, poporul i-a căutat pe cei care au cârtit împotriva lui Saul ca să-i omoare. Însă, Saul nu le-a permis, spunându-le că Domnul a săvârșit izbăvirea lui Israel de amoniți.

Mai apoi, Saul a îndemnat poporul, zicându-i: „Să mergem la Ghilgal şi să începem acolo noua domnie!” (I Regi 11, 14).

 Aceștia au ascultat și au făcut ce li s-a poruncit. Au pus pe Saul rege, după care au adus jertfe.

În cele din urmă, Samuel a hotărât să se retragă din slujirea sa de judecător. S-a adresat poporului cu o cuvântare de rămas bun. Apoi, i-a întrebat dacă a nedreptățit pe cineva, la care poporul a răspuns negativ.

Totodată, i-a mustrat pentru faptul că ei s-au lepădat de Dumnezeu de atâtea ori, începând cu ieșirea din Egipt și până atunci când și-au cerut rege. Le-a amintit de câte ori i-a salvat Domnul, prin diferiți oameni trimiși de El: Ghedeon, Barac, Ieftae, Samuel.

Spre final, Samuel le-a zis israeliților: „iată regele pe care l-aţi cerut; iată Domnul a pus peste voi rege. De vă veţi teme de Domnul, de-I veţi sluji Lui… atunci mâna Domnului nu va fi împotriva voastră, …Iar de nu veţi asculta glasul Domnului… mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri” (I Regi 12, 13-15).

De asemenea, Samuel a cerut semn de la Dumnezeu ca israeliții să vadă că au dat greș și au păcătuit, cerând rege.

Era vremea secerișului, iar în acea perioadă, acolo nu ploua niciodată. Dar,  iată din cer s-au auzit tunete și fulgere și a fost ploaie mare de s-au înspăimântat toți. Atunci, Samuel le-a spus să nu se teamă, pentru că dacă vor împlini Voia Domnului, El nu-i va lăsa, iar de nu-I vor sluji, vor pieri ei și regele lor.

IV. Neascultarea lui Saul

Cap. 13 – 15

Greșeala lui Saul. Vitejia lui Ionatan. Saul este osândit.

La un an de la domnia lui Saul, filistenii continuau să-i hărțuiască pe israeliți. Ionatan, fiul lui Saul, un băiat viteaz, a atacat un post filistean de pază.           Pentru a se răzbuna, aceștia au trimis asupra israeliților o armată uriașă. Israeliții s-au ascuns de spaimă, așteptând ca Samuel să ia o hotărâre. Au trecut opt zile, dar Samuel nu mai venea. Atunci, Saul a poruncit să-i aducă cele necesare pentru jertfă și a făcut ardere de tot.

În cele din urmă, a venit Samuel și l-a certat pe Saul pentru cele ce a făcut. Saul, însă, și-a justificat fapta prin faptul că poporul începuse a fugi de la el și a fost nevoie să aducă jertfă. Chiar și așa, Samuel i-a spus că a încălcat și nu a împlinit porunca Domnului, aducând jertfă în absența proorocului Domnului.

 Israeliții, din lipsa armelor, n-au putut răspunde la atacul filistenilor, pentru că toți fierarii lor au fost nimiciți.

Ionatan, împreună cu sluga sa, a atacat din nou un post strategic filistean. Astfel, doar ei doi au ucis douăzeci de bărbați. A urmat un cutremur și filistenii s-au înspăimântat, provocând o mare învălmășeală.

Văzând israeliții acest lucru, s-au îmbărbătat și au luptat împotriva filistenilor. Israeliții au ieșit biruitori în această bătălie. Însă, ostașii obosiți au junghiat animale și au mâncat carne cu sânge. Văzând că poporul păcătuiește, Saul a luat sub controlul său aducerea și sacrificarea animalelor pentru alimentație.

Dorind să-i urmărească pe filisteni, Saul s-a adresat Domnului, dar nu a primit răspuns.  Atunci, el s-a gândit că aceasta se întâmplase, din cauza că cineva păcătuise, însă nu știa cine.

 Saul, în înverșunarea sa și lipsa de înțelepciune, a aruncat blestem asupra acelui evreu care va gusta mâncare până ce nu vor fi biruiți vrăjmașii. Ionatan, gustase miere, astfel trebuia să fie pedepsit cu moartea. Cu toate acestea, poporul nu a dorit moartea lui Ionatan și el a rămas viu. În cele din urmă, Saul nu i-a urmărit pe filisteni, iar aceștia au plecat la casele lor.

Saul și-a întărit domnia. El a luptat cu Moab, Amon, Edom, Țoba și filistenii și peste tot a ieșit biruitor. El a izbăvit pe Israel din robia jefuitorilor. Saul avea trei fii și două fiice. El a întărit o oaste puternică, alegând personal ostași din rândul oamenilor puternici.

Între timp, a venit timpul ca Amalec să fie pedepsit pentru nelegiuirile săvârșite atunci când israeliții ieșeau din Egipt. Seminția lor trebuia să piară, să dispară, să fie ștearsă de pe fața pământului. Nu trebuia cruțat nici un om și nici un animal. Saul, însă, nu a ascultat și a cruțat viața lui Agag, regele amaleciților, precum și cele mai bune animale din cirezile și turmele lor, sub pretextul că vor fi aduse jertfe lui Dumnezeu.

 Acest lucru nu I-a plăcut Domnului. Astfel, Dumnezeu l-a înștiințat pe Samuel că îl respinge pe Saul ca rege și l-a rugat să-l înștiințeze din nou pe Saul despre aceasta (a doua oară).

Samuel a plecat la Saul și i-a spus următoarele: „Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului… Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, şi El te-a lepădat” (I Regi 15, 22-23).

Atunci, Saul s-a apucat de poala hainei lui Samuel, dar aceasta s-a rupt. Samuel i-a spus că tot așa și Dumnezeu va rupe de la el regatul și îl va da altcuiva mai bun. După aceasta, Samuel luând o sabie, îl ucide pe Agag. Apoi s-a întors și a pleacat de la Saul, văzându-l pentru ultima dată.

 

 

 V. Ungerea lui David și vitejia lui

Cap. 16 – 17

David este uns rege. David și Goliat.

În capitolul 16 se vorbește despre ungerea tainică a lui David, chemarea la domnie și apropierea lui de curtea lui Saul. Această ungere a fost una tainică pentru că Samuel se temea de Saul. Dumnezeu i-a spus lui Samuel să meargă la Iesei din Betleem pentru a-l unge pe viitorul rege. Acolo, Iesei i-a prezentat pe rând pe cei șapte fii ai săi, care erau puternici și frumoși, dar nici unul din ei nu a fost acceptat.

Apoi, i s-a spus că mai este unul, David, dar el paște oile. Samuel a rugat să fie adus la el. „Dumnezeu i-a amintit lui Samuel că El vede nu cum vede omul…”. David era un tânăr bălan, cu ochi și înfățișare frumoasă. Samuel l-a uns cu untdelemn și duhul Domnului a venit peste David.

În acel timp, Saul a fost chinuit de un duh rău, iar slugile l-au sfătuit pe Saul să caute un om care cântă la harpă pentru a-i alina sufletul. Atunci, l-au adus pe David, care în timp ce cânta, Saul era lăsat de duhul cel rău.

Filistenii au profitat de boala lui Saul și au hotărât să atace poporul israelitean. Cele două tabere s-au plasat una în fața alteia și așteptau momentul potrivit. Apoi, s-au înțeles ca problema să se hotărască printr-o luptă unul la unul.            Goliat, un colos cu o înălțime de șase coți, mai multe zile la rând își bătea joc de israeliți, provocând Israelul să găsească un om care ar fi gata să lupte cu el, dar nimeni nu îndrăznea. Saul tremura în cortul său. Batjocurile au ajuns la urechile lui David care s-a mâniat și a zis: „…cine este acest filistean netăiat împrejur, de batjocoreşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu? ( I Regi 17, 26).

 David a refuzat armura lui Saul pentru că nu era deprins cu ea și a pornit la luptă doar cu un toiag de păstor, o praștie și cinci pietre netede. Considerând că lupta cu acest tânăr păstor este mai prejos de demnitatea lui, Goliat îl blestemă pe David, căci David i-a zis că este mai rău decât un câine.

David i-a spus protivnicului său: „Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului…” (I Regi 17, 45).

O piatră bine țintită a țâșnit din praștia lui David și l-a doborât la pământ pe Goliat. Sub privirile celor două armate, David a alergat la uriaș și i-a tăiat capul cu sabia lui Goliat, căci David nu avea sabie. Mare bucurie a fost în Israel, filistenii au luat-o la fugă, iar israeliții i-au urmărit.

 

 

 VI. Saul îl urmărește pe David

Cap. 18 – 27

Răsplata lui David. Prietenia lui Ionatan cu David. Prigonirea lui David. David caută scăpare. Saul ucide preoții din Nobe. David în continuare prigonit de Saul. David cruță viața lui Saul. Moartea lui Samuel, Nabal și Abigail. David cruță din nou viața lui Saul. David în Țiclag

În capitolul 18 se relatează despre creșterea încrederii poporului față de David. Au apărut frica și neîncrederea lui Saul și bănuiala lui față de David.

După ce David l-a biruit pe Goliat, a fost adus la Saul unde acesta l-a cercetat mai amănunțit de unde și al cui este. Saul i-a permis lui David să trăiască la curte. Ionatan, feciorul lui Saul, s-a împrietenit cu David. El i-a dăruit hainele și armele sale. Atunci când Saul mergea împreună cu David, poporul ieșea în cale și-l slăvea mai mult pe David decât pe Saul, care se înfuria și îl invidia și mai mult pe David.

Regele a hotărât să-i dea de soție lui David pe una din fiicele sale, Micol, pentru ca să-l piardă cu ajutorul filistenilor, cerându-i să-i aducă în calitate de zestre 100 de prepuțuri (prepuț – vezi în Dex) de-ale filistenilor.

Evident, ca să le aducă pe acestea, David trebuia să omoare această ceată de dușmani, ceea ce în ochii lui Saul era de neconceput. Așadar, considera că David neapărat va fi ucis de filisteni.

David i-a adus regelui 200 de prepuțuri. Astfel, dușmănia lui Saul față de David a devenit atât de aprigă, încât acesta a fost nevoit în cele din urmă să fugă, fiind ajutat de prietenul său Ionatan, fiul lui Saul.

David a fugit la Rama unde era Samuel. Văzând că nu reușise să-l omoare pe David în ascuns, Saul a aruncat „masca” și a poruncit hotărât și deschis slugilor și lui Ionatan să-l omoare pe David. Ionatan, însă, l-a preîntâmpinat pe David despre acest lucru.

Totodată, Ionatan a încercat să-l convingă pe Saul, tatăl său, să nu-l omoare pe David. Saul a jurat că nu-l va omorî. Dându-i crezare, David s-a întors în casa lui Saul.

 După o nouă biruință asupra filistenilor, David cânta la harpă. În acest timp, Saul, uitând de jurământul său, a vrut să-l străpungă cu sulița. David a reușit să fugă. Saul a trimis slugile să-l pândească și să-l omoare. Micol, soția lui, l-a scăpat și punând un idol cu piele de capră, spunea slujitorilor trimiși că este bolnav. Astfel, David a avut timp să fugă. El a fugit iarăși la Rama, unde era Samuel.

La Rama, Samuel întemeiase o școală duhovnicească. La acea școală, se studia Legea și aveau loc slujbe de slăvire a lui Dumnezeu. De aceea, când veneau slugile lui Saul la Rama, acestea începeau a prooroci, adică slăveau  pe Dumnezeu.   A venit și Saul și a proorocit și el.

Ulterior, se povestește despre cum David a venit la Ionatan și l-a întrebat de ce tatăl său îl urăște și dorește să-l omoare. Ionatan l-a liniștit și i-a spus să nu se teamă, pentru că el știa tot ce voia tatăl său să facă. Însă, David l-a înștiințat că Saul știa despre prietenia lui Ionatan cu David și putea ascunde de el planurile sale.         Cei doi au făcut un legământ de prietenie și susținere. Ionatan l-a asigurat pe David că va urmări comportamentul tatălui său și-i va anunța planurile lui. Dacă e bine, să vină înapoi, dacă e rău – să fugă.

La masă, Saul văzând că David lipsește, a întrebat pe Ionatan unde este acela. Fiul i-a răspuns că l-a slobozit la Betleem să aducă jertfă cu neamul lui. Saul s-a mâniat foarte tare și a vrut să-l lovească pe Ionatan cu sulița, certându-l aspru.           Atunci, Ionatan a înțeles că Saul este neclintit în hotărârea sa de a-l omorî pe David. Acesta i-a adus la cunoștință lui David despre ura tatălui său împotriva lui, și-au luat rămas bun, au plâns, și și-au întărit legământul, zicând Ionatan către David: „Domnul să fie între mine şi tine şi între copiii mei şi copiii tăi, aceea să fie pe veci” (I Regi 20, 42).

David a venit în Nobe la preotul Ahimelec. Acesta s-a mirat de faptul că David era de unul singur, fără însoțitori. David i-a spus acestuia că îndeplinește o misiune secretă dată de rege și și-a lăsat însoțitorii. Apoi, i-a cerut pâine, dar nu erau decât pâinile punerii înainte, care erau schimbate cu altele mai proaspete.

Preotul l-a întreabat de este curat, adică dacă nu a avut femeie ca să poată mânca pâinea. El a răspuns afirmativ și apoi a cerut o sabie. Preotul i-a dat sabia lui Goliat. Apoi David a plecat la Gat (cetate filisteană), la regele Achiș, care și-a dat seama că David este regele. Astfel, David temându-se de Achiș, s-a prefăcut că-i nebun, iar Achiș l-a alungat.

David a fugit din Gat și a venit la Adulam într-o peșteră. Auzind despre venirea lui David, frații și rudele sale au venit la el, dar și alți oropsiți care nu erau în relații bune cu regele Saul (datornici, fugari etc.). S-au strâns în jur de patru sute de oameni. David și-a dus părinții la regele Moabului să stea acolo, până aveau să fie în siguranță.

Proorocul Gad l-a trimis pe David în pământurile lui Iuda. El a venit în pădurea Heret. Saul aflând unde se găsea David, s-a adresat slujnicilor care erau cu el: „oare tuturor vă va da fiul lui Iesei ţarini şi vii… şi vă va pune pe toţi sutaşi şi căpetenii peste mii”  (I Regi 22, 7). De asemenea, și-a mustrat slujitorii pentru faptul că nu l-au informat mai înainte despre prietenia lui Ionatan cu David.

Cu Saul era un idumeu, Doeg care îl văzuse pe David la Nobe în casa preotului Ahimelec, care i-a dat pâine și sabie. Saul a poruncit să fie omorât Ahimelec și toată casa lui, însă israeliții au refuzat realizarea acestei porunci.           Atunci, Doeg s-a dus și a trecut prin sabie toată cetatea Nobe, femei, copii, animale domestice. A scăpat un singur fiu al lui Ahimelec, Abiatar, care a fugit la David și a devenit preotul grupului condus de David.

David a aflat că filistenii au năvălit în localitatea Cheila, pe care au prădat-o. Așa că L-a întrebat pe Dumnezeu dacă să meargă să lovească pe filisteni și Domnul i-a permis să meargă.

Cei care erau cu David s-au temut și David L-a întrebat din nou pe Dumnezeu dacă este cazul să meargă, iar Domnul i-a răspuns iarăși afirmativ. Au mers cu război asupra filistenilor și i-au biruit. Saul a aflat că David era la Cheila și voia să-i atace.

Atunci, David i-a zis lui Abiatar să aducă efodul Domnului, iar mai apoi  rugându-se, L-a întrebat pe Dumnezeu cum să procedeze. Domnul i-a prevestit sosirea lui Saul acolo și i-a spus că locuitorii Cheilei îl vor da în mâinile regelui.           David, împreună cu șase sute de oameni de-ai săi, a fugit într-o pădure. Acolo, a  venit Ionatan și l-a încurajat. Saul, aflând unde era David, a pornit după el, dar între timp a primit vestea că țara sa era atacată de filisteni, așa că Saul lăsându-l pe David, a plecat în întâmpinarea filistenilor.

David se ascundea prin pustiu. Saul, întorcându-se de la filisteni, află unde era el și luând cu sine trei mii de ostași, a plecat după David.

David cu ai săi erau într-o peșteră, unde a intrat și Saul pentru nevoile sale. Atunci, au zis oamenii lui David către el: „Aceasta este ziua de care ți-a vorbit Domnul, zicând: Iată Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea”  (I Regi 24, 5).

David a tăiat o bucățică din haina lui Saul și le-a spus celor care îl însoțeau că el nu va ridica mâna asupra „unsului lui Dumnezeu”. Saul și David au ieșit din peșteră și David i-a spus lui Saul că mint cei care spun că el îi dorește regelui răul, apoi îi arătă poala hainei descoperindu-i că ar fi putut să-l ucidă acolo în peșteră, însă nu a vrut. David a zis că-L va lăsa pe Domnul să-i judece. Saul a plâns și s-a umilit de mărinimia lui David. Apoi, Saul l-a impus pe David să jure că acesta nu-i va stârpi urmașii și numele lui. David a jurat.

Samuel a murit, fiind îngropat la Rama. David a coborât în pustiul Maonului. Acolo trăia un om foarte bogat pe nume Nabal și soția sa, Abigail, o femeie frumoasă și deșteaptă. Acest om, Nabal, era rău și zgârcit, fiind din neamul lui Caleb.

Nabal tundea oile la Carmel. David a trimis la el soli să-l roage să le dea provizii, însă Nabal i-a refuzat, ba chiar a vorbit în batjocură despre David.

 Hotărât să-l pedepsească, David a luat cu sine patru sute de oameni înarmați și a pornit la casa lui Nabal. Abigail, fiind înștiințată despre aceasta, le-a ieșit în întâmpinare, luând și provizii pentru David. Între cei doi, David și Abigail, a avut loc o discuție. Ea i-a vorbit convingător și foarte frumos, cerându-și iertare pentru comportamentul lui Nabal. David s-a lăsat convins și s-a întors, iar Abigail, plecând la casa sa, a povestit soțului despre cele întâmplate. Nabal a înmărmurit de frică, iar după zece zile a murit.

David a luat pe Abigail de soție. A mai luat și pe Ahinoam din Izrel de soție, iar pe Micol, prima soție a lui David, Saul o mărită cu altul.

Locuitorii din Zif au venit la Saul, provocându-l din nou spre ură către David. Ei i-au spus că David se ascundea pe muntele Hachila. Așa că, Saul a uitat de promisiunile și jurămintele sale, a luat cu el trei mii de bărbați și a venit în muntele Hachila.

David a trimis iscoade și a aflat unde s-a oprit Saul. S-a dus acolo și l-a găsit pe Saul dormind. David nu l-a ucis pentru că-l considera pe Saul „unsul lui Dumnezeu”. El știa că va veni timpul și își va lua răsplata. Au luat sulița lui Saul și vasul cu apă de lângă capul său și au plecat.

Apoi, David a urcat pe vârful muntelui, de unde a mustrat pe însoțitorii lui Saul că îl păzeau rău și i-a întrebat unde este sulița și vasul cu apă de lângă capul lui Saul?

Apoi, David l-a întrebat pe Saul ce i-a făcut el că-i dorea moartea? De asemenea, l-a mai întrebat dacă Dumnezeu sau oamenii i-au spus lui Saul să-l omoare? Într-un final, Saul a recunoscut că a greșit. David i-a întors sulița, iar Saul l-a binecuvântat.

David a hotărât să plece în țara filistenilor pentru ca să scape de urmărirea lui Saul. El s-a dus la Gat, la regele Achiș. A plecat împreună cu cele două soții ale sale și cu oamenii lui împreună cu familiile lor.

După ce a aflat Saul că David s-a dus la Gat, l-a lăsat în pace. David a cerut de la regele Achiș o cetate unde să locuiască cu oamenii săi fără a deranja regele.          Achiș i-a dat cetatea Țiclag. A trăit acolo un an și patru luni. A dus lupte împotriva ghirzenilor și amaleciților, pustiind țările lor. Văzând Achiș biruințele lui David și știind că el este urmărit în Israel, s-a gândit că-l poate face sluga pentru totdeauna.

 

VII. Moartea lui Saul

Cap. 28 – 31

Saul la vrăjitoarea din Endor. David trimis înapoi de filisteni. David biruie pe Amalec. Sinuciderea lui Saul

 

Filistenii au pornit război împotriva lui Israel. Achiș l-a chemat pe David cu el la luptă, însă acesta nu i-a dat un răspuns concret.

Saul văzând tabăra filistenilor, s-a îngrozit și a cerut să i se găsească o vrăjitoare care să-i ghicească viitorul. S-a dus la vrăjitoarea din Endor, cerând să-i scoată un mort: „Pe cine să-ţi scot?” Răspuns-a el: „Pe Samuel să mi-l scoți!” (I Regi 28, 11).

În cele din urmă, aceasta l-a scos pe Samuel, care i-a spus că Domnul îi va lua domnia și o va da lui David, pentru neascultarea sa (cu Amalec). Le-a mai spus că în ziua următoare vor fi dați în mâna filistenilor. Saul, de frică, a căzut cu fața la pământ. Era și sleit de puteri pentru că nu mâncase nimic. Atunci, vrăjitoarea a tăiat un vițel și a copt azime, și l-a hrănit pe Saul și pe oamenii săi, apoi au plecat în aceeași noapte.

Pregătirile de război a filistenilor cu Israel erau în toi. Căpeteniile filistenilor mergeau cu ostașii lor înainte, iar David și oamenii săi mergeau în urmă cu regele Achiș.

Căpeteniile filistenilor au întrebat regele de ce acești evrei sunt împreună cu ei. Achiș le-a spus că acela este David, regele lui Israel, care trăia în țara lui mai bine de un an și nu a găsit nimic rău la el. S-au mâniat căpeteniile filistenilor și l-au sfătuit pe Achiș să-l elibereze pe David să meargă în calea lui, ca nu cumva în război să le devină dușman.

Astfel,  Achiș i-a spus lui David să plece, însă David a întrebat cu ce a greșit, la care Achiș i-a răspuns: „Fii încredinţat că în ochii mei tu eşti bun,… dar căpeteniile Filistenilor au zis: El să nu meargă cu noi la război” (I Regi 29, 9). Regele Achiș i-a spus lui David să se întoarcă la locul rânduit de el (Cetatea Țiclag). David s-a întors în cetate, iar filistenii au plecat la război împotriva lui Israel.

În lipsa lui David, amaleciții au năvălit în Cetatea Țiclag. Au ars cetatea, iar toți locuitorii, inclusiv cele două soții a lui David, Ahinoam, izreeliteanca și Abigail, carmeliteanca au fost luate în robie.

David s-a tulburat pentru că poporul a vrut să-l ucidă cu pietre, învinuindu-l de cele întâmplate. David s-a adresat Domnului, întrebând dacă trebuie să-i urmărească pe răufăcătorii săi, iar Dumnezeu i-a răspuns afirmativ. Cu David erau șase sute de bărbați. Ajungând la pârâul Besor, două sute de bărbați din cei șase sute n-au fost în stare să treacă prin Besor, rămânând acolo.

 Atunci, David cu cei patru sute de ostași, au pornit după amaleciți și pe un câmp au găsit un egiptean, care fusese robul unui amalecit și lăsat de acesta pentru că se îmbolnăvise. L-au hrănit și i-au dat apă pentru că nu puse nimic în gură de trei zile și l-au rugat să-i conducă la tabăra dușmanilor. Amaleciții mâncau, beau și se veseleau pentru marea pradă ce o luaseră din cetatea Țiclag.

David cu oamenii săi, au năvălit asupra lor și i-au măcelărit, și-au întors familiile și le-au luat vitele. Au scăpat doar patru sute de amaleciți.

Apoi, când s-au întors de la luptă, cei patru sute care au luptat nu voiau să le dea pradă și celorlalți două sute care au rămas. Însă, David a propus să împartă la toți egal, astfel, trimițând din pradă și bătrânilor din Iuda, dar și în mai multe localități a seminției lui Iuda: Rama, Betel, Hebron, etc.

„Filistenii însă s-au bătut cu Israeliţii şi au fugit aceştia de Filisteni şi au căzut ucişi pe muntele Ghelboa” (I Regi 31, 1).

 Filistenii i-au omorât pe cei trei copii ai lui Saul: Ionatan, Aminadab și Melchișua, iar Saul a fost grav rănit. El a chemat pe purtătorul său de arme și i-a zis să-l străpungă cu sabia. Acela a refuzat pentru că-i era frică. Atunci, Saul a luat sabia și s-a aruncat peste ea, pentru ca să nu fie batjocorit de cei netăiați împrejur.      Văzând purtătorul de arme că Saul a murit, s-a aruncat și el în sabie.           Israeliții, care locuiau în cetățile din împrejurimile locului de luptă, s-au speriat, le-au părăsit și au fugit, iar filistenii s-au așezat cu traiul în locuințele lor.         Filistenii au găsit trupurile neînsuflețile ale celor trei fii și a lui Saul, le-au tăiat capetele, le-au luat armele și au dat de veste în toată țara filistenilor.   Armele lui Saul le-au pus în capiștea Astartei, iar trupul l-au spânzurat pe zidul cetății Bet-San.

Auzind locuitorii Iebeșului din Galaad ce au făcut Filistenii, au venit noaptea, au luat trupul lui Saul și a fiilor săi, apoi le-au dus în Iabeș și le-au ars acolo. Oasele le-au îngropat sub un stejar și au ținut șapte zile post.

 

Rezumat la Cartea ÎNTÂI A REGILOR

          Cartea I a Regilor dezvăluie atât părțile slabe, cât și părțile tari ale lui Israel. În această carte sunt menționați partu conducători ai Israelului, dintre care doi au ascultat și au îndeplinit Legea lui Dumnezeu, iar ceilalți doi nu au ascultat și au neglijat Legea Domnului.

          Neascultarea celor doi conducători, Eli și Saul, a avut consecințe tragice.

Eli, din cauza neglijenței nu a întreprins nimic pentru a schimba lucrurile în bine, iar Saul a făcut câte ceva, dar cu înfumurare.

          Pe de altă parte, Samuel și David au manifestat încă din tinerețe iubire față de Dumnezeu și căile Lui, de aceea au prosperat. Se vede, de asemenea, că cei doi, Samuel și David, a căror viață a fost încununată de succes, au avut o bună educație religioasă încă din fragedă copilărie.

          Cuvintele lui Dumnezeu rostite prin intermediul lui Samuel: „ascultarea este mai bună decât jertfa” (I Regi 15, 22) ne arată că trebuie să ascultăm întru totul de glasul lui Dumnezeu și să urmăm căile Lui.

          Prima Carte a Regilor arată greșeala regretabilă comisă de o națiune care a ajuns să considere nu prea bună guvernarea cerească a lui Dumnezeu (I Regi 8, 5; 19, 20; 10, 18-19), oferind prioritate guvernării omenești.

          Saul la început este prezentat ca un om modest, plin de zel, care avea duhul lui Dumnezeu: „Atunci s-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul” (I Regi 11, 6). Dar, înfumurarea, neascultarea și infidelitatea față de Dumnezeu care au urmat, au făcut să se nască în el nesiguranța, care a trecut în invidie, ură și crimă: „Iar a doua zi s-a întâmplat de a căzut duhul cel rău de la Dumnezeu asupra lui Saul şi acesta se îndrăcea în casa sa” (I Regi 18, 10).

          A murit la fel cum a și trăit, viața lui devenind neplăcută lui Dumnezeu și poporului său. Traiul și moartea sa prezintă un avertisment pentru oricine ar putea deveni asemenea lui: invidios, înfumurat și răutăcios (II Petru 2, 10-12).

          Totuși, această carte prezintă și exemple pozitive. Unul dintre acestea este Samuel, care a slujit poporului în toate zilele vieții sale cu dreptate și cu credință (I Regi 12, 3-5).

          Apoi, avem minunatul exemplu a lui Ionatan. El nu a purtat ură împotriva lui David pentru că a fost uns rege, poziție pe care ar fi putut să o moștenească chiar el. Dimpotrivă, el a recunoscut calitățile deosebite ale lui David și i-a fost întotdeauna un prieten devotat.

          Pentru femei, este demn de urmat exemplul Anei, care își însoțea regulat soțul la locul de rugăciune.

          David, un alt model pozitiv, era un slujitor curajos și fidel, care L-a slăvit pe Dumnezeu pe întreg pământul ca unica Sursă a Salvării, prin psalmii săi minunați compuși în timp ce era hăituit de Saul prin pustiu.

          Numele lui David este pus în legătură cu a Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a născut tot în Betleem: „Leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David… ” (Apocalipsa 5, 5).

          Mielul, Leul din Iuda, rădăcina lui David, este Cel care a învins moartea și păcatul. Să fim și noi lei, să încearcăm să învingem și noi păcatul din viața noastră.