A zecea carte a Vechiului Testament: Cartea a doua a Regilor

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a zecea carte a Vechiului Testament: Cartea a doua a Regilor.

Cartea A DOUA A REGILOR

II – Samuel

Introducere

Israelul era cuprins de disperare în urma dezastrului de la muntele Ghilboa (înfrângerea israeliților, moartea lui Saul și a celor trei fii ai săi) și a atacurilor ce le săvârșeau filistenii învingători, pe pământurile fiilor lui Israel.

Conducătorii Israelului, elita poporului și tinerii ostași viteji, zăceau morți.

Aceasta era situația în Israel, atunci când „Unsul lui Dumnezeu”, tânărul David, fiul lui Iesei, este chemat de Domnul la slujba Sa și a poporului Său.

Așa începe a Doua Carte a Regilor, care prezintă diferite evenimente și situații.

Cartea ne înfățișează atât cele mai dureroase înfrângeri, cât și cele mai răsunătoare victorii. Totodată, sunt pezentate suferințele unui popor sfâșiat de lupte și prosperitatea unui regat unit.

De asemenea, cartea prezintă o relatare detaliată a vieții lui David, care s-a străduit din toată inima să urmeze îndrumările Domnului.

Chiar dacă această carte mai poartă denumirea de a II-a Samuel,numele lui Samuel nu este pomenit niciodată în ea.

Probabil, Cartea a primit această denumire, pentru că inițial, forma un singur volum cu Prima Carte a lui Samuel (Cartea I-a a Regilor).

Proorocii Natan și Gad, care au terminat scrierea Primei Cărți a Regilor (I Samuel), au redactat în întregime și a doua Carte.

Cartea continuă firul neîntrerupt al istoriei biblice exacte de la moartea lui Saul, primul rege al Israelului, până spre sfârșitul domniei de patruzeci de ani a lui David, regele lui Israel.

 

I. Evenimentele de la începutul domniei lui David

Cap. 1 – 4

David îi plânge pe Saul și Ionatan. David rege. Răzvrătirea lui Ișboșet. Abner ucis de Ioab. Ișboșet ucis, David îl răzbună.

După moartea lui Saul, David se întoarce de la războiul ce îl purtase cu Amaleciții, iar în a treia zi a venit un om din tabăra lui Saul, murdar și cu hainele rupte, pentru a-i povesti acestuia despre moartea lui Saul.

El a mărturisit că Saul l-a rugat să-l omoare cu sabia și el i-a îndeplinit cererea. David poruncește ca acest om să fie ucis pentru că a îndrăznit a ridica mâna asupra „Unsului lui Dumnezeu”.

Apoi David a plâns pe Saul și Ionatan cu Cântarea de jale pe care a poruncit să o învețe toți fiii lui Iuda. Cântarea a fost scrisă în  Cartea dreptului (o carte cu scrieri sfinte a evreilor, care a fost pierdută).

În cântarea sa, David spune să nu se vestească despre moartea lui Saul și a lui Ionatan în cetățile Filistenilor, Gat și Ascalon, pentru ca aceștia să nu se bucure.        Blestemă munții Ghelboa cu secetă și nerodire pentru că acolo au murit cei pe care îi plângea. Se adresează în deosebi lui Ionatan, pe care l-a iubit foarte mult. „Frate Ionatane, întristat sunt după tine, căci tu mi-ai fost foarte scump…” (II Regi 1, 26).

Find îndrumați de către Dumnezeu, David și oamenii lui s-au mutat cu familiile lor în pământul lui Iuda, la Hebron. În anul 1010 î. Hr., bătrânii au venit să-l ungă pe David rege. Însă, Abner, căpetenia armatei lui Saul, l-a proclamat pe Ișboșet, fiul lui Saul, rege peste Israel.

David a domnit la Hebron peste casa lui Iuda șapte ani și șase luni. În acest timp, generalul Ioab a devenit principalul susținător al lui David.

Pentru ca mai apoi, două armate să se întâlnească în luptă, una a lui David, condusă de Ioab, iar alta a lui Ișboșet, condusă de Abner. Aceștia din urmă au suferit înfrângere în urma unui duel dintre doisprezece reprezentanți ai lui David cu doisprezece reprezentanți ai lui Ișboșet, care s-au străpuns unii pe alții cu săbiile. Locul unde s-a petrecut acest duel s-a numit „Locul săbiilor”.

Un frate al lui Ioab, numit Asael, l-a urmărit pe Abner, însă acesta l-a străpuns cu lancea. Lupta s-a încheiat cu o conceliere frățească între cele două armate.

Dușmănia dintre Casa lui Saul și a lui David a ținut multă vreme. Însă, în tot acest timp, casa lui David s-a întărit, iar cea a lui Saul a slăbit. În Hebron, lui David i se nasc șase fii de la șase femei:

  1. Amnon din Ahinoam;
  2. Chileab din Abigail;
  3. Abesalom din Maachei;
  4. Adonia din Haghitei;
  5. Șefatia din Abitalei;
  6. Itream din Egla.

Între Ișboșet și Abner s-a iscat un conflict pentru că Abner intrase la Rițpa, o fostă concubină a lui Saul.

De aceea, Abner s-a supărat pe Ișboșet și a hotărât să treacă de partea lui David. Astfel, s-a dus la Hebron la David pentru a duce tratative. David a cerut-o pe Micol, prima sa soție, de la Ișboșet. Acesta a luat-o de la soțul ei, Paltiel și a trimis-o în casa lui David.

Ioab, aflând că Abner a fost la David și aceștia s-au împăcat, l-a urmărit când acesta a plecat de la David, și l-a omorât. David s-a mâhnit, auzind de moartea lui Abner și înștiințează tot poporul că nu el s-a făcut vinovat de moartea acestuia.

Ișboșet avea două căpetenii de oștire: Baana și Rechab, aceștia fiind frați. Ei au venit la casa lui Ișboșet ziua în amiaza mare. Ișboșet dormea pe patul său, ascuns de arșița zilei. Cei doi au intrat la el și l-au omorât. I-au tăiat capul și l-au dus lui David, crezând că au făcut o faptă demnă de laudă pentru care vor primi răsplată. Dar au greșit amarnic, deoarece de îndată ce a aflat David despre această nelegiuire, a poruncit slujitorilor să-i ucidă pe cei doi vinovați de moartea lui Ișboșet.

De la Ionatan a rămas un fiu șchiop, pe nume Mefiboșet.

 

II. David rege la Ierusalim

Cap. 5 – 7

David rege peste tot Israelul. David sărbătorește aducerea Chivotului Legii. Domnul vorbește lui David prin proorocul Natan.

 

Toate semințiile lui David împreună cu bătrânii au venit în Hebron și au uns pe David rege peste tot Israelul. David avea 30 de ani când a devenit rege; șapte ani și șase luni a domnit peste seminția lui Iuda; treizeci și trei de ani a domnit peste tot Israelul. În total, David a domnit timp de patruzeci de ani.

Cea de-a treia ungere a lui David a fost necesară pentru a confirma regalitatea sa peste tot poporul Israel.

Armata lui David a pornit spre Ierusalim, împotriva Iebuseilor. Au ocupat cetatea și au întărit-o. David s-a mutat să locuiască în această cetate, numind-o Cetatea lui David. Între timp, David și-a luat mai multe femei și concubine, din care i s-au născut încă douăzeci și patru de fii, printre care și Solomon.

Când au auzit Filistenii de evenimentele ce s-au petrecut în Israel ( David a devenit rege, etc.), au hotărât să-i lovească pe Israeliți, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, aceștia sunt învinși.

David a adunat ca la treizeci de mii de oameni aleși cu care a plecat la Baalat în Iuda pentru ca să aducă Chivotul Legii.

Au scos Chivotul din casa lui Aminadab, l-au pus într-un car nou, iar fiii lui Aminadab, Uza și Ahio duceau carul. Acest alai a fost însoțit de muzică la harpe, timpane, psaltire și chimvale. Uza, la un moment dat, a vrut să sprijine Chivotul Legii ca să nu cadă din car, dar Domnul îl lovește pe Uza și acesta moare.

David s-a înspăimântat de cele petrecute și a hotărât ca Chivotul să nu fie dus în casa sa, ci în cea a lui Obed-Edom Gateanul, unde s-a aflat în jur de trei luni.   În acest timp, Domnul binecuvintează casa lui Obed-Edom. David a aflat că casa în care se afla Chivotul a primit binecuvântarea Domnului și a hotărât să-l aducă în Ierusalim.

 De bucurie, David a jucat împrejurul Chivotului îmbrăcat în efod de in. Micol, femeia sa, l-a văzut dănțuind și l-a disprețuit, apoi l-a mustrat că s-a purtat în fața poporului „ca un om de nimic”. David i-a spus că a jucat în fața Domnului, chiar dacă s-a înjosit în fața poporului. Micol nu a avut copii.

David trăia în casa sa din Ierusalim, iar vrăjmășia din jur se mai liniștise.

Împăratului David i-a venit ideea să construiască un lăcaș permanent pentru Chivotul Legii, care se păstra în cort. El i-a împărtășit această idee proorocului Natan. Domnul i-a vorbit lui David prin Natan, înștiințându-l pe acesta că Domnul nu a spus vreodată cuiva să-i facă Casă de cedru.

A poruncit Domnul lui Natan să-i spună lui David că a fost luat de la oi ca să fie povățuitorul poporului, l-a ajutat în toate și l-a călăuzit. Domnul îl va ajuta și mai departe, întărindu-i casa, iar când va răposa David, Domnul îl va ridica pe un urmaș al său care va zidi Casa numelui lui Dumnezeu (Templul din Ierusalim).

Aici, este prezentată o proorocie mesianică: „Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greşi, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaţilor şi cu loviturile fiilor oamenilor” (II Regi 7, 14).

„Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic înaintea ta şi tronul tău va sta în veci” (II Regi 7, 16).

Toată vedenia și cuvintele acestea le spune Natan lui David. Fiind profund emoționat de bunătatea manifestată de Dumnezeu față de el, casa sa, și regatul său, David își exprimă recunoștința față de Domnul printr-o rugăciune de mulțumire.

El s-a rugat ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit și casa lui să fie întărită și binecuvântată înaintea Domnului în veci.

 

 

III. David extinde teritoriul Israelului

Cap. 8 – 10

David biruitor, rânduiește dregătorii. David îl ajută pe Mefiboșet (Meribaal). Răzvrătirea Amoniților și pedeapsa lor.

 

  David, însă nu a guvernat în pace, el a mai avut de purtat multe războie.           David extinde teritoriul Israelului și devine foarte renumit. Armata sa i-a bătut pe Filisteni, Moabiți, pe locuitorii Țobei, Sirieni și pe Edomiți.

Hotarele Regatului ajung la cele stabilite de Dumnezeu: „Tot locul pe care va călca piciorul vostru va fi al vostru; de la pustiu până la Liban, de la râul Eufratului şi până la marea cea de la asfinţit, se vor întinde hotarele voastre” (Deuteronomul 11, 24).

„Iar Domnul a păzit pe David pretutindeni pe unde a fost” (II Regi 8, 14).

Dregătorii rânduiți de David:

Ioab – general, căpetenia oștirii;

Iosafat cronicar;

Benaia – căpetenie peste Cheretieni și Peletieni ( aceștia făceau parte din garda de onoare a regelui David);

Seraia – dregător;

Țadoc, Ahimelec – preoți.

David și-a adus aminte de casa lui Saul, pentru ca în amintirea lui Ionatan să-i ajute pe cei care mai erau în viață din acest neam. Țiba, unul dintre slujitorii lui Saul, i-a spus lui David că Ionatan avea un fiu, Mefiboșet, care era olog. David a poruncit ca toate bunurile lui Saul și țarinile lui să-i fie date imediat acestui fiu a lui Ionatan, iar Țiba și cu toată casa sa să-l slujească pe Mefiboșet.

David îi oferă lui Mefiboșet posibilitatea de a mânca totdeauna la masa regelui.

După ce a murit regele Amonului, David a trimis slugile sale (soli) la Hanun, fiul regelui amonit, să-i transmită condoleanțele sale. Sfătuitorii lui Hanun l-au acuzat însă pe David că i-a trimis să spioneze țara.

Drept urmare, acești soli ai lui David au fost umiliți, li s-au tuns bărbile pe jumătate, i-au dezbrăcat și i-au trimis înapoi. Furios, David l-a trimis pe Ioab cu armata sa asupra amoniților pentru a pedepsi răul făcut. Ioab și Abișai și-au împărțit armata în două părți cu condiția ajutorului reciproc. Aceștia i-au lovit și i-au biruit pe amoniți la un loc cu sirienii care veniseră în ajutorul acestora.

Cu toate că și-au regrupat forțele, sirienii au fost înfrânți din nou de armatele lui David, suferind o pierdere de șapte sute de care și patruzeci de mii de călăreți.   Aceasta a fost încă o dovadă a purtării de grijă și a binecuvântării lui Dumnezeu revărsate asupra lui David.

 

 

IV. David păcătuiește în fața lui Dumnezeu

Cap. 11 – 12

David și Urie. Natan mustră pe David.

 

În primăvara următoare, David l-a trimis din nou pe Ioab în Amon ca să asedieze Raba. David a rămas în Ierusalim. Într-o seară, de pe terasa casei sale, el a văzut-o pe Batșeba (nepoata lui Ahitofel, sfetnicul lui David), soția lui Urie Heteul, în timp ce făcea baie. David a râvnit-o pe aceasta, a adus-o la el acasă, iar Batșeba a rămas însărcinată.

Încercând să ascundă nelegiuirea, David a chemat pe Urie de la Raba și l-a trimis acasă pentru a-și „restabili puterile”. Însă, Urie refuză să se ducă acasă și să se culce cu femeia sa, odată ce Chivotul și armata locuiau în corturi.

Disperat că lucrurile se vor vădi, David îl trimite pe Urie înapoi cu o scrisoare către Ioab, prin care îi cere acestuia să-l pună pe Urie în locul cel mai periculos în luptă. Iar dacă Urie va avea nevoie de ajutor, să nu-i acorde. Urie este ucis în luptă.

După perioada de doliu a Batșebei, David a adus-o în casa sa și a luat-o de soție. Batșeba i-a născut un fiu. Acest lucru a fost unul neplăcut Domnului.

Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Natan la David ca să-l mustre pentru fărădelegea sa (fapta urâtă săvârșită față de Urie).

Natan a început mustrarea cu pilda despre un bogat și un sărac. Bogatul avea multe vite, turme, iar săracul avea doar o mielușea, pe care familia lui o îndrăgise foarte mult și devenise pentru ei ca o fiică.

Însă, atunci când la bogat au venit niște oaspeți, și el trebuia să dea un ospăț, bogatul n-a luat o oaie din turmele sale, ci a luat mielușeaua săracului.

La auzul acestei pilde David s-a aprins de mânie și a zis: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte” (II Regi 12, 5). Atunci Natan i-a zis: „Tu eşti omul care a făcut aceasta” (II Regi 12, 7).

Apoi Natan a rostit o judecata profetică, potrivit căreia soțiile lui David aveau să fie batjocorite în public, casa lui avea să fie sfâșiată de lupte interne, iar fiul pe care avea să-l nască Batșeba, avea să moară după șapte zile de la naștere.

Profeții care s-au și împlinit:

  • Incestul lui Amnon cu Tamara;
  • Răscoala lui Abesalom și moartea lui;
  • Răscoala lui Adonia;
  • Necazurile Israelului din timpul urmașilor lui David.

David s-a mâhnit profund, și s-a pocăit mult. Împăratul și-a recunoscut deschis păcatul: „Am păcătuit înaintea Domnului” (II Regi 12, 12). El postește șapte zile, după care scrie Psalmul 50 – capodopera pocăinței creștine.

Copilul care s-a născut în urma acestei relații adultere a murit după șapte zile de boală, după cum a fost cuvântul Domnului.

După moartea copilului, David s-a întărit, și a avut un alt fiu de la Batșeba, căruia i-au pus numele Solomon, care se tâlcuiește „pace”.

Dumnezeu trimite lui David un mesaj prin Natan, spunându-i să-i pună numele Iedida, care înseamnă „Iubit de Dumnezeu”.

După întâmplarea cutremurătoare prin care trecuse, David a fost chemat la Raba de către Ioab, unde se făceau pregătiri pentru atacul final. După ce au fost capturate rezervele de apă ale orașului Raba, Ioab i-a acordat în mod respectuos onoarea lui David de a cuceri el însuși orașul. David a luat coroana regelui, a pus-o pe capul său, iar pe locuitorii orașului i-a ucis. Așa a făcut David cu toate cetățile amoniților.

 

 

V. Probleme în casa lui David

Cap. 13 – 18

Amnon ucis de slugile lui Abesalom. Iertarea lui Abesalom. Fuga lui David dinaintea lui Abesalom. David mustrat de Șimei. Sfatul lui Ahitofel și moartea lui. Moartea lui Abesalom.

 

Necazurile din casa lui David au început atunci când Amnon, unul dintre fiii lui David, s-a îndrăgostit în mod pătimaș de Tamara, sora fratelui său vitreg Abesalom. Însă, dragostea lui Amnon era una trupească, pătimașă, dar nu dragoste dumnezeiască.

Prefăcându-se bolnav, Amnon a cerut ca frumoasa Tamara să vină să-l îngrijească. El a batjocorit-o, iar apoi a urât-o atât de mult, încât a alungat-o în loc să o ia de soție, astfel umilind-o și mai mult.

David a aflat despre acestă nelegiuire, dar nu a pedepsit pe Amnon, considerându-l cel dintâi-născut.

A aflat despre aceasta și Abesalom și a plănuit să se răzbune pe Amnon, așteptând momentul potrivit. Au trecut doi ani de la această întâmplare și odată, la tunsul oilor sale, Abesalom a hotărât să dea un ospăț la care au fost invitați toți fiii regelui David, printre care și Amnon. Abesalom a poruncit slugilor sale ca atunci cânt toți se vor înveseli de vin, să-l lovească pe Amnon și să-l omoare. Amnon a fost luat prin surprindere și a fost ucis. Ceilalți fii, de frică, au fugit.

Lui David, însă, i s-a adus vestea falsă că au fost uciși toți fiii.

Fiindu-i frică de răzbunarea regelui, Abesalom a fugit în Gheșur (Siria) la Talmai, unde a stat trei ani. Dar, David nu s-a apucat să-l urmărească pe fiul său, Abesalom.

Cunoscând Ioab, conducătorul oștirii, că David nu mai purta ură împotriva lui Abesalom, a hotărât să-i împace. El a trimis o femeie înțeleaptă din Tecua spre a mijloci iertarea lui Abesalom, plan desconspirat de David.

Ea îi prezintă regelui o întâmplare imaginară în care era vorba despre fiii ei, care s-au luat la ceartă în țarină și neavând cine să-i oprească, a lovit unul pe celălalt și l-a omorât.

Rudele cer ca să se răzbune, dorind să-l ucidă și pe celălalt. Dar mama nu vrea să-și piardă unica mângâiere pe care i-a rămas, deoarece era văduvă. David este deacord cu ea, susținând-o și spunând că nu va permite răzbunarea. Auzind hotărârea lui David, femeia înțealeaptă i-a dezvăluit adevăratul motiv pentru care venise, și anume faptul că însuși fiul regelui, Abesalom se află fugar, la Gheșur.

David își dă seama că Ioab, conducătorul armatei sale a pus la cale împăcarea tatălui cu fiul. Acesta mijlocește pentru Abesalom, iar regele îl iartă. El poruncește lui Ioab să-l aducă pe Abesalom înapoi în Ierusalim, la casa sa, însă fața regelui nu va putea să o vadă încă doi ani.

În pofida bunătății și dragostei părintești pe care i-a arătat-o David fiului său, Abesalom, la scurt timp acesta a urzit un complot împotriva tatălui pentru a uzurpa tronul regal.

Abesalom se făcea judecător și încerca să câștige poporul de partea sa. A început prin înșelăciune și calomniere să atragă de partea sa tot mai mulți susținători prin denegrarea regelui.

Abesalon, obținând permisiunea tatălui său de a pleca la Hebron, pentru a-și îndeplini o promisiune mai veche, de a aduce jertfă lui Dumnezeu, pleacă într-acolo, dar nu pentru a aduce jertfă, dar pentru a ridica Israelul împotriva lui David.

Văzând că un număr foarte mare de israeliți au trecut de partea fiului său rebel, David părăsește în grabă Ierusalimul împreună cu toată casa sa, slujitorii devotați, printre care era și Itai Gatitul (din Gat) – conducătorul susținătorilor lui David veniți din Gat.

Ahitofel, unul din cei mai de încredere sfetnici ai lui David, a trecut de partea lui Abesalom. Regele a aflat despre această trădare în timp ce părăsea Ierusalimul.

Atunci regele s-a rugat lui Dumnezeu: „…risipește planurile lui Ahitofel” (II Regi 15, 31).

Țadoc și Abiatar, preoți loiali lui David, împreună cu fiii lor Ahimaaț și Ionatan, precum și Hușai, un bun prieten a lui David, au fost trimiși înapoi la Ierusalim ca să urmărească acțiunile lui Abesalom și să-i trimită vești despre acestea.

La ieșirea lui David din Ierusalim, Țadoc preotul, împreună cu leviții, au luat Chivotul Legii și-l duceau, dar David a poruncit să întoarcă Chivotul înapoi în Ierusalim, la locul lui.

Între timp, David l-a întâlnit în pustiu pe Țiba, sluga lui Mefiboșet, care îi adusese lui David daruri (provizii).

La întrebarea lui David unde este stăpânul său, Țiba i-a răspuns că Mefiboșet este în Ierusalim, unde așteaptă ca regatul să revină casei lui Saul, el fiind urmașul acestei case.

În timp ce David își urma calea, Șimei, un om din neamul lui Saul, l-a blestemat pe rege și a aruncat cu pietre în el, însă David nu le-a permis oamenilor săi să-l pedepsească.

Hușai devine sfetnicul lui Abesalom. Principalul sfetnic a lui Abesalom, care era acum Ahitofel, îl sfătuie pe acesta să intre la concubinele tatălui său și să se culce cu ele în văzul întregului Israel, împlinindu-se astfel profeția lui Natan: „Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia”(II Regi 12, 11).

Ahitofel l-a sfătuit pe Abesalom să strângă o armată de doisprezece mii de oameni și să-l urmărească pe David în pustiu pentru ca să-l omoare. Însă Hușai, care câștigase încrederea lui Abesalom, a propus un alt plan de acțiune, și anume ca să meargă tot poporul Israel și însuși Abesalom. Întocmai cum s-a rugat David Domnului, sfatul lui Ahitofel a fost zădărnicit, pentru că Abesalom a urmat sfatul lui Hușai.

Profund dezamăgit de alegerea lui Abesalom, Ahitofel s-a dus acasă și s-a spânzurat.

Hușai înștiințează despre asta în secret pe David în pustiu prin Țadoc și Abiatar, preoții. Venind David la Mahanaim, susținătorii săi din acele ținuturi i-au adus provizii pentru el și oamenii săi.

După ce a trecut Iordanul, David și-a ales locul de luptă în pădurea Efraim de la Mahanaim. Regele a împărțit oamenii săi în trei părți sub conducerea lui Ioab, Abișai și Itai. David a dat poruncă ca viața lui Abesalom să fie cruțată, iar acesta să fie tratat cu blândețe.

Rebelii au suferit o înfrângere zdrobitoare. Fugind călare pe catârul său printr-o pădure deasă, părul lung al lui Abesalom s-a prins în crengile unui stejar gros. El a rămas spânzurat în copac, iar catârul a fugit mai departe. Găsindu-l, Ioab îl ucide, încălcând astfel porunca regelui.

Hușai și Ahimaaț (fiul lui Țadoc) duc vestea despre moartea lui Abesalom lui David.

Aflând de moartea fiului său, David a fost cuprins de o jale mare, plângea și se tânguia că mai bine era să moară el, decât fiul său Abesalom.

 

VI. Evenimentele de la sfârșitul domniei lui David

Cap. 19 – 25

David iarăși rege. Răzvrătirea lui Șeba și moartea sa. David întâmpină foametea și biruie pe Filisteni. Cântarea de mulțumire a lui David pentru izbăvirea de vrăjmași. Cele din urmă cuvinte a lui David și vitejii lui. David numără poporul și e pedepsit cu ciumă.

 

Biruința regelui David a fost umbrită de jalea acestuia, care continua să-l plângă pe Abesalom. Ioab a venit la el și l-a mustrat aspru pentru lipsa de stăpânire pentru că țara avea nevoie de un rege puternic. Ioab l-a învinuit de faptul că: „el iubește pe cei care îl urăsc și urăște pe cei care îl iubesc” și că nu a vorbit nimic ostașilor care s-au luptat vitejește pentru el.

Totodată, îl atenționează că dacă va continua cu așa atârnare, toți îl vor părăsi. Ioab îl îndeamnă pe David să lase plânsul și să-și reia poziția de rege.

David numește pe Amasa conducător al armatei sale în locul lui Ioab. Regele a trecut Iordanul și s-a întors la cetatea sa, unde este întâmpinat de popor mult, printre care era și Șimei, căruia David i-a cruțat viața atunci când acesta l-a blestemat și a aruncat cu pietre în el.

A venit și Mefiboșet ologul, fiul lui Ionatan pentru a-l susține pe David, iar regele i-a dat o moștenire egală cu cea a lui Țiba.

Întregul Israel și Iuda s-au unit încă o dată sub conducerea lui David.

Șeba, un individ din seminția lui Veniamin, s-a autoproclamat rege și i-a îndepărtat pe mulți de la adevăratul rege, îndemnându-i să treacă de partea lui.

Astfel, Israelul trece de partea lui Șeba, iar Iuda rămâne de partea lui David.

David a trimis pe Amasa, care a fost anterior numit conducătorul armatei în locul lui Ioab, să strângă oaste din Iuda și să-l urmărească pe Șeba pentru a reprima rebeliunea. Însă, Amasa întârzie cu adunarea oștirii și cu plecarea după Șeba. Atunci, David poruncește lui Abișai (fratele lui Ioab) să-l urmărească pe Șeba. A mers și Ioab cu Abișai, iar în drumul lor l-au întâlnit pe Amasa, pe care Ioab îl omoară mișelește.

Apoi, Ioab a preluat conducerea armatei și l-a urmărit pe Șeba până-n cetatea Abel și Bet-Maaca, pe care a înconjurat-o pentru a o distruge.

O femeie înțeleaptă din acea cetate a propus ca în loc să moară toată cetatea, mai bine să dea capul lui Șeba. Astfel, locuitorii orașului l-au executat pe Șeba, i-au tăiat capul și l-au dat lui Ioab. Iar întreaga cetate a fost salvată de la pieire. Ioab s-a ținut de promisiune și s-a retras de la zidurile cetății. Ioab a devenit din nou mai marele oștirii.

Din cauza că Saul a omorât mulți Ghibeoniți, iar vina de sânge vărsat nevinovat nu fusese răzbunată, asupra Israelului s-a abătut o foamete foarte mare care a ținut trei ani.

David a chemat pe Ghibeoniți să-i întrebe ce să facă pentru ca să răscumpere vina Israeliților. Pentru răscumpărarea vinei de sânge, ghibeoniții au cerut șapte oameni din casa lui Saul pentru ca să-i spânzure în Ghibeea acestuia. Au fost luați doi fii ai lui Saul de la concubina Rițpa și cinci fii ai fiicei lui Saul, Merob, și i-au dat în mâinile Ghibeoniților, iar aceștia i-au spânzurat. Astfel, vina a fost răscumpărată.

David a strămutat oasele lui Saul și Ionatan care erau în Gaalad, în Țela, în mormântul lui Chiș, tatăl lui Saul.

S-a pornit un nou război cu Filistenii, iar în una din lupte David abia a scăpat cu viață, fiind salvat de Abișai, nepotul său. Oamenii lui David au hotărât să nu-l mai lase pe rege să iasă la lupte cu ei „ca să nu se stingă făclia în Israel” (II Regi 21, 17).

Apoi, trei dintre ostașii viteji a lui David, au doborât câțiva uriași ai Filistenilor, cei din neamul Refaimiților.

Aici, scriitorul își întrerupe relatarea, întroducând o cântare de mulțumire a lui David către Dumnezeu. În ea, David și-a exprimat mulțumirea sa pentru faptul că a fost eliberat „de toţi vrăjmaşii lui şi din mâinile lui Saul” (II Regi 22, 1).

El afirmă plin de bucurie: „Domnul este întărirea mea, scăparea mea şi izbăvitorul meu. Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu şi puterea cea mântuitoare (II Regi 22, 2-3).

După cântarea de mulțumire au urmat ultimele cuvinte ale lui David de slăvire a lui Dumnezeu: „Duhul Domnului grăieşte prin mine, Şi cuvântul Lui este pe limba mea” (II Regi 23, 2).

Revenind la relatarea istorică, aici s-a prezentat lista cu cei mai viteji oameni ai lui David.  Dintre acești viteji, trei s-au remarcat în mod deosebit. Aceștia au luat parte la un eveniment care a avut loc după ce filistenii au instalat un post de gardă în Betleem, orașul natal al lui David.

David a avut o dorință, fiindu-i sete el a zis: „Cine mă va adăpa cu apă din fântâna Betleemului cea de la poartă?” (II Regi 23, 15). Atunci cei trei viteji și-au croit drum prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântână și i-au adus-o regelui.       Însă, David a refuzat să bea. El a vărsat apa pe pământ, zicând: „Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Aceasta nu este, oare, sângele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie?” (II Regi 23, 17).

În ochii lui, această apă echivala cu sângele sau cu viața, pe care ei și-o riscaseră pentru el.

Sunt enumerați apoi treizeci dintre cei mai viteji bărbați ai armatei sale, printre care și Urie Heteul, care a fost ucis de David, precum și faptele de vitejie ale acestora.

Mânia Domnului s-a aprins din nou asupra Israelului, pentru că cineva îl îndemnase pe David să numere poporul. A fost făcută numărătoarea de către Ioab și căpeteniile oștirii. S-a constatat că israeliți erau 800.000, iar cei din Iuda 500.000 de bărbați vârstnici, buni de război.

David conștientizează că a greșit prin acest lucru în fața Domnului, deoarece a acționat astfel din mândrie, încredere în sine, iubire de slavă.

David îl roagă pe Domnul să-l ierte. Astfel, este trimis proorocul Gad la rege să-l mustre și să-i propună să aleagă una din cele trei pedepse pregătite de Domnul:                                                                   –    șapte ani de foamete;

             – trei luni fugărit și urmărit de dușmanii săi

             – trei zile de ciumă în țară.

David a ales trei zile de ciumă. Ciuma s-a abătut asupra întregii națiuni și a ucis șaptezeci de mii de oameni. Regele cere să fie și el ucis. Însă, ciuma încetează după ce David a urmat poruncile lui Dumnezeu, trimise prin intermediul proorocului Gad.

David a cumpărat aria de treierat (pământul) a lui Aravna Ibeseul. A ridicat acolo jertfelnic Domnului și a adus arderi de tot și jertfe de împăcare. Astfel, Dumnezeu S-a milostivit asupra țării și a încetat mânia.

Rezumat la Cartea A DOUA A REGILOR

 

          Cartea prezintă multe lucruri folositoare, bine de cunoscut pentru cititorul din toate timpurile, pentru a evita greșelile care, cu siguranță, ne îndepărtează de Dumnezeu.

          Astfel, Cartea a II-a a Regilor ne avertizează categoric cu privire la consecințele dezastruoase ale ambiției și răzbunării (dușmănia dintre casa lui Saul și casa lui David a ținut multă vreme, fiind însoțită și de vărsare de sânge), ale dorinței păcătoase după partenerul de viață al altuia (David și Batșeba, nevasta lui Urie), ale trădării (Abesalom se răzvrătește asupra lui David, tatăl său), ale judecății pripite și ale desconsiderării faptelor de devotament ale altora (Micol, fiica lui Saul îl mustră pe David), etc.

          Cartea ne arată mai multe principii biblice:

  • responsabilitatea colectivă (răspundeau de faptele comise de înaintașii și urmașii acestora)
  • bunele intenții nu schimbă cerințele lui Dumnezeu (Uza a fost lovit de Dumnezeu, atunci când a vrut să sprijine Chivotul Legii să nu se răstoarne din carul cu boi)
  • sângele eroilor trebuie considerat sacru, o persoană înțeleaptă poate preveni un dezastru pentru mulți alții (răzvrătirea lui Șeba și moartea lui).

          Mai presus de toate, Cartea a II-a a Regilor concentrează atenția către Împărăția lui Dumnezeu, și prezintă anticipat unele aspecte remarcabile privitoare la această Împărăție, pe care Dumnezeu a încredințat-o „fiului lui David”, Domnului Iisus Hristos.

          Dumnezeu Îi promite lui David un Regat care va dăinui în veșnicie: „Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic înaintea ta şi tronul tău va sta în veci” (II Regi 7, 16).

          La fel, și proorocia: „Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu” (II Regi 7, 14) se referă la Iisus Hristos.

          Lucrul acesta a fost confirmat de glasul lui Dumnezeu-Tatăl, Care a răsunat din cer la Botezul Domnului și pe Muntele Tabor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17; 17, 5).

          În cuvintele pe care Arhanghelui Gavriil, la Buna Vestire, i le-a adresat Fecioarei Maria, s-a referit la Împărăția lui Dumnezeu, care a fost menționată în legământul încheiat de Dumnezeu cu David: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 32-33).

          Aceste cuvinte confirmă cu claritate deplină proorocia lui Ieremia: „Că aşa zice Domnul: Nu va lipsi lui David bărbat care să şadă pe scaunul casei lui Israel” (Ieremia 33, 17), deoarece, mai târziu, Dumnezeu L-a ridicat din Iuda pe Domnul Iisus Hristos – „Fiul lui David”, după cum ne arată în continuare Sfânta Scriptură prin: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Matei 1, 1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.