\r\n Parinte, Avva Macarie spune ca Dumnezeu ne da bunatatile ceresti, si credem aceasta. Dar trebuie sa credem ca ne va da si cele pamantesti, care nu sunt atat de importante? \r\n – Care pamantesti? \r\n – Cele de care avem trebuinta. \r\n – Da, bine ai spus. Dumnezeu Isi iubeste faptura Sa, chipul Sau si se ingrijeste de cele de care are trebuinta. \r\n
\r\n “Dumnezeul meu, Tu care hrăneşti păsările şi corbii, nu ne lăsa!” \r\n Aţi ascultat, iubiţii mei, Sfânta şi Sfinţita Evanghelie. Ce ne spune? Ne spune că nu trebuie să devenim sclavi, sclavi ai “mamonei” (Matei 6, 24). Dar cine este acest ”mamona”? \r\n
\r\n “[…] Din pricina aceasta Domnul nu mai vorbeşte acum de necazurile, luptele şi judecăţile pentru avere – făcuse aluzie la ele mai înainte cînd spusese: „Pîrîşul te va da judecătorului, iar judecătorul slujitorului” -, ci de ce este mai cumplit decît toate acestea, de pofta cea rea a dragostei de avere. Este cu mult mai cumplit să-ţi fie mintea înrobită de această boală decît să stai la închisoare. A sta la închisoare nu se întîmplă totdeauna. Dar totdeauna dragostea […]
\r\n “Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. \r\n
\r\n Cuviosul Isaac Sirul se numără printre marii părinţi duhovniceşti ai Răsăritului creştin. El rămâne însă un autor apofatic, care se vrea descoperit nu atât în detaliile unei biografii temeinice, precise, cât mai ales în pliurile adânci ale scrierilor sale inspirate de sus şi pline de viaţă: „Nu ştiu – scria Isaac – cum m-am învrednicit de un asemenea har: de a povesti iubirea lui Dumnezeu”. \r\n
\r\n Faptul că este rară curăția pe care a fericit-o aparte Hristos arată că, în cele din urmă, nu Dumnezeu conduce viața noastră, că noi nu ne gândim să-L avem pe Dumnezeu și să-L slăvim, ci ne pierdem în discuții în jurul slujbelor, al rugăciunii, al iubirii. Astfel, așa ne obișnuim să trăim fără Dumnezeu. De aceea, Sfântul accentuează că ne lipsește inima curată pe care o fericește Hristos. \r\n
\r\n De vorbă cu sora Caterina despre necazurile prin care a trecut \r\n În peregrinările mele pe la mănăstirile din Bucovina am întâlnit-o pe sora Caterina, o femeie dintr-un sat de lângă Putna pe care Domnul a încercat-o cu mari necazuri în viaţă: multă boală şi suferinţă, moartea a trei din cei şase copii, ispite de la diavoli, rude apropiate care au părăsit dreapta credinţă şi au trecut la penticostali, ademenind-o şi pe ea să li se alăture… \r\n
\r\n \r\n Un lemnar bătrân se apropia să iasă la pensie și i-a spus patronului său planurile sale de a pleca și a trăi mai odihnit cu femeia sa. Desigur, nu avea să mai câștige atâția bani, dar trebuia să iasă la pensie. \r\n
\r\n Omul smerit nu este o personalitate bolnavă. Are conştiinţa stării sale, nu şi-a pierdut centrul personalităţii. Cunoaşte păcătoşenia lui, micimea lui şi acceptă observaţiile duhovnicului său, ale fraţilor săi. Îi pare rău, dar nu deznădăjduieşte. Se întristează, însă nu se istoveşte şi nu se mânie. \r\n
\r\n Nu, nu pot, dar ar putea să le afle. \r\n
\r\n \r\n \r\n \r\n \r\n \r\n \r\n \r\n „În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca”. Iată vrednicia clipei. Te-a găsit în pocăință? Te-a găsit întru mărturisire? Te-a aflat zicând: „Greșit-am, Părinte, la Cer și înaintea Ta”[1]? Te-a găsit vărsând lacrima pocăinței celei adevărate și a prihănirii de sine? Iată că într-o clipă Dumnezeu te judecă așa cum a făgăduit: „Credincios este Domnul întru cuvintele Sale”[2]. \r\n
\r\n În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a Sfinților în viața noastră. Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturisește o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor sfânt al nostru, Sfântul Panteleimon. \r\n
Săptămîna a 2-a după Cincizecime. App. Carp şi Alfeu din cei 70 (I). Mcc. Averchie şi Elena (I). Mc. Gheorghe cel Nou (1515). Aflarea moaştelor cuv. Macarie de la Kaleazin (1521). Cuv. Ioan Psihaitul, mărt.(IX). \r\n Rom., II, 28-III, 18. Mt., VI, 31-34; VII, 9-11. \r\n Începutul Postului Sfinților Apostoli. \r\n
\r\n Gheronda Porfirie a povestit cândva: „M-a vizitat, odată, un hipiot. Era îmbrăcat cu haine ciudate şi foarte colorate, purta amulete şi bijuterii, şi a cerut să mă vadă. Maicile s-au neliniştit, au venit să mă întrebe iar eu am spus să intre. De cum s-a aşezat înaintea mea, i-am văzut sufletul. Avea suflet bun, dar rănit şi de aceea, răzvrătit”. \r\n
\r\n Egumenul Sfintei Mănăstiri Símonos Pétras, Arhimandritul Elisei, într-un interviu exclusiv acordat redacției Pemptousia, vorbește despre darul vieții duhovnicești și despre nevoința duhovnicească. În cuvântul său, aprofundează chestiunea paternității duhovnicești și importanța acesteia pentru viața duhovnicească a omului. \r\n