Arhivele Categotry: Articole şi interviuri

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului (popular – al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.\r\n\r\nCa vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaşte o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a […]

Postul în concediu!

În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spaţiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-şi adaptează rânduielile privind postul şi în funcţie de nevoile membrilor societăţii consumiste contemporane?“, chiar fiind foarte vehemenţi unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el îşi ia concediu în august,

PUTEM OARE SĂ SLUJIM ŞI LUI DUMNEZEU ŞI LUI MAMONA?

Citim în Vieţile Sfinţilor despre minunile mari pe care le făcea Dumnezeu în vremea lor şi ne minunăm. Aproape că nu ne vine să credem că asemenea lucruri s-au putut petrece cu adevărat. De ce cu creştinii din trecut făcea Dumnezeu atâtea lucruri minunate pe care cu greu le mai putem întâlni în zilele noastre? Poate fi făcut mincinos Fiul lui Dumnezeu când spune că „celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, […]

Întâlnirea lui Dumnezeu cu lumea

Ori există Dumnezeu şi I se cuvin toate, ori nu există şi să se termine odată cu acest mit! Şi, totuşi, există… Şi există tocmai pentru a intra în comuniune cu El. Dumnezeu este, în primul rând, existent, în al doilea rând adevărat şi, în al treilea rând, împărtășibil, comunicabil și împărtășit. \r\n În întâlnirea de astăzi vom vorbi despre această întâlnire cu Dumnezeu. O întâlnire care se iveşte, uneori, dintr-o revelaţie interioară inexplicabilă, sau, alteori, dintr-o experienţă minunată și neobişnuită. Altă dată, […]

Mărturia publică a credinţei

Cât şi unde avem voie să mărturisim credinţa noastră? Într-o lume precum cea de astăzi, care se declară liberă, democrată şi independentă, aceste întrebări nu şi-ar avea rostul. Şi totuşi, asistăm la începutul unei epurări religioase care operează sub aparenţa libertăţii civile. Despre ce este vorba? \r\n Un document recent emis de Consiliul Europei stipulează între altele că dreptul la libertate religioasă nu poate fi invocat pentru a justifica fapte

Idol frumos şi sănătos…

\r\n   „Toţi vor să ajungă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară“, spune o vorbă înţeleaptă. Şi parcă în nici un domeniu nu este mai vizibil adevărul acestei cugetări precum este în moda cu alimentaţia sănătoasă şi sportul.  \r\n La început, oamenii mâncau ce dădea Dumnezeu şi era bine. Apoi au început să planteze şi să se hrănească din roadele pământului la timpul potrivit sau să crească animale şi să le sacrifice. Trocul şi vânzarea de produse se […]

Destinația omului

Destinația omului a reprezentat dintotdeauna un subiect actual, care trebuie să ne preocupe pe fiecare din noi. Deși, ca și copii credincioși ai Bisericii, ar trebui să cunoaștem acest subiect în toate dimensiunile și în toată profunzimea sa (de vreme ce Biserica ne învață în multe feluri și chipuri cele despre Dumnezeu, despre om, despre originea și scopul final al omului), totuși mă tem că mulți dintre noi am rămas la stadiul de catehumeni.

DESPRE CINSTIREA ICOANELOR – Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae

Icoana îl ajuta pe închinător sa împlinească actul unei transcendente a naturii. Icoana nu identifica planul naturii cu planul divin, ci le deosebește cu desăvârșire. Închinătorul icoanei se refera întotdeauna la o realitate de dincolo de icoana. Idolul, pe de alta parte, e o reprezentare confecționată a forțelor imanente ale naturii; concluzia religioasa a concepției panteiste, căreia Spinoza i-a dat expresia cea mai pregnanta in formula: Deus sive natura.

CINSTIREA SFINTELOR ICOANE

Icoana şi Evanghelia sunt în strânsă legătură, se sprijină şi se clarifică reciproc, colaborând la răspândirea învăţăturii creştine. Icoana este o “Evanghelie în culori”, precum. Evanghelia este o “icoană verbală” a lui Hristos. \r\n După ce în  anul 40 d. H. în Scytia-Minor, mai precis în Dobrogea, poposeşte Sfântul Apostol Andrei, străbunii noştri încreştinaţi de acest apostol trimis de Hristos au aşezat icoanele în casele lor, la loc de mare cinste, pe peretele de răsărit, împodobindu-le cu ştergare româneşti, cu […]

Să ne temem de vrăji?

Adeseori i-am auzit pe unii credincioși invocând influența malefică a vrăjilor și descântecelor, punând pe seama acestora toate neajunsurile vieții lor, inclusiv anumite probleme medicale, sentimentale ori sociale. Lăsând la o parte mulțimea impresionată a tradițiilor populare românești, precum și terminologia extrem de bogată legată de farmece, vrăji, făcături, boscoane, este bine să apelăm la învățătura Sfinților Părinți spre a ne lămuri în chip deosebit asupra unor întrebări ce se cer elucidate: există vrăji? Să ne temem de farmece? De […]

DESPRE FORMALISMUL NOSTRU PREFĂCĂTOR…

În viața noastră Dumnezeu face multe pogorăminte și aceasta necătând că avem înclinații păcătoase și majoritatea dintre noi suntem doar fățarnici prefăcători, formaliști pseudo-evlavioși. Și atunci stau și mă întreb: cu ce suflet mă voi înfățișa înaintea lui Dumnezeu și ce pogorământ poate să facă Dumnezeu pentru mine? Hristos S-a înălțat la cer cu haină înroșită de necredința noastră, cu suferința din dragoste pentru omul căzut…

Ce este Biserica?

\r\n\r\nCine se mai întreabă, se mai sinchiseşte astăzi de câte firi are Mântuitorul şi de felul în care sunt ele unite? Şi totuşi la Calcedon, în 451, vreo 630 de Părinţi s-au străduit să lumineze răspunsul la această întrebare, pentru ca să nu se cadă în erezie.\r\n\r\n„Ce contează atât de mult câte voinţe sau câte energii erau în Hristos, doar tot de Hristos vorbim?“ În 680-681, timp de aproape un an, la Constantinopol, întruniţi în al VI-lea Sinod Ecumenic, 164 […]

Legătura dintre viață și rugăciune

 Foarte adesea, viața noastră se arată a fi o mărturie contra rugăciunii pe care noi o facem și doar dacă vom ajunge la armonia dintre  rugăciune și modul de a trăi aceasta va dobândi puterea, strălucirea și eficacitatea pe care le dorim. \r\n Foarte adesea ne adresăm Domnului nădăjduind că El va face ceea ce noi ar trebui să facem în numele Său și în slujba Sa.

Despre Numele lui Dumnezeu

Deseori mergând pe stradă ne opresc niște persoane și ne adresează întrebarea dacă noi cunoaștem „numele lui Dumnezeu” și dacă este important ca să cunoaștem acest „nume”. \r\n În această privință martorii lui Iehova susțin cu tărie și vehemență că numele lui Dumnezeu este Iehova, și că dacă noi nu cunoaștem și nu invocăm acest nume atunci îl necinstim pe Dumnezeu. În continuare ne propunem să analizăm această problemă și să identificăm veridicitatea celor menționate de respectivii „martori” prin prisma […]

De la dimensiunea psihologică la cea duhovnicească a vieţii

În demersul nostru terapeutic, am pornit de la o privire sănătoasă asupra simţirii pentru a nu mai fi condamnată împreună cu păcatul al cărei victimă este de fapt. Şi acest lucru este posibil printr-o „liturghie lăuntrică“ de vindecare, de purificare de patimi, în care simţirea, aşa cum este în fiecare persoană, în momentul respectiv (şi scopul final este să facem din toată viaţa noastră o liturghie lăuntrică) este adusă ca „jertfă vie“, prin raţiunea purificată de rugăciune, minţii conectate la […]

De ce nu ne ajută Dumnezeu?

Una dintre cele mai tragice întrebări pe care și le pun oamenii este: „De ce nu ne ajută Dumnezeu?”\r\n\r\n Mi-am pus această întrebare de multe ori, aproape de fiecare dată când eram încercat de ispita deznădejdii. „Oare Dumnezeu nu vede câtă nevoie avem de ajutorul Său? De ce rugăciunile noastre rămân fără răspuns?”

Sensul creştin al căsătoriei – „Când spun cuiva «Te iubesc» spun: «Vei trăi veşnic…»“

Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase. Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor. \r\n  \r\n Potrivit învăţăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria şi dragostea din căsătorie. În această iubire îşi au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă şi maternă, cea pentru copii, precum şi cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo […]

Cum să petreci Postul Sfinţilor Apostoli?

Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că el se termină cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Știm că acest post de vară nu este la fel de strict ca cel Mare sau a Adormirii Maicii Domnului, totodată datorită existenţei varietăţii legumelor şi fructelor, acest post este destul de uşor. Dar din păcate pentru mulți creștini ortodocși cu aceasta şi se termină sensul acestui post. Pentru unii – au sărbătorit Rusaliile, s-au desfătat cu bucate de dulce, se poate şi […]

Unirea spre veșnicie

Potrivit învățăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria și dragostea din căsătorie. În această iubire își au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă și maternă, cea pentru copii, precum și cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie. Având în vedere importanța deosebită a căsătoriei și a iubirii conjugale în viața unei persoane, precum și răspândirea opiniilor eronate și dăunătoare moralității și societății cu privire la căsătorie, este necesar să […]

Noua problemă veche de 2.000 de ani

\r\n\r\nCu cât trece timpul şi se înmulţesc controversele pe teme de creştinism asumat în societatea de astăzi, îmi dau seama care e problema: sunt două discursuri paralele, două planuri, unul al lumii acesteia, altul al lumii ce va să fie. Unii vor o viaţă liniştită, alţii vor o veşnicie tihnită. Unii vor să nu-şi supere vecinii şi rudele cu credinţa lor, alţii vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea. Unii înţeleg şi asumă creştinismul doar la nivel de cod […]