Arhivele Categotry: Sfaturi duhovnicești

De ce unele căsnicii durează o viață?

În camera de consultaţie am auzit o mulţime de femei plângându-se de o mulţime de lucruri, însă printre primele pe listă este lipsa de comunicare. De ceva timp am început să adun o colecţie de ceea ce eu numesc „relatările unor neveste singure”. Iată trei exemple, dintre cele mai relevante:

Săptămâna albă

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Ce înseamnă „lăsatul secului” pentru Postul Paștilor?

Înainte să începem unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pe parcursul unui an (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Pasti, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Adormirii Maicii Domnului), există o zi care marchează sfârșitul perioadei în care mai putem mânca de dulce și care poartă numele de „lăsatul secului”.

2 марта 2019. Вселенская родительская суббота

Părintele mi-a zis pe față că sunt trufașă și că mă slăvesc în deșert

Scrieți: „Am vorbit cu părintele meu duhovnicesc și i-am povestit tot felul de lucruri despre mine. El mi-a zis pe față că sunt trufașă și că mă slăvesc în deșert. Eu i-am răspuns că nu sunt deloc trufașă, dar nu pot să rabd umilirea și servilismul.”

Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume – Stareţ Efrem Vatopedinul

Atât valorează o familie şi un neam, cât a înţeles din Evanghelie

Incercaţi să depăşiţi unele prejudecăţi şi să înţelegeţi că, uneori, în spatele unor lucruri de genul acesta, se ascunde cuvântul Evangheliei la fel de plenar ca în Evanghelia însăşi, pe care, de fapt, o ţineţi pe raft şi care se prăfuieşte de neumblat la ea.

De ce se face dezlegare doar la pește în timpul postului?

Pornind de la atenția deosebită pe care Biserica o acordă mântuirii sufletului, de la urmările grave ale păcatului lăcomiei, dar mai ales de la exemplul Mântuitorului de a posti. Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu este scopul principal al vieții noastre. Trupul trebuie îngrijit prin anumite restricții alimentare și prin post.

10 правил. Что православному христианину следует знать о Причастии

Nimeni nu merge la duhovnic ca să se laude cu dreptatea sa, ci ca să descopere un cusur primejdios al dreptăţii sale

Nimeni nu se duce la doctor ca să se laude cu sănătatea, ci ca să descopere unde-i locul putred al sănătăţii sale. La fel, nimeni nu merge la duhovnic ca să se laude cu dreptatea sa, ci ca să descopere un cusur primejdios al dreptăţii sale. Când omul trece pragul doctorului, el lasă toată mândria înaintea uşii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre oameni.

Sfaturi din inimă pentru toți tinerii, de la Mitropolitul Bartolomeu Anania

Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei, trăiți-vă tinerețea! E a voastră! Și trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale bunei cuviințe. Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele pe care le-ai făcut.

Căsătoriți, necăsătoriți sau monahi – toți avem o datorie comună

Dacă ar lipsi plăcerea trupească, spunea Stareţul, cine ar suporta greutatea, responsabilitatea şi primejdiile naşterii şi educării copiilor, fără existenţa unei porunci a lui Dumnezeu referitoare la asta? Foarte puţini. Şi astfel neamul omenesc ar fi dispărut de mult.

Pocăinţa, întoarcerea la viaţă

În această a doua săptămână din perioada Triodului, Biserica ne propune să medităm prin Evanghelia citită duminică, la Pilda Întoarcerii Fiului risipitor.

Ai grijă, mulți vor doar puțină „carne”! ‒ scrisoarea Maicii Gavrilia către o fată a zilelor noastre

  Draga mea, Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – iubirea care te va uni într-o zi cu un tânăr.

„Domnul Hristos nu refuză pe nimeni”

Ce să fac dacă sunt păcătos şi câteodată cad în deznădejde pentru mulţimea păcatelor?Dragă, mulţimea păcatelor nu trebuie să fie un prilej de deznădejde, ci trebuie să căutăm pocăinţa şi s-o facem cu nădejde şi cu fața spre viitor şi cu încredinţarea că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut.

Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri!

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15).

„Fără atitudine de pocăinţă, rugăciunea nu valorează nimic în ochii lui Dumnezeu”

Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni

Ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni: nu o înmormântare somptuoasă, nici cuvinte de condoleanţe, nici doliu, ci o rugăciune puternică, prin mijlocirea căreia sufletul său să ajungă în mâinile lui Dumnezeu.

Преподобный Гавриил (Ургебадзе) о священниках

Dezlegare a postului de miercuri şi vineri în prima săptămână a Triodului

Suntem în prima săptămână a Triodului, când în calendarul bisericesc vedem că miercuri şi vineri este harţi. Când întâlnim cuvântul harţi înseamnă că se face dezlegare la toate mâncărurile, adică la produsele de carne, precum şi la lactate şi ouă.