Arhivele Categotry: Sfaturi duhovnicești

Părintele Cleopa – Ura, ca şi celelalte patimi, se naşte din iubirea de sine, egoismul, care este maica şi rădăcina tuturor păcatelor

\r\n Ura este ucidere de om. Ura este permisă numai împotriva diavolului şi a păcatului. \r\n – Ce este ura, din ce pricină se naşte ea în inima omului şi cum poate fi combătută?

Cele şapte beneficii ale postului confirmate chiar și de ştiinţă

\r\n Au mai existat studii care au scos în evidenţă faptul că postul e departe de a fi ceva negativ pentru sănătate, aşa cum învăţau ateii comunişti. O cercetare recent realizată in SUA a venit cu o sumedenie de dovezi. Conform studiului, a posti doar două zile din patru, fără ca acestea să fie consecutive, dublează speranţa de viaţă!

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte

\r\n Muntele Athos… un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările […]

Bun lucru este ca să ne rugăm întotdeauna pentru a nu știrbi sufletul

\r\n Ori în biserică de ai fi, ori în casa ta, ori la câmp, ori păscând oile, ori de te afli la ospeţe, ori altceva de vei face, de rugăciune să nu te desparţi.

Dacă posteşte, omul devine blând ca un mieluşel

\r\n Dacă posteşte, omul se face ca un mieluşel. Iar atunci când devine ca o fiară, înseamnă că asceza pe care o face ori este mai presus de puterile lui, ori o face din egoism, şi de aceea nu primeşte ajutorul dumnezeiesc.

Despre neîngăduirea atingerii icoanelor cu buzele rujate

\r\n Trasăm ca sarcină clerului şi, cu deosebire, parohilor de biserici, să ia aminte ca persoanele cu buzele rujate să nu se atingă de icoane, de cruce şi de niciun obiect sfinţit, lăsînd pe acestea urme de vopsea.

Deosebit de bine este însă pentru acel prunc căruia i se dă nume de Sfânt… Cum să punem nume copiilor?

\r\n Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu.

Dumnezeu nu este pravilă, Dumnezeu este dragoste!

\r\n Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumnezeu este dragoste.

Cât timp trebuie să mă rog ca să fiu mai aproape de Dumnezeu?

\r\n Nu se poate stabili cât trebuie să se roage cineva. De ce? Pentru că oamenii au viaţa lor foarte diferită, cu obligaţii foarte diferite. Mă gândesc la părinţii mei…Părinţii mei au fost foarte muncitori; sfinţi n-au fost, dar oameni cumsecade au fost. (…)

Când plecăm la muncă, să-L luăm şi pe Hristos în minte!

\r\n Fraţilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că aşa avem poruncă noi de la început, căci zice: „Cu sudoarea frunţii îţi vei câştiga pâinea ta” (Facere 3, 19).

Minunatele roade ale iertării!

\r\n \r\n Fericirea nu poate înflori printre buruienile păcatului, cu atât mai puțin printre spinii și mărăcinii urii și vrajbei. Atâta vreme cât voi vă vrăjmășiți cu fratele vostru, pacea nu vă poate încălzi inima!…

Păcatul îl face pe om foarte încurcat sufleteşte

\r\n Mai demult, oamenii erau într-o stare primitivă, nu aveau nici case, nimic. Intrau în peşterile fără ferestre, închideau şi intrarea cu pietre şi crăci, aşa încât să nu pătrundă aerul. Nu înţelegeau că afară este viaţa, oxigenul. În peşteră, omul se strică, se îmbolnăveşte, se nimiceşte, în vreme ce afară prinde viaţă.

De ce avem nevoie de un intermediar între noi şi Hristos?

\r\n Pentru că noi suntem bolnavi, pentru că suntem mândri. Cel mai mare păcat este mândria, pentru mândrie au căzut îngerii din cer. Spune Sfântul Ioan Casian că îngerul din cer era curat ca lumina, nu avea gânduri întinate, nu avea poftele cu care ne luptăm noi, dar pentru un singur gând de mândrie s-a pogorât în adâncul iadului.

Pe cine pomenim la Sfânta Liturghie ?!

\r\n Apare tot mai des în sânul comunității creștine o întrebare cu adevărat derutantă: se cuvine să-i pomenim la Sfânta Liturghie pe cei păcătoși, sau doar pe cei drepți ?! O astfel de întrebare mi s-a pus recent de către mai mulți credincioși, motiv pentru care am să încerc aici un răspuns.

Pravilă, tipic și la inimă nimic…

\r\n Acest fragment a fost introdus în filmulețul http://www.tezaurul-ortodox.com/unde veți găsi toate cuvintele părintelui Arsenie Papacioc cu privire la acest subiect.

Pentru ce serbăm Duminica?

\r\n Sărbătorile sunt orânduite pentru ca să dăm odihna trupului şi totodată să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletuLui (Deut.16, 8; Fapte 20, 7). \r\n Serbăm Duminica, pentru că:

Cum să ne spovedim?

Spovedește-te ca și cum ar fi ultima dată când te poți pocăi pe acest pământ pentru întreaga ta viață înainte de a păși în veșnicie și de a te arăta în fața judecății lui Dumnezeu, ca și cum ar fi ultima clipă a vieții tale în care poți încă îndepărta straturile de fard de pe fața vieții tale plină de nedreptate și de păcat, pentru a intra liber în împărăția lui Dumnezeu. Sunt întrebat adesea cum ar trebui să ne […]

Despre bogăţie şi sărăcie

\r\n \r\n \r\n \r\n \r\n Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie, iată că nu te mântuieşte sărăcia. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta, de asta atârnă mântuirea sau osânda ta. \r\n\r\n \r\n \r\n \r\n \r\n

Să-ți pui nădejdea în Dumnezeu și să calci peste frică

\r\n Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?

Copiii şi calculatorul – între necesitate, distracţie şi drog periculos

\r\n În anii ’60 televizorul era un simbol al bunăstării poporului nostru, în anii ’70, casetofonul, în anii ’80, videoul, iar la începutul anilor ’90, calculatorul personal. El a fost adus de peste hotare și apoi era arătat solemn oaspeţilor, convingându‑i că odată cu procurarea calculatorului oamenii vor începe o viaţă nouă, fiindcă el deschide în faţa noastră AŞA orizonturi, ne dă AŞA posibilităţi… Mai pe scurt: „cum nici n‑aţi visat”. \r\n