CE ESTE EVLAVIA

– Părinte, ce este evlavia?

– Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovnicească. Evlaviosul se sfieşte în toate, dar această sfială picură miere în inima sa. Felul său de vieţuire el nu îl socoate martiric, ci îl mulţumeşte.

Mişcările lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a Sfinţilor. Simte alături de el pe îngerul lui păzitor cum îl supraveghează. Are mereu în mintea sa faptul că trupul lui este biserică a Duhului Sfânt[1] şi trăieşte simplu, în curăţie şi sfinţenie. Pretutindeni se comportă cu atenţie şi grijă şi simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pildă, să nu fie în spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovnicească etc. acolo unde stă, pe canapea sau pe scaun. Dacă vede o icoană, inima îi tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar şi numai numele lui Hristos de îl vede scris undeva, îl sărută cu evlavie şi i se îndulceşte sufletul său. Şi chiar de va vedea aruncată pe jos o bucăţică de ziar pe care să scrie, de pildă, numele lui Hristos sau „Sfânta Biserică a Sfintei Treimi”, se pleacă, o ia, o sărută cu evlavie şi se mâhneşte pentru faptul că a fost aruncată jos.

– Părinte, altceva este respectul şi altceva evlavia?

– Respectul[2] este parfumul, iar evlavia este tămâia. Pentru mine evlavia este cea mai mare virtute, pentru că cel evlavios atrage harul lui Dumnezeu, se face primitor al harului şi, fireşte, harul lui Dumnezeu rămâne cu el. După aceea harul dumnezeiesc îl trădează şi toţi îl au la evlavie, îl simpatizează, pe când de cel obraznic se scârbesc atât cei mici, cât şi cei mari. Voi, femeile, trebuie să aveţi mai multă evlavie decât bărbaţii. Femeii, prin firea ei, i se impune să aibă evlavie. Bărbaţii, atunci când nu au evlavie, au doar o indiferenţă, în timp ce femeile, dacă-şi pierd evlavia, fac lucruri grosolane. Mi-a spus unul: „Când am mers cu femeia mea în pelerinaj la Sfintele Locuri, am mers la Iordan să intru în el, iar ea stătea şi-şi spăla picioarele. «Bre, ce faci acolo?», am întrebat-o. «Ai venit la râul Iordan să-ţi speli picioarele?». M-am enervate şi am ocărât-o”. Aceea, se vede, era cu desăvârşire indiferentă, nu pricepea nimic, în timp ce el, sărmanul, avea multă evlavie.

[1] I Cor. 3, 16 şi 6, 19.

[2] Prin termenul „respect” Stareţul se referă la ţinerea tipurilor exterioare de evlavie, care nu au corespondenţă lăuntrică.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.

sursa: www.marturieathonita.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *