Cuvânt la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvin­tele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea feri­cita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.

Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propo­vaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.

S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ce­ruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.

Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedume­riti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijloci­rea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.

Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il in­credinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.

Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noas­tra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.

Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mor­mantul nostri va deveni scara catre cer.

Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i stri­gam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962


[1] Condacul Adormirii.

(in: Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.