„Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
(Mc. 1, 1) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Calea Domnului trebuie pregătită înlăuntrul inimii; căci inima omului este atât de mare și încăpătoare încât ar încăpea lumea întreagă. Însă măreția ei nu se vede în mărimea trupului, ci în puterea minții care o ajută că cuprindă atât de bine înțelegerea adevărului. Pregătiți așadar în inimile voastre calea Domnului, prin traiul în bună-cuviință. Țineți calea dreaptă a vieții astfel încât cuvintele Domnului să poată pătrunde fără piedică.
(Mc. 1, 1) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Luați aminte că Sfântul Evanghelist Marcu nu menționează nimic despre nașterea, copilăria sau tinerețea Domnului. El și-a întocmit Evanghelia începând direct cu predica lui Ioan Botezătorul. (Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 2.6.8, traducere pentru Doxologia.ro de Anca Văraru)
(Mc. 1, 10) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Sfânta Evanghelie face referire în primul rând la Iisus Hristos, care este capul întregului trup al celor mântuiți (Cf. Efeseni 4, 15; Coloseni 1, 18) . Sfântul Evanghelist Marcu evidențiază acest lucru când spune: Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos… În deschiderea sa, Evanghelia are un început, un cuprins și un sfârșit. Începutul poate fi văzut ori ca întregul Vechi Testament, Ioan Botezătorul fiind cel care îl reamintește, (pentru că el stă la conjunctura Noului Testament cu Vechiul Testament) ori ultimele etape ale vechii legi. Aceasta îi contrazice pe cei care (la fel ca Marcion – n.tr.) atribuie cele două legi la doi dumnezei diferiți. (Punctul de vedere al lui Marcion, că cele două Legi sunt separate este combătut de Evanghelistul Marcu încă de la începutul Sfintei Evanghelii. Acest comentariu la Marcu apare în Comentariul la Ioan a lui Origen. Pentru explicația sa, de ce extragerile din comentariile la o altă Evanghelie au fost incluse în rândul Evanghelistului Marcu, vezi titlul Descoperind Comentariile Patristice la Marcu, la Introducere– n.tr.) .
(Mc. 1, 10) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Cei care se adâncesc în înțelegerea Creștinismului nu se poartă cu necuviință față de lucrurile scrise în lege …În cele spuse: Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos este asemănător celui scris la Profetul Isaia, Evanghelistul Marcu arată că începutul Evangheliei este legat intrinsec de Vechiul Testament (problema este dacă Evanghelia lui Marcu poate fi citită ți înțeleasă în afara istoriei poporului lui Israel – n.tr.) .
(Mc. 1, 10) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Odată cu botezul, vechea Lege i-a sfârșit și începe alta nouă. Iar aceasta înseamnă că începătorul Noului Testament este Sfântul Ioan Botezătorul. Între cei născuți din femeie nu este niciunul mai mare ca Ioan (Luca 7, 28) . El este cununa tuturor tradițiilor profetice: Despre aceasta legea și toți proorocii au profețit până la Ioan (Matei11, 13) . La împărțirea Evangheliei el a fost primul rod, de aceea noi citim: Începutul Evangheliei Domnului Iisus Hristos și după câteva rânduri Ioan boteza în pustie (Marcu 1, 1 și 4) . (Botezătorul este cununa tradiției profetice, iar botezul pocăinței este pivotul noii generații – n.tr.) .
(Mc. 1, 2-3) Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Începutul Evangheliei se alătură atât de limpede viziunii Sfinților Prooroci. Imediat se observă că Cel pe care ei Îl mărturisesc ca fiind Dumnezeu și Domnul, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, i-a făcu o promisiune Acestuia, că-l va trimite pe îngerul său înaintea feței Sale. Acesta era Ioan care striga în pustie în duhul și puterea lui Ilie (Luca 1, 17) : Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui (Marcu 1, 3) . De aceea proorocii nu au propovăduit prima oară un Dumnezeu și apoi altul (din nou contrazicând tendința marcionită, să-L pună pe Dumnezeul din Noul Testament împotriva Celui din Vechiul Testament– n.tr.) , ci Unul și Același Dumnezeu din toate punctele de vedere, însă sub diferite denumiri.
(Mc. 1, 2-3) Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Acum i-a zis lui înger (mesager – n.tr.) datorită faptelor mărețe pe care le-a făcut, comparabile cu cele săvârșite de Iosif, fiul lui Nun, despre care ați citit. Slujirea lui Ioan ca proroc era să propovăduiască voia lui Dumnezeu, ca înaintemergător al Celui Uns. Sfântul Duh, vorbind prin glasul Tatălui, l-a numit pe Ioan înger după făgăduința făcută prin Maleahi: Iată, trimit pe îngerul Meu să pregătească calea înaintea Mea (Maleahi 3, 1; cf. Matei 11, 20; Lc. 7, 27) . Nu este o noutate că Sfântul Duh îi numește pe cei pe care i-a făcut preoți ai puterii sale, îngeri. (Ioan era trimisul sau „îngerul” profețit de Maleahi – n.tr.)
(Mc. 1, 2-3) Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
El a apărut din pustie îmbrăcat în straie neobișnuite, refuzând obiceiurile comune tuturor celorlalți oameni. El nici măcar nu se hrănea la fel cu ei. De aceea este scris, că din copilărie Ioan a stat în pustie până în ziua apariției sale în Israel. Cu adevărat îmbrăcămintea lui era făcută din păr de cămilă! Hrana sa – mierea sălbatică și lăcustele! (Luca 1, 80; Matei 3, 4) … Este oare de înțeles că ei s-ar fi speriat când au văzut un om cu plete ca ale unui trimis al lui Dumnezeu [un membru al unui grup în Israel care arată devotament față de Dumnezeu prin semne specifice precum lungimea părului sau abstinența de la băuturile alcoolice (vezi și Num 6, 1-21) . Apostolul Pavel a observat o făgăduință legată de Nazaret pentru o perioadă anume de timp (vezi și Fapte 18, 18; 21, 22-26) ] și un chip dumnezeiesc, apărând deodată din pustie îmbrăcat în haine ciudate, care după ce le predica dispărea din nou, fără să mănânce sau să bea sau să vorbească cu oamenii? Puteau ei să nu bănuiască că acesta era ceva mai mult decât un om?Cât timp putea o ființă omenească să stea fără hrană? De aceea ei l-au perceput ca fiind un trimis al Domnului, îngerul prevestit de prooroc. (O atât de ascetică, sfântă, solitară persoană a apărut din pustie pentru a depăși firea omenească – n.tr.) .
(Mc. 1, 2-3) Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Importanța botezului lui Ioan este dovedită de viața sfântă pe care a trăit-o ca om. Botezul acestuia era în strânsă legătură cu judecata dreptului, căci nu era numai un simplu om, ci unul care a primit o mare binecuvântare de la Domnul, o binecuvântare atât de mare încât era considerat vrednic să fie de față la Judecata de Apoi și să-L arate pe Acesta cu degetul său ca să se adeverească spusele profeției: Glasul celui ce strigă în pustie, pregătește calea Domnului (Matei 3, 3; Marcu 1, 3; Luca 3, 4) .
(Mc. 1, 3) Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Glasul și strigătul merg împreună: glasul propovăduiește credința; strigătul cheamă pocăința; glasul este mângâierea; strigătul este primejdia; glasul laudă milostivirea pe când strigătul anunță judecata. (Dreptatea și mila erau contopite în predica lui Ioan – n.tr.) .
(Mc. 1, 3) Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Marcu a luat două profeții spuse în locuri diferite de doi proorociși le-a contopit într-una, pentru a zice: Glasul celui care strigă în pustie (Isaia 40, 3) , care este într-adevăr amintit, imediat după istorisirea despre ridicarea lui Ezechiel din boala sa (Cf. Isaia 38, 10-20) . Aceasta este unită cu Iată, trimit îngerul Meu să pregătească calea înaintea Mea, la Maleahi (Maleahi 3, 1) . Amândoi, Ioan și Marcu, prescurtează în chipuri diverse citatul de la Isaia, la Marcu citind Căile Sale în loc de căile Dumnezeului nostru și se renunță la înaintea Mea.
(Mc. 1, 3) Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Citatul este făcut după doi prooroci, Maleahi și Isaia. Primul fragment: Iată, trimit îngerul Meu să pregătească calea dinaintea Mea apare în încheiere la Maleahi (Maleahi 3, 1) iar al doilea fragment: Glasul celui care strigă, îl găsim la Isaia (Isaia 40, 3) . Pe ce bază și-a așezat cuvintele Evanghelistul Marcu la începutul cărții sale:Așa cum este scris la proorocul Isaia „Iată, trimit îngerul meu”care, după cum am zis, este o formulare incompletă, sau la Maleahi, ultimul din cei doisprezece prooroci? Să lăsăm neștiutoarele păreri să rezolve această frumoasă dilemă dacă se poate. Îmi voi cere iertare dacă greșesc…Apostolul nu a redat originalul său cuvânt cu cuvânt, ci folosind parafrazarea el a redat înțelesul în termeni diferiți. [Ieronim scrie aceasta pentru a apăra varianta sa de traducere: „Redau înțeles cu înțeles, nu cuvânt cu cuvânt.” El argumentează că ambii scriitori atât cel clasic cât și cel creștin au urmat această procedură. Așadar el face referire la exemple similare care arată că Marcu nu a folosit o tehnică de traducere literară (cf. Mc 2, 25-26) în despre smulgerea spicelor de grâu sâmbăta. Marcu nu s-a simțit constrâns să facă referire la aceste citate în detaliu, dar a combinat în mod liber sensul esențial al celor două glasuri profetice– n.tr.].
(Mc. 1, 4) Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
Ioan a cerut botezul pocăinței pentru a pregăti calea Domnului. El însuși i-a dus pe acea cale prin semnul și pecetea pocăinței pe toți cei pe care Dumnezeu i-a chemat cu milă să moștenească promisiunea făcută lui Avraam…El ne-a chemat să ne curățim mințile noastre de orice faptă întinată de care ne-am făcut părtași, de oricare deprindere rea ce a adus-o ignoranța, pe care pocăința o îndepărtează, o curăță și o alungă. Așadar pregătește-ți cămara inimii tale curățind-o pentru Duhul Sfânt.
(Mc. 1, 4) Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
Acei care doreau botezul pocăinței (Fapte 19, 4) erau priviți ca și luminații care se pregăteau pentru iertarea păcatelor și sfințirea prin botez și aveau numaidecât să-i urmeze pe slujitorii lui Hristos. Când Ioan a propovăduit iertarea păcatelor (Marcu 1, 4) , mărturisirea era făcută pentru o viitoare iertare a păcatelor. Dacă astfel chemarea lui Ioan la pocăință este să-i conducă pe cale, atunci iertarea păcatelor este a urma acestuia. Și întocmai acest lucru înseamnă pregătirea căii (Luca 1, 76) . Însă unul care se pregătește nu se face pe sine perfect, ci dimpotrivă se pregătește pentru a-l ajuta pe celălalt. (Botezul lui Ioan era pregătit pentru botezul care era desăvârșit în Cel pe care Ioan L-a botezat. Botezul lacrimilor lui Ioan are drept scop iertarea păcatelor, în timp ce botezul Sfântului Duh într-adevăr realizează ulterior această iertare a păcatelor – n.tr.)
(Mc. 1, 4) Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
Domnul a fost botezat de slujitorul Său. Cel Sfânt Care a fost menit să dea iertarea păcatelor nu S-a îngrețoșat să-și dea propriul trup (botezul implică nevoia de curățire înainte de intrarea în prezența sacrului. Neavând nevoie de curățire, astfel se supune el însuși unei identificări radicale cu păcătoșii. Cf. Matei 3, 13-17; Luca 3, 21-23 – n.tr.) să fie curățat cu apa reînnoirii (trupul Său, fiind fără de păcat, nu a avut nevoie de curățare – n.tr.) .
(Mc. 1, 4) Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
Dacă Cel răstignit nu s-ar fi oferit, nici Sfântul Duh nu ar fi coborât din nou și atunci în ce fel ar fi fost această iertare a păcatelor? În mod corespunzător, când evanghelistul a spus că a venit propovăduind botezul pocăinței, adaugă pentru iertarea păcatelor; ca și cum ar spune: el i-a convins să se căiască de păcatele lor pentru ca mai târziu să poată lesne a primi iertarea prin credința în Hristos. Dacă nu-i va fi adus la Acesta pocăința, nu vor cere iertarea. Așadar botezul său nu are o altă finalitate decât pregătirea pentru credința în Hristos.
(Mc. 1, 5) Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
Botezul lui Ioan nu constă atât de mult în iertarea păcatelor cât în existența lui ca botez al pocăinței pentru iertarea păcatelor, acesta fiind premergător iertării care avea să urmeze prin sfințirea (răstignirea pe Cruce a lui Hristos pentru împlinirea menirii Sale de Răscumpărător; Cf. 1 Corinteni 1:30 – n.tr.) lui Hristos. (Botezul lui Ioan a promis și a anticipat o imediată și completă iertare a păcatelor – n.tr.) .
(Mc. 1, 5) Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
Să discutăm în câteva cuvinte despre diferitele tipuri de botez. Moise boteza, dar în apă, în ploaie și în mare; însă aceasta el o făcea în mod închipuit. Și Ioan boteza, nu după obiceiul evreilor, nu numai în apă, ci și pentru iertarea păcatelor;însă nu într-o manieră complet spirituală, pentru că nu a adăugat: în duh. Iisus boteza, dar în Duhul; și aceasta este desăvârșirea. De asemenea este și un al patrulea botez care este realizat prin martiriu și sânge, în care Hristos Însuși a fost botezat și este de departe mai cinstit decât celelalte, cu atât mai mult că nu este murdărit printr-o păcătuire repetată. Și mai este și al cincilea, dar mai greu, cel al pocăinței; cu care David în fiecare noapte și-a udat patul său spălându-l cu lacrimi.
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Fericitul Ioan a disprețuit părul obținut din lâna de oaie căci mirosea a lux. În locul acesteia a ales păr de cămilă, făcându-și ca model de viață unul al simplității și al cumpătării. De aceea el mânca lăcuste și miere sălbatică (Marcu 1, 6; Matei 3, 4) , dulce și duhovnicească hrană, pregătindu-se pentru smeritele și nebănuitele căi ale Domnului. Cum ar fi putut Ioan să poarte o mantie purpurie? El era cel care a fugit de toate falsele amăgiri ale cetății și a dus un trai pașnic în pustie, departe de căutările trecătoare, de tot ce era infam și meschin.
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Ioan Botezătorul avea o mamă credincioasă, iar tatăl său era prooroc. Nici dragostea maicii sale, nici vrednicia tatălui său nu l-a putut determina să trăiască în casa părinților săi, în ademenirea atracțiilor lumești. Așa că a trăit în pustie. Căutându-L pe Hristos cu ochii sufletului, el a refuzat să privească în altă parte. A îmbrățișat o viață aspră, brâul din piei, hrana sa din lăcuste și miere sălbatică erau toate rânduite întocmai pentru a încuraja virtutea și cumpătarea. Mai târziu, urmașii spirituali ai proorocilor adică ai călugărilor Vechiului Testament, au construit pentru ei înșiși colibe pe malurile Iordanului și lăsând în urmă orașele aglomerate trăiau în acestea cu ciorbă și ierburi sălbatice (Cf. 2 Regi 4, 38-39; 6, 1-2) . Cât timp ești acasă, fă-ți chilia ta raiul tău, adună acolo feluritele roade ale Scripturii, lasă-le să-ți fie tovarășii preferați și pune în inima ta învățăturile ei (Cf. Psalmi 119, 69) . (Văzându-L pe Hristos cu ochii săi, a refuzat să mai privească la altceva – n.tr.)
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
El a respectat îmbrăcămintea preoțească țesută în aur, însă cu o valoare mai mică decât cea făcută din păr de cămilă, strânsă cu o curea din piele (problema este, de ce Ioan a refuzat dreptul moștenit pentru înalta preoție– n.tr.) .De ce? Nu a fost el, cel care pe bună dreptate, a primit dreptul să predice? Nu a fost el cel care a putut să arate chiar și prin neglijarea dreptului său moștenit pentru preoție, că el cu adevărat a fost vestitorul și înaintemergătorul unei preoții mai înalte? (Cf. Evrei 3, 1; 4, 14; 5, 10; 6, 20) .
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Poate vă întrebați, de ce purta el un brâu din piele? Ilie tot astfel era îmbrăcat și în același chip mulți alții dintre bărbații sfinți, fie pentru că erau implicați într-o slujire grea sau erau în timpul unei călătorii sau în orice altă nevoință care necesita munca și pentru că disprețuiau împodobirea și urmau un mod de viață aspru. Așadar să lăsăm deoparte întreg excesul și bând paharul sănătos al cumpătării, să trăim într-un mod care ni se potrivește și ne domolește. Să ne oferim nouă înșine timp de rugăciune. Și dacă nu primim lucrul pentru care ne rugăm, să stăruim că poate vom primi. Și dacă primim, atunci să stăruim tot mai mult pentru ceea ce am primit. Pentru că nu este dorința Sa să ne rețină darul pe care îl cerem, ci din înțelepciunea Lui, vrea să încurajeze perseverența, prin întârzierea acestuia.
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Ioan, de asemenea, poartă un brâu din piele în șale; iar la Ilie nu era deloc delicat sau molatic, ci fiecare bucățică din el era grea și puternică. El, de asemenea, era un bărbat păros (2 Regi 1, 8) .
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Era nevoia ca înaintemergătorul Celui care avea să pună capăt acestui șir de greutăți ale oamenilor, precum ar fi truda, blestemul, durerea și sudoarea, să ofere garanția darurilor ce au să vină prin însăși persoana sa, atât cât să stea deasupra acestor frământări. Și astfel se făcea că el nici nu ara pământul, nici nu săpa șanțul, nici nu mânca pâinea sudorii sale, pentru că hrana era simplu de pregătit, iar îmbrăcămintea sa mai simplă decât hrana sa, iar locuința sa mult mai simplă decât îmbrăcămintea sa. Pentru aceasta el nu a avut nevoie nici de acoperiș, nici de pat, nici de masă, de niciunul din astfel de lucruri. Chiar și când era înlăuntrul acestui trup al nostru, el a trăit viața întocmai ca îngerii. Îmbrăcămintea sa era în întregime din păr de cămilă, de aceea chiar și prin modul de a se îmbrăca, el poate să ne învețe că noi trebuie să ne eliberăm pe noi înșine de nevoile lumești; iar nevoia să nu mai fie pe acest pământ, ca să ne putem întoarce la demnitatea curată în care a trăit prima oară Adam, înainte să aibă nevoie de îmbrăcăminte.
(Mc. 1, 6) Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
El se hrănea cu lăcuste ca sufletului său să-i crească aripi. Adăpat cu miere, cuvintele pe care le rostea erau mai duci decât mierea și de mai mult folos. Îmbrăcat în straie din păr de cămilă, a oferit ca model de viața sfântă, propria-i persoană. Fiecare șarpe își ascunde semnele vremii sale trecând printr-un loc îngust ca să se descotorosească de vechea piele prin scoaterea ei afară. De atunci încolo el este din nou tânăr cu trupul. Așa că intră prin poarta cea dreaptă și strâmtă (Matei 7, 13-14; Luca 13, 24) , strâmtorează-te prin postire și astfel te dezlipești de moarte, dezbrăcați-vă de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui (Efeseni 4, 22; Col 3, 9) . (Prin modul său de viață a arătat importanța propovăduirii sale – n.tr.)
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Chiar dacă Ilie Tesviteanul a fost răpit la cer (2 Regi 2, 11) , el nu este mai mare ca Ioan. Enoh de asemenea a fost trecut dincolo (Cf. Facere 5, 24) , dar nu era mai mare ca Ioan. Moise era cel mai bun dintre legiuitori și toți profeții erau vrednici de laudă, dar niciunul nu este mai mare ca Ioan. Nu sunt eu cel care ar îndrăzni să compare profet cu profet, dar Domnul lor și al nostru, El însuși a spus:Între cei născuți din femei nu este niciunul mai mare ca Ioan (Luca 7, 28) . De amintit că nu născuți din fecioare ci născuți din femei (Sfântul Chiril descrie poziția lui Ioan în istoria mântuirii cu precizarea: mai mare ca Moise, mai mic decât Hristos; culminând cu legea și profeții, așteptând încă a uns pe cel pe care ei îl numesc; mai mare decât ceilalți și născut din femeie; mai mic decât Cel născut din Fecioara – n.tr.) .
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Nici pocăința nu folosește fără iertare, nici iertarea fără pocăință; pentru pocăință trebuie mai întâi să condamni păcatul, ca harul să-l alunge. Prin urmare Ioan, care a fost un simbol al Legii, a venit să boteze pentru pocăință, în timp ce Hristos a venit să dea har.
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Precum el însuși trupește a venit înaintea lui Hristos ca înaintemergător, tot astfel botezul său a fost o pregătire pentru Botezul Domnului.
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Vine în urma mea Cel ce este mai mare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec și să-I dezleg cureaua încălțămintei (Marcu 1, 7) . Înțelesul acestor cuvinte este următorul: El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez (Ioan 3, 30) înseamnă că Evanghelia trebuie să crească, iar eu, Legea, trebuie să mă micșorez. Ioan, adică, Legea din Ioan, era îmbrăcat de altfel în părul unei cămile, pentru că nu putea să poarte o mantie din blana unui miel despre care s-a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29) ; și din nou: El s-a dus ca un miel spre junghiere (Isaia 53, 7) . Conform legii, noi nu putem purta tunica Acelui Miel.
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Ioan a fost înaintemergător al lui Hristos, mai aproape de El ca timp decât toți cei care au fost înaintea Sa. Pentru că toți drepții și profeții vremurilor de dinainte au dorit să vadă împlinirea a ceea ce, prin descoperirea Duhului, ei au prevăzut ce avea să se întâmple – așa cum Domnul Însuși a grăit că mulți prooroci și bărbați drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi și n-au văzut; și să audă cele ce auziți voi și n-au auzit (Matei 13, 17) . Așadar s-a spus despre Ioan că era mai mult decât un prooroc și că dintre toți cei născuți din femei nu era niciunul mai mare ca el (Matei 11, 9 și 11; Luca 7, 28) , deoarece dintre drepții care au fost înaintea Lui acesta a fost singurul ales să prevestească venirea lui Hristos; dar lui Ioan i-a fost dat atât să-L propovăduiască în absența Sa, cât și să-L vadă pe Hristos ca prezență, de aceea s-a spus că doar lui i s-a dat ceea ce și alții au dorit dar care n-au primit.
(Mc. 1, 7) Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
Ioan a expus importanța anticipării și subordonării botezului său arătând că nu are vreun alt scop decât îndreptarea spre pocăință. El nu a spus că a botezat cu apa iertării, ci cu aceea a pocăinței. El s-a arătat supus botezului lui Hristos, plin de daruri de negrăit. Ioan părea să fi spus: s-a proorocit că El vine după mine, de aceea voi nu trebuie să vă gândiți cu puținătate la El pentru că vine mai târziu. Când veți înțelege puterea darului lui Hristos, veți vedea că eu nu am însemnat nimic măreț și nobil când am zis „nu sunt vrednic să leg cureaua încălțărilor Sale”.Când auziți„El este mai mare ca mine”, nu vă imaginați că am spus aceasta ca motiv de comparație. Pentru că nu sunt vrednic să fiu orânduit atât de mult printre slujitorii lui Hristos, nu, nici măcar cel mai de jos slujitor al Său, nici să primesc ultima cinstită părticică a preoției Sale. Așadar Ioan nu a spus doar încălțămintea Sa, ci el a zis cureaua încălțămintei Sale, adică partea cea mai puțin însemnată dintre toate (Cf. Luca 3, 16; Ioan 1, 27; 3, 28-30) .
(Mc. 1, 8) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
Mesia nu botează cu apă, ci doar ucenicii Săi. El păstrează pentru Sine botezul cu Sfântul Duh și cu foc. (Iisus nu a botezat El Însuși, ci a trimis pe Duhul Sfânt să boteze – n.tr.)
(Mc. 1, 8) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
Botezul care s-a transmis prin Moise a recunoscut, prima dată, o distingere între păcate, pentru că harul iertării nu se acorda pentru toate păcatele. De asemenea se cereau diferite jertfe, erau reguli bine stabilite pentru purificare și se îndepărtau pentru o vreme acei care erau într-o stare de păcat și de necurăție. Se stabilea respectarea zilelor și anotimpurilor și numai după aceea se primea botezul ca o pecete a purificării. Botezul lui Ioan era de departe mai bun: nu făcea o împărțire a păcatelor, nici nu percepea o serie de jertfe, nici nu stabilea reguli stricte pentru curățire sau o respectare a zilelor și anotimpurilor. Într-adevăr, fără chiar nici o amânare, oricine și-ar fi mărturisit păcatele, oricât de multe sau numeroase, avea dreptul imediat la iertarea lui Dumnezeu și a lui Hristos. (Penitentului cu păcate mici sau mari i se oferea un acces imediat la iertare, în urma pocăinței înaintea lui Hristos– n.tr.)
(Mc. 1, 8) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
Botezul Domnului întrece toate puterile omenești de înțelegere. Acesta însumează o victorie dincolo de tot ceea ce nădăjduiește și pentru care se roagă omenirea, o măreție a iertării și puterii care le întrece pe celelalte (botezul de sub Legea lui Moise și sub propovăduirea lui Ioan – n.tr.) mai mult decât soarele care strălucește mai tare decât stelele. Mai mult decât aceasta, dacă cuvintele drepților sunt aduse aminte, ele demonstrează mult mai decisiv superioritatea sa fără de asemănare. Noi nu trebuie să ne mai abținem de la mărturisirea ei, ci folosind ceea ce ne-a spus Domnul Hristos ca și reper, să căutăm de-a lungul căii, ca într-o oglindă sau într-un labirint. Noi trebuie să vorbim, nu în așa fel încât să scădem măreția subiectului, cu o expunere a slăbiciunii trupului și cu ajutorul unei gândiri care este supusă răutății. Noi trebuie să vorbim astfel încât să amplificăm măreția și îndelungata îndurare a bunătății Bunului Dumnezeu în îngăduința gângăviei noastre, care încearcă să vorbească despre minunile iubirii și iertării în Iisus Hristos.
(Mc. 1, 8) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
El descrie o comparație între lege și Evanghelie. Mai înainte el spune: V-am botezat cu apă, care este, Legea:însă el vă va boteza cu Duh Sfânt (Marcu 1, 8) , aceasta este Evanghelia. (Botezul pocăinței cu apă este ultimul act sub împărțirea legii, iar botezul în Duh este primul act sub împărțirea Evangheliei – n.tr.)
(Mc. 1, 8) Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
Nici un botez nu poate fi considerat desăvârșit cu excepția celui care este supus Crucii și Învierii lui Hristos.
Surse :
Doxologia.ro
Sfânta Scriptură
Users Today : 3260
Users Yesterday : 5498
This Month : 69349
This Year : 125354
Total Users : 622168
Views Today : 16333
Total views : 3846933