Întreabă preotul

Fraților, aşteptăm întrebari de la oricine va dori să adreseze o întrebare legată de Biserică și viața duhovnicească, iar în măsura posibilităţilor, părintele Ioan Plămădeală parohul catedralei “Schimbarea la Față”, împreună cu clericii acestui sfânt lăcaș, căutând la Sf. Scriptură şi Sfinţii Părinți vă va da un răspuns.

1.201 thoughts on “Întreabă preotul”

  1. Elisei spune:

    Ce canoane împiedică creștinul de a primi Taina Hirotoniei?

    1. pmarcel spune:

      Este oprit de la hirotonie:
      1. Cel care a primit dupa Botez a doua nunta;
      2. Cel care s-a automutilat;
      3. Cel surd si orb;
      4. Cel care este cuprins de spasme;
      5. Cel care este de curand luminat prin Taina Botezului;
      6. Cel care se va casatori cu vaduva, cu femeie care a mai fost căsătorită, cu rude sau cu actrite.

      Adăugiri:

      Statutul personal necanonic:
      a) cel căsătorit, dar necununat
      b) cel căsătorit cu o văduvă/ divorţată→ can. 3 Trullan
      c) cel divorţat sau care a rupt logodna → exepţie cei ce rămân celibatari, monahii
      d) cel recăsătorit→ Can. 17 Ap. nici măcar văduvii recăsătoriţi
      e) cei ce nu au depus vaturile monahale →pt călugări
      f) cei ce s-au lepădat de credinţă sau vaturile monahale

      Săvârşirea necanonică a hirotoniei
      a) prin Episcop necanonic: cel caterisit, excomunicat, ieşit din ascultarea canonică
      b) lipsa a 2/ 3 Ep. la hirotonia unui Episcop
      c) încălcarea “principiului jurisdicţional de Episcopul săvârşitor”
      d) clandestinitatea; Can. 7 Teofil al Alexandrie – hirotonia nu se săvârşeşte în ascuns, cum era cazul în biserica primară
      e) hirotonia nesuccesivă

  2. Silvestru spune:

    Ce spun canoanele Bisericești despre transplantul de organe omenești/animale cît și de transfuzia de sânge ?

    1. pmarcel spune:

      Subiectul transplantului de organe este tocmai unul din punctele contradictorii și contraversate ce țin de bioetică și bioteologie. De la bun început trebuie menționat faptul că din punct de vedere creștin-ortodox transplantul de organe nu este păcat. Mark Andronikof în cercetarea sa „Un punct de vedere ortodox asupra transplantului de organe”, Revista Teologică menționează foarte relevant: „Cei care au efectuat primul transplant de organe în istorie au fost Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian (sec. IV). Grefând unui bolnav cu piciorul gangrenat piciorul unui om decedat, ei au demonstrat că Biserica Ortodoxă nu se opune în principiu acestei metode terapeutice.” [2; 46] Din contra, donarea de organe după moarte poate să devină o reflecție a iubirii jertfitoare, care capătă valență transcendentă. Dar această practică trebuie încadrată în anumite limite pentru a fi justificată și acceptabilă pentru un creștin ortodox. Fiind metodă excepțională de tratament, transplantul este justificat după epuizarea tuturor altor forme de tratament. Viața este un dar al lui Dumnezeu și este percepută ca viețuirea sufletului în trup, așadar creștinul va purta grijă de cele două părți dihotomice suflet și trup, însă acordând prioritate sufletului. Teologia ortodoxă însă acordă deosebită cinstirie și trupului: „Sau nu ştiți că trupul vostru este temple al Duhului Sfânt care este în voi?” (I Corinteni 6,19), trupul urmează așadar să participe la viață, în mod înduhovnicit și dincolo de moarte.
      Dăruirea benevolă a vieții proprii lui Dumnezeu sau aproapelui relevă cel mai profund înțeles al iubirii, de aici se concepe ideea că dăruirea vieții este mai dorită decât conservarea ei: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” – Ioan 15,13, fapt demonstrat de viețile de milioane de mucenici. Pe de altă parte mărturisim în Biserica Ortodoxă că un alt mare și veritabil dar este liberul arbitru în acest context este imperios necesar ca donatorul să manifeste dorința personală liberă, absolut neconstrânsă de nimeni și nimic, de a face acest act de jertfire pentru aproapele. Altfel această practică devine condamnabilă și criminală. Pentru transplantul de organe este necesar să se asigure consimțământul liber, scris al donatorului și cel mai important, aceasta să se facă atât timp cât este în facultățile mentale depline.
      La fel este pe de plin acceptată practica donării de sânge dacă aceasta are scopul de a salva viața celuilalt, iar nu reprezintă un subiect de tranzacții comerciale. (fragment din „ASPECTE ETICE PRIVIND PARTENERIATUL BISERICA CREȘTIN ORTODOXĂ – INSTITUȚIILE MEDICALE CU REFERIRE LA TRANSPLANTUL DE ORGANE ” – Conferința Științifică Internațională „Sănătatea, medicina și bioetica în societatea contemporană: studii inter și pluridisciplinare” (USMFNT 8-9 noiembrie 2019 Pr. Mihail Tihonov)

  3. Ionuț spune:

    Hristos a înviat! Spuneți – mi vă rog de ce 40 de zile ne salutăm cu salutul Pascal până la Înălțare, dar nu numai în ziua Paștelui.

    1. pmarcel spune:

      Adevarat a inviat! Nu va fi o greseala daca ne vom saluta cu acest salut pascal chiar si zilnic, pe parcursul intregului an, fiinda acest salut este cea mai scurta rugaciune a crestinilor si cuprinde in el practic toata teologia.
      Totusi, Sfintii Parinti au randuit ca praznuirea Invierii sa dureze 40 de zile, caci anume atat timp S-a aflat Mantuitorul Hristos pe pamant dupa Slavita Sa Inviere. Dupa 40 de zile avem Odovania sarbatorii Invierii, si respectiv, toata aceasta perioada, inclusiv si in cadrul slujbelor bisericesti, amintim tuturor ca Hristos a inviat!

    2. Ionuț spune:

      Există oare un temei scripturistic pentru cultul moaștelor în Ortodoxie?

  4. Ionuț spune:

    Care variantă ar fi corectă : spunem Hristos S-a înălțat doar în ziua Praznicului sau până la Duminica Mare?

    1. pmarcel spune:

      Exista mai multe traditii in acest sens. Personal, consider ca ar trebui sa ne salutam astfel pana la odovania praznicului Inaltarii Domnului, or odovania reprezinta incheierea perioadei de timp legata de sarbatoare

      Chiar daca sunt pareri care afirma ca daca Invierea Domnului nu a avut martori si era nevoie de salutul Hristos a inviat! – Adevarat a inviat!, Inaltarea Domnului a avut martori si nu ar mai fi necesar salutul Hristos S-a inaltat! – Adevarat S-a inaltat! consider ca acest salut intareste adevarul ca Hristos este Imparat, care sta pe tronul dumnezeiesc si ca Om.

  5. Elisei spune:

    De ce nu se folosesc instrumente muzicale în biserică,de exemplu orgă,că la romano-catolică?

    1. pmarcel spune:

      Dumnezeu a sădit in firea noastră posibilitatea şi puterea de a cânta. Astfel, omul nu are nevoie de un instrument pentru a-L lăuda pe Cel Atotputernic. Vocea e un dar al Creatorului, iar acest dar trebuie dezvoltat şi nu înlocuit. Apostolul Pavel le vorbește efesenilor despre cântările duhovnicești „Vorbiți între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre…” (Efeseni 5, 19-20), text care ne descoperă că se cuvine să psalmodiem cu inima, adică să trecem textul şi intonația prin simţire, nu numai prin glas. Sfinții Părinți au afirmat în acest sens că muzica nu trebuie să fie complicată. Ea își îndeplinește misiunea când glasul celui ce cântă se află în concordanță cu inima. Înțelegem de aici inutilitatea instrumentelor muzicale în biserică. Aceasta nu înseamnă că nu prețuim valoarea artistică uneori excepțională a cântărilor instrumentale. Însă sunt suficiente ocazii și locașuri de cultură unde le putem auzi.

  6. Elisei spune:

    De ce se stinge lumina in biserică în timpul citirii celor șase psalmi?

    1. pmarcel spune:

      Sfinţii Părinţi afirmă faptul că atâta timp cât durează citirea celor șase psalmi, atâta vreme va dura Judecata acestei lumi, arătând sensul eshatologic profund al pocăinţei.
      Pe de alta parte, acestia semnifică tânguirea omului Legii Vechi pentru păcatele lui, deznădejdea şi neputinţa sa, trăirea lui în întuneric după ce Adam şi Eva au căzut în păcat. Deci, citirea celor șase psalmi simbolizeaza vremea de intuneric de dupa caderea in pacat a primilor oameni.

  7. Ionuț spune:

    Unii „luminați la minte” spun sus și tare că rugăciunea ortodoxă și meditație este același lucru. Să fie oare același lucru? Care este deosebirea?

    1. pmarcel spune:

      Rugăciunea creştină înseamnă convorbirea şi unirea omului cu Dumnezeu. Ea este o relaţie interpersonală între Dumnezeu şi om. Drept urmare sporirea în rugăciune și înaintarea pe calea acestei comuniuni, depinde atât de libera voinţă a omului cât şi de cea a lui Dumnezeu. În ambele cazuri este vorba de persoane înzestrate cu libertate absolută și inviolabilă. În timp ce noi facem un pas, Dumnezeu, pentru a micşora distanţa, face o mie. Cu toate acestea, neînsemnatul nostru pas către Dumnezeu este absolut necesar, pentru că astfel aratăm dispoziţia, buna intenţie, şi îi dăm „dreptul” lui Dumnezeu să se apropie fără să încalce libertatea noastră. Spre deosebire de diavol, Dumnezeu îi respectă omului la modul cel mai riguros libertatea cu care El Însuşi l-a înzestrat.

      Prin meditaţie, adică în cea mai mare măsură prin autohipnoză si autosugestie, persoana este determinată să-şi împletească singură lanţurile spirituale cu care se va lăsa târâtă în înşelare şi sclavie, punand un mare accent pe imaginatie. Creştinul adoptă o poziţie refractară faţă de imaginaţie, concentrându-se doar asupra realităţii, deoarece imaginaţia este considerată un teren extrem de primejdios, folosit prin excelenţă de către diavol.

      În acest sens, Părinţii bisericești numesc imaginaţia „puntea demonilor”, iar pe diavol îl caracterizează ca fiind „mare scenograf”, „regizor” sau „născocitor”. Lucrarea imaginaţiei se deosebeşte clar de adevărata lucrare a harului dumnezeiesc, care se face prin Duhul Sfânt, fiind percepută în deplină cunoştinţă şi totdeauna în afara tărâmului imaginaţiei.

      Aşadar, în vreme ce creştinii se feresc de imaginaţie în timpul rugăciunii, toţi guruşii caută să o stimulează şi să o dezvoltă prin diversele mijloace de meditaţie, considerând-o „vehicul” şi mod de a se apropia de dumnezeu. Bineînţeles, dumnezeul lor este cu totul altul decât Domnul Iisus Hristos.

      Un alt element fundamental care îi distinge net pe hinduşi de creştinii ortodocşi îl constituie percepţia şi modul de raportare la practica mantrei, respectiv a rugăciunii. În ceea ce priveşte desăvârşirea spirituală, se observă că hinduşii insistă în mod obsesiv asupra „metodei” sau a „tehnicii”, care ar garanta automat obţinerea unor rezultate, chiar şi de natură spirituală. Aşadar, dacă cineva cunoaşte şi aplică aşa-numitele „tehnici ascunse”, poate atinge chiar şi despătimirea.

      În creştinism însă, sporirea duhovnicească are la bază opţiunea liberă şi conştientă, prin care omul asumă propria lui cruce şi urmează lui Hristos. Nimeni nu poate să devină mai bun din punct de vedere moral executând nişte exerciţii fizice sau aplicând anumite tehnici de respiraţie.

      În opoziţie cu hinduismul, ortodoxia nu reduce rugăciunea la nivelul unor mijloace auxiliare sau reţete tehnice. Mesajul ei se adresează prin excelenţă inimii omului, care se raportează la Dumnezeu în mod conştient şi liber.

  8. Ionuț spune:

    De ce femeia se consideră necurată după naștere ( Lev. 12,6-8) dacă Apostolul Pavel spune tot despre femeie ca se mântui prin naștere de prunci (I Tim. 2,8-15)?

    1. pmarcel spune:

      Faptul de a muri lipsit de copii însemna de altfel pedeapsa divină pentru păcate grave (cf. Levitic 20:20-21).Lăuza este necurată ca la menstruaţie („cum e necurată în zilele regulei ei” – Levitic 12:2). Nu este vorba aşadar de un păcat cu voie, ci de o slăbiciune a firii omeneşti care a devenit însă obişnuinţă. „Să se cureţe de sângele său”. Ea încă nu este curată, dovadă că nu se poate atinge ce lucruri sfinte şi nici nu poate intra în sanctuar (Levitic 12:4). Dar este în proces de curăţire, realitate probată de numirea celor 40 sau 80 de zile „zilele curăţirii ei”

  9. pmarcel spune:

    Desigur valoarea teologică a sfintelor moaşte a fost și rămîne un dar pentru noi oamenii de a ne arăta cum putem ajunge dacă respectăm ce ne-a lăsat Hristos și Biserica. În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15).

    Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” ( Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19). În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli.

    După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăş­luirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”.

    În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu” (pr. prof. Ion Bria, „Comentariu la Catehismul Ortodox. 12 sinteze catehetice”, Sibiu, 2000, p. 109).

    Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).

  10. Galaxia spune:

    Botezând copiii minori, nu incalcăm libertatea acestora de a alege? De altfel, aceasta fiind un dar dumnezeiesc.

    1. pmarcel spune:

      Copiii trebuie sa fie botezati:

      – pentru ca au pacatul stramosesc, de care nu se pot curati decat prin botez; pentru ca fara nasterea din nou, prin botez, nu se poate intra in Biserica, dupa cuvantul Domnului: ,,De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu” (loan 3, 5);

      – pentru ca si copiilor, nu numai oamenilor in varsta, le este data fagaduinta harului Duhului Sfant, care curata de pacate (Faptele Apostolilor 2, 38-39);

      – pentru ca botezul a luat locul taierii imprejur, prin care a fost preinchipuit in Vechiul Testament, iar taierea imprejur se savarsea si asupra copiilor, cum trebuie savarsit si botezul, dupa cuvantul dumnezeiesc: ,,Intru carele (in Hristos) sunteti si taiati imprejur, cu taiere imprejur nefacuta de mana, intru dezbracarea trupului pacatelor carnii, intru taierea imprejur a lui Hristos, ingropati fiind impreuna cu El prin botez” (Coloseni 2,11-12).

      – pentru ca asa au facut Sfintii Apostoli, care au botezat pe copii;

      – pentru ca asa a facut Biserica totdeauna.

  11. Galaxia spune:

    Există dovezi că Dumnezeu există, sau Acesta este doar obiectul imaginației noastre?

    1. pmarcel spune:

      Biserica este realitatea prezenţei lui Dumnezeu. In relaţia de iubire cu omul, Dumnezeu se coboară la nesfârşit. Dumnezeu coboară şi la chemarea omului. Însoţită de îngeri şi sfinţi, prezenţa lui Dumnezeu este mărturisită în Sfânta Liturghie. Prezenţa dumnezeiască la Sfânta Liturghie este o realitate în care noi credem.Sfântul Apostol Pavel ne spune, „Biserică a Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis. Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumezeul lor şi ei vor fi poporul meu” (II Cor, 6, 16).Pentru noi prezenţa lui Dumnezeu este şi un eveniment, o arătare, Dumnezeu manifestându-se vizibil sau într-o anumită formă văzută. Mai mult chiar, lumina harică este o manifestare a prezenţei Lui în omul sfinţit. Ne bucurăm de prezenţa lui Dumnezeu, de prezenţa lui harică în icoane. Dumnezeu însuși ni s-a arătat în persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, chip al Dumnezeului nevăzut. Prezenţa lui Dumnezeu sau manifestarea Lui nu este de ordin impersonal, ci o prezenţă a unui Dumnezeu personal. Experienţa prezenţei lui Dumnezeu manifestându-se ca un eveniment istoric şi personal este o trăire mistică, tainică. Ea oferă omului o anticipare eshatologică, adică o pregustare a locuirii cu Dumnezeu în locaşurile cereşti. O astfel de prezenţă nu face decât să confirme omniprezenţa dumnezeiască.

  12. Ionuț spune:

    Cum se poate tălmăci îndemnul lui Hristos de a ne face prieteni cu mamona nedreptății? Luca, cap XVI

    1. pmarcel spune:

      Versetul din Luca 16:9 este unul dintre cele mai dificile din tot NT, mai ales că vine în continuarea unei pilde ciudate (despre un administrator corupt, care este totuşi lăudat de stăpânul său pentru modul său iscusit de a lucra).Intii de toate voi face referire mai ales la expresia „când veţi muri” (eklipēte).
      Verbul ekleipō poate avea mai multe sensuri, în funcţie de context: a se sfârşi (despre anii vieţii, Evr. 1:12), a pieri, (despre credinţă, Luca 22:32), a se întuneca (despre soare, de unde şi termenul modern „eclipsă”, Luca 23:45).

      Interesant este că în manuscrisele timpurii, verbul eklipēte (veţi muri), este de fapt la singular – eklipē, şi nu se referă la ascultători (când voi veţi muri), ci la „bogăţiile nelegiuite” (mamōna tēs adikias) şi la momentul „când ele se vor isprăvi”. Verbul este la singular, dar bogăţiile sunt la plural, ceea ce nu este neobişnuit în greacă.

      Verbul „să vă primească” (dexōntai) trebuie înţeles ca un pasiv care face referire voalată la Dumnezeu (vezi, de exemplu, „pasivul divin” din Fericiri. „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi [de Dumnezeu]”.

      Aşadar, textul ar trebui să sune astfel:

      Iar eu vă spun: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când ele vor pieri, să fiţi primiţi în locuinţele veşnice.

      Să precizăm că „bogăţiile nelegiuite” se referă la bani şi averi nu ca fiind rele în sine, ci din perspectiva faptului că au o capacitate extraordinară de a contamina şi perverti sufletul omului. Banii şi averile se mişcă într-un circuit afectat de corupţie (money makes the world go round), fac cel mai adesea parte dintr-o lume a nelegiuirii (vezi traficul cu arme, droguri, prostituţia, pornografia etc., toate motivate de o singură realitate – banul!). Aceşti bani, care cel mai adesea sunt asociaţi cu nelegiuirea, trebuie răscumpăraţi şi investiţi în activităţi cu al căror rezultat ne vom întâlni în eternitate.

      Textul nu spune că o bogăţie adunată prin mijloace nelegiuite poate să-i cumpere unui bogătaş corupt un „loc de verdeaţă” în cer, ci spune că banul, această realitate care zămisleşte adesea o lume de nelegiuiri, trebuie răscumpărat de „fiii lumini” şi investit pentru eternitate…de ex: De ai ajuta pe cei saraci.

  13. Ionuț spune:

    Care raționamentul pentru interdicția recasatoririi preoților?

    1. pmarcel spune:

      Potrivit cuvintelor Sf. Ap. Petru, care referindu-se la toți cei botezați, spune: „iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2:9), ne dăm seama despre viața morală ireproșabilă pe care trebuie s-o aibă tot cel care se îmbracă cu haina luminoasă de la Cel care Se „îmbracă cu lumina ca și cu o haină” (cf. Psalmul 103:2).

      Când vorbim despre preot, trebuie să avem în vedere că el este cel ales de Dumnezeu pentru a mijloci pentru păcătoși și a propovădui numele lui Dumnezeu înaintea oamenilor. El este sfeșnicul purtător de Lumină. Viața lui trebuie să strălucească înaintea oamenilor, ca văzând-o să-L slăvească pe Dumnezeu cel din ceruri (cf. Matei 5:16). Slujirea lui este mai înaltă și mai înfricoșătoare chiar și decât a îngerilor, pentru că el junghie pe Sf. Altar pe Mielul lui Dumnezeu, pe Hristos-Domnul, Care zi de zi Se jertfește pentru noi și pentru a noastră mântuire! (cf. Matei 26:26-28; Marcu 14:22-24 I Corinteni 11:24-25). Preoția începe în cer și se prelungește pe pământ în persoane alese, căci zice Mântuitorul: „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Ioan 15:16). De aceea, când știm despre această chemare sfântă pe care Însuși Hristos o face, cum am putea să încălcăm chiar noi înșine pe față cuvintele Mântuitorului?

      Căsătoria este uniunea sfântă dintre un bărbat și o femeie, care își asumă liber și responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc și naștere de prunci. Dacă alegi acest mod de viață, adică Taina Nunții, soțul pentru soție sau soția pentru soț este darul lui Dumnezeu, pe care El îl oferă ca soții să biruiască patimile, să dea naștere la prunci și să se înduhovnicească reciproc. Taina Nunții este unică și irepetabilă, o spune Mântuitorul prin gurile Sf. Ap. și Ev. Matei (19:6) și Sf. Ev. Marcu (10:9), zicând că „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”; o spune și Sf. Ap. Pavel în Epistola către Romani 7:2-3: „căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăiește; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este libera față de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat” dar cuvintele Sf. Apostol sunt valabile și pentru bărbat! Căsătorindu-se a 2-a oară, preotul încalcă într-un mod de neiertat aceste cuvinte scripturistice, pentru că el, în primul rând, trebuie să se arate împlinitor al acestor cuvinte și transpunerea în fapte a acestor cuvinte trebuie să-i îmbogățească viața duhovnicească și să fie ca exemplu întregii comunități pe care o păstorește, dar și întregii lumi.

      În sfaturile pe care le dă ucenicului său, Sf. Pavel spune că preotul trebuie să fie „bărbat al unei singure femei” (I Timotei 3:2) și trebuie să-și chivernisească cu toată priceperea casa sa, „căci dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Timotei 3:4). Cum se poate arăta preotul bărbat al unei singure femei, dacă se recăsătorește a 2-a oară? Ce grijă poate manifesta el față de Biserica lui Dumnezeu, dacă nu-și poate rândui propria familie, căutând să se complacă în plăcerile trupești josnice și să se facă un trup cu desfrânata (cf. I Corinteni 6:16)? Ce exemplu de moralitate dă el dacă el însuși se face călcător al cuvintelor lui Dumnezeu? Cum va propovădui el mireanului să păstreze familia, indiferent de câte greutăți n-ar întâmpina, dacă el însuși nu o păstrează? Ce credibilitate vor avea cuvintele lui, dacă el, neîmplinindu-le, nu le crede!

      Apoi, vorbind și de Canoanele Bisericii Ortodoxe, putem vedea gravitatea de nedescris și încălcarea vizibilă a normelor canonice de către preotul care se căsătorește a 2-a oară. Astfel, canonul 18 Apostolic spune că clericii trebuie să se căsătorească cu fecioare:

      „Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată (alungată) sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) nu poale să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti)”.

      Iar canonul 17 Apostolic spune că cel care după botez se leagă cu 2 căsătorii sau a luat concubină, nu poate să ocupe vreun loc în catalogul clerical:

      „Cel care s-a legat cu două căsătorii după botez, sau care a luat concubină (țiitoare), nu poate să fie episcop, sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului (din catalogul stării preoțești)”.

      Precum și canonul 3 Trulan, care spune foarte clar că cei căsătoriți de 2 ori nu pot fi clerici:

      „Cei ce se numără în cler şi cei care împărtăşesc altora cele dumnezeieşti să se arate curaţi şi slujitori neprihăniţi şi vrednici de jertfa cea duhovnicească a marelui Dumnezeu, Carele este şi Jertfă, şi Arhiereu, şi să curăţească cele necurate (prihănite) care îi apasă pe aceştia din nunţi nelegiuite… socotim (hotărâm) aşadar împreună că cei ce s-au încurcat cu două căsătorii şi care până la cincisprezece ale trecutei luni ianuarie din al patrulea indiction trecut al anului 6199 (an 691) au fost robiţi păcatului şi nu au vrut a se curăţi de acesta să fie supuşi caterisirii canonice”.

      La acestea, mai adăugăm canonul 8 de la Sinodul al 2-lea de la Neocezareea (315), care ne arată măreția preoției, și care nu are seamăn cu nimic de pe acest pământ, căci numai în preoție, dacă consoarta lui este acuzată de desfrânare, preotul trebuie să o alunge:

      „De se va vădi în public că soţia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni în slujba preoţească. Iar dacă dânsa va comite adulter după hirotonie, el este dator să o demită; iar de va vieţui cu dânsa, nu poate ţine slujba ce i s-a încredinţat”.

      Din momentul în care au fost formulate și puse în practică de-a lungul veacurilor în Biserica Ortodoxă, Canoanele Bisericii Ortodoxe au condus Biserica pe calea cea dreaptă! Reperele morale ce se conțin în aceste norme canonice au arătat care sunt adevăratele valori netrecătoare; care, odată păzite, țin Biserica și pe credincioșii ei sub înrâurirea Sfântului Duh.

  14. Silvestru spune:

    De ce biserica sau preoții binecuvintează/Sfințesc armele care ulterior sunt folosite în conflicte armate sau scopuri personale dacă avem poruncă de la Dumnezeu care ne interzice?

    1. pmarcel spune:

      Porunca din decalog să nu ucizi este o poruncă veșnică este advărat, dar Mântuitorul a zis că nu este mai mare dragoste decât a te jertfi pentru apropalele tău, iar pentru militari aceasta devine datorie. Biserica niciodată nu a binecuvântat războiul și nu a putut face, ceea ce se vede în binecuvântarea preoțească este aceea de a mijloci izbândă în a merge și a apăra credința ortodoxă și țara, deci doar acțiuni de apărare.

  15. Silvestru spune:

    Cum procedăm cu fețele biseicești care deschis de pe anvon propăvăduiesc politica , adesea îi vedem fotografiați cu figuri politice în biserică/ oare nu este aceasta vinderea harului?

    1. pmarcel spune:

      Vinderea Harului este păcatul simoniei, deci este altceva. Faptul că unii preoți simpatizează anumite forțe politice în sine nu este păcat, atât timp cât o face pentru el, dar dacă deschis se instigă de către preot în a face o anumită alegere politică, deja aici este deplasat. Preotul trebuie să fie a tuturor, așa cum este și Hristos. Ce facem cu acești preoți? Întrebarea ține nu de competența mirenilor, ci a superiorului preotului, adică de ierarh, care ar trebui să îl dojenească părintește.

  16. Elisei spune:

    Ce este ecumenismul?

    1. pmarcel spune:

      Termenul ecumenic înseamnă universal. De la un timp, mai ales secolul XX, acest termen a dobândit o altă conotație, negativă, anume de unire a tuturor credințelor într-o pan-credință universală, fără să se facă deosebire, fiecare pe cine îl cinstește. Fundamentul acestei erezii este: „este un Singur Dumnezeu, nu contează cum te rogi Lui”. O mare rărăticire, vânzarea cu 30 de arginți a bogăției curate a Ortodoxiei.

  17. Elisei spune:

    Cînd a intrat semnul Sf.Cruci în tradiția Bisericii Creștine și de ce ortodocșii și catolicii își fac semnul Sfintei Cruci diferit?

    1. pmarcel spune:

      Cele mai răspândite păreri ale istoricilor care cercetează izvoarele Bisericii primare datează intrarea Crucii în cultul Bisericii Creștine tocmai cu sec. IV. Totuși nu putem fi deacord, întrucând Ap Pavel nenumarate ori propovădui cinstirea crucii în epistolele sale. Ca argument foarte serios a faptului că în Biserica primare crucea era cinstită, ba mai mult chiar în timpurile apostolice putem zice, servește o deosebită descoperire arheologică. Se știe că în anul 79 a erupt vulcanul Vezuviu, alături de orașul Pompei a fost îngropat sub cenușă vulcanică și orașul Herculanum. Datorită proprietăților conservatoare ale cenușei a fost păstrată foarte bine o casă numită de cercetători „casa celor 200 de ani”, în ea s-a descoperit o cameră 3/2,7 m, iar într-o nișă a unui perete un fel de altar al casei, care avea săpat în perete crucea, un prestol și niște ușițe care să ascundă în caz de nevoie crucea. Vezi imaginea : https://diak-kuraev.livejournal.com/339757.html La fel au fost găsite și plăci ceramice (probabil mai mult utilizate în cultul personal de populația săracă) cu gravarea crucii și inscripția: spes in deo („nădejdea în Dumnezeu”). Cu atât mai impresionante sunt deescoperirile cu cât ne dăm seama că anul 79 este încă timpul apostolic, încă anumiți Apostoli erau în viață.

      Mai târziu avem datată o altă mărturie a cinstirii Sfintei Cruci de creștini, încă din timpuriu. Lumea păgână mereu căuta să denigreze cultul crucii, de aceea au fost găsite mărturii ale acestei ofense pentru creștini. Una din ele este caricatura în care un creștin se închină lui Hristos Cel răstignit, dar ironizat, pentru că Hristos este gravat cu cap de măgar. Gravura în perete datează cu sec II-III, fiind o altă mărturie cum cinsteau creștinii crucea. A se vedea imaginea: https://en.wikipedia.org/wiki/Onolatry#/media/File:Jesus_graffito.jpg

      Desigur deja pot fi atestate celebrele gravuri din catacombele romane, cu diverse datări secolele II-III și mai târziu, în care crucea apărea ascunsă sub formă de ancoră, pentru a nu putea fi „citită”. A se vedea imaginea: https://zen.yandex.ru/media/id/5f3fffbac8ce966b514f9e15/pochemu-hristiane-pochitaiut-krest-5f72670cba91764cb56a9913

      Cu referință la diferența semnului crucii la ortodocși și catolici: În momentul în care creştinii ortodocşi fac semnul Sfintei Cruci sun cuvintele: „În numele Tatălui…” ne însemnăm pe frunte; când zicem: „Şi al Fiului” ne însemnăm pe piept; când zicem: „Şi al Sfântului Duh”, ne însemnăm pe umărul drept întâi şi apoi pe cel stâng; şi încheiem zicând: „Amin”. Catehismul Bisericii Catolice arată că un creştin „îşi începe ziua, rugăciunile şi activităţile, făcând semnul crucii, « în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit. Amin »”. Creştinii apuseni fac semnul crucii diferit faţă de ortodocşi, prin ducerea mâinii de la umărul stâng la cel drept, nu invers, ca la ortodocşi. Această modificare a direcţiei semnului crucii a intervenit în Biserica catolică în secolul al XIII-lea. Decizia a aparţinut Papei Inocent al III-lea, fiind luată după ruperea celor două Biserici (Marea Schismă – anul 1054): cea de Răsărit şi cea de Apus. Trecerea mâinii de la stânga la dreapta în concepția romano-catolică simbolizează şi trecerea omului de la păcat spre mântuire.

  18. Galaxia spune:

    Este pacat sa ne citim rugaciunile de pe telefon?

    1. pmarcel spune:

      Nu este păcat în sine, dar mare Har cu siguranță omul nu poate dobândi din asemenea experiență a rugăciunii. Mai bine s-ar ruga fără nimic, cu cuvintele proprii, dar cu inima smerită și înfrântă.

  19. Elisei spune:

    Am dorința să mă familiarizez cu religia ortodoxă, spuneți-mi vă rog,cu ce carte bisericească ar trebui să încep?

    1. pmarcel spune:

      Cred că primul pas în descoperirea credinței ar fi ,, Catehismul ortodox” – cartea in care se cuprinde pe scurt invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe, după care treptat se poate de aprofundat în cărți de rugaciuni și SF Scriptură.

  20. Elisei spune:

    De ce nu se citește din cartea Apocalipsa in Biserică?
    Nu este de folos spiritual pentru credincioși?

    1. pmarcel spune:

      Pentru că această carte este plină de simboluri și nu prea poate să fie intealeasă mereu corect de creștini simpli ( până la urmă slujbele nu sunt făcute doar pentru teologi ci pentru toți oamenii ). În același timp Cartea Apocalipsei nu are o tălmăcire oficială. Există mai multe tâlcuri ale Sfinților Părinți despre aceasta ( chiar recent a făcut Arhiepiscopul Averkie din SUA o tălmăcire a Cărții Apocalipsei ) dar e destul de periculos să te avânți într-o astfel de carte. Foarte ușor se poate cădea în erezii prin încercarea de a înțelege această Carte. Ea va fi înțeleasă în vremurile din urmă de cei aleși de Dumnezeu cum spune și proorocul Daniel în cartea sa că în vremurile din urmă oamenii se vor înțelepți și vor înțelege multe din aceste semne.

  21. Ionut spune:

    De ce în Biserică uneori este menționat anul de la Facerea lumii, de exemplu suntem în anul 7529 de la Facerea lumii. Și oare cum se calculează anul în așa mod?

    1. pmarcel spune:

      Anul la care faceți referire este stabilit potrivit cronologiei bizantine ( ortodoxe). Dionisie Exiguul stabilește pentru prima dată că Hristos S-a născut în anul 5508 de la crearea lumii. Dacă ar fi să ne orientăm după calendarul iudaic, suntem în anul 5775-5776 de la crearea primului om, a lui Adam. Dar acestea sunt niste concepte, cred că mult mai importantă pentru noi este cronologia creștină, adică anii de la nașterea lui Hristos.Sunt lucruri pe care mintea umană nu le poate percepe. Ele rămân la nivelul de taină și pot fi întrepătrunse uneori doar prin prisma credinței, prin rugăciune.

  22. Ionut spune:

    La ce bun se face pelerinajul? Cum corect el trebuie făcut?

    1. pmarcel spune:

      Pelerinajul religios este o constanta a umanitatii. El are motivatii multiple si semnificatii spirituale profunde, cand este trait intens si inteles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc sa viziteze si sa venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moastele sfintilor, icoane facatoare de minuni sau locuri unde traiesc mari duhovnici renumiti.Pelerinajul religios este o cautare in lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: „imparatia lui Dumnezeu” despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), dar si: „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).Cand pelerinajul este insotit de rugaciuni, de priveghere, de spovedanie, de impartasire euharistica, de convorbiri duhovnicesti cu alti pelerini, el este un izvor de bucurie si pace interioara, un prilej de imbogatire spirituala.

  23. Galaxia spune:

    Ce inseamna cand ii visam pe cei raposati. Cum sa ne atarnam fata de vise, in general?

    1. pmarcel spune:

      Biserica și credința otodoxă se atârnă sceptic față de vise.

  24. Ionut spune:

    Care a folosul și semnificația jertfelor în Vechiul Testamentul?

    1. pmarcel spune:

      Omul, ca fiinţă religioasă, a simţit încă de la crearea sa nevoia să-şi exprime credinţa faţă de Divinitate prin aducerea jertfelor din cele mai alese bunuri personale (Cain si Abel). Originea jertfelor stă în strânsă legătură cu religia, a cărei menire este aceea de a-l pune pe om în legătură cu Dumnezeu, izvorul vieţii. Jertfele au la bază ideea de adorare a lui Dumnezeu, Care L-a creat pe om şi faţă de care îşi arată supunerea.Dumnezeu a cerut jertfe ale animalelor atât pentru a oferi iertarea temporară a păcatelor, cât şi pentru a prevesti jertfa perfectă şi desăvârşită a lui Iisus Hristos (Levitic 4:35, 5:10).Deci scopul jertfelor din Vechiul Testament era:
      Acoperirea păcatelor şi o curăţire exterioară.
      Animalele fără cusur şi defect aduse ca jertfă prefigurau jertfa lui Iisus, mielul fără cusur şi pată.
      Îi conştientiza pe evrei de starea păcătoasă a lor.
      Îi făcea conştienţi de nevoia foarte mare a unei răscumpărări perfecte, deoarece acele jertfe nu făcea pe nimeni perfect sau nemuritor.
      Părţi din unele jertfe le ofereau preoţilor hrana necesară pentru toate zilele.
      Animalele serveau drept substitut, adică mureau în locul păcătosului, însă doar temporar, iar acesta este motivul pentru care era nevoie să se aducă noi şi noi jetfe. Jertfele animalelor au luat sfârşit odată cu Iisus Hristos. El a fost ultimul care S-a jertfit odată pentru totdeauna (Evrei 7:27).Ioan Botezătorul a recunoscut acest lucru când L-a vazut pe Iisus venind să fie botezat şi a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).
      Un alt motiv pentru care Dumnezeu a poruncit sa se aduca jertfe este ca:
      Evreii ajunseseră la un sincretism religios, transpunând astfel formele sensibile ale cultului lui Baal asupra cultului lui Dumnezeu. Mai exact, evreii ajunseseră la taurolatrie, adică adorarea lui Dumnezeu sub chipul unui viţel. Un astfel de cult este egal cu idolatria, iar practicarea lui devine o falsă formă de religiozitate adusă lui Dumnezeu. Din porunca lui Dumnezeu, Moise a organizat cultul mozaic: „Din acestea să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor” (Ieşire: 25, 8), întemeind şi o lege a jertfelor care, prin semnificaţia ei morală, simbolică şi tipică, nu a avut egal în alte religii ale lumii.Prin instituirea în Vechiul Testament a jertfelor, Dumnezeu a voit să ţină poporul lui Israel departe de orice formă de păgânism, arătându-i, în mod simbolic calea spre mântuire.
      Jertfele externe în concepţia profeţilor Vechiului Testament nu au avut valoare dacă nu erau însoţite de sentimente de dragoste faţă de Dumnezeu şi aproapele: „Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” (Miheia 6, 8). Dumnezeu preţuieşte mai mult mila decât jertfele aduse fără dragoste.Dumnezeu cere si mila pentru că este cea mai mare jertfă pe care o poate aduce omul înaintea Altarului Său.Numai o curăţie lăuntrică face plăcută jertva, deoarece „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50).Aşadar, jertfele, ca şi celelalte manifestări religioase, au avut numai un caracter tipic, prefigurând realităţile din Noul Testament. Ele sunt prin ceremonialul lor religios numai nişte semne vizibile cu scopul de a-i pregăti pe oameni în vederea jertfei adevărate a Mântuitorului Hristos. Prin jertfele Vechiului Testament s-a pregătit, atât religios, cât şi moral, drumul spre Golgota, spre jertfa desăvârşirii şi a mântuirii tuturor.

  25. Ionut spune:

    Ce înseamnă că păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt nu se iartă nici aici nici în veacul viitor? (Matei 12,32) Ce înseamnă hulă împotriva Sfântului Duh? Și de ce nu se iartă? Nu se iartă oare chiar dacă mărturisit păcatul?

    1. pmarcel spune:

      Daca sa vorbim cronologic oamenii au vorbit impotriva lui Dumnezeu Tatal in Vechiul Testament dar pentru aceasta a existat iertare-a venit Domnul nostru Iisus Hristos sa o realizeze.Mai apoi oamenii in Noul Testament au vorbit de rau si l-au rastignit pe Hristos dar si pentru aceasta a fost iertare,Mintuitorul le promite ca le va trimite alt Mingietor-Duhul Sfint.Iar cei ce vor huli impotriva lui nu le se va ierta nici in lumea aceasta nici in cealalta.Caci dupa succesiunea Tatal,Fiul si Duhul Sfint nu mai exista nimic.
      Ca sa vedem cum putem huli pe Duhul Sfint trebuie sa intelegem ce functii are El.Si Hristos ne spune:” Iar cind va veni Acela Duhul Adevarului,va va calauzi la tot adevarul.” Deci lucrarea lui este sa ne calauzeasca si sa ne arate ce este pacatul si sa ne conduca la adevar;adevarul fiind insusi Hristos”Eu sunt Calea Adevarul si Viata” deci el ne descopera absolut tot adevarul nu 50% sau 75%,dar tot adevarul.
      Deci care sunt pacatele impotriva Duhului Sfint:
      1.Cei ce nu cred in Dumnezeu si nu urmeaza porunile lui.
      2.Cei ce nu cred in Sfinta scriptura ca fiind revelata de Duhul Sfint
      3.Cei ce savirsesc omoruri-inclusiv avorturi,si aici ma refer nu numai la femei dar si la barbatii care le indeamna la acest pas
      4.Necredinta in Biserica si Tainele Bisericii-mai ales cei care au fost botezati si au primit la botez Harul Duhului Sfint
      5.Urirea si rapirea vietii proprii
      6.Vrajitoria si inchinarea la idoli
      7.Erezia
      Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este ” indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui ” . Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci ” nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu „

  26. Astahys spune:

    Care este diferenta intre „Inviere” si „reincarnare” ?

    1. pmarcel spune:

      Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când a vorbit despre Înviere, a vrut să o ofere ca pe cel mai mare dar pentru cununa creației Sale – omul. Așadar învierea se prezintă ca un dar de participare în veșnicie a omului, alături de Dumnezeu (învierea spre viață veșnică, fericire, nu osândă veșnică care e considerată moartea veșnică). Din acest punct de vedere Învierea este cel mai râvnit lucru al creștinului, pentru că anume atunci deplina fericire va începe pentru om, nu imediat după moarte. Spre deosebirea de poziția creștin ortodoxă, din punct de vedere al hinduismului și budismului, viața este un blestem, o suferință, de care omul trebuie să încerce să scape cât mai curând. Orice nouă viață nu este privită ca un dar, ci ca o nouă experiență a durerii și suferinței. Reîncarnarea, spre deosebire de viziunea europeană asupra acestui concept, este privită de hinduși și budiști ca o pedeapsă ce se iscă din legile neîndurătoare a le karmei. Aici reîncarnarea nu mai este dar (ca în Creștinism) ci blestem. O altă importantă observație ar fi aceea, că în Creștinism Învierea este posibilă doar ca dar al lui Dumnezeu care este cu totul iubire, pe când conceptul reîncarnării exclude categoric existența unu Dumnezeui. Există conform acestei învățături o lege universală, impersonală (în hinduism se spune că și zeii se supun legii karmei) care nu este conștientă de sine, nu are voință, libertate, nu poate iubi.

  27. Silvestru spune:

    Care Canon bisericesc atestă pentru prima oară Taina Sfintei Mirungerii?

    1. pmarcel spune:

      Întâi de toate Sfânta Taină a Mirungerii, este instituită de Mântuitorul și are fundamente biblice: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi şi pe voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit, dându-ne arvuna Duhului în inimile noastre” (II Corinteni 1, 21 – 22); „Şi voi ungere aveţi…” (I Ioan 20, 27; 5, 20). Instituirea Tainei Ungerii cu Sfântul Mir s-a făcut şi prin diferite făgăduinţe pe care Domnul le-a dat ucenicilor Săi în legătură cu puterea Duhului Sfânt (Ioan 7, 16 – 17).

      În primele zile ale Bisericii, Taina Ungerii cu Sfântul Mir s-a administrat prin punerea mâinilor Apostolilor, dându-se Duh Sfânt celor botezaţi. În Faptele Apostolilor – prima istorie a Bisericii – ni se spune că: „…Apostolii din Ierusalim auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, pentru că nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi ei luau Duh Sfânt” (Fapte 8, 14 – 18).
      Mai târziu punerea mâinilor a fost înlocuită prin ungerea cu Sfântul Mir. Sfântul Apostol Ioan confirmă darul de neuitat și de neluat al Mirungere luat prin cuvintele: „Ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi…” (I Ioan 2, 27).

      Cu referință la canoane, atunci trebuie de menționat că dacă este să analizăm ca autoritate ce se oferă Sfinților Apostoli, că au transmis aceste canoane, atunci evident canoanele ce urmează din cele Apostolice au fost primele. Totuși istoric analizând, aceste canoane sunt datate cu sec. IV, și chiar V. Atunci cronologic Canonul 48 Laodiceea ar fi printre primele, întrucât Sinodul de la Laodiceea este datat cu anul 343 (după alții 363). Totuși nu mi se pare important care anume a fost primul, ci mult mai important că Sfânta Taină a Mirungeriieste fundamentată pe legislația canonică bisericească.
      Ar fi util să punctăm și alte canoane referitor la acest subiect:

      • Canonul 6 Cartagina – Preotul nu poate sfinți Marele Mir: „Pregătirea Sfântului Mir…să nu se facă de către presbiteri” ; în schimb, în împrejurări deosebite, fiecare episcop eparhiot ar putea sfinți Marele Mir pentru nevoile propriei eparhii (afirmă Iorgu D. Ivan, cf. Canoanelor 43 Cartagina și 102 Trullan);

      • Canoanele 47, 49 și 50 apostolice – Săvârșitorii Tainei: episcopul și preotul hirotoniți canonic, în limitele jurisdicției (parohiei) lor;

      •Canonul II Sinodul II Ecumenic – Forma și formula Tainei: „Pecetluindu-i, adică ungându-i mai înainte cu Sfântul Mir pe frunte, şi pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi – se spune în canonul menţionat – şi pecetluindu-i zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt” (Canonul II Sinodul II Ecumenic); ungerea cu Sfântul Mir se face cu miruitorul, iar în lipsa acestuia cu trei degete ale mâinii drepte, cf. glavei 141 din Pravila mare;

      •Canonul 48 Laodiceea – Primitorii Tainei: „Se cuvine ca cei ce se luminează după Botez să se ungă cu harismă cerească…” , cu alte cuvinte, toți creștinii botezați valid;

      • Canonului 59 Trullan – Locul și momentul săvârșirii: în biserica parohială sau acolo unde s-a săvârșit Taina Botezului, imediat după Botez (cele două slujbe fiind interdependente),

      • Canonului 47 apostolic – Taina Mirungerii, la fel ca și cea a Botezului, nu se mai repetă niciodată; Consecințele sau efectele Tainei: prin ungerea cu Sfântul Mir – semnul vizibil al Tainei – cei botezaţi devin „sfinţiţi cetăţeni” ai raiului, „popor ales, preoţie împărătescă, neam sfânt”. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir creştinul primeşte darurile Duhului Sfânt, care-l întăresc în noua viaţă dată lui prin Botez. Prin ungerea cu Sfântul Mir, noul membru al Bisericii devine deci părtaş al harismelor (Isaia 11, 2). Prin împărtăşirea cu Duhul Sfânt, cel botezat primeşte darurile Duhului Sfânt pentru întărirea şi creşterea lui în viaţa întru Hristos.

      • Canoanele 7 Sinodul II Ecumenic, 7 Laodiceea, 57 Cartagina – Situații speciale/practici necanonice: tot prin ungerea cu Sfântul Mir sunt primiţi unii protestanţi (luterani, calvini, reformați), care nu alterează esenţial credinţa în Sfânta Treime, care au şi Botezul canonic, dar nu au Taina Ungerii cu Sfântul Mir . Potrivit dispoziţiei Canonului 7 Laodiceea, cei ce se întorc din eresuri „…să nu se primească înainte de a anatemiza tot eresul, şi mai ales de cel care ţineau; şi apoi pe cei ce se aduceau la dânşii credincioşi, învăţându-i simboalele credinţei şi ungându-i cu Sfânta Ungere, aşa să se împărtăşească cu Sfintele Taine”.

  28. Silvestru spune:

    Ce înseamnă faptul ca Domnul ,, este apărătorul mântuirilor unsului Său ” [Ps.28]?

    1. pmarcel spune:

      Probabil că întrebarea se referă nu la Psalmul 28 unde trimirea lipsește, ci la Psalmul 27, vers. 11: „Domnul este întărirea poporului Său şi apărător mântuirilor unsului Său.” Iată cum Cuvioșii Nicodim Aghioritul și Eftimie Zigaben tâlcuiesc: „Domnul întărește poporul iudeilor cel afierosit Lui, și-l apără pentru mântuirea celui după porunca Sa a fi uns împărat. Le zice însă david acestea și pentru sine și pentru tot poporul șău, știind prefacerea ce urma să se facă, cum că el urma să se așeze împărat în locul lui Saul”. (Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, p. 331 )

      O altă conotație este prezentă în „Psaltirea tradusă și comentată în Muntele Athos” (textul și comentariul aparține monahilor Petru și Pavel din Sf. Munte Athos, editat la Chișinău 2018): „Domnul nu este întărirea poporului care Îi nesocotește dreptatea și care se silește să-și impună propria lui dreptate (cf Rom. 10,3), ci vine în ajutorul acelui popor care nu se încrede în propriile forțe, când se împotrivește demonului. El este ocrotitorul celor pe care Hristosul (Unsul) Său i-a mântuit ” (Augustin, la Ps. 27)

  29. Silvestru spune:

    Cum trebuie să înțelegem cuvântul ,, Glasul Domnului întărind cerbii ” Ps.28

    1. pmarcel spune:

      Versetul 9 al Psalmului 28 în diferite ediții ale Psaltirii are diferite redactări: „Glasul Domnului, cel ce desăvârșește cerbii”, „Glasul Domnului întărește cerbii”, „Glasul Domnului CEL CE ÎNDOAIE CEDRII”, SAU CHIAR „Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii” (versiunea Biblia ortodoxă). Variantele diferă mult din cauza traducerilor, inexacte, omisiunilor, redactărilor etc. de-a lungul timpului

      Când este vorba de varianta „Glasul Domnului, cel ce desăvârșește cerbii”, Cuvioșii Nicodim Aghioritul și Eftimie Zigaben în lucrarea lor capitală „Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți” se axează pe interpretarea Sfântului Vasile cel Mare. Cerbi numește David aici pe Ucenicii lui Hristos: așa cum cerbul defaimă vătămarea șerpilor otrăvitori și îi vânează cu nările sale, că îi trage din burtă cu puterea răsuflării sale și cu gura îi omoară, tot așa cu un chip ca acesta și fiecare ucenic al lui Hristos a luat stăpânirea (puterea) de a călca peste șerpi și scorpii și peste toată puterea vrăjmașului (Lc. 1,19). Deci acest glas al lui Hristos a gătit și întărit pe ucenicii Săi în calea propovăduirii evanghelice și a faptei bune („Iată dau vouă stăpânire…” ), Drept aceea ucenicii lui Hristos vânau șerpii cei gândiți prin mirosul răsuflării lor (vederea duhovnicească), și-i omorau cu puterea cuvântului. (Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, p. 339 )

  30. Silvestru spune:

    Care e vremea pe care omul n-o cunoaște ? Referitor la Sf Scriptură

    1. pmarcel spune:

      Înțelesul cuvântului „vreme” devine foarte clar dacă citim întreg contextul celor spuse de Hristos în această privință: „ar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.” (Matei 24,36-39). Așadar aici este vorba de vremea sfârșitului lumii acesteia păcătoase, venirea în slavă a lui Hristos și Judecata de Apoi.

      Ar fi de mare folos de punctat și un mic fragment a Sfântului Ioan Gură de Aur referitor la „neștiința” Fiului a vremii sfârșitului:

      „ Domnul ţinea mult să-i cinstească pe ucenici şi să nu le ascundă nimic; de aceea atribuie această cunoştinţă Tatălui Său, ca să le arate apostolilor că înfricoşător este lucrul acesta şi să nu-L mai întrebe. Dacă n-ar fi aceasta explicaţia, dacă Fiul într-adevăr n-ar şti ziua aceea, cînd o va şti? O va şti, oare, odată cu noi? Cine poate spune lucrul acesta? Fiul îl ştie bine pe Tatăl şi tot aşa de bine cum şi Tatăl îl ştie pe Fiul. Se poate, oare, să nu ştie ziua aceea? Mai mult! Duhul cercetează şi adîncurile lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 10); se poate, oare, ca Fiul să nu ştie nici timpul judecăţii? Se poate, oare, ca Fiul să ştie cum trebuie să judece, se poate să ştie tainele fiecărui om şi să nu ştie ceea ce-i cu mult mai neînsemnat decît aceasta? Se poate, oare, să nu ştie ziua, odată ce „toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut (Ioan 1, 3)”? Cel Ce a făcut neamurile, a făcut negreşit şi anii; iar dacă a făcut anii, a făcut şi ziua aceea. Cum poate, dar, să nu ştie ziua pe care a făcut-o? Voi, ereticilor, spuneţi că ştiţi şi fiinţa Fiului; şi Fiul să nu ştie, oare, nici ziua venirii Lui; să n-o ştie Fiul, Care este necontenit în sînul Tatălui? Şi este un lucru cu mult mai mare – şi nespus mai mare – să ştii fiinţa Fiului decît să ştii zilele! Cum? Vă atribuiţi vouă mai multă pricepere, iar Fiului nu-I îngăduiţi cît de cît, Fiului, „în Care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” ? Dar nici voi nu ştiţi ce este fiinţa lui Dumnezeu oricît v-aţi zbate şi nici Fiul nu ignoră ziua aceea, ci o ştie foarte bine.
      De aceea, după ce Hristos a spus ucenicilor totul, după ce a spus vremurile şi împrejurările şi i-a dus chiar pînă la uşi – că le-a spus: „Aproape este, lingă uşi” -, a trecut sub tăcere ziua. „De cauţi ziua şi ceasul acela, îţi spune Domnul, n-ai s-o auzi de la Mine! Dar de întrebi de timpuri şi de semnele înainte mergătoare acelei zile, nu-ţi voi ascunde nimic şi ţi le voi spune pe toate cu de-amănuntul. Că Eu cunosc ziua aceea ţi-am arătat prin multe; ţi-am spus cîtă vreme va trece, ţi-am spus toate cele ce se vor întîmpla şi cît va trece de la acele întîmplări pînă în ziua aceea – că asta a arătat pilda cu smochinul – şi te-am adus chiar pînă în pridvorul acelei zile. Dacă nu-ţi deschid şi uşa, apoi o fac asta spre folosul tău”…. Apoi iarăşi, pentru ca ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care ceas vine Domnul vostru”. N-a spus: „Nu ştiu”, ci: „Nu ştiţi”. Cînd era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se opreşte şi iarăşi îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiţi. Le spune: „Privegheaţi!”, arătîndu-le că nu le spune ziua şi ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. „Aceea să cunoaşteţi, că dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gîndiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44)”.
      De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: „Atunci va veni, cînd nu vă aşteptaţi”; voieşte să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoşi. Cu alte cuvinte spune aşa: „Dacă cei mai mulţi oameni ar şti cînd mor, negreşit că s-ar strădui în ceasul acela”. (Fragmente din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, din OMILIA LXXVII, din Omilii la Ev. După Matei, cap. 24)

  31. Elisei spune:

    Pentru ce Dumnezeu a creat omul?

    1. pmarcel spune:

      Dumnezeu fiind iubire a creat omul din iubire ca să se bucure și să aibă părtășie de iubire. Părinții Bisericii foarte frumos au răspuns la această întrebare. Ura cere izolare, depărtare, separare, pe când iubire cere părtășia și comuniunea, Dumnezeu fiind cea mai profundă și curată iubire a dorit ca să dăruiască iubire omului, iar această dragoste să fie cea care îi va dărui viața veșnică.

  32. Elisei spune:

    Permite credință ortodoxă codarea împotriva dependentei de alcool,tutun etc…?

    1. pmarcel spune:

      Spre regret foarte mulți se înșală cu eficacitate metodei de codare. Este o mare minciună, care după ce este desconspirată de persoană dependentă creează căderi de psihic, fizic și duhovnicești mult mai grele decât cele dintâi. Biserica nu a binecuvântat tămăduirile bazate pe escrocherie și șarlatanism, ci a mărturisit mereu, că omul trebuie să dorească conștient să lupte cu patimile, iar Doctorul ceresc îl va tămădui pe om, dacă acela va recunoaște că este bolnav, va dori să se trateze, se va smeri și va înțelege că singur nu o poate face, va apela la ajutorul doctorului trupesc și duhovnicesc (preotul).

  33. Elisei spune:

    De ce catolicii la slujba se așează,iar ortodocșii stau in picioare?

    1. pmarcel spune:

      Biserica romano-catolică a urmărit mereu ca să coboare cerul pe pământ, iar Ortodoxia și-a dorit mereu să urce pământul la cer (Dostoievsky). Duhul lumii tot mai mult pătrunde în această biserică, comoditatea de a ședea la slujbă nu este o noutate în catolicism, are tradiție de secole. Dar tăvălugul merge mai departe. Dacă veți observa agenda conferințelor, tematicile enciclicilor, preocupările Vaticanului: problemele ecologice, cele migraționale, șomajul, stabilitatea și pacea internațională, încălzirea globală, securitatea internetului etc. etc. etc. Nu zic, sunt teme importante, dar Biserica are alt scop, nu este o firmă să asigure tot confortul clienților săi. Nu este organizație filantropică și socio-umanitară. Duhul lumesc tot mai mult cuprinde catolicismul, care adie și pe la ortodocși.

      Referitor la scaune…

      M-am gândit să scriu eu răspunsul direct la întrebare, dar cât de frumos a abordat problema Teodor Danalache. M-a copleșit și m-a inspirat să plasez câteva cugetări de-a domniei sale:

      Strana (scaunele în cazul nostru) este un pogoramant facut oamenilor din dragoste, iar nu ceva absolut necesar vietii liturgice si cei duhovnicesti. Strana este un loc al celor neputinciosi cu trupul, iar nu al tuturor. Strana este locul unde se vede dragostea lui Dumnezeu fata de om si fata de neputintele acestuia. Bancile si scaunele sunt bune pentru batrani si pentru bolnavi, caci ei nu se pot jertfi mai mult decat atat, neputand tine pasul cu cei tineri.

      Bisericile nu sunt pline de banci, precum salile de teatru sau de cinematograf, deoarece aici nu avem spectacol, ci jertfa, dragoste si Impartasanie, aici avem despatimire, lupta cu patimile si nevointa, aici avem mangaiere, unire cu Dumnezeu si cu semenii. Precum Persoanele Sfintei Treimi sunt una, tot asa sunt chemati si oamenii sa devina una, iar aceasta mai greu se poate realiza stand pe scaune, fiecare pe „bucatica” lui de banca, decat stand in picioare, umar langa umar, intr-o unire din ce in ce mai mare.

      Daca L-am vedea pe Hristos pe Cruce, am mai putea sta pe scaun, in fata Lui ?!

      Cu siguranta, nici un crestin nu ar mai avea indrazneala de a sta asezat pe scaun, in acel moment. Oricat de nuputincios ar fi trupul omului, el s-ar nevoi pentru un ceas ori doua in a sta drept, in picioare, sau in genunchi, in acele momente minunate.

      Hristos este pe Cruce, in fata noastra, doar ca nu mai avem noi inimi simtitoare. Mergem la biserica fara sa simtit faptul ca Fiul lui Dumnezeu se aduce neincetat Jertfa pentru pacatele noastre. Oare cum ne privesc Tatal si Duhul Sfant, atunci cand noi stam pe scaune, asezati cat mai comod, si privim aproape mecanic randuiala slujbei ?! Cred ca se uita la noi cu mila si cu durere, datorita impietririi inimilor noastre.

      In fata Sfantului Altar, unde se afla Trupul si Sangele Domnului, nu poti sta pe scaun sau pe banca, atata timp cat nu te-au parasit puterile trupului. A sta pe banca in fata lui Dumnezeu, fiind in putere si nesuferind de nici o neputinta mare, este lipsa de bun simt. Daca atunci cand intra in camera directorul sau un inspector de serviciu, imediat te ridici in picioare, cu atat mai mult, atunci cand Hristos se jertfeste pe Sfanta Masa, nu poti si nu ai voie sa stai „comod”. El este pironit, iar omul nostru sta pe scaune cu spatar, cat mai comod.

      In catacombe nu cred ca erau banci, nici scaune. Nu cred ca acei crestini, care asteptau din clipa in clipa mantuirea, ar fi simtit nevoia de a sta pe scaune. Tot asa, nici noi nu ar trebui sa simtim nevoia de a sta jos in timpul Sfintei Liturghii.

      Spun aceasta deoarece stiu ca mai toti dintre noi putem face aceasta. Daca ar fi sa stam la o coada, la magazin, pentru un produs aflat la reducere, ori la un meci de fotbal, cu siguranta nici nu am simti oboseala din picioare sau spate. Aceasta este lucrarea diavolului, care ne da sa ne simitim tare neputinciosi, atunci cand incercam sa stam la toata slujba.

      In unele dintre tarile apusene, in bisericile nou-construite, s-au pastrat bancile, specifice acelor locuri. Aceasta se datoreaza insa oamenilor de acolo, care nu sunt obisnuiti cu smerenia popoarelor ortodoxe, nici cu nevointa acestora, si carora le-ar fi fost mai greu fara unele mici mangaieri trupesti. Cand vor intelege insa dragostea lui Hristos, vor renunta singuri la banci.

      A sta in picioare ajuta foarte mult la pastrarea mintii in biserica, la adunarea inimii si la lupta cu gandurile. Trezvia este cu mult mai usor de pastrat in momentul in care trupul sta drept, in picioare. Sezand pe scaun, crestinul trebuie sa lupte mai mult cu imprastierea mintii si cu ratacirea inimii spre fel de fel de planuri lumesti, fiind asezat cu trupul intr-o pozitie mai comoda.

      A sta jos in timpul sfintelor slujbe nu ne este de folos. Statul cat mai comod nu-ti poate da stare de smerenie si inima simtitoare fata de Jertfa ce are loc in Sfantul Altar, ba mai mult, iti poate da chiar moleseala si stare de somn.

      Sa ne intrebam, oridecate ori ne aflam in biserica, adunati la sfintele slujbe:
      Cum am sta daca L-am vedea in fata noastra pe Hristos ?!

  34. Alexei spune:

    De ce la botezul pruncilor se scrie doar câte un nan chiar și dintre perechi cununate deja?

    1. pmarcel spune:

      În cadrul Sfântului Botez se stabilesc relații de rudenie între nașul de botez și cel botezat, dar de asemenea între cumătrii la botez dacă, sunt necununați, între ei nu se mai pot pe urmă căsători, devenind frați duhovnicești. De aceea dacă e un cuplu care urmează a se căsători participă doar unul din cei doi. Problema devine mai complicată când este vorba de un cuplu de nași căsătoriți. Cercetând Pidalionul, colecția de norme juridice bisericești, nu am găsit canon referitor la faptul că dacă sunt o pereche de nași căsătoriți la fel participă la botez doar unul din ei. Pentru că dacă sunt cununați ei deja au cel mai mare grad de rudenie duhovnicească (un tot întreg), altă înrudire nu mai poate fi mare decât cea din căsătorie. Analogic este și la Sfânta Cununie, doar noi avem cuplu de nași căsătoriți care sunt prezenți ambii la Cununie, nu doar unul din cei doi. Cercetând întrebarea și sfătuindu-mă cu alți preoți, am ajuns la concluzia, că măsura prezenței la botez al unui naș din cei doi căsătoriți, a fost introdusă (în unele biserici, foarte multe nu o au) din raționament practic. Pe timpuri la botez participau foarte mulți nași, iar pentru a introduce o rânduială și a evita dezordinea, s-a impus participarea unui singur naș căsătorit. Argumentul poate fi discutat și cercetat în continuare.

  35. Galaxia spune:

    Exista mântuire in afara Bisericii?
    Cei nebotezați se pot mântui?

    1. pmarcel spune:

      Dumnezeu este Judecătorul Suprem, în ultimă distanță el va decide mântuirea fiecăruia. Un lucru este foarte clar însă, cui i s-a dat mult, mult i se va cere. Nouă ortodocșilor ni s-a dat tot pentru a ne mântui, avem calea împărătească de mântuire. Dar și ni se va cere mult. Același păcat săvârșit de un ortodox și ne-ortodox diferă. O seamă de părinți sunt categorici referitor la mântuirea în afara Bisericii. De exemplu Sfântul Ciprian al Cartaginei. Biserica este singura corabie de mântuire. De altfel dacă ar fi posibil mântuirea în afara Bisericii, la ce bun a fost Întruparea, Chenoza (deșertarea de slava dumnezeiască), Patimile, Răstignirea, Moartea pe Sfânta Cruce, Învierea, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh, milioane de Mucenici (fără exagerare, care puteau să zică că e bine să fii păgân, oricum te mântuiești)?
      Unii teologi susțin că în afara Bisericii se pot mântui doar cei ce nu au avut posibilitatea de a cunoaște Adevărul (ceea ce azi ar fi foarte rar întâlnit). Dacă nu au întâlnit Ortodoxia, atunci vor fi judecați după legea lor (aborigenii de exemplu din Amazonia, sau populațiile din Africa după legea conștiinței; evreii care nu au auzit de Evanghelie, iarăși rar întâlnit, după Legea lui Moise; musulmanii după Coran etc. )

  36. Galaxia spune:

    Care este soarta copiilor avortați?

    1. pmarcel spune:

      Sfântul Grigore de Nyssa spunea că sunt la lumina lui Dumnezeu, nu au fost botezați este adevărat, dar nici nu au gustat din rău. Părinții Bisericii au evitat maximal subiectul delicat, lăsând o umbră de taină asupra problemei. Unii teologi spun că sunt chiar în împărăția lui Dumnezeu, fiind botezați în propriul sânge, la avort, deci niște mucenici. Alții zic că sunt în Rai dar nu se pot bucura desăvârșit, dacă părinții lor nu fac pocăință și nu se mântuiesc. Marea majoritate converg în părerea că nu sunt osândiți la iad.

  37. Alexei spune:

    De ce nu se întrunește un sinod pentru a adapta canoanele la modul de viață contemporan?

    1. pmarcel spune:

      Întrebarea este foarte bună. Chiar există această necesitate astăzi. Dar specificul legislației bisericești, ca de altfel toată Biserica este așa, că natura ei este conservatoare. Orice inovație este suspectă de a fi catalogată erezie, sau cel mai bun caz abatere canonică. Este nevoie de o voință fermă a tuturor bisericilor autocefale de a adapta canoanele la rigorile zilei de azi. Specificul vieții de azi. Acest unison azi lipsește. Expunerea trebuie să fie foarte bine argumentată, păstrându-se duhul canonicesc, ca nu cumva să se producă efectul de ripostă, sectarism, schisme, dezidenți.

  38. Alexei spune:

    Cum putem lupta cu gândurile hulitoare împotriva lui Dumnezeu, care câteodată apar fără voia noastră?

    1. pmarcel spune:

      Cuviosul Paisie Aghioritul spunea că cel mai bun remediu în acest caz este disprețuirea gândului. Creștinul trebuie să neglijeze gândul, știind că nu este al său, punând în contrabalanță rugăciunea, psalmodierea, lucrarea duhovnicească. La spovedanie de mărturisit scurt că a avut gânduri de hulă. Încetul cu încetul, din practică s-a observat, că diavolul va ceda (cel puțin o perioadă) și gândurile de hulă vor dispărea. Să nu ne mire apariția acestor gânduri. Paradoxal dar și sfinții le-au avut. Lucrarea diavolului cea mai plăcută este de a huli pe Dumnezeu și prin intermediul oamenilor. Să nu cădem cu duhul, să urmăm sfaturile și liniștea se va așterne în suflet.

  39. Alexei spune:

    Ce folos primeşte sufletul când este pomenit la Sfânta Proscomidie?

    1. pmarcel spune:

      Un foarte mare dar pentru un suflet este pomenirea la Proscomidie, deopotrivă pentru cei vii dar și adormiți. Este cea mai intensă mijlocire a Bisericii pentru fiii săi înaintea Domnului. Aducerea Jertfei nesângeroase pentru un creștin înseamnă revărsare de Har peste acel suflet, binecuvântare, ajutor, ocrotire, luminarea minții, sporirea credinței, nădejdii, dragostei mijlocire de iertare de păcate (după rugăciunea preoțească, atunci când la sfârșitul Sfintei Liturghii preotul toarnă părticelele cu numele creștinilor în Sfântul Potir și rostește: „spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi ”, iar acele miride cu numele celor pomeniți sunt scăldate în Sângele lui Hristos).

      Cuviosul Iacov Tsalikis povestea: Cand proscomidiesc, spunea Stareţul, văd su­fletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.
      Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:

      – Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

      – Cum, maică, nu v-am pomenit? În fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

      – Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

      Gândiţi-vă ce mare câştig şi folos primeşte sufle­tul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie».

      O altă mărturie impresionantă este a Arhimandritului Efrem Filotheitul:

      Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.

      Îți voi istorisi aici o vedenie a unui episcop pe care am auzit-o din gura lui, episcop cu care am împreună-liturghisit în urmă cu câțiva ani. Spunea că era un preot care fusese biruit de vin și de aceea se îmbăta. Iar aceasta s-a petrecut mulți ani la rând. În celelalte însă era un preot virtuos și evlavios. Într-una din zile a băut vin, după obicei, și s-a îmbătat. Apoi, mai înainte de a se trezi bine, a mers și a liturghisit, dar cu îngăduința lui Dumnezeu i-a căzut jos din Sfântul Trup și Sânge al Domnului. Sărmanul a înghețat de spaimă, gândindu-se la canonul aspru pe care avea să-l primească de la episcopul său. După ce s-a mărturisit episcopului, acesta i-a spus:

      „Mergi și te voi anunța când să vii ca să-ți dau canon”.

      Și pe când episcopul a luat în mână condeiul ca să semneze caterisirea, fiind el singur, a avut deodată o vedenie. Se făcea că vede înaintea sa o mulțime mare de oameni de tot felul, de toate vârstele și rânduielile. Episcopul a rămas uimit și l-a cuprins frica de ceea ce vedea. Atunci toți acei oameni i-au spus într-un glas:

      „Preasfințite, să nu-l puneți la canon pe preot, să nu-l caterisiți”.

      După aceasta s-au făcut nevăzuți.

      Episcopul trimite preotului înștiințare să vină la el, iar acesta a venit tremurand, căci se gândea la caterisirea lui. Episcopul îl întreabă:

      – Ia spune-mi, pomenești multe nume la Liturghie?

      – Stăpâne, la Proscomidie pomenesc multe nume, de la împărat până la sărac.

      – Mergi și atunci când liturghisești pomenește cât de multe nume poți și ia aminte să nu te mai îmbeți. Ești iertat. După aceasta preotul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a izbăvit de patima beției.

  40. Silvestru spune:

    Ce reprezintă conturile de socializare pentru un creștin ortodox?

    1. pmarcel spune:

      Rețelele sociale, ca majoritatea instrumentelor (lumesti) pe care le folosim, pot fi utile sau dăunătoare, depinde de scopul si modul in care le utilizam. Important este sa nu folosim în mod exagerat rețelele de socializare. Dacă petrecem ore în șir in internet, riscam sa pierdem timp prețios, atât de necesar pentru lucrurile spirituale.

  41. Silvestru spune:

    Cum știu că într-o zi am dat tot ce am putut
    din mine pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor?

    1. pmarcel spune:

      Scopul de a sluji lui Dumnezeu si oamenilor trebuie sa fie unul primordial pentru fiecare crestin. Si sa raportam acest scop nu la o zi dar la intreaga noastra viata. Sa avem grija sa nu treaca vreo zi in care nu am rostit o rugaciune, nu am hranit un flamand, nu am vizitat un bolnav, nu am imbracat un sarac si nu am cerut iertare de la Dumnezeu pentru pacatele savarsite. Sa ne intrebam in fiecare seara cate din poruncile evanghelice le-am pazit si cate le-am incalcat… si in acest fel sa ne straduim sa devenim azi mai buni decat ieri si maine mai buni decat azi

  42. Elisei spune:

    Vedem cum astăzi întreaga societate este bintuita de promovarea unui stil de viață înrudit cu fenomenalul și extraordinarul.Pina și oamenii din Sfinta Biserică au această înclinație spre minuni,vedenii și descoperiri.Ce ne învață Biserica și Sfinții Părinți la acest subiect?

    1. pmarcel spune:

      Fata de minuni si vedenii trebuie sa ne atarnam cu mare atentie. Insusi Mantuitorul ne zice: „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Mt. 24,24). Deci, vedem ca si diavolului i se permite sa faca minuni. Sf. Casian Romanul ne spune: „Multi lepadati de credinta si pervertiti cu mintea, in numele lui Hristos savarsesc semne si minuni”. Din cauza ca noi nu dorim sa traim conform Evangheliei, alergam dupa vedenii si minuni, cautand diversi pseudo-preoti sau pseudo-calugari care ne hotarasc toate problemele intr-o clipa, savarsind doar careva formalitati. Cea mai mare minune are loc la fiecare Liturghie, atunci cand painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele lui Hristos. Doar ca pentru a vedea si a simti aceasta minune este nevoie de CREDINTA. Fara credinta totul se transforma in ritualuri si formalitati fara esenta

  43. Elisei spune:

    De ce se numește Hristos al doilea Adam?

    1. pmarcel spune:

      Iaca ce zice Sf. Ap. Pavel despre Hristos ca al doilea Adam, in epistola intaia catre Corinteni:
      „45. Precum şi este scris: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”;
      46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
      47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
      48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
      49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.”

      Deci, din spusele Sf. Apostol intelegem ca cel dintai Adam a fost tatal tuturor oamenilor dupa trup, si prin el am mostenit pacatul, suferinta si moartea, iar cel de-al doilea Adam a devenit parintele tuturor prin Duh, astfel, prin Invierea Sa a surpat moartea si ne-a daruit Viata.

  44. Alexei spune:

    Care sunt faptele milei trupești și care sunt faptele milei sufletești?

    1. pmarcel spune:

      Toate faptele milei trupesti si sufletesti ni le-a spus Insusi Mantuitorul Hrisos in Sfinta Evanghelie. Acestea sunt foarte multe, noi voi reda doar cateva dintre ele.
      Faptele milei trupesti: A satura pe cel flamand, a adapa pe cel insetat, a primi pe cel strain, a imbraca pe cel gol, a cerceta pe cei bolnavi, a ingropa pe cei morti etc.

      Faptele milei sufletesti: a indrepta pe cel pacatos, a ierta pe cei ce ne-au gresit, a mangaia pe cel intristat, a ne ruga pentru aproapele nostru etc.

  45. Alexei spune:

    De ce Biserica nu trebuie să se implice în politică atât timp cât membrii bisericii sunt și ei cetățeni ai statului cu drepturi depline și însăși viața bisericească depinde de politica statului?

    1. pmarcel spune:

      In „Fundamentele concepției sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, se vorbește pe larg despre neamestecul religiei în treburile statului. „Biserica nu trebuie să-și asume funcții rezervate Statului, cum ar fi opoziția față de păcat pe calea forței, folosirea unor puteri puteri lumești și asumarea unor funcții ale puterii de Stat care presupun constrângere și limitare. În același timp Biserica poate cere sau poate îndemna puterea de Stat să-și exercite puterea în unele cazuri, dar decizia în această chestiune rămâne pe seama Statului”.

      Biserica se poate expune vizavi de orice subiect, fie el chiar si politic. Dar cand vorbim de neamestecarea Bisericii in politica, se are in vedere interzicerea clericilor de a ocupa functii politice, si nu doar politice, dar oricare alta functie care nu este compatibila cu slujirea sacerdotala. Or, slujitorul altarului are vocatia de a se dedica in totalitate lui Dumnezeu si oamenilor, de a propovadui (prin propriul comportament) pacea, linistea, compasiunea, unitatea si celelalte virtuti crestine. Orice activitate sau profesie care l-ar impiedica sa faca acest lucru, nu-i este ingaduita unui slujitor al Bisericii.

  46. Ionut spune:

    La ce se referă Psalmistul când zice în Psalmul 89: „Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune”? Cum să socotim zilele noastre? La ce referă aceasta?

  47. Ionut spune:

    Unde a fost răpit cu trupul și sufletul prorocul Ilie, dacă se știe că până venirea lui Hristos pe pământ, toți oamenii după moarte mergeau în iad?

    1. pmarcel spune:

      Sf. Chiril al Alexandriei a incercat sa faca diferenta dintrea notiunile de „cer” si „rai”. Pentru aceasta el a apelat la fragmentul din Epistola a doua către Corinteni:
      2. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.
      3. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie
      4. Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.

      Din acest fragment, Sf. Chiril concluzioneaza ca raiul este situat in al treilea cer, iar Ilie si ceilalti drepti din vechiul testament, cum ar fi Enoh spre exemplu, au fost ridicati de Dumnezeu pana la primul cer.

  48. Ionut spune:

    De ce Apostolul Pavel spune în I Corinteni 14,34 ca femeia să tacă în Biserică?

    1. pmarcel spune:

      Sf. Ap. Pavel spune: „Ca in toate Bisericile sfintilor, femeile voastre sa taca in biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea. Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in biserica”.

      Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca prin aceasta porunca, Sfantul Pavel a reinstaurat ordinea in biserica, ordine care era pe punctul de a se destrama. ..De aceea – zice Sfantul Ioan – cu multa autoritate el le astupa gura ca sa nu mai vorbeasca in biserica, si luand Legea in ajutor, le coase bine gurile”. Caci aici el nu numai sfatuieste, nu numai indeamna, ci inca si porunceste cu asprime, citand pentru aceasta o Lege veche.” Aceasta Lege o identifica Sfantul Ioan cu porunca data de Dumnezeu femeii dupa caderea in pacat: „Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani”.

      Dar si in aceasta privinta, ca si in problema intaietatii sotului in fata sotiei sale, desi Apostolul invoca Legea si obiceiul, Sfantul Ioan observa si necesitatea abaterii, uneori, intr-o anumita masura, de la aceasta regula; si anume, nu de la amvon, nu in biserica, ci in convorbirile particulare folositoare, cand femeia poate sa invete chiar pe barbati, asa cum a facut Priscila, care l-a catehizat pe Apollo”. Si in alt caz, femeia poate sa-si invete propriul barbat. atunci cand sotul este necredincios, sau cand ea este mai inteleapta decat el. In acesie cazuri, nimeni n-o opreste pe femeie sa invete si sa indrepte pe barbati”.

      Sfantul Ioan Gura de Aur nu tolereaza insa vorba fara rost, si inca in biserica, mustrand cu asprime orice neoranduiala. Erau femei care desi veneau la biserica, dupa porunca Apostolului, cu capul acoperit, vorbeau sau, mai mult decat atat, radeau in sfantul locas. El spune indignat: „Acoperi capul si razi, o! femeie, stand in biserica? Ai intrat spre a-ti marturisi pacatele, spre a cadea inaintea lui Dumnezeu, spre a te ruga Lui pentru cele ce ai pacatuit, si faci aceasta razand? […] Nu este rau rasul in sine, ci este rau cand e fara masura si fara timp”. Si in alt loc el zice: „Mare este vuietul, mare e tulburarea si multa vorba se face in biserica de catre femei, ceea ce nicaieri nu se petrece. Ar putea cineva vedea aici pe toate femeile vorbind, cum nu se intampla nici in piata, nici la bai: ca si cum ar fi venit aici ca sa poata vorbi mai linistite, asa se indeletnicesc si se intrec toate cu vorba despre lucruri de nimic. De aceea totul a ajuns anapoda”.

  49. Alexei spune:

    De ce unii sfinți sunt mai cinstiți de creștini în comparație cu alți sfinți de aceeași sfințenie?

    1. pmarcel spune:

      Fiecare sfant a fost inzestrat de Dumnezeu cu daruri diferite. Avem sfinti din toate categoriile sociale, de la imparati pana la pastori. Fiecare a a avut calea sa de sfintenie. De aceea, fiecare crestin, in diferite situatii ale vietii, apeleaza dupa ajutor la sfantul care simte ca-i este mai aproape de suflet. De exemplu, in ziua pomenirii unor sfinti, biserica este plina, iar la alti sfinti, abia de vin 3-4 oameni… La fel, fiecare popor sau tara are un sfant protector pe care il cinstesc in mod deosebit, fiindca acel popor a simtit ajutorul acestui sfant in anumite circumstate ale istoriei. Si aceasta situatie nu o intalnim doar la cinstirea sfintilor. Asa este firea omului. Exista multe biserici, dar crestinul isi alege una care-i mai aproate de suflet si pe aceea o frecventeaza. La fel e cu alegerea duhovnicului si in multe alte situatii.

  50. Ionut spune:

    Este adevărat că la sfințirea casei nu este permis ca în casă să fie prezente animale de companie? Dacă da, de ce?

    1. pmarcel spune:

      Personal, nu am intalnit nicaieri asa „regula”. Posibil, ca aceasta recomandare are la baza legile veterotestamentare, unde se spune ca unele animale sunt necurate. De exepmlu, in Molitfelnic gasim „Randuiala care se face cand se imbolnavesc orice fel de animale”, si aceasta rugaciune poate sa se savarseasca si in locul unde se afla animalele bolnave. De aceea, consider ca parerea sus-mentionata este pertinenta doar din perspective igienice, estetice, de siguranta, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *