„Necazurile ne vin de la greșeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie și spală cu ele vinovățiile noastre”

Adică de propriile sale patimi sau vicii. „Apoi, pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Oamenii se tem de necazuri, mai ales dacă îi mustră conștiința pentru păcate. Însă ei nu știu că necazurile se fac pricină de izbăvire dacă le primim cu pocăință și smerenie. „[…] Îndreptarea prin necazuri dovedește nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar, prin aceea știm că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri”.

Sfântul Apostol Pavel spune că pe cel pe care îl iubește, Dumnezeu îl ceartă, și bate pe tot fiul pe care îl primește (Evrei 12, 6). „Când ne gândim fie la propria noastră mântuire, fie la mântuirea apropiaților noștri, trebuie să ne aducem aminte că prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm întru Împărăția cerurilor, după cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu”. (Fapte 14, 22). Nu există mântuire fără suferință. Însă aceasta nu trebuie să ne sperie. Căci Mântuitorul, după ce ne atenționează că inevitabil vom trece prin necazuri, ne îndeamnă să nu ne pierdem curajul. Ci să îndrăznim, prin credință. Tot ce se cere de la noi este să avem răbdare și pocăință. Cel ce va răbda până la capăt se va mântui, ne spune Mântuitorul (Matei 24, 13). Răbdarea este calea prin care ne vom câștiga sufletele (Luca 21, 19). Aceste cuvinte ale Domnului ne dau multă nădejde. „Necazurile și bolile cele incurabile, moartea persoanelor dragi nouă, precum și însăși moartea noastră, nedreptatea, nerecunoștința celorlalți și disprețul, prigoanele, sărăcia și celelalte încercări constituite ocazii care, dacă le folosim corect, ne răstignesc împreună cu Hristos și ne înviază împreună cu El”. Doar din necazuri poate învăța omul ceva bun. Uneori doar prin dureri ne smerim și ajungem la pocăință. De aceea trebuie să privim necazurile ca pe o baie care ne curăță de fărădelegi și ne oprește pornirea patimilor. „Fiind Atotbun și Atotînțelept, ne poartă de grijă și ne spală cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înțelege pe urmă” (Naum 1, 3). Dumnezeu pe toți ne iubește și nu vrea moartea păcătoșilor, ci să se întoarcă și să fie vii. „Dumnezeu vrea să ajute pe toți, dar nu toți primesc purtarea Sa de grijă. Așa se face că sunt oameni păcătoși care n-au necazuri”. La pocăință bine ar fi să venim de bunăvoie. Ca să nu vină peste noi certarea Domnului. „Căci Dumnezeu este îndelung răbdător și mult milostiv, dar nepedepsit, nimic nu lasă” (Naum 1, 3). El așteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăința de bunăvoie sau nu; învățăm din necazurile altora sa așteptăm să ne spargem și noi capul de ele, ca și ei?”