Trupul înviat al lui Hristos – izvor de viaţă dumnezeiască

(…) Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, Hristos a îndumnezeit trupul (Său) încă în cursul vieţii pământeşti, umplându-l de putere şi prin eforturile Lui de a Se menţine curat. În timpul morţii trupul nu s-a putut goli de această îndumnezeire. E o învăţătură a Bisericii că dumnezeirea nu s-a despărţit nici în timpul morţii, nici de sufletul Lui, nici de trupul Lui. Învierea lui Hristos nu a fost deci numai rezultatul unui decret al Tatălui, ci a fost pregătită şi de această unire a umanităţii Lui cu dumnezeirea, prin Ipostasul Lui dumnezeiesc care purta şi natura omenească. (mai mult…)

Mironosițele și femeile creștine de astăzi

Dăruința Sfintelor Mironosițe este nemărginită iar iubirea lor pentru Hristos este nesfârșită. Lipsindu-se de grijile pământești, inimile lor au trăit numai pentru a se dedica Domnului: gândurile, dorinţele şi speranţa erau îndreptate către Acesta şi toată binecuvântarea şi preţuirea erau pentru El. De dragul Învăţătorului şi-au părăsit căminele, rudele și cunoștințele, au uitat de slăbiciunea lor de femei și nu s-au înfricoșat de cruzimea dușmanilor lui Hristos, urmându-L la tot pasul, mergând prin orașe și sate și purtându-I de grijă. Ele nu L-au abandonat în timpul suferinței și nici după moarte. Mergând în urma Sa cu iubire L-au însoțit pe Domnul până pe Golgota și L-au privit pe Răstignit înduioșându-se de suferința Lui. (mai mult…)

Duminica a III-a după Paşti (A mironosiţelor)

Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? (mai mult…)

SPRE ATENŢIA ENORIAŞILOR CATEDRALEI SCHIMBAREA LA FAŢĂ A MÂNTUITORULUI DIN OR. CHIŞINĂU

cruce-neagra-cu-2-paranteze

\r\n\r\n

Iubiți întru Domnul frați și surori!

\r\n \r\n

Duminică, 19 mai, în catedrala Schimbarea la Față a Mântuitorului din or. Chișinău Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se va începe la ora 8:00, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova a hotărât ca după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii din Duminica a III după Paști, (a Sfintelor Femei Mironosițe)  desfășurarea unei acțiuni pașnice de protest în Scuarul Catedralei Mitropolitane, cu participarea clerului și a credincioșilor din cuprinsul întregii țări, pentru manifestarea nemulțumirii referitor la inițiativa comunității LGBT Moldova de a organiza evenimente publice cu participarea minorităților sexuale (tentativa de organizare a unei parade gay în capitală), precum și citirea unei adresări către Președintele Republicii Moldova, Președintele Interimar al Parlamentului și Prim-Ministrul Interimar, cu cerința de modificare a Legii anti-discriminare.

\r\n

A avut loc ședința extraordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

IMG_5095

\r\n

(mai mult…)

Apelul ÎPS Mitropolit Vladimir către Primarul General, Domnul Dorin Chirtoacă

(mai mult…)

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove ia atitudine față de organizarea unei parade gay în capitală

(mai mult…)

„…DREAPTA LOR S-A UMPLUT DE DARURI (DE PLATĂ)…” DESPRE PĂCATUL MITEI ÎN VIZIUNEA ORTODOXĂ

„Blestemat să fie cel ce va lua mită… Şi tot poporul să zică: Amin!”(Deuteronom, 27, 25)

\r\n

În Sfânta Scriptură, în Epistola Apostolului Pavel către Filipeni, citim: „Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni, 4, 12-13). (mai mult…)

CUGET DESPRE PAPISM ŞI SOBORNICITATEA BISERICII

Pe parcursul mai multor secole papii de la Roma au recunoscut că principiul primatului papal și al întâietății episcopului Romei a fost și rămâne a fi până în prezent una din cele mai serioase piedici în calea înţelegerii şi unităţii catolico-ortodoxe şi că slujirea episcopului Romei „este o problemă esenţială pentru majoritatea creştinilor, în memoria cărora s-au înscris unele amintiri dureroase. (mai mult…)

Cei doi arhiepiscopi sirieni sunt prizonieri la rebelii ceceni

Într-un interviu în exclusivitate pentru CNN, Marele Muftiu al Siriei a afirmat că rebelii ceceni sunt la originea răpirii celor doi ierarhi sirieni. Conducătorul spiritual al musulmanilor din Siria a spus că a intrat în contact cu răpitorii, care sunt originari din Cecenia. „Răpitorii nu sunt arabi, ei nu sunt originari din Siria” a spus Ahmad Badr Al-Din Hassoun.  El a precizat că de la începutul acestei situaţii tragice a încercat să intre în negocieri cu răpitorii pentru eliberarea celor doi prelaţi, însă răpitorii rămân inflexibili. (mai mult…)

Ce se petrece în inima mea?

Mintea noastră trebuie să fie mereu cu luare aminte la ce se petrece în inima noastră şi să vadă dacă în ea este pace sau nu. Dacă nu este, atunci cercetează în ce anume ai păcătuit. Ca să ai pace în suflet trebuie să fi cumpătat şi înfrânat, căci pacea se pierde şi din pricina trupului. Nu trebuie să fii curios şi iscoditor; nu trebuie să citeşti în ziare, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-l aruncă: în întristare şi tulburare. Nu judeca pe ceilalţi, pentru că adesea se întâmplă încă fără să cunoaştem pe om îl vorbim de rău, în vreme ce prin mintea lui, el e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburile celuilalt, ci numai pe cele ale tale; nu te ocupa decât de ceea ce ţi s-a încredinţat de mai marii tăi (Părinţi duhovniceşti – n.n.). (mai mult…)

Cum să facem faţă situaţiilor stresante

Dacă survin emoţiile negative nesănătoase (ca panica, depresia, furia, ura de sine, devalorizarea, gelozia, vina etc.) şi nu cele negative sănătoase sau funcţionale (regretul, tristeţea, frustrarea, plictisul, dezamăgirea, neplăcerea etc), cu greu sau aproape imposibil va fi să facem faţă situaţiei cu care ne confruntăm. (mai mult…)

Mormânt văruit pe dinafară, putred pe dinăuntru

„Hristos îi mustră pe farisei pentru umblatul lor după slavă deşartă, numindu-i „morminte văruite” şi spunându-le: „făţarnicilor” (Matei 23, 27). Că slava deşartă. este pricina tuturor relelor şi pricina pieirii lor. Nu i-a numit numai morminte văruite, ci a spus că sunt plini de necurăţie şi făţărie. Spunea acestea ca să arate pricina pentru care n-au crezut; n-au crezut pentru că sunt plini de făţărnicie şi nelegiuire. (mai mult…)

Domnul și Dumnezeul lui Toma

Ceilalţi ucenici văzuseră urmele cuielor şi coasta lui Iisus. Deci n-aveau motiv să mai spună cuvinte ca ale lui Toma, chiar dacă nici ei nu ajunseseră la credinţa neclintită.

\r\n

Titlul de „Domnul” în mod articulat se dă în Noul Testament şi, după aceea, în primele secole creştine, numai lui Hristos. El înseamnă Stăpânul suprem, calitatea de Dumnezeu unic. Văzându-L înviat cu adevărat, Toma Îl recunoaşte ca Dumnezeu unic. Domnul, în mod articulat, este Cel ce stăpâneşte peste toate şi nu e stăpânit de nimic. Acesta este Dumnezeul unic. Numai ca Stăpân al tuturor, deci şi ca Dumnezeul tuturor, Hristos n-a putut fi stăpânit de moarte. (mai mult…)

Îndoiala lui Toma, îndoiala tuturor

Cel ce cu puţin înainte era zăbavnic în a crede în Hristos s-a vindecat în scurt timp cu desăvârşire. Au trecut numai opt zile, şi piedicile necredinţei au fost desfiinţarea de Hristos, Care i-a arătat urmele cuielor şi coasta.

\r\n

Dumnezeieştii ucenici nu erau eliberaţi de îndoieli, deşi Îl văzuseră pe Domnul. Ei credeau că nu este cu adevărat Cel care fusese înainte cu ei şi convieţuise împreună cu ei şi fusese răstignit pe cruce, ci era mai degrabă un duh care luase chipul Mântuitorului şi imita forma figurii pe care o ştiau. (mai mult…)

Duminica Tomei

Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlaţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (mai mult…)

Ce este „Paștile blajinilor”? Originea și semnificația sărbătorii

Văzând sau auzind diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, mi-a fost dat să aud idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească. De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin. (mai mult…)

ÎPS Mitropolit Vladimir: “Perioada marcată de Sfintele Paști, vine să scoată omul din spațiul rutinei și al confortului teluric, purificându-l și aducându-l astfel mai aproape de Mântuitor”

\r\n

\r\n

Aflându-ne în plină Săptămână Luminată, când poporul bine-credincios se bucură de Învierea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am decis să solicităm un interviu Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, care cu înţelepciune şi grijă părintească s-a străduit ca şi în acest an, Sfintele Paşti să fie un eveniment de neuitat pentru clerul şi poporul din ţara noastră.

\r\n

În continuare Vă invităm să citiţi trăirile, impresiile şi urările Arhipăstorului nostru, legate de Marele Praznic: (mai mult…)

Câteva impresii din mormânt

A venit Învierea. Cel mai mare eveniment al istoriei are loc în fiecare clipă, în fiecare duminică şi mai ales în fiecare an. Este de fapt un fapt istoric înveşnicit în inima lui Dumnezeu, care se revarsă în fiecare diviziune a timpului, ca un preaplin de fiinţă peste moartea acestei lumi. Hristos cel Înviat revarsă peste toţi acea lumină mai presus de fire care îi face pe oameni mai buni şi ceea ce este mai important, mai nemuritori. Priveşti lumea cu alţi ochi, cu ochii străluminaţi şi curăţiţi de înviere, oamenii sunt mai frumoşi, mai zâmbitori, urlă mai puţin, pun frâne mai line în trafic, parcă sunt mai mulţi copii sau fiecare dintre noi ne-am amintit de copilărie. Soarele e mai prezent şi de fapt soarele interior al sufletului hrănit cu lumina Învierii luminează întreaga zi şi întreaga noapte. (mai mult…)

Obiceiurile și tradițiile familiei de Sfintele Paști

Sfânta sărbătoare a Paștilor ne trezește în suflet un sentiment de bucurie, prin solemnitatea Săptămânii Patimilor, prin lumânările purtate de credincioși, prin sunetul clopotelor, precum și prin cadrul natural de verdeață și frumusețea florilor. Aceste Sfinte Sărbători sunt caracterizate, ca majoritatea sărbătorilor de altfel, printr-un număr mare de obiceiuri și tradiții. Pe lângă obiceiurile zonei, fiecare familie își creează propriile obiceiuri și sunt caracterizate de propriile tradiții speciale. (mai mult…)