\r\n
Multe lucruri vrem să le aflăm şi să le înţelegem, dar mai ales vremea cînd va veni sfîrşitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli această nepotrivită preocupare a noastră, scrie într-o epistolă de-a lui: „Iar despre ani şi despre vremi, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem noi, căci voi înşivă ştiţi bine că precum un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului” (I Tesaloniceni 5, 1-2).
\r\n
\r\n
Nu este pentru nimeni o noutate faptul că de cîţiva ani buni trăim din plin criza economică! Şi ca şi cînd nu ar fi suficient, suntem nevoiţi să facem faţă şuvoaielor de avertizări, cu privire la adîncirea crizei, ce vin asupra noastră din toate părţile.
\r\n
\r\n
Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.
\r\n
\r\n
Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i înveţe iubirea pe bărbaţi. Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia şi femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puţini băieţi disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de făcut), fiind cumva în criză, pentru că în istoria omenirii au fost întotdeauna mai multe fete decât băieţi, fetele au o frică necreştină de a rămâne nemăritate.
\r\n
\r\n
Gândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate.
\r\n
\r\n
„(Ştim)… că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gândi… şi mai mult (decât atât). Dar nu-i destul. O va face? „Dacă-I mânios pe mine pentru că am păcătuit, că am făcut şi asta şi aia – şi mă simt cu musca pe căciulă?”. Dumnezeu nu e mânios. Dumnezeu un singur lucru vrea: să ne deschidem inima.
\r\n
\r\n
Am observat că Sfinții Părinți vorbesc foarte mult despre necazuri și suferințe și că acestea nu sunt rele, ci sunt numite chiar daruri de la Dumnezeu și că ar trebui să le trăim cu bucurie. Eu am suferit foarte mult în familia mea și întotdeauna am crezut că este rău tot ce mi s-a întâmplat în familie. Nu pot să cred că toate suferințele din familie sunt daruri de la Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu a vrut să trec prin toate acele dureri. (Maria)
\r\n
\r\n
Continuăm articolul despre ziua de odihnă și rătăcirea adventistă cu privire la ținerea sâmbetei în locul Duminicii. Și pentru că există această agresivitate adeventistă cu privire la acest lucru ne-am decis să arătăm, celor ce vor să aprofundeze această situație, ce mărturisește Biserica dintotdeauna, pretutindeni și unanim acceptat ca adevăr de credință.
\r\n
\r\n
Am mai vorbit despre rătăcirea multora dintre sectele adventiste care țin ca zi a Domnului Sâmbăta, în loc să țină Duminica, așa cum au făcut totdeauna creștinii. Desigur, este greu de înțeles o asemenea practică, ce contrazice toată istoria Bisericii, dacă uităm de trufia care îi stăpânește pe eretici.
\r\n
\r\n
Pentru cei ce au nevoie de lămuriri suplimentare cu privire la erezia adventistă despre ceea ce au voie creștini să mănânce postăm un nou articol în continuarea acestuia: Ce putem mânca noi creștinii?!\r\nPentru cei care nu s-au lămurit îndeajuns, Duhul Sfânt a lăsat în Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, o întâmplare care mărturisește și întărește adevărul deja arătat:…când Chefa (adică Sfântul Apostol Petru) a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.
\r\n
\r\n
Adesea suntem agresați de membrii sectei adventiste cu privire la ceea ce au voie să mănânce creștinii, bineînțeles pe lângă multe alte rătăciri precum ziua de odihnă, sola scriptura, sola fide, taina preoției, ce este biserica, și multe, multe alte nebunii. Ca atare publicăm acest articol catehetic cu privire la:\r\nCe putem mânca, noi creștinii? Și, până la urmă, ce trebuie noi să ținem din legea lui Moise?
\r\n
\r\n
O dovadă foarte clară a rătăcirilor eretice sectare este respingerea preoției sacramentale. Sfânta Scriptură, Noul Testament cât și Vechiul Testament alături de Sfânta Tradiție a Bisericii Dreptmăritoare cât și istoria creștinătății ne arată foarte limpede importanța preoției sacramentale. Vom vedea în cele ce urmeză importanța tainei preoției și înșelarea in care se află toate sectele protestante și neoprotestante care resping în chip trufaș existența ei.
\r\n
http://youtu.be/hfB87vm4cCI\r\n
Biofizicianul Virgiliu Gheorghe atenţionează în cadrul unei conferinţe asupra pericolelor internetului şi ale televiziunii asupra minţii umane.
\r\n
Cu greu am decis să vă scriu aceste rânduri, dar fiindcă iubesc nespus această revistă, m-am gândit şi la adolescentele care, poate, se află în aceeaşi situaţie cu a mea, şi citind aceste rânduri se vor gândi de două ori şi nu-şi vor încărca sufletul cu o crimă.
\r\n
\r\n
Există oameni norocoși și nenorocoși? Pentru Creștinism și Biserica noastră Ortodoxă nu există noroc. Nicăieri în Sfânta Scriptură și în toate scrierile patristice nu se vorbește despre învățătura și credința în noroc. Cuvântul noroc nu exprimă nimic altceva fără numai neștiința noastră cu privire la cauzele fenomenelor și a evenimentelor vieții.
\r\n
\r\n
De multe ori viaţa ni se pare lipsită de sens şi, dacă ar fi să facem un bilanţ, de multe ori, riscăm să cădem în ispita deznădejdii pentru că foarte puţine fapte merită, într-adevăr, să fie pomenite de cei de după noi. Zi de zi ne gândim cum să trăim mai bine şi cum să avem mai mult uitând prea des că această viaţă este o călătorie, mai scurtă sau mai lungă.
\r\n
\r\n
Cu cât tace mai mult Dumnezeu cu atât este mai prezent în viața noastră! Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere!
\r\n
\r\n
Omul este creat de Dumnezeu, menit să fie cu Dumnezeu. Dar el, pe măsură ce creşte, poate să spună, precum fiul risipitor: „tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere” (Luca 15, 12). Apoi să se depărteze de Cel ce l-a adus din nefiinţă la fiinţă. În spatele acestui gest se ascunde o crimă cumplită. Omul vrea să fie dumnezeul propriei sale lumi, nu mai vrea să accepte nici un fel de tutelă. În gestul fiului risipitor, precum şi în gestul oricui întoarce spatele divinităţii, putem desluşi un mod de a-I spune lui Dumnezeu: „Mori! Nu mai vreau să fii prezent în viaţa mea. Nu vreau să Te mai văd în faţa ochilor mei!”.
\r\n