În prima sa Epistolă către Tesaloniceni, Apostolul Pavel spune: primind cuvântul întru necaz mult cu bucuria Duhului Sfânt (I Tes. 1, 6). Cum este cu putinţă să primeşti cuvântul cu bucurie, înconjurat fiind de necazuri?
\r\n
Când la propovăduirea Evangheliei inima va simţi adevărul şi va dori mântuirea cu nădejdea de a o primi, ea nu are cum să nu simtă bucurie, ca şi cum ar fi găsit o comoară. Aşa se întâmplă după rânduiala obişnuită. Însă când strâmtorarea dinafară împiedică până şi formarea convingerii, nu numai înălţarea nădejdii mântuirii şi a bucuriei născute din această nădejde, şi totuşi în atare împrejurări se arată credinţa vieţii, credinţa tare, însoţită de bucurie, acesta este semnul limpede că aici este amestecată o lucrare aparte de Sus. (mai mult…)
Soldatul devine mai iscusit în război, adică ajunge la cunoaşterea artei războiului când face mai multe greşeli şi este rănit; mai întâi se înţelepţeşte şi apoi primeşte o distincţie, o decoraţie. Cu toate acestea, nu poate învăţa de prima dată arta războiului. Cu atât mai mult, viaţa duhovnicească cere învăţătură şi mult timp. Cel care vrea să înveţe pictura nu devine pictor deîndată, ci strică de mai multe ori lucrul ce îl face şi iarăşi îl îndreaptă şi îi trebuie un îndrumător. (mai mult…)
Martie, cea de a treia lună a acestui an omagial euharistic (2014), cuprinde cinci duminici. Foarte succint, voi aborda, precum am anunțat, fiecare pericopă ce se va lectura din Sfânta Evanghelie, spre a desluşi noi înţelesuri ale sfintei spovedanii şi ale sfintei împărtăşanii. Pentru că spaţiul editorial este limitat, avertizez, dintru început, cititorul, că voi da doar trimiterea scripturistică la fiecare pasaj, nu textul integral, astfel încât este necesară lectura din Biblie a acestuia, înainte de a zăbovi asupra tâlcuirilor. (mai mult…)
Nimic nu se impune în viaţa noastră cu mai multă evidenţă decât certitudinea morţii. Toate celelalte realităţi ale vieţii şi chiar viaţa însăşi au gradul lor de incertitudine. Însă moartea se impune peste toate. Şi totuşi, dorinţa de viaţă întrece orice gând de certitudine a morţii.
\r\n
Cum este când o să murim? Iată o întrebare al cărui răspuns nu putem decât să-l intuim. Umanitatea întreagă s-a străduit din răsputeri să răspundă unei astfel de întrebări (mai mult…)
Iudaismul nu are prea multe de spus în privinţa vieţii de apoi în afara faptului că există şi că modul în care ne trăim viaţa acum va determina starea noastră finală. Concepţia predominantă este că în lumea de apoi (ebraicul Olam-Ha-Ba), Gan Eden, adică Grădina din Eden, îi aşteaptă pe cei care atins o stare de desăvârşire spirituală. Majoritatea celor morţi merg în Gheenă sau Sheʼol unde vor sta până la 12 luni înainte de a merge în Gan Eden. Gheena este ca o fierărie spirituală unde sufletul este curăţit. De asemenea, este înţeleasă ca un vestibul sau o cameră de aşteptare pentru ceea ce va urma.
\r\n
Există două concepţii referitoare la ce se întâmplă cu cei care sunt cu totul înrăiţi. Una spune că ei sunt pedepsiţi pentru totdeauna după ce părăsesc Gheena, iar cealaltă spune că ei sunt nimiciţi. (mai mult…)
În învăţătura tipic neortodoxă, iadul este un loc creat de Dumnezeu unde cei răi sunt surghiuniţi pentru a fi chinuiţi pentru veşnicie. Cei osândiţi sunt despărţiţi spaţial de Dumnezeu, de Împărăţia Sa, de poporul Său şi de iubirea Sa. Dar în concepţia creştin-ortodoxă, atât raiul cât şi iadul nu sunt spaţiale, ci relaţionale. Prin urmare, scopul creştinului nu este de a merge în rai, ca într-un loc, ci mai degrabă să crească în adâncirea comuniunii cu Dumnezeu prin dobândirea Duhului Sfânt, începând din această viaţă şi continuând pentru veşnicie. (mai mult…)
În viaţa de toate zilele şi în literatura laică „prima” dragoste este considerată nevinovată şi chiar ceva „sfânt”, încât faţă de această perioadă din viaţă oamenii se atârnă cu o oarecare „pietate” şi o consideră ca pe o „sfântă taină”. În această perioadă mulţi tineri (fete şi băieţi) sunt întristaţi şi îndureraţi că sunt „nefericiţi în dragoste” sau că „nu le merge în dragoste”. Fetele îşi căută din toate puterile „idealul” şi „eroul”, pentru care ar vrea să devină „o curată prietenă” şi pe care ar putea să-l iubească pentru „sufletul lui luminat”, iar băieţii caută „o fată curată”, căreia ar putea să-i „dedice” şi să-i „închine” întreaga lor viaţă, necerând în schimb „nimic”; dar nici unii, nici alţii nu-şi găsesc ceea ce-şi doresc. Într-un cuvânt, s-ar părea că „prima dragoste” (mai mult…)
„Văzându-L pre Hristos pe Cruce, răstignit de bunăvoie între tâlhari, Preasfânta Maica Sa, lovindu-se cu pumnii, striga: „Fiul meu Cel fără de păcat! Eşti ţintuit pe Cruce fără vină, ca un tălhar, ca să redai viaţă neamului omenesc, după mare mila Ta! Cum pot eu să sufăr să te văd ţintuit pre lemn, pre Tine, născut fără durere, zămislit fără de bărbat! Cu câtă durere e frântă inima mea! S-a împlinit cuvântul lui Simeon: „O sabie îţi va străpunge inima!” Lumea se bucură, primind de la Tine izbăvirea; (mai mult…)
Sfinţii Patruzeci de Mucenici, săvârşindu-se pe stadionul nevoinţei, şi, după starea cea de toată noaptea în iezer şi după răbdarea cea de diamant către ger, fiind traşi către dimineaţă la ţărmuri pentru a li se sfărâma cu beldiile fluierele picioarelor, pe când pătimeau ei, mama unuia dintre ei petrecea lângă dânşii, privindu-l pe feciorul său, mai ales şi pentru că acesta era mai tânăr la vârstă decât toţi; şi se temea ca nu cumva tinereţea şi iubirea de viaţă să facă frică întru dânsul şi nevrednic să se afle de cinstea şi rânduiala ostăşească. (mai mult…)
Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).
\r\n
Iubiţi credincioşi,
\r\n
Dacă ar veni aici 40 de ritori împodobiţi cu darul bunei vorbiri, nu ar fi în stare să ne vorbească îndeajuns despre viaţa şi pătimirea Sfinţilor 40 de Mucenici, a căror sfântă prăznuire o facem astăzi. Şi dacă patruzeci nu ar putea face lucrul acesta, (mai mult…)
Părinte Teofil, de ce credeti că a rânduit Biserica această Liturghie doar în timpul Postului Mare?
\r\n
– Pentru că în cealaltă vreme a anului bisericesc se oficiază Liturghia deplină. În Postul Mare zilele obişnuite ale săptămănii, adică luni, marti, miercuri, joi si vineri, se socotesc mai mult de pocăintă, iar Liturghia este o slujbă a bucuriei, nu a pocăintei şi pentru că este rânduială în Biserica noastră să nu se facă Liturghie deplină s-a rînduit această Liturghie care nu este deplină de fapt, (mai mult…)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,\r\nduhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
\r\n
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
\r\n
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”. (mai mult…)
Sfătuirea și învățătura stau la baza mântuirii omului. Pe lângă nevoia noastră de a fi învățați, avem datoria de a-i ajuta și pe cei de lângă noi, mai slabi decât noi, precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Fraților, chiar de va cădea un om in vreo greșeala, voi, cei duhovnicești, îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca sa nu cazi și tu în ispită” (Galateni 6, 1). (mai mult…)
Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ţine inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăţie care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu şi răspîndeşte un miros rău în toată fiinţa noastră, scînteierile sau întunecimile acestei toxine ne stînjenesc ochii şi nu-l putem privi pe celălalt în curăţie. Astfel nu-l putem iubi pe Dumnezeu, iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.
\r\n
Doar iertarea sinceră dizolvă acest corp străin din sufletul nostru şi spinul din ochii noştri. Doar atunci iubirea lui Dumnezeu ne poate da iertare. (mai mult…)
Pentru care motiv prăznuim sărbătorile Bisericii? Pentru care motiv participăm la viața duhovnicească a Trupului lui Hristos?
\r\n
Răspunsul nu este de la sine înțeles. Și aceasta pentru că de obicei lipsește din ochii noștri, atît ai trupului, cît și ai sufletului, perspectiva credinței în Hristos, ca Cel Care S-a pogorît din Cer, după care S-a suit la înălțime și a luat împreună cu El robi și a dat daruri la oameni: „Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. De obicei noi credem într-un Dumnezeu, Care este o Putere superioară, Creatorul lumii, (mai mult…)
Următoarele cuvinte, aparținînd Arhimandritului Sofronie Saharov, au fost înregistrate de călugării din Muntele Athos si date publicității de către Patriarhia Moscovei. Am gasit util să pun la dispoziția cititorilor Lăcașuri Ortodoxe traducerea acestor rînduri,însemnate cu titlu de aforisme, mai ales că ne aflăm în Sfîntul si Marele Post al Învierii Domnului.
\r\n
„Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.
\r\n
„Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată cînd mă întîlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, in fața lui”.
\r\n
„Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”. (mai mult…)
Sfîntul Nicodim Aghioritul1 referindu-se la însemnătatea timpului și la faptul cum putem să-l exploatăm, pe cît este cu putință, mai bine pentru mîntuirea noastră, menționează că nu există alt lucru mai scump și mai important decît timpul.
\r\n
Nu există alt lucru mai scump, mai întâi deoarece oricîte lucruri ar pierde cineva, fie aur și argint, fie cinstiri și slave,fie plăceri ale trupului, (mai mult…)