Sa ne ferim de cei necredinciosi ?

Sfătuirea și învățătura stau la baza mântuirii omului. Pe lângă nevoia noastră de a fi învățați, avem datoria de a-i ajuta și pe cei de lângă noi, mai slabi decât noi, precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Fraților, chiar de va cădea un om in vreo greșeala, voi, cei duhovnicești, îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca sa nu cazi și tu în ispită” (Galateni 6, 1).

\r\n

Ce facem, însă, atunci când cei de lângă noi sunt potrivnici lui Dumnezeu și nu rabdă să audă în jurul lor vreun cuvânt dumnezeiesc?

\r\n

La început, ucenicii au fost sfătuiți de Mântuitorul să fuga din calea păgânilor și din cetățile (casele) necredincioșilor. Și noi, aflându-ne la începutul sporirii noastre duhovnicești, se cuvine să facem același lucru, adică să fugim din calea celor necredincioși și să trecem printre ei, precum șarpele se strecoară printre firele de iarba.

\r\n

Iisus a zis: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul” (Matei 10, 16-17). Deci, a ne feri de oamenii potrivnici lui Dumnezeu nu este (în orice situație) o dovadă de lașitate, ci, de multe ori, este o dovadă de înțelepciune și de blândețe.

\r\n

Cumva, chiar nu avem voie să propovăduim Tainele lui Dumnezeu și cuvintele duhovnicești ale Sfinților către cei pe care îi cunoaștem a fi dușmănoși sau plin de ură împotriva Bisericii lui Hristos. Cred că la acest lucru suntem îndemnați de Iisus Hristos, când zice: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Matei 7, 6).

\r\n

La început, e nevoie de chibzuiala

\r\n

Părintele Rafail Noica spune: „Smerenia este o deschidere tuturor, până și vrăjmașilor. Domnul să ne arate că avem nevoie de chibzuială în istoria asta sălbatică și mincinoasa. Că nici Hristos, la început, nu se încredința nimănui, cum zice evanghelia Sfântului Ioan, că știa ce este în om și nu avea nevoie ca altul să spună ce este în om. Dar a venit clipa când a socotit să se încredințeze omului și, în mai puțin de 24 de ore, era pe cruce.

\r\n

Dar Hristos a rămas neschimbat, căci Dumnezeu dragoste este. Dumnezeu nu are, ci este dragoste. Crucea este culminarea dragostei, o dragoste care nu se oprește nici de la chin, nici de la însăși moartea, pentru că se dă celui iubit deplin, fără nici o rezervă.

\r\n

Hristos n-a păstrat nimic. Tot pentru alții se gândea. Și când L-am înălțat pe cruce, de pe cruce, a strigat către Tatăl: „Părinte, iartă-i, ca nu știu ce fac!” Compătimea cu dobitocia noastră, decât să-L doară pentru durerile Lui.”

\r\n

* * * * *

\r\n

Suntem datori să avem grijă de inima noastră până ce se va întări desăvârșit în smerenia și dragostea lui Dumnezeu. Abia apoi, din iubire, ne putem deschide și celor mai puțin luminați de harul lui Dumnezeu din jurul nostru. Odată ce inima noastră va devenit foc aprins de iubire pentru aproapele nostru, nimic din ce ar putea face acesta nu va mai putea „sa ne sfâșie” (Matei 7, 6).

\r\n

Vreme e sa fugim de oameni și vreme e să-L mărturisim pe Dumnezeu înaintea lor.

\r\n

Teodor Danalache

\r\n

One thought on “Sa ne ferim de cei necredinciosi ?”

  1. Nicolae spune:

    Articol clar și concis. Mulțumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *