Sărbătoarea Nașterii Domnului la biserica „Schimbarea la față a Mântuitorului” din Chișinău

Marele eveniment al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost prăznuit, după tradiţie, marți, 7 ianuarie 2020, şi la biserica cu hramul „Schimbarea la față a Mântuitorului” din Chișinău, cu multă evlavie de creștinii ortodocși, uniți în cuget curat și rugăciune.

Enoriașii sfântului lăcaș s-au bucurat de Lumina sărbătorii prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu părintele-paroh prot. Ioan Plămădeală. Liturghia praznicală a fost cântată  deosebit de pătrunzător de către corul sfântului lăcaș.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (2, 1-12), în care este relatat momentul închinării magilor de la Răsărit Pruncului Iisus, precum şi oferirea darurilor din vistieriile acestora: aur, tămâie şi smirnă.

De menționat că la această slujbă au primit Sfintele Taine un număr mare de enoriași, prin aceasta adeverind că au înțeles mai adânc sensul sărbătorii, astfel, dorind să primească pe Pruncul Hristos în peștera inimii lor pentru a fi luminată de dumnezeiescul har.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a dat citire pastoralei Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, după care părintele-paroh prot. Ioan Plămădeală a felicitat pe toți cu sfânta și luminata  sărbătoare . La final nu au lipsit nici vestitorii Nașterii lui Hristos, astfel copii au colindat, pecetluind bucuria sărbătorii.

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!

Condac la Praznicul Naşterii Domnului

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *