Sfântul Mare Mucenic Pantelimon sau MILOSTIVIREA DUSĂ PÂNĂ LA CAPĂT

Pantoleon, asa cum se numea initial, era un tanar medic dintr-o familie bogata a Imperiului Roman. Este initiat in medicina si devine atat de priceput incat insusi imparatul se gandeste sa-l ia ca medic particular. Cu alte cuvinte, Pantoleon avea tot ce iti putea oferi aceasta lume: famile instarita si de rang inalt, educatie de nivel inalt si o perspectiva de cariera naucitor de atractiva.

Se pare, insa, ca in sufletul sau era loc de altceva. Nu vorbim aici despre blandete, atentie, sau alte trasaturi firesti care se mai gasesc (acum, din ce in ce mai rar) la oameni, si care ii fac sa fie mai binevoitori sau amabili cu ceilalti. Se pare ca Pantoleon avea un suflet care nu se multumea cu ce ii dadea lumea si nici cu unele calitati omenesti pe care le poti dobandi.

El nu se multumea doar sa faca un mic bine pentru ceilalti, doar sa le vindece sau se le ogoiasca niste rani si sa ii lase in durerea si suferinta lor profunda. El nu se multumea sa ii ajute pe ceilalti omeneste. El nu putea spune „am facut tot ce am putut, gata, de acum inainte nu mai e treaba mea“. Avea o sete in el, o sete a milei fata de cel bolnav si impovarat, o sete de a il smulge pe acesta cu totul, integral, din starea sa, din boala sa. Nu se multumea cu a fi bun, el voia sa fie bun pana la sfarsit. Nu se multumea cu a face mila, el voia sa faca mila pana la sfarsit. Nu se multumea sa vindece, el voia sa vindece pana la sfarsit.

Sesizand fondul acesta sufletesc, Sfantul Ermolae, si el cinstit ca sfant doctor fara de arginti, il abordeaza si ii arata ca „stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei” (din sinaxar).

Dar dupa cum spusese Sf. Ap. Pavel, „toti cei care vor sa traiasca cucernic intru Hristos, vor fi prigoniti“, tot asa a fost si cu Pantoleon. Desi era evident, din faptul ca isi vanduse averea saracilor si vindeca fara bani, ca nu are nici un fel de ambitie personala, ceilalti medicii il pizmuiau, pentru ca era cunoscut si toti cei aflati in suferinte si necazuri nu mai alergau la ei, ci la acest atat de milostiv doctor care nu numai ca nu le cerea bani, dar le daruia niste talanti de aur – credinta – in schimbul bolilor lor!

Medicii il pizmuiau pentru ca suferinta nu mai putea fi exploatata, bolnavii nu mai puteau fi sursa de imbogatire. Se implinea cu acestia cuvantul Scripturii:

“Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm. Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos” (Int. lui Solomon, 2, 10-11).

Pantoleon, rupand aceasta „lege” a faradelegii si facand mila cu cei lipsiti, a provocat in ei reactia tuturor celor care se simt amenintati de vecinatatea cucerniciei: Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată. (Int. lui Solomon, 2, 12-16).

Din pricina acestei pizme, Pantoleon este adus in fata imparatului, judecat si condamnat la chinuri. Pe toate le poarta muceniceste, cu Hristos intru el. La sfarsit, dupa multe chinuri, Pantoleon doreste sa se sfarseasca alergarea lui. Dupa rugaciunea sa, Hristos ii raspunde: “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ciPantelimon (care inseamna “prea milostiv”).

Sa cautam ajutor, noi, toti cei slabanogiti si imbolnaviti de pacatele noastre, toti cei impovarati de boli sau chinuiti de diavoli, sa alergam la acest prea-milostiv Sfant cu incredere sa ii cerem tamaduire, pentru noi si pentru cei apropiati ai nostri!

http://www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.