Biserica, care „n-avea dreptul să existe”: anii prigonirilor – viaţa Planetariului din Chişinău (1962-1991)

Schimbarea la fata

\r\n

În anii ’60 ai secolului XX, când lumea era influenţată de cosmonautică, în toate capitalele republicilor unionale (din fosta U.R.S.S.) au început a fi deschise aşa-numitele centre de studiere a astronomiei, cosmonauticii, a ştiinţelor despre Pământ – aşa-numitele planetarii. Pentru deschiderea unor asemenea centre specifice era nevoie de săli mari cu cupole rotunde. Şi întrucât nu toate republicile dispuneau de mijloace pentru construcţia acestor clădiri „ne-standarde”, planetariile erau „localizate” în fostele (!) biserici.

\r\n

Astfel în aprilie 1962 în biserica Sfinţilor împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena din Chişinău a fost amenajat un planetariu care desfăşura diverse activităţi de propagare a cunoştinţelor de astronomie, despre Univers, dar şi despre ateism, pentru că. Se părea că ştiinţa se muta în cupola bisericii, iar Biserica, Dumnezeu pur şi simplu „n-avea dreptul să existe…”. Unde au dispărut toate icoanele şi obiectele de cult, ce s-a întâmplat cu cripta şi mormântul ctitorului Constantin Namestnik ne putem da seama…

\r\n

Deci din 1962 aici, în catedrala de astăzi a Schimbării la Faţă a Mântuitorului se găsea „Planetariul”.

\r\n

63-205x300„Planetariul” din Chişinău, „localizat” între anii 1962-1991 în biserica Sfinţilor împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena (astăzi catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului)

\r\n

Iată cum era definitivat Planetariul din Chişinău în Enciclopedia Sovietică: „Planetariul (bul. Lenin, 164 a) – centrul de propagandă a cunoştinţelor despre astronomie, cosmonautică şi a ştiinţelor despre Pământ. A fost deschis în luna aprilie 1962 în clădirea fostei [!!!] biserici militare (Arhitect Mihail Seroţinskii [Saraţinski – n. n.][1]. Planetariul era condus de un Consiliu Ştiinţific, în fruntea căruia au fost academicienii Tadeuş Malinovski şi Sergiu Rădăuţanu. Printre colaboratorii planetariului au fost conferenţiarii Aurel Marinciuc, Dumitru Fetescu şi alţii.

\r\n

Faptul că biserica era situată în nemijlocita vecinătate a edificiului  K.G.B. al R.S.S.M. – i-a marcat existenţa. Deşi n-a fost distrusă definitiv, cum prea multe locaşuri sfinte au avut nefericirea în întreaga ţară – dar a fost pângărită cum nu se mai poate.  La începutul anilor 1980 s-a discutat problema demolării planetariului, adică a bisericii, întrucât credincioşii cereau instanţelor superioare de partid şi de stat retrocedarea clădirii Bisericii Ortodoxe. De altfel istoria neagră a însoţit şi lichidarea planetariului însuşi în 1990. A izbucnit un incendiu în urma căruia a fost distrus tot utilajul costisitor şi toate exponatele planetariului. Potrivit Protocolului (procesului-verbal) Nr. 2 din 24 octombrie 1991 s-a decis ca planetariul să fie închis.

\r\n

Astfel, străbătând robia comunismului ateu catedrala totuşi a supravieţuit, iar în 1991 a fost redeschisă pentru credincioşi. Bucuria era mare… Biserica reînvia, revenea acasă…

\r\n\r\n

\r\n

\r\n

[1] Apud: Советская Энциклопедия. – Кишинев, 1984, – Сс. 404-405.

\r\n

Extras din volumul „Catedrala Ortodoxă Schimbarea la Față a Mântuitorului din municipiul Chișinău, IERI ȘI ASTĂZI – 110 ANI- (1902-2012)”, ediție jubiliară, Chișinău 2012.

\r\n\r\n

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *