Și în acest an Corul Catedralei „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”, condus de dna dirijor Larisa Botnari, ne-a mărturisit bucuria venirii lui Dumnezeu pe pământ prin interpretarea mai multor colinde. Vă propunem spre audiție doar câteva dintre ele:
Condac 1 Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Această rugăciune care se cântă în Biserică la Sfânta Liturghie poartă numele de Imnul Trisaghion. Acest imn este alcătuit, în original, dintr-o aclamaţie şi o rugăciune. El exprimă uimirea sufletului în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu.