\r\n
Lumina soarelui de printre nori: Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din oraşul Chişinău – ctitorie a parohului şi a enoriaşilor catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului…
\r\n
Zidirea unei noi biserici a fost şi este o mare bucurie pentru creştinii dreptmăritori de Dumnezeu. Anume în biserică creştinul vine pentru a se închina lui Dumnezeu şi a-I aduce laude. Aici venim la Izvorul pocăinţei şi al veşniciei. Numai în locaşul sfânt ne simţim cu adevărat oameni, ne curăţim sufletul. De aceea construcţia unei biserici, la care participă şi enoriaşii, este un proces de curăţire duhovnicească, de desăvârşire şi de reînnoire a sufletului.
\r\n
Decizia de a construi biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost una colectivă, iniţiativa aparţinându-i protoiereului Ioan Plămădeală. Istoria de la început a acestei biserici este una mai mult decât impresionantă şi, pe drept cuvânt, minunată.
\r\n
La sfârşitul lunii octombrie 2005, când protoiereul Ioan Plămădeală împreună cu familia sa erau în căutarea unui teren corespunzător pentru construcţia unei biserici, a găsit un anunţ, în ziarul respectiv de publicitate, despre vinderea unui lot de pământ în sectorul Buiucani al capitalei, la hotar cu orăşelul Durleşti. Telefonând la numărul indicat în acel anunţ s-a înţeles cu persoana respectivă că ar putea chiar în acel moment să meargă să vadă locul şi terenul. A fost întrebată unde ar putea să se întâlnească şi, dacă necunoscute sunt căile Domnului, acea persoană se afla chiar în staţia de troleibuz de pe strada Alba-Iulia în apropierea căreia era staţionată maşina în care se afla părintele Ioan împreună cu familia. Persoanei respective nici nu-i venea a crede că poate fi aşa ceva. Au mers imediat. Afară era înnourat şi ploua. Ajungând la locul respectiv, părintele Ioan era nedumerit cum ar putea să zidească o biserică cu faţa spre răsărit pe acel lot cu lungimea de 36 m. şi lăţimea de 17 m. Însă deodată ploaia s-a oprit şi a apărut lumina soarelui de printre nori. O rază strălucitoare a străpuns norii, „tăind” lotul în două, dar a şi dispărut momental. Atunci nedumeririle părintelui Ioan au luat sfârşit. El a înţeles că aceasta a fost minunea. Pe acel loc trebuie să se înalţe o biserică. A doua zi, adunând suma necesară, a şi cumpărat acel lot de pământ. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost pus începutul bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
\r\n
Hotărârea de a construi biserica a fost acceptată în luna octombrie 2005, ea fiind ctitorie a parohului şi a enoriaşilor catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău.
\r\n
Tot atunci, la 26 octombrie 2005, cu binecuvântarea Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir, a fost întemeiată şi comunitatea religioasă „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din oraşul Chişinău, sectorul Buiucani, şos. Balcani, 7.
\r\n
Actul mitropolitan Nr. 052 din 26 octombrie 2005 de întemeiere a comunităţii religioase „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din or. Chişinău
\r\n
Anexăm aici şi Lista fondatorilor comunităţii religioase (parohiei) cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
\r\n
\r\n
Lista fondatorilor comunităţii religioase (parohiei) cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”
\r\n
Prin Decretul Nr. 01.01/168 din 26 octombrie 2005 al Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, paroh-administrator al parohiei nou-întemeiate a fost numit protoiereul Ioan Plămădeală.
\r\n
Decretul Nr. 01.01/168 al Mitropolitului Chişinăului şi Întregii Moldove, Vladimir, din 26 octombrie 2005 prin care protoiereul Ioan Plămădeală este numit paroh-administrator al bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din or. Chişinău
\r\n
Statutul comunităţii religioase „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” a fost înregistrat la Serviciul de Stat pentru culte şi eliberat la 4 noiembrie 2005 împreună cu Certificatul de înregistrare Nr. 2112.
\r\n
\r\n
Certificatul Nr. 2112 din 4 noiembrie 2005 de înregistrare la Serviciul de Stat pentru culte a părţilor componente ale confesiunilor religioase (comunitatea religioasă (parohia) „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din or. Durleşti, mun. Chişinău)
\r\n
Apoi la 27 februarie 2006 a urmat obţinerea de la Primăria municipiului Chişinău (Primăria or. Durleşti) a Deciziei cu Nr. 2.14, cu privire la schimbarea destinaţiei terenului din sectorul Buiucani al oraşului Chişinău, şos. Balcani, 7.
\r\n
Decizia Nr. 2. 14 din 27 februarie 2006 a Primăriei or. Durleşti cu privire la schimbarea destinaţiei terenului pentru construcţia bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
\r\n
La 7 martie 2006 a fost obţinută şi Autorizaţia de construcţie Nr. 463 de la Primăria municipiului Chişinău (Primăria or. Durleşti), în care se indica că durata executării lucrărilor de construcţie nu va depăşi termenul de 36 de luni.
\r\n
Autorizaţia de construcţie Nr. 463 din 7 martie 2006 a Primăriei or. Durleşti cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţie a bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
\r\n
Lucrările de construcţie au început la 29 martie 2006, odată cu sfinţirea locului de zidire a bisericii de către un sobor de preoţi.
\r\n
\r\n
Soborul preoţesc în frunte cu protoiereul Ioan Plămădeală împreună cu fondatorii comunităţii religioase (parohiei) cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” în ziua sfinţirii locului de zidire a bisericii în cinstea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (29 martie 2006)
\r\n
Piatra de temelie a fost pusă de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove împreună cu un sobor de preoţi la 10 iulie 2006.
\r\n
\r\n
Punerea pietrei de temelie a bisericii în cinstea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul de către mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir (10 iulie 2006)
\r\n
Prezentăm aici documentul ce conţine numele preoţilor care au participat la aceste evenimente sfinte.
\r\n
Actul ce confirmă sfinţirea locului de zidire a bisericii întru cinstea şi pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (29 martie 2006) şi punerea pietrei de temelie (10 iulie 2006), conţinând şi numele preoţilor care au participat la aceste evenimente sfinte
\r\n
Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost zidită cu ajutorul enoriaşilor catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Despre aceasta ne adevereşte şi Procesul-verbal Nr. 6 al adunării parohiale a catedralei din 8 iulie 2006 la care s-a luat decizia de „acordare a ajutorului tehnico-material la construcţia bisericii cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.”[1].
\r\n\r\n
\r\n
Lucrările de construcţie au fost finisate cu ajutorul lui Dumnezeu în toamna anului 2009, biserica fiind sfinţită la 26 noiembrie 2009.
\r\n
\r\n
Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din or. Chişinău (2009)
\r\n
Menţionăm aici, că pictura în biserică a fost realizată de aceeaşi pictori, care au pictat şi catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului – Petru Muşinski şi Nicolae Malancuş.
\r\n
Iconostasul, precum şi Sf. Masă, Jertfelnicul (Proscomidiarul), Locul Înalt, chivotele, strănile, analoagele, toate acestea, de asemenea, de o rară frumuseţe – au fost lucrate în lemn cu multă măiestrie de către aceiaşi meşteri-sculptori în lemn din judeţul Neamţ (România) în frunte cu Vasile Cozma, care în 1997-1998 au realizat asemenea lucrări şi pentru catedrala Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.
\r\n
Interiorul bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din or. Chişinău (iunie 2012)
\r\n
Primii slujitori ai bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din oraşul Chişinău au fost desemnaţi 2 preoţi şi un diacon, după cum urmează: protoiereu-mitrofor Ioan Plămădeală – paroh-administrator; protoiereu Arcadie Porcescu; protodiacon Ioan Munteanu. Către anul 2012 în această biserică slujeau, potrivit unui grafic stabilit, clericii catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău.
\r\n
Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din or. Chişinău (2012)
\r\n
Astfel, în oraşul Chişinău, prin străduinţa parohului, a ctitorilor şi a enoriaşilor catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, a fost înălţată pentru mântuirea sufletelor oamenilor încă o biserică, încă o corabie a mântuirii, care, nădăjduim că şi ea, prin harul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile şi nevoinţele celor ce se vor ruga în ea cu inimă curată – va îndrepta pe toţi cei rătăciţi pe calea cea dreaptă, va călăuzi pe cei se află încă întru întunericul necunoştinţei la lumina adevărului şi va fi întotdeauna cu uşile larg deschide pentru toţi cei ce vor dori să intre în ea pentru a afla adevărata curăţire a inimii, luminare a minţii şi îndumnezeirea.
\r\n\r\n
\r\n\r\n
[1] Procesul-verbal Nr. 6 din 8 iulie 2006 al şedinţei Consiliului bisericii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din oraşul Chişinău // Manuscris // Registrul Şedinţelor Comitetului bisericesc şi adunărilor parohiale // Arhiva catedralei ortodoxe Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din or. Chişinău.
\r\n\r\n
\r\n
\r\n