Dacă m-ar întreba cineva vreodată dacă am făcut vreun avort, aș zice că nu! Pentru că nu am tăiat niciodată un copil în bucăți pe masă vreunui medic. Dar în inima mea eu știu că sunt o ucigașă, o mama criminală care nu și-a lăsat copiii la lumina soarelui. Avorturile nu se fac numai la medic! Avorturile acum sunt în niște pastile mici, care se iau a două zi, sau în fiecare zi, sau se numesc sterilet, sau implant anticoncepțional.
Un mirean îmi spunea: „Voi, călugării, nici copii nu faceți, nici nimic”. „Binecuvântatule, i-am răspuns, tu câți copii poți să faci? Zece, hai să zicem douăzeci. Fie, treizeci. Pe când călugărul poate (cu rugăciunea sa) să facă 500 și chiar 5000. Se roagă și pentru copii tăi și să facă copii toate cuplurile care nu pot avea copii, așa cum făcea Sfântul Arsenie.”
Когда я стою на службе в церкви, мне очень тяжело настроиться на молитвенный лад, я только и думаю, чтобы скорее все закончилось. Дома же мне гораздо проще и молиться, и размышлять о своем духовном состоянии. Обязательно ли посещать церковь или просто достаточно изучать Библию или смотреть службу по телевизору ?
În Biserica Ortodoxă dimensiunea penitențială există în fiecare slujbă, taină sau ierurgie, pentru că mereu cădem și mereu ne ridicăm, cel puțin așa ar trebui să fie. Acest verset din Sfânta Scriptură, parcă ne-ar spune la timpul viitor că de căzut vom cădea, dar că în căderea noastră să nu ne complacem, să nu lâncezim, ci să ne ridicăm.
Rugăciunea minţii, după scrierile Sfinţilor Părinţi, numiţi şi trezvitori, înseamnă ca omul să îşi adune mintea, raţiunea în inimă şi să rostească tainic în adâncul ei, prin lăuntric cuvânt, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”.
Slujbele Bisericii sunt cuvinte prin care îi vorbim lui Dumnezeu în adorarea noastră, în iubirea noastră. Înlăuntrul bisericii, împreună cu toţi fraţii, luând aminte la dumnezeiasca învăţătură, cântând, împărtăşindu-ne – acestea sunt cele mai înălţătoare ceasuri ale noastre. Când toţi împreună urmărim sfintele slujbe, cuvintele Domnului, Evanghelia, Apostolul, canoanele şi troparele Octoihului, ale Triodului, ale Mineielor, atunci izbândim unirea noastră cu Hristos.
„Căci câtă vreme este între voi pizmă și ceartă și dezbinări, nu sunteți, oare, trupești și nu după firea omenească umblați? Căci când zice unul: eu sunt al lui Pavel, iar altul: eu sunt al lui Apollo (eu sunt rus, eu sunt român), au nu sunteți oameni trupești?” (1 Cor. 3:3-4). A fi naționalist înseamnă a fi trupesc. De fapt, tot ceea ce punem mai presus de Hristos ne face trupești. Când sunt certuri și invidii și dezbinări, suntem trup.
Cuvantul „erezie” a fost mostenit de crestinism de la scolile filozofice elenistice, unde avea sensul de „a alege” (aireo) sau „a lua” (aireomai), „a-si insusi” o doctrina sau o scoala. Trece apoi in iudaism, unde incepe sa capete conotatii peiorative. In acest sens, erezia insemna o abatere de la traditia rabinica.
După îndelungate rugăciuni, Părintele Dumitru Stăniloae a auzit în cuget un glas lăuntric care-i zicea: „Îndrăzneşte să crezi că te iubesc!”. Credinţa stă în strânsă legătură cu iubirea şi iubirea e strâns legată de credinţă. Când scade credinţa, scade şi iubirea. Dar şi una şi cealaltă se nasc şi se întreţin prin rugăciune, care este legătura statornică şi smerită a sufletului cu Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Haralambie a fost episcop în Magnezia, din Asia, în vremea împăratului Septimius Sever (193-211), și s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvna în propovăduirea lui Hristos. Vestea despre Haralambie a ajuns la urechile conducătorului cetății, Luchian, și a comandantului de armată Luciu, care l-au arestat pe sfânt și l-au dus să-l judece, însă el a mărturisit credința în Hristos, refuzând închinarea la idoli. În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceștia l-au supus la […]
Superficialitatea este o trasatura de caracter de care fugim toti. Cu toate acestea, parca tot mai multi dintre noi ajung sa-i cada prada, indiferent de locul in care se afla: acasa, in familie, la serviciu, in locurile bublice, in biserica, la rugaciune etc. Parintele Sofian Boghiu, duhovnicul de la Manastirea Antim, a spus: „Suntem cuprinsi toti de superficialitatea acestui veac!”
„Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.
Valeriu Gafencu, a fost cel care, printr-o aleasă trăire creştină, a imprimat colegilor de suferinţă câteva principii de vieţuire în spiritul Evangheliei, mai apoi propovăduite de Ioan Ianolide. Pentru aceasta, Ianolide a fost condamnat în 1959 la 25 de ani de muncă silnică. Aceste principii erau în număr de 12, numărul apostolilor lui Hristos, şi ofereau suferinzilor din detenţie adevărate coordonate în trăirea creştină. (Memoria Bisericii – Adrian Nicolae Petcu)
Când descoperi la aproapele tău neajunsuri şi patimi, roagă-te pentru el. Roagă-te pentru toţi, chiar şi pentru vrăjmaşii tăi. Dacă vezi că fratele tău e trufaş şi îndărătnic, că te tratează cu dispreţ pe tine şi pe alţii, roagă-te pentru el, să-i lumineze Dumnezeu mintea şi să-i încălzească inima cu văpaia harului său. Spune aşa: „Doamne, învaţă-l pe robul Tău, cel căzut în diavolească trufie, blândeţea şi smerenia, scoate din inima lui întunericul, povara mândriei drăceşti”.
Mijoacele de îmbunătățire sufletească ne sunt puse la îndemână de către Sfânta noastră Biserică și e bine să le folosim pe toate. Noi nu vorbim numai despre bunătate, vorbim și despre sfințenie; fiecare om este chemat să ajungă la sfințenie. Ce înseamnă să fii sfânt? Înseamnă să înlături răul și să faci binele în numele lui Dumnezeu.
Există reguli precise referitoare la vestimentația decentă când se merge la Biserică. Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți ai Bisericii și Sfintele Canoane Ortodoxe ne învață cum se cuvine să ne îmbrăcăm când mergem în fața lui Dumnezeu :