Filosofia diavolului

Ce-i anti-Hristul şi în ce stă toată anti-Evanghelia lui? În tăgăduirea Dumnezeieştii Treimi: a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

\r\n

Toată filosofia diavolului stă în aceasta: a nu-L recunoaşte pe Dumne­zeu în lume; a nu recunoaşte prezenţa Lui în lume; a nu recunoaşte întrupa­rea, înomenirea Lui în lume; a afirma şi a propovădui că nu este Dumne­zeu nici în lume, nici în om; că nu este Dumnezeu nici în Dumnezeu-Omul; că este o prostie să credem că Dumnezeu S-a întrupat în om şi poate trăi în om; că omul este pe de-a-ntregul fără Dumnezeu, o fiinţă în care nu Se află Dumnezeu, nici ceva al Lui Dumnezeu, nici ceva dumnezeiesc, nemuritor, veşnic; că omul este pe de-a-ntregul muritor; că el ţine întru totul de lumea animală şi nu se deosebeşte aproape cu nimic de animale, drept care este cu totul fi­resc să trăiască asemenea animalelor, care sunt singurii moşi şi strămoşi le­giuiţi ai Lui, precum şi fraţi ai Lui după fire. Aceasta este în fapt filosofia lui Antihrist, care vrea cu orice preţ să înlo­cuiască pe Hristos şi să-I ia locul în lume și în om.

\r\n

Sfântul Iustin Popovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *