FOCUL HARIC – O MINUNATĂ MĂRTURIE A IUBIRII DUMNEZEIEŞTI FAŢĂ DE OAMENI

Din timpuri străvechi creştinii veneau la Locurile Sfinte pentru a dobândi Duh Sfânt, a se pregăti pentru Împărăţia Cerească. Din toate minunile ziditoare de suflet cea mai însemnată este pogorârea Focului Haric pe Sfântul Mormânt al Domnului în Sâmbăta mare, în timpul marii Vecernii. Se ştie că, de-a lungul secolelor, Focul Haric nu se aprinde decât numai la ortodocşi, ca o dovadă sigură că numai ei păstrează dreapta credinţă apostolică. Iară cea mai puternică dovadă că Ortodoxia este credinţa cea adevărată. Această minune evidentă se repetă în fiecare an de-a lungul a multor veacuri.

\r\n

Focul Haric sau Lumina Sfântă n-a apărut în anul 1101, când clerul grec (ortodox) şi latin (romano-catolic) au săvârşit împreună ritul Luminii Sfinte. Istoricii consemnează că, drept rezultat al participării romano-catolicilor, Focul Haric nu a mai apărut în Sâmbăta mare ca de obicei, ci doar după ce grecii s-au rugat în lipsa romano-catolicilor, în Duminica Paştelui, când biserica Anastasis (a Învierii) s-a umplut de lumină. În temeiul acestui fapt, în epoca cruciadelor, ritul Luminii Sfinte rămăsese o celebrare pur grecească.

\r\n

Focul Haric nu s-a pogorât nici în tristul Paşti din anul 1923. În această perioadă patriarhul Rusiei, Sfântul Sfințit Mucenic Tihon (Belavin), fusese îndepărtat de la cârma Bisericii Ortodoxe Ruse. O fracţiune a ierarhilor aflaţi la conducere (“obnovlenţî” – reformatori) au reuşit să-l atragă de partea lor pe Constantin IV, patriarhul Ierusalimului. Aceste relaţii păgubitoare au avut cele mai triste urmări pentru acest patriarh. La rugăciunile patriarhului Constantin IV Focul Haric nu s-a aprins. Mulţimea arabilor exaltaţi, folosindu-se de paza dezordonată a administraţiei turceşti, l-au asasinat pe patriarh.

\r\n

Citind istorisirile pelerinilor de pretutindeni, putem să ne formăm treptat un tablou complet al evenimentelor, legate de pogorârea Focului Haric la Ierusalim.

\r\n

Ceea ce urmează este o descriere a Focului Haric care se pogoară deasupra Sfântului Mormânt…

\r\n

Unii spun că Sfântul Duh coboară deasupra Sfântului Mormânt sub forma unui porumbel; alţii – că este un fulger din cer care aprinde candelele de deasupra Mormântului Domnului. Toate acestea sunt neadevărate, pentru că nici un porumbel, nici un fulger nu pot fi văzute în acel moment; ci harul dumnezeiesc se pogoară nevăzut din cer şi aprinde candelele din Mormântul Domnului nostru.

\r\n

În Vinerea Mare, după Vecernie, se curăţă Sfântul Mormânt şi se spală toate candelele de acolo, care sunt umplute cu untdelemn curat, neamestecat cu apă, punându-se în ele şi feştilă, fără a le aprinde însă. La ora 2:00 dimineaţa sunt puse sigilii pe Mormânt şi tot atunci toate candelele şi lumânările sunt stinse în toate bisericile din Ierusalim… La ceasul al optulea, clerul ortodox care este deasupra sfântului Mormânt, împreună cu toţi ceilalţi clerici, călugări şi pustnici, încep să cânte Vecernia; când încep să cânte stihul: „Cânta-voi Domnului”, un nor mic venind dinspre răsărit se oprește dintr-o dată deasupra cupolei deschise a bisericii şi o ploaie torenţială de lumină cade peste Sfântul Mormânt şi peste cei ce sunt deasupra Mormântului. Atunci Sfânta Lumină luminează dintr-odată Sfântul Mormânt, strălucind luminos şi frumos…

\r\n

Acest Foc Sfânt nu este ca o flacără obişnuită, ci arde într-un fel cu totul neobişnuit, cu o strălucire de nedescris, având o culoare roşie asemenea scorţişoarei. Există mai multe referiri la Focul Haric în relatările pelerinajelor prin Ţara Sfântă din secolul al XII-lea, adunate în Patrologia Graeca. Una dintre acestea vine de la Perdikos, un protonotar din Efes, care a vizitat biserica Sfântului Mormânt cândva în secolul al XII-lea. Descriind sfântul Mormânt, Perdikos spune că multe minuni au ieşit din el, atât pentru credincioşi, cât şi pentru necredincioşi, şi că la praznicul Învierii lui Hristos o lumină a ieşit afară şi a luminat toate.

\r\n

În secolul al XIII-lea papa Grigorie al IX-lea emite un decret, în care interzice răspicat orice participare la ritul Focului Haric, pe care-l condamnă ca pe o fraudă. Aceasta reprezintă prima condamnare oficială din partea unui papă aș Bisericii Romano-Catolice, reflectând poate faptul că influenţa latină în Ierusalim intrase în declin la jumătatea secolului al XII-lea. Condamnarea Focului Haric de către papă ne semnalează de asemenea sfârşitul oricăror reacţii occidentale de simpatie faţă de Lumina Sfântă.

\r\n

În secolul XIV, împăratul Ioan VI Cantacuzino, unul din cei mai învăţaţi stăpânitori  bizantini, se referă în tratatul său apologetic asupra credinţei musulmane la minunea Focului Haric, ca la un argument pentru adevărul credinței creştine. Adresându-se musulmanilor, împăratul observă că: „În Ierusalim, în fiecare an de Paşti, se petrece o minune la Mormântul lui Hristos… În ceasul în care creştinii sunt adunaţi acolo, cântând imne Învierii lui Hristos, o lumină din Cer se pogoară şi aprinde cele trei candele aflate la Mormântul lui Hristos”.

\r\n

Primul izvor al secolului al XVII-lea semnificativ pentru studiul referitor la Focul Haric este un Codice al Patriarhiei Ierusalimului: „Relatarea unei minuni privitoare la Lumina Sfântă”, datat din anul 7142 î. Hr. (1634 d. Hr.) şi studiat de Papadopoulos-Kerameus.

\r\n

Pogorârea Focului Haric este un simbol al comuniunii tainice al cerului şi al pământului, şi al lui Dumnezeu cu omul. Arătarea Luminii harice suscită o cutremurare evlavioasă a inimii şi trezeşte bucuria simţământului apropierii Dumnezeirii. Dreptul primirii acestui Foc din vechime le aparţine ortodocșilor. Numai la rugăciunile Întâi-stătătorilor (patriarhilor) Ierusalimului, Focul Haric se aprinde în chip minunat la Mormântul Domnului.

\r\n

     Aici se cuvine să facem o observaţie esenţială. Focul Haric se arată numai în ajunul Luminatei Învieri a lui Hristos, calculată după calendarul bisericesc de (stil vechi). Şi aici am dori să adresăm o întrebare celor puţin credincioşi. Cum se poate ca observând de secole arătarea (sau ştiind despre arătarea) Luminii harice în Sâmbăta mare să se poată cineva îndoi de provenienţa sa? Scepticismul trebuie să aibă şi el graniţe raţionale. Să nu crezi în ceva ce poate fi văzut, auzit şi simţit de om, este posibil doar atunci când omul nu vrea să creadă. În acest caz întrebarea ce se impune este: inspirat de cine procedează el în acest fel?”

\r\n

„Paştile Domnului, Paştile şi iarăşi zic Paştile, în cinstea Treimii. Acesta este pentru noi Praznicul praznicelor şi Sărbătoarea sărbătorilor, întrecându-le pre toate celelalte – nu numai pre cele care sunt numai omeneşti şi umile, ci chiar şi pre cele ale lui Hristos şi săvârşite în cinstea Lui – aşa cum soarele întrece stelele. Într-adevăr, frumoasă a fost arătarea strălucirii şi iluminarea noastră ieri, când fiecare şi toţi împreună ne-am întâmpinat unul pre altul, tot felul de oameni de toate rangurile, luminând noaptea cu focul abundent (al lumânărilor noastre)… Aşa cum lumina zilei de ieri a fost premergătoare înălţării Marii Lumini, un fel de bucurie presărbătorească, aşa astăzi celebrăm Învierea însăşi, care nu mai e ceva neaşteptat, ci ceva care a ajuns să se petreacă de-acum, adunând întreaga lume la sine”.

\r\n

(Cuvânt al Sfântului Ierarh Grigorie Teologul la Duminica Paștilor)