Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară. Caracteristica esenţială a acestei săptămâni sunt Deniile.

\r\n

Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fraţii săi cu treizeci de arginţi. (El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda.)\r\nAcuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii. Tot în această zi se face pomenire şi de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire, cât şi dreptate.

\r\n

Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplati, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.

\r\n

Începând cu Denia de duminică seara, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi următorul tropar:\r\n“Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui, ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

\r\n

Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai aşa vom avea răspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este că Hristos trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Din pildă reţinem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi candelă, şi ulei. Candela fără ulei reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

\r\n

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.\r\n“Doamne”, zicem noi către Hristos, “femeia care căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta”, deci, fiind mişcată de harul dumnezeiesc spre cunoaşterea cea mai presus de înţelegere, “a luat rânduiala de mironosiţă”.\r\nA făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosiţe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.

\r\n

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.

\r\n

După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să va iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.”

\r\n

Nu întâmplător în faţa Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: “Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”.

\r\n

În Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare.\r\nSfinte, pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mntuitoare, pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare, căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

\r\n

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi. Astfel, noi zicem: “Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie”. Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneşte Învierea.

\r\n

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

\r\n

“În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

\r\n

Să luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur:

\r\n

“Toţi să vă ospataţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit.\r\nNimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat.\r\nA luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.\r\nUnde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este\r\nîn mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

\r\n

Autor: Adrian Cocoşilă