Arhivele lunare: octombrie 2013

Plăcerea şi durerea denaturează conştiinţa morală

Că plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea, rău. \r\n Omul căzut judecă valoarea lucrurilor nu aşa cum ar trebui, cu o minte în stare să deosebească realităţile inteligibile şi valorile spirituale, ci cu simţirea sa;

Linguriţele şi Sfânta Linguriţă

Există creştini cărora le este frică să se împărtăşească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit nici un preot, deoarece ei la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi cu boli diferite. Cu toate acestea, nici un preot nu a păţit niciodată nimic. Trupul şi Sângele Domnului sunt „foc”. \r\n Una din multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este şi următoarea: