Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!
Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.
În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a doua carte a Vechiului Testament: Ieșirea sau Exodul.
IEȘIREA sau EXODUL
Introducere
Autorul cărții Ieșirea este Moise, întrucât ea constituie al doilea volum al Pentateuhului (cele cinci cărți ale lui Moise: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii și Deuteronomul).
În carte se specifică de trei ori despre faptul că Moise, sub îndrumarea lui Dumnezeu, a scris cartea Ieșirea (Ieșirea 17, 14; 24, 4; 34, 27).
Ieșirea a fost scrisă în pustiul Sinai în jurul anului 1512 î. Hr., după ce fiii lui Israel au ieșit din Egipt.
Cartea cuprinde o perioadă de aproximativ 145 de ani – de la moartea lui Iosif în 1657 î. Hr. până la construcția Cortului pentru închinarea la Dumnezeu în 1512 î. Hr. (Ioan 7, 19; Ieșirea 1, 6; 40, 17).
La început cartea avea numele de elle-shemot, care înseamnă din ebraică „acestea sunt numele”, deoarece începe cu lista fiilor lui Israel care au intrat în Egipt, împreună cu Iacov, în vremea lui Iosif în căutarea pâinii.
Numele grec Exodul indică faptul că această carte descrie Exodul – Ieșirea fiilor lui Israel din Egipt (din robia egipteană).
Cartea reletează cum fiii lui Iacov, un trib mic de păstori rătăcitori, au devenit poporul ales de Dumnezeu.
Cartea Ieșirea începe cu prezentarea momentelor de viață grea și suferința îndurată de poporul lui Israel în robia Egiptului. Sfârșitul cărții relatează despre sfințirea Cortului pentru închinarea la Dumnezeu – Cortul Adunării.
Cartea Ieșirea prezintă 40 de capitole, împărțite după cum urmează:
I. Dumnezeu îi încredințează lui Moise o misiune specială de a scoate poporul Său din robia egipteană și de a-l aduce în Țara Făgăduită
Cap. 1 – 4
Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt. Moise. Chemarea lui Moise. Minunile lui Moise
După ce îi enumeră pe fiii lui Israel care au coborât în Egipt, cartea consemnează moartea lui Iosif.
După un timp, în Egipt s-a ridicat un rege nou, care a privit la evrei cu alți ochi. Văzând ca „israeliții se înmulțeau și deveneau tot mai puternici”, el a început să aplice măsuri represive, cum ar fi munca forțată și privarea de drepturi. Noul Faraon a hotărât să reducă populația de gen masculin a lui Israel, ordonând omorârea tuturor băieților nou-născuți: „Regele Egiptului a poruncit moașelor evreiești… când moșiți la evreice să luați seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâți” (Ieșirea 1, 15-16).
În aceste împrejurări, unui israelit din seminția lui Levi i s-a născut un fiu, care era al treilea copil în familie. Atunci când copilul a împlinit trei luni, mama lui l-a ascuns printre stufărișul de pe malul Nilului, într-un coș de papură.
Prin pronia lui Dumnezeu, copilașul a fost găsit de fiica Faraonului, care fiindu-i milă, l-a adoptat. A fost nevoie de o doică, și a fost aleasă chiar mama lui care l-a alăptat și l-a crescut într-o casă israelită.
Mai târziu, băiatul a fost adus la curtea Faraonului, unde i s-a pus numele Moise, care însemna „scos din apă” sau „salvat din apă” (Ieșirea 2, 10; Fapte 7, 17-22).
Crescând, învățând și maturizându-se, Moise a fost preocupat de viața și bunăstarea confraților săi israeliți.
Într-o zi, Moise, văzând cum un egiptean maltrata un evreu, îl omoară pe egiptean. Acest caz a ajuns la urechile lui faraon, și din această cauză, Moise a fost nevoit să fugă și a ajuns în țara Madianului. Acolo s-a căsătorit cu Sefora, fiica lui Ietro, preotul din Madian. În rezultatul acestei căsătorii, lui Moise i s-au născut doi fii: Gherșon și Eliezer.
Într-o bună zi, în timp ce păștea turma lui Ietro lângă Horeb „muntele adevăratului Dumnezeu”, Moise a văzut „îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia” (Ieșirea 3, 2).
Moise a zis: „mă duc să văd această arătare minunată…” (Ieșirea 3, 3). Când a ajuns să vadă despre ce era vorba, Dumnezeu i-a făcut cunoscut scopul Său – de a scoate din Egipt poporul lui Israel (Ieșirea 3, 1-10). Astfel i s-a făcut cunoscută lui Moise misiunea sa de a elibera poporul ales din robia egipteană (Fapte 7, 23-35).
Moise atunci a întrebat ce să le spună fiilor lui Israel despre identitatea lui Dumnezeu când va fi întrebat cine l-a trimis la ei.
Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”, apoi i-a zis: „Cel ce este m-a trimis la voi!” (Ieșirea 3, 14). „Domnul Dumnezeul părinților noștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi” (Ieșirea 3, 15).
Și a mai adăugat Dumnezeu: „Vă voi scoate din împilarea Egiptului și vă voi duce în pământul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor… în pământul unde curge miere și lapte” (Ieșirea 3, 17).
Dumnezeu i-a spus lui Moise că Faraonul Egiptului nu le va permite israeliților să plece. Domnul urma să lovească Egiptul „până nu îl voi sili Eu cu mână tare” (Ieșirea 3, 19) și după aceea israeliții vor fi lăsați să plece.
Pentru a-i convinge pe conaționalii săi că Moise este împuternicit de Dumnezeu în misiunea sa de „eliberator al poporului”, Dumnezeu i-a dat puterea de a săvârși trei minuni:
- Prefacerea toiagului în șarpe și invers.
- Mâna plină de lepră și tămăduirea ei miraculoasă.
- Apa din Nil vărsată pe pământ prefăcută în sânge.
După aceasta, Moise a zis către Domnul: „O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie și sunt gângav…” (Ieșirea 4, 10).
Atunci Dumnezeu i l-a dat lui Moise ca purtător de cuvânt pe fratele său, Aaron. Cei doi au primit putere de la Dumnezeu să înfăptuiască cele trei semne (minuni) pentru a-i convinge pe israeliți că ei veneau din numele lui Dumnezu.
În drum spre Egipt, după voia lui Dumnezeu, a trebuit ca fiul lui Moise să fie tăiat împrejur pentru a evita un deces în familie: „La un popas de noapte… l-a întâmpinat îngerul Domnului și a încercat să-l omoare. Dar Sefora, luând un cuțit de piatră, a tăiat împrejur pe fiul său…” (Ieșirea 4, 24-25), fapt ce i-a amintit lui Moise de legământul strămoșilor cu Dumnezeu.
Moise și Aaron i-au adunat pe bătrânii lui Israel și i-au anunțat că Dumnezeu vrea să-i scoată din Egipt și să-i ducă în Țara Făgăduită.
Ei au înfăptuit în fața poporului semnele amintite mai sus și poporul a crezut.
II. Plăgile (pedepsele) aduse de Dumnezeu asupra Egiptului pentru a-l impune pe Faraon să permită ieșirea lui Israel din țară
Cap. 5 – 10
Moise din nou la Faraon. Plăgile Egiptului. Prima plagă. Alte trei plăgi: broaște, țânțari și tăuni. Încă trei plăgi: moarte în vite, bube pe egipteni și grindină. Lăcuste și întuneric în Egipt
Moise și Aaron s-au prezentat în fața lui Faraon și i-au spus: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Lasă pe poporul Meu ca să-Mi facă sărbătoare în pustie!” (Ieșirea 5, 1). Pe un ton disprețuitor și îngâmfat Faraon a răspuns: „Cine este acela Domnul, ca să-i ascult glasul și să dau drumul fiilor lui Israel? Nu-L cunosc pe Domnul și nu voi da drumul lui Israel!” (Ieșirea 5, 2).
În loc să-i elibereze pe israeliți, Faraonul a pus jug și mai greu asupra lor. Atunci Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, pentru ce ai adus necazul acesta asupra acestui popor și la ce m-ai trimis pe mine? Căci de când am mers eu la Faraon, el a început să necăjească și mai rău pe poporul acesta…” (Ieșirea 5, 22-23).
Dumnezeu și-a reînnoit promisiunea cu privire la eliberarea poporului din robia egipteană, spunându-i lui Moise: „Mergi dar de vorbește fiilor lui Israel și le spune: Eu sunt Domnul și am să vă scot de la munca cea grea a Egiptenilor și am să vă izbăvesc din robia lor…” (Ieșirea 6, 6).
Dumnezeu îi poruncește lui Moise să intre încă o dată la Faraon și să-i ceară să lase pe fiii lui Israel să plece. Moise împreună cu Aaron a făcut exact ce i-a zis Dumnezeu. A prezentat chiar și semnul toiagului prefăcut în șarpe, însă în zadar, Faraon nu a dorit să-i asculte.
Atunci Dumnezeu a adus rând pe rând zece plăgi grele asupra Egiptului.
- Mai întâi apa Nilului și toate apele Egiptului s-au prefăcut în sânge.
- Apoi peste toți locuitorii a venit a doua plagă – mulțime nemaivăzută de broaște – până aici, magii egiptenilor făceau și ei la fel
- A treia plagă – țânțari peste oameni și animale
Magii Egiptului n-au mai reușit să imite a treia plagă și au recunoscut că „Acesta este degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 8, 19).
Cu toate acestea, Faraonul nu a cedat și nu i-a lăsat pe israeliți să plece.
Primele trei plăgi s-au abătut atât asupra egiptenilor cât și asupra israeliților, însă începând cu a patra plagă, au suferit doar egiptenii.
- A patra plagă – roiuri mari de tăuni.
- Apoi peste turmele Egiptului a venit o ciumă, urmată de bube rele peste oameni și peste animale.
Chiar și în aceste circumstanțe inima lui Faraon rămâne împietrită și Dumnezeu i-a spus prin intermediul lui Moise: „Dar te-am cruțat, ca să-Mi arăt puterea Mea… și tu tot te mai împotrivești poporului Meu și nu-l lași!” (Ieșirea 9, 16-17)
- A urmat următoarea plagă – grindină
- Plaga a opta – lăcuste, invazie
- Plaga a noua – întuneric foarte dens.
Atunci, fiind îndemnat și de dregătorii săi, Faraon a permis israeliților să meargă în pustiu și să-și serbeze tradițiile, dar fără turmele lor. Moise însă nu a fost de acord și a spus ca ei au nevoie de vite pentru jertfele lor.
Faraon s-a mâniat și a refuzat să le de-a drumul și i-a zis lui Moise: „Du-te de aici! Dar bagă de seamă să nu te mai arăți în fața mea, căci în ziua când vei vedea fața mea, vei muri” (Ieșirea 10, 28).
Răspuns-a Moise: „Cum ai zis, așa va fi. Mai mult nu voi mai vedea fața ta!” (Ieșirea 10, 29).
III. Paștile și moartea întîi-născuților egiptenilor
Cap. 11- 13
Plaga a zecea. Mielul pascal și moartea întâi-născuților egiptenilor. Sfințirea întâi-născuților Israelului
Apoi Dumnezeu a declarat: „Voi mai aduce o plagă asupra lui Faraon și asupra Egiptului…” (Ieșirea 11, 1), moartea întâi-născuților.
Faraonul, însă, nu a cedat. Chiar și după această pedeapsă nu a lăsat pe Israel să părăsească pământul său.
Apoi a grăit Domnul cu Moise și cu Aaron și le-a zis: „Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului.” (Ieșirea 12, 2). În Sfânta Scriptură această lună este luna a șaptea din anul bisericesc și prima lună a calendarului civil evreiesc. În Sfânta Scriptură e numită Aviv, azi Nisan, fiind de origine babiloneană. Luna Nisan variază în Calendarul ebrain (~ Martie – Aprilie).
În ziua a zecea a acestei luni, israeliții trebuiau să aleagă un miel cu vârstă de un an, fără meteahnă, iar în ziua a paisprezecea urmau să-l sacrifice.
Tot în aceeași seară, se lua din sângele mielului și se ungea cu el ușorii și partea de sus a ușii, iar apoi mâncau mielul fără a-i zdrobi vreun os.
Rânduiala mielului pascal avea să rămână pentru totdeauna jertfa de Paști adusă Domnului întru cinstirea evenimentului, care a pus început eliberării israeliților din robia egipteană.
Sărbătoarea Paștilor avea să fie urmată de sărbătoarea Azimelor (turte nedospite), care dura șapte zile.
Israeliții trebuiau să explice în detalii fiilor lor semnificația acestor evenimente legate de Sărbătoarea Pascală.
Moise și Aaron au îndemnat poporul să facă cum le poruncise Domnul și fiii lui Israel au făcut întocmai.
„Deci, în ziua aceea a scos Domnul pe fiii lui Israel din țara Egiptului…” (Ieșirea 12, 51).
Dumnezeu a îngăduit în așa fel încât la miezul nopții au murit toți întîi-născuții Egiptului, fără ca să aibă de suferit vreun întâi-născut israelitean.
În noaptea ceea a chemat Faraon pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Sculați-vă și ieșiți din pământul poporului meu!… luați cu voi și oile și boii voștri!…” (Ieșirea 12, 31-32).
La fel și egiptenii îi rugau să plece mai repede zicându-le: „Pierim cu toții!” (Ieșirea 12, 33).
Israeliții n-au plecat cu mâinile goale ci le-au cerut egiptenilor obiecte de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte.
Ei au ieșit din Egipt în număr de vreo șase sute de mii de bărbați puternici, împreună cu familiile lor și cu o mulțime de neisraeliți, precum și cu multe turme.
Atunci au luat sfârșit cei 430 de ani de robie în Țara Egiptului.
Apoi Dumnezeu îi poruncește lui Moise să sfințească pentru El pe tot întâi-născutul dintre oameni și dintre animale.
Moise a zis către popor: „Să vă aduceți aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din pământul Egiptului… că astăzi ieșiti voi, în luna Aviv (Nisan). Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în Țara Canaaneilor… țara unde curge miere și lapte, să faci slujba aceasta în această lună” (Ieșirea 13, 3-5).
Luând cu sine oasele lui Iosif, israeliții au purces la drum spre Țara Făgăduită, pe calea pustiului către marea Roșie.
„Și fiii lui Israel au ieșit în bună rânduială din pământul Egiptului” (Ieșirea 13,18).
IV. Continuarea călătoriei israeliților spre Țara Făgăduinței
Cap. 14 – 18
Trecerea prin Marea Roșie. Cântarea lui Moise. Mana. Apa din piatră. Ietro la Moise
Călăuzindu-i ziua printr-un stâlp de nor, iar noaptea printr-un stâlp de foc, Dumnezeu i-a scos pe israeliți din Egipt și au mers spre Sucot.
Faraonul s-a încăpățânat din nou și luându-și cele mai bune care de război, porni pe urmele fiilor lui Israel, crezând că-i va prinde în capcană la Marea Roșie.
Moise, însă, i-a liniștit pe israeliți zicându-le: „Nu vă temeți! Stați și veți vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi…” (Ieșirea 14, 13).
Dumnezeu a făcut ca marea să se retragă astfel încât s-a format un coridor de trecere, prin care israeliții au trecut în siguranță pe țărmul opus.
Oastea puternică a lui Faraon s-a năpustit în urma lor, dar marea și-a întors apele la loc și oastea prinsă în capcană s-a înecat.
Această minune a fost prilejul unei mari bucurii pentru poporul entuziasmat. Bucuria lor și-au exprimat-o printr-un cântec de biruință, consemnat în Biblie ca și Cântarea lui Moise. Moise și fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit!… Pe cal și pe călăreț în mare i-a aruncat! Tăria mea și mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit” (Ieșirea 15, 1-2). „Împărăți-va Domnul în veac și în veacul veacului” (Ieșirea 15, 18).
Călătorind mai departe prin pustiul Sin, obștea fiilor lui Israel a început să cârtească împotriva lui Moise și lui Aaron că le lipsește hrană.
Domnul i-a zis lui Moise, iar el poporului: „Iată, eu le voi ploua pâine din cer… și dimineața veți vedea slava Domnului, că El a auzit cârtirea voastră…” (Ieșirea 16; 4,7) și de aceea „seara veți mânca carne, iar dimineața vă veți sătura de pâine…” (Ieșirea 16, 12).
Dumnezeu a poruncit israeliților ca timp de șase zile să strângă pâinea venită din cer, pe care casa lui Israel a numit-o Mană, iar în ziua a șaptea să nu strângă, căci este zi de odihnă – „și nu veți afla din ea în această zi” (Ieșirea 16, 26).
Poporul a mâncat mană timp de 40 de ani, până când a ajuns în Țara Făgăduită.
Continuând călătoria lor prin pustiul Sin, israeliții au ajuns într-un loc numit Rafidim, unde nu era apă potabilă. Atunci poporul din nou a început a cârti, zicând că au fost scoși din Egipt pentru a muri de sete în pustiu.
Aici, Dumnezeu săvârșește din nou o minune. El îi poruncește lui Moise să ia toiagul său cu care a prefăcut apa Nilului în sânge și să lovească cu el într-o stâncă din Horeb: „iar tu vei lovi în stâncă și va curge apă din ea și va bea poporul” (Ieșirea 17, 6).
Moise a făcut întocmai cum îi spusese Domnul, având drept martori pe bătrânii lui Israel. Și s-a numit locul acela Masa și Meriba (ispită și ceartă) pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel zicând: „Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?” (Ieșirea 17, 7).
Ulterior, a urmat o luptă cu Amaleciții, oastea lui Israel fiind condusă de Iosua. Și a zdrobit Iosua pe Amalec și pe tot poporul lui.
Ietro, socrul lui Moise, a venit la Moise aducând cu el pe Sefora, soția lui și pe cei doi fii a lui Moise.
Venise momentul pentru o mai bună organizare a obștii lui Israel, iar Ietro i-a dat lui Moise câteva sfaturi în acest sens. El i-a sugerat lui Moise să nu poarte singur povara de cârmuitor al poporului, ci să numească în calitate de căpetenii peste mii, sute și zeci, bărbați capabili, cinstiți și cu frică de Dumnezeu.
Moise a procedat așa cum îi sugerase Ietro și lucrurile organizatorice se ameliorase vizibil, el se ocupa doar cu cazurile grele, ieșite din comun.
V. Legea. Cele zece porunci. Alte prevederi ale legii. Sărbătorile
Cap. 19 – 24
Pregătiri pentru primirea legii. Cele 10 porunci. Rânduieli pentru casnici și ucideri. Pedepse pentru furt și alte păcate. Despre sărbători. Moise urcă a doua oară pe muntele Sinai
La trei luni după ieșirea din Egipt, israeliții au ajuns în pustiul Sinai și au pus tabără în fața muntelui Sinai.
Apoi s-a urcat Moise pe munte la Dumnezeu, care i-a vorbit: „De veți asculta glasul Meu și de veți păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales, că al Meu este tot pământul” (Ieșirea 19, 5). „Îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfânt!” (Ieșirea 19, 6).
După aceasta a venit Moise și a chemat pe bătrânii poporului și le-a zis toate cuvintele pe care i le-a spus Domnul. Atunci poporul a răspuns într-un glas: „Toate câte a zis Domnul vom face și vom fi ascultători” (Ieșirea 19, 8).
Moise, urcând încă o dată pe muntele Sinai, a dus cuvintele poporului la Dumnezeu. Atunci a mai primit de la Dumnezeu câteva indicații și coborând de pe munte „el a sfințit poporul” (Ieșirea 19, 14) și le-a poruncit să se spele, să-și spele hainele și să postească, căci avea să se producă o minune.
A treia zi după ce Moise coborâse de pe munte, a stat împreună cu poporul la poalele muntelui, care începuse să fumege cutremurându-se puternic „Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc” (Ieșirea 19, 18).
Ulterior, Dumnezeu le-a poruncit lui Moise și Aaron să urce pe munte, iar poporului I-a interzis să se apropie de munte.
Pe muntele Sinai, Moise a primit de la Dumnezeu cele 10 porunci sau Decalogul:
- Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
- Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
- Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert
- Adu-ţi aminte de ziua Domnului și o cinstește
- Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
- Să nu ucizi!
- Să nu fii desfrânat!
- Să nu furi!
- Să nu aduci mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
- Să nu poftești nimic din cele ce aparțin aproapelui tău.
Apoi Dumnezeu le-a pus în față israeliților și alte legi și instrucțiuni pentru buna conviețuire a fiilor lui Israel, care deja era Poporul ales al lui Dumnezeu.
Au fost date legi cu privire la robi și robie, agresiuni, daune, despăgubiri, furt, stricăciuni provocate de incendii, închinare falsă, seducere, aasuprirea văduvelor și a orfanilor, împrumuturi și multe alte lucruri.
De asemenea, au fost date legi cu privire Ziua de sâmbătă (Sabat) și au fost fixate trei sărbători anuale pentru închinarea la Dumnezeu:
- Sărbătoarea azimelor (turte nedospite) în timpul lunii Aviv (Nisan), în amintirea ieșirii din Egipt (7 zile).
- Sărbătoarea secerișului și a strângerii celei dintâi roade.
- Sărbătoarea destinată strângerii roadelor toamna.
Moise a scris toate cuvintele lui Dumnezeu într-o Carte și a zidit un Jertfelnic sub munte cu inscripția celor 12 seminții ale lui Israel (12 stâlpi). Au sacrificat viței și au adus arderi de tot ca jertfă pentru izbăvire.
După aceea, Moise a luat Cartea Legământului și a citit din ea în auzul poporului, care la rândul său și-a luat din nou angajamentul să asculte de Dumnezeu.
Cu sângele provenit de la sacrificarea jertfelor, a fost stropit Jertfelnicul, Cartea și întregul popor. Astfel Dumnezeu a încheiat legământul Legii cu Israel prin intermediul lui Moise. „Și s-a suit Moise pe munte și a intrat în mijlocul norului; și a stat Moise pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.” (Ieșirea 24, 18).
Tot în acest timp, Moise primise și numeroase instrucțiuni referitoare la construcția Cortului Adunării.
VI. Pregătiri pentru construcția Cortului Adunării. Legământul Legii
Cap. 25 – 34
Rânduieli pentru cort. Proiectul cortului. Jertfelnicul. Veșmintele preoțești. Sfințirea preoților. Altarul tămâierii. Meșterii cortului. Sabatul și tablele legii. Vițelul de Aur. Slava Domnului. Alte table ale legii
Timp de 40 de zile și 40 de nopți, Moise a primit de la Dumnezeu indicații foarte minuțioase referitor la forma, dimensiunile și materialele din care trebuia să fie construit Cortul Adunării. De asemenea, i s-a spus despre atributele necesare din interiorul cortului, modelul și materialele veșmintelor preoțești.
Totodată, lui Moise i-au fost oferite detalii cu privire la sfințirea preoților și învestirea lor în slujbă. Un alt lucru important de care i s-a amintit lui Moise a fost Sabatul, care avea să fie un semn între Dumnezeu și fiii lui Israel. Cine nu păzea Sabatul trebuia să fie omorât.
Au fost indicați de Dumnezeu chiar și meșterii care urmau să construiască Cortul Adunării. Aceștia au fost înzestrați de Dumnezeu cu duh de înțelepciune, de pricepere, de știință și de iscusință pentru tot lucrul.
„După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18).
În tot acest timp, cât Moise s-a aflat pe munte, israeliții și-au pierdut răbdarea și i-au cerut lui Aaron să le facă un „dumnezeu” căruia să i se închine.
Tot poporul a strâns obiecte de aur (cercei, brățări etc.) și le-au adus la Aaron. Din toate acestea a fost făcut un Vițel de Aur și a fost zidit un jertfelnic, unde fiii lui Israel au adus arderi de tot.
Atunci a zis Dumnezeu către Moise: „Grăbește de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a răzvrătit” (Ieșirea 32, 7), și l-a avertizat că pentru neascultare, poporul va fi aspru pedepsit.
Moise apropiindu-se de tabără, văzând vițelul și toate „ceremoniile” ce se săvârșeau în jurul vițelului, „s-a aprins de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table (ale legii) și le-a sfărâmat…” (Ieșirea 32, 19).
Fiii lui Levi i-au luat parte lui Moise, omorând aproximativ 3000 de participanți mai activi, care se închinau la „zeul – vițel”.
Mai apoi, Moise s-a rugat lui Dumnezeu Să ierte poporul și Să-l protejeze în continuare. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea lui Moise și i-a spus că datorită lui, Va ierta poporul, dar la vremea cuvenită totuși va fi pedepsit.
Moise îl imploră pe Dumnezeu să-i arate Slava Sa. Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată Slava Mea!… Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul vedea fața Mea și să trăiască” (Ieșirea 33, 19-20).
Când Moise a urcat a doua oară pe munte, Dumnezeu a trecut pe dinaintea lui și a zis: „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung -răbdător, plin de milă și dreptate, Care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri…” (Ieșirea 34, 6-7).
Apoi Dumnezeu a formulat prevederile legământului Său, după cum urmează:
- Să nu intrați în legătură cu locuitorii țării în care o să intrați.
- Jertfelnicele lor să le stricați, asemenea și locurile de închinare.
- Să nu vă închinați la alți dumnezei.
- Să nu vă faceți dumnezei turnați.
- Sărbătoarea azimelor să fie cinstită.
- Tot întâi-născutul de parte bărbătească este al Domnului, asemenea și întâi-născutul vacii și al oii.
- Păzirea cu strictețe a Sabatului și alte prevederi ale legii.
Toate dispozițiile legământului lui Dumnezeu cu poporul lui Israel, Moise le-a scris, după cum îi poruncise Domnul.
Apoi Moise a stat în fața poporului și le-a vorbit toate pe care i le spusese Dumnezeu. Fața lui Moise strălucea, datorită Slavei lui Dumnezeu, revelate lui.
În acele 40 de zile și 40 de nopți cât a stat Moise pe munte, n-a mâncat și n-a băut nimic „și a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci” (Ieșirea 34, 28).
VII. Construcția Cortului și Sfințirea lui
Cap. 35 – 40
Alcătuirea Cortului. Donațiile făcute de fiii lui Israel pentru construcția Cortului. Chemarea meșterilor. Odoarele sfinte din cort. Curtea cortului. Veșmintele preoțești. Sfințirea cortului
Moise îi adună pe israeliți pentru a le transmite cuvintele lui Dumnezeu și le-a mai spus că toți care au inimă binevoitoare, pot să aducă o contribuție materială la construcția Cortului Adunării. Toți cei cu inimă înțeleaptă aveau privilegiul să lucreze la construcția acestuia, nominalizându-i pe cei plini de duhul înțelepciunii, priceperii și științei, cum sunt Or și Oholiab ș.a.
Poporul a reacționat prompt și pozitiv la acest apel a lui Moise și nu după mult timp lui Moise i s-a spus: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru lucrările de construcție” (Ieșirea 36, 5).
Sub îndrumarea lui Moise, meșterii înzestrați cu duhul lui Dumnezeu, au început construcția cortului, de asemenea au început a face atributele cortului (mobilierul) și să confecționeze veșmintele preoțești.
Toate lucrările de construcție, mobilierul cortului, confecționarea veșmintelor preoțești și alte atribute erau realizate strict după forma, dimensiunile și materialul așa după cum îi poruncise Dumnezeu lui Moise. Apoi Dumnezeu i-a poruncit cum să pregătească Cortul pentru sfințire.
Trecuseră un an de la ieșirea evreilor din Egipt și Cortul Adunării era înălțat falnic în câmpia de la poalele muntelui Sinai.
„Atunci un nor a acoperit Cortul Adunării și locașul s-a umplut de Slava Domnului” (Ieșirea 40, 34).
Nici Moise n-a putut intra în cort, pentru că acesta era cuprins de norul și Slava lui Dumnezeu.
„În tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum” (Ieșirea 40, 36). Dacă norul nu se ridica, poporul aștepta pe loc până la ridicarea norului. Astfel, se înțelegea clar că Dumnezeu era Acela care îi călăuzea și îi proteja pe israeliți în călătoria lor spre Țara Făgăduită.
Rezumat la Cartea Ieșirea
Cartea Ieșirea Îl descoperă într-un mod deosebit pe Dumnezeu, drept marele Eliberator, marele Organizator și Cel ce își duce cu exactitate la îndeplinire scopurile propuse.
Ieșirea slăvește pe Dumnezeu, anunțând o eliberare minunată a creștinilor, cărora le sunt adresate următoarele cuvinte: „Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2,9).
Puterea de care a dat dovadă Dumnezeu când a adunat din lume „Israelul cel spiritual”, adică creștinii, ca Să-Și slăvească Numele, nu este mai puțin minunată decât puterea pe care a demonstrat-o eliberând poporul Său din robia egipteană.
Dumnezeu l-a lăsat pe Faraon în viață, pentru că astfel puterea Sa și Slava Sa să fie cunoscute prin intermediul martorilor săi creștini: „Căci Scriptura zice lui Faraon: pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul” (Romani 9, 17).
Sfânta Scriptură ne prezintă numeroase referiri la Cartea Ieșirea. Aceste referiri confirmă împlinirea multor aspecte ale Legii dumnezeiești. Ele ne dau asigurarea că va exista Învierea, dezvăluie măsurile luate de Dumnezeu pentru a-Și susține poporul, stabilesc precedente pentru o viață creștină autentică.
După cum Dumnezeu a fost prezent în pustiu printr-un nor care acoperea Cortul, tot așa, potrivit promisiunii Sale, El va fi prezent pentru o veșnicie alături de cei ce se tem de El. (Ieșirea 19, 16-19 Evrei 12, 18-29).
Trebuie să înțelegem Cartea Ieșirea nu ca pe un eveniment specific poporului israelit, ci ca pe un moment care ne privește și pe noi creștinii. În sens strict, Cartea Ieșirea se referă la ieșirea poporului israelit din robia Egiptului, însă în sens larg, ea devine simbolul oricărei intervenții din partea lui Dumnezeu în favoarea tuturor oamenilor, cea mai minunată fiind cea prin venirea Domnului Iisus Hristos în lume. Ceea ce reprezintă Ieșirea pentru iudei, pentru creștini reprezintă venirea lui Iisus Hristos în lume.
Dacă Ieșirea a fost aceea care l-a născut pe poporul israelit, venirea lui Iisus Hristos dă naștere Bisericii sale și noului popor – creștinii.
Ieșirea devine simbol pentru ieșirea fiecărui om din această lume spre Împărăția lui Dumnezeu.
